Eveniment
Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu
De multe ori, dezvăluirile făcute de presa locală și posturile de televiziune centrale au dus la ample investigații efectuate de organele de cercetare abilitate vizând afacerile imobiliare suspecte în care sunt implicați oameni de afaceri, notari publici, dar și funcționari din Primăria Ploiești.
La Ploiești, iată, un nou caz al mafiei imobiliare iese la iveală, sfidând legea și, din câte se pare, se vrea a fi mușamalizat chiar de către organele de control și respectiv cercetare. Ar fi îndeajuns o scurtă verificare a documentelor oficiale emise de către Primăria Ploiești, anterior construirii unor clădiri prin Planul Urbanistic Zonal, de unde reiese doar edificarea unor imobile cu destinația de birouri și spații comerciale, nici vorbă de construirea unor blocuri cu destinația de locuințe. În continuare vă prezentăm cum „oamenii de afaceri” au întors-o ca la Ploiești pe sub nasul autorităților ba, mai mult, cu sprijinul mai mult sau mai puțin interesat al autorităților locale.
Este vorba de două imobile ridicate în zona Hipodromului Ploiești pentru care au fost solicitate emiterea unor Certificate de Urbanism în scopul declarat „Construire imobil birouri cu spații comerciale la parter, branșamente utilități și împrejmuire”.
Conform Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – Zona Hipodrom, NU EXISTĂ derogări privind modificarea condițiilor de construire, adică în ceea ce privește funcțiunile admise, regimul de construire, înălțimea maximă admisă ș.a.m.d.. De asemenea, în ceea ce privește o zonă de locuit, este subliniat faptul că „se instituie interdicție temporară de contrucție pentru aceste zone până la asocierea proprietarilor parcelelor respective și întocmirea unui PUZ pentru parcelarea nou propusă, cu respectarea Dreptului de Parcelare”. Și, dacă totul nu era clar, Art. 3- UTILIZĂRI INTERZISE din PUZ precizează că „se interzice amplasarea locuințelor”.
Totuși, potrivit informațiilor pe care le deținem, „investitorii” imobiliari locali nu se dezic de modul de operare și cer modificarea PUZ, iar Primăria se execută. În fond, Primăria Ploiești nu poate deranja grupurile de interese cu care face afaceri de ani buni.
După dezvăluirile apărute în presă, în urma cărora organele de cercetare abilitate ar trebui să se sesizeze din oficiu, conform Codului de Procedură Penală, documentația de schimbare a destinației pentru imobilele situate pe Bulevardul București nr. 28 și repectiv nr. 28 K a dispărut curios din arhiva urbanistică ca în Triunghiul Bermudelor. Triunghiul dispariției pare a fi între aparatul primarului (edilul fiind la butoane), Direcția Generală de Dezvoltare Urbană Ploiești și U.A.T. Ploiești.
Administratia Andrei Volosevici distruge documentele cu privire la mafia imobiliara
Dar, pe lângă toate elementele suspecte ale afacerii, schimbarea PUZ-ului, modul de realizare a vânzării noilor apartamente (foste birouri) arată clar că există și alte ițe și combinații, unele cu iz penal.
Concret, facem referire la autorizațiile de construcție eliberate pentru PFA Lupu Marioara Dominica pentru mai multe imobile, inclusiv pentru cel situat în Ploiești, Bdul București, nr 28K. Din datele și informațiile pe care le deținem, reiese faptul că mai multe apartamente construite de PFA Lupu Marioara Dominica au fost date unor personae influente cu titlu curios de „gratuit”. Din aceste „ecuații” imobiliare nu lipsesc notarii, cei care au certificat actele de vânzare-cumpărare a unor apartamente care, în realitate, sunt de fapt birouri. Ar fi cazul ca pseudo-dezvoltatorii imobiliari și cei care fac abuz de funcțiile deținute implicați în dare/primire de mită și falsurile în autorizațiile de construcție să fie anchetați pentru eradicarea caracatiței imobiliare locale. Mai grav este că un șef din cadrul IGPR vrea să “puna batista pe tambal”, folosindu-se de influența pe care o are pe plan local! Sora domniei sale a participat in mod direct la avizarea documentatiilor ca angajat al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană Ploiești.
Detalii AICI:
În concluzie, pentru autorizarea unei construcții este obligatoriu a se respecta prevederile stipulate în Regulamentul Local de Urbanim aferent PUZ Hipodrom, ceea ce nu s–a întâmplat în cazul prezentat mai sus.
Vă prezentăm și un scurt istoric al actelor emise de Direcția Generală de Dezvoltare Urbană:
În anul 2015, Daniel Mihai Florin PFA solicită emiterea unui Certificat de Urbanism (CU) în scopul declarat „Construire imobil birouri cu spații comerciale la parter, branșamente utilități și împrejmuire” pe un teren situat în Bdul București nr 28. Având în vedere că funcțiunea se încadra în prevederile RLU, anume clădire birouri, nu a fost precizat în solicitare un regim de înălțime, a fost solicitată, elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu prin care, în ciuda denumirii, nu se intra prea mult în detalii, cerându-se doar respectarea acestuia. Astfel, a fost emis CU nr.12892015.
În anul 2017, Daniel Mihai Florin PFA solicită emiterea unui Certificat de Urbanism (CU) în scopul declarat „Constituire sediu administrativ – Birouri 2S+P+8E pe un teren cu suprafața de 3.951,00 mp, deși măsurătorile arată de fapt 4.286,00 mp, situat în Bdul București nr 28K. A fost emis CU nr. 1009/2017 care permite construirea în mod direct a obiectului de investiție.
Dar, certificatul de urbanism NU RESPECTĂ prevederile RLU aferent PUZ Hipodrom. Terenul respectiv depășește 3.000 de mp, caz în care era OBLIGATORIU elaborarea și aprobarea PUZ și nu are acces la Bdul București, ci la un drum de exploatare, nefiind precizat regimul juridic al acestuia și dacă este deschis circulației publice. La înălțimea maximă admisă a clădirii, lățimea drumului ar trebui să depășeacă 9 ml, impunându-se elaborarea și aprobarea unui PUZ. Spațiile de parcare ar fi trebuit asigurate și dimensionate, conform Hotărârii nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism.
Astfel, a fost ignorat CU care nu respectă prevederile legale, iar între partea scrisă și partea desenată există mai multe neconcordanțe și se IMPUNEA un PUZ. Între timp, s-a schimbat și adresa poștală și nr. 28 a devenit 28K.
În anul 2018, PFA Lupu Marioara Dominica, după ce a cumpărat de la Daniel Mihai Florin PFA terenul și autorizația, solicită un CU în scopul declarat „Modificare proiect autorizat cu AC nr.122/2018” pe un teren cu suprafața de 3.951,00 mp, dar care măsoară 4.286,00 mp., situat pe Bdul București nr 28K. A fost emis CU 1455/2018 care face referire la o autorizație deja emisă și astfel apare AC nr. 293/2020, punând sub semnul întrebării legalitatea autorizației inițiale din 2018.
La data 16.07.2018, PFA Lupu Marioara Dominica, prin Lupu Mihai, a înregistrat la DGDU o documentație pentru consultarea Comiiei de Avizare și Evaluare în vederea modificării proiectului autorizat cu AC 122/19.04.2018. Între timp s–a contatat că terenul pe care trebuia amplasată contrucția era contaminat cu reziduuri petroliere. Nu toți membrii Comisiei au fost de accord cu modificările, cerând și alte avize și reluarea procedurii de autorizare. Documentația depusă a fot retrasă de către reprezentantul legal Lupu Mihai.
Mai mult, după începerea lucrărilor s–a decoperit că amplasamentul este adiacent unei conducte ce aparține Petrotel –Lukoil SA.
Și, uite așa, între PFA Lupu Marioara Dominica și Petrotel –Lukoil au apărut trei dosare aflate pe rol la Tribunalul Prahova: 3656/105/2018 – superficie; 5036/105/2018 – anulare act adminitrativ AC 122/19.04.2018 și 3653/105/2018, judecat pe fond, intanța dipunând supendarea executării autorizației de contruire.
Însă, deși hotărârea a fost executorie, nu a verificat cineva dacă hotărârea Tribunalului a fost respectată. Iar în acest caz ar trebui sesizate organele de cercetare penală în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 actualizată, aplicabile în aceată speță.
Chiar dacă în aceste dosare Primăria Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului sunt chemați în instanță de către Lukoil în calitate de pârâți, curios de supect este faptul că nu a fost efectuat niciun control la locul faptei de către serviciile de competență din subordinea Primăriei.
În ciuda litigiilor apărute, în anul 2021, PFA Lupu Marioara Dominica solicită un nou CU în scopul declarat „Modificare destinație a imobilului autorizat cu AC 122/2018 și reautorizat cu AC nr. 293/2020 un imobil locuințe colective fără a face modificări structural” pe terenul care e mai mic în scripte decât real. Și noul CU emis cu nr. 1109/2021 sfidează cadrul legal întrucât zona permitea edificii cu caracter public, nu cu caracter privat!
În anul 2022, PFA Lupu Marioara Dominica mai face un pas mic pentru ea, dar mare pentru omenire solicitând alt CU, schimbând scopul, nu și mijloacele, de data aceasta vrând „Recompartimentări interioare nestructurale” la același imobil. Nu putea fi refuzată pentru că aducea modificări unei construcții autorizate și astfel fenta din nou elaborarea unei documentații de urbanism. Și dacă tot s–a greșit la măsurători, pe lung, pe lat, a mai mers una pe înălțime: 2S+P+8E a devenit 2S+P+9E, fără a se respecta înălțimea maximă de 27 ml, impusă de RLU.
Rămâne de văzut în ce fel vor fi anchetate persoanele implicate în combinațiile imobiliare din Ploiești și cât timp va dura până când cei care au eludat prevederile contractuale vor fi trași la răpundere. Cert este faptul că doi primari au supervizat în mod direct “afacerea”, Adrian Dobre si Andrei Volosevici. Câte apartamente s-au dat și cui anume vom afla uitându-ne, cum se zice prin urbe, în globul de cristal…Vom reveni. (Cerasela N.).
N.R – Asteptam un DREPT LA REPLICA al dezvoltatorului mentionat (mai ales ca din datele noastre acesta este o victima a sistemului mafiot din Primaria Ploiesti la care a trebuit sa se adapteze). De altfel, sistemul mafiot si caracatita din Primaria Ploiesti actioneaza in acest sens si cu alti dezvoltatori fiind un adevarat modus operandi, la care vom reveni cu documente si dezvaluiri. Prea multe apartamente s-au voalat sub forma de MITE prin acest procedeu – modus operandi.
orca_share_media1670757078276_7007663096442960133.pdf
orca_share_media1670757079011_7007663099524373397.pdf
orca_share_media1670757079526_7007663101721758822.pdf
orca_share_media1670757080090_7007663104050034428.pdf
orca_share_media1670757080658_7007663106433680275.pdf
orca_share_media1670757081098_7007663108279756863.pdf
orca_share_media1670757081984_7007663111994440053.pdf
orca_share_media1670757082398_7007663113730509581.pdf
orca_share_media1670757083007_7007663116285355735.pdf
Eveniment
AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României
Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este limitat.
AEROCROP, companie specializată în servicii agricole cu drona, își începe activitatea în sudul României, oferind fermierilor o soluție adaptată situațiilor în care rapiditatea intervenției și protejarea culturii sunt esențiale. Compania operează cu precădere în Alexandria, în județul Teleorman și în zonele învecinate, dar se poate deplasa, la cerere, pentru lucrări în întreaga țară.
În agricultură, intervalul în care poate fi realizat un tratament este adesea foarte scurt. După perioadele cu precipitații, terenul poate rămâne inaccesibil utilajelor grele, în timp ce bolile, dăunătorii sau buruienile continuă să evolueze. Există, de asemenea, culturi înalte, vii, livezi, suprafețe în pantă și parcele greu accesibile, unde intervenția cu utilaje terestre poate provoca pierderi prin ruperea sau călcarea plantelor.
În astfel de situații, aplicarea cu drona permite efectuarea lucrărilor fără intrarea tractorului în cultură și fără tasarea suplimentară a solului. Intervențiile pot fi planificate în funcție de particularitățile terenului, de stadiul culturii și de tipul lucrării, astfel încât fermierul să poată acționa în intervalul potrivit.
“În agricultură, uneori nu pierzi doar o zi, ci chiar momentul în care tratamentul ar fi avut eficiența dorită. După ploaie, de exemplu, terenul poate rămâne impracticabil pentru utilajele terestre, deși cultura are nevoie de intervenție. Cu ajutorul dronei putem ajunge pe parcelă fără să tasăm solul și fără să lăsăm urme în cultură”, explică Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
De la observarea culturii la intervenția din teren
Modul de lucru AEROCROP urmează patru etape: vedem, planificăm, intervenim și documentăm. În funcție de obiectivul lucrării, parcela poate fi analizată prin imagini RGB și multispectrale. Pe baza informațiilor obținute și a observațiilor din teren sunt stabilite traseul de zbor și parametrii intervenției, iar după executarea lucrării, fermierul primește o evidență a operațiunii efectuate.
Pentru monitorizarea culturilor, AEROCROP utilizează DJI Mavic 3M, o dronă echipată cu senzori RGB și multispectrali. Datele colectate pot fi folosite pentru realizarea hărților de vegetație NDVI și NDRE, care evidențiază diferențele de dezvoltare și vigoare din interiorul aceleiași parcele.
Aceste informații îl ajută pe fermier să observe mai ușor neuniformitățile culturii și să identifice suprafețele care necesită verificări suplimentare. Monitorizarea multispectrală nu înlocuiește analiza agronomică, dar completează observațiile făcute la nivelul solului și contribuie la planificarea mai atentă a intervențiilor.
Aplicări lichide și solide cu DJI Agras T100
Lucrările de aplicare sunt realizate cu DJI Agras T100, o dronă profesională destinată operațiunilor agricole. Echipamentul dispune de un rezervor de 100 de litri pentru soluții lichide și de un sistem separat pentru distribuirea materialelor solide.
Drona poate fi utilizată pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare și a fertilizanților foliari, dar și pentru distribuirea îngrășămintelor granulare sau însămânțarea culturilor verzi. Intervențiile pot fi realizate inclusiv pe terenuri umede, în pantă ori greu accesibile, fără trecerea utilajelor grele prin cultură.
Sistemul de poziționare RTK și planificarea automată a traseului permit urmărirea unei traiectorii controlate și menținerea unei distanțe precise între treceri. În acest fel pot fi limitate zonele omise sau tratate în mod repetat, iar lipsa contactului cu solul elimină pierderile de plante provocate de trecerea utilajelor.
Cele două drone îndeplinesc roluri complementare. DJI Mavic 3M oferă informațiile necesare pentru observarea și înțelegerea stării culturii, iar DJI Agras T100 permite realizarea intervenției planificate în teren.
Servicii adaptate culturii și terenului
Portofoliul AEROCROP cuprinde:
- aplicarea tratamentelor fitosanitare cu fungicide, erbicide și insecticide;
- fertilizare foliară;
- distribuirea materialelor granulare și a semințelor;
- cartografiere NDVI și monitorizarea stării de vegetație;
- intervenții după perioadele ploioase, când terenul nu permite accesul utilajelor terestre;
- lucrări în vii și livezi, inclusiv pe pante sau pe suprafețe greu accesibile.
Serviciile se adresează fermierilor care lucrează culturi de câmp, precum grâu, porumb, rapiță sau floarea-soarelui, dar și viticultorilor și proprietarilor de livezi. Fiecare solicitare este analizată în funcție de suprafață, configurația terenului, tipul culturii, produsul care urmează să fie aplicat și condițiile meteorologice din momentul intervenției.
Fiecare lucrare este analizată înainte de intervenție
AEROCROP își propune să construiască relația cu fermierii pornind de la o evaluare realistă a fiecărei lucrări. Utilizarea dronei poate aduce avantaje importante în numeroase situații, însă alegerea metodei de aplicare trebuie făcută întotdeauna în funcție de cultură, teren și obiectivul urmărit.
Lucrările sunt executate de piloți cu certificate de competență. Echipa analizează condițiile concrete înaintea intervenției și comunică deschis dacă lucrarea poate fi realizată în parametri corespunzători. Atunci când condițiile meteorologice, particularitățile produsului sau caracteristicile parcelei nu permit o aplicare eficientă și sigură, intervenția este amânată sau este recomandată o altă soluție.
“Tehnologia trebuie folosită acolo unde aduce un avantaj real. Nu orice lucrare și nu orice condiție de teren justifică automat intervenția cu drona. Preferăm să analizăm corect situația și să îi spunem fermierului ce se poate face, în ce condiții și cu ce rezultate se poate conta în mod realist. Încrederea se construiește prin lucrări bine executate și prin decizii asumate”, precizează Alex Coricovac.
La finalul lucrării, clientul primește informații clare despre intervenția efectuată, suprafața acoperită și parametrii principali ai operațiunii. În acest fel, fiecare serviciu poate fi urmărit și documentat, iar fermierul păstrează o evidență concretă a lucrării realizate.
Despre AEROCROP
AEROCROP este o companie românească specializată în servicii agricole realizate cu drone profesionale DJI. Compania oferă tratamente fitosanitare, fertilizare foliară, aplicare granulară și de semințe, cartografiere NDVI și monitorizarea culturilor.
AEROCROP operează cu precădere în Alexandria, județul Teleorman și în sudul României, cu posibilitatea deplasării în întreaga țară, în funcție de proiect. Serviciile sunt dedicate culturilor de câmp, viilor, livezilor și suprafețelor pe care accesul utilajelor terestre este dificil sau poate produce pierderi în cultură.
Contact presă și solicitări de ofertă:
Website: aerocrop.ro
Telefon/WhatsApp: 0774 399 427
E-mail: office@aerocrop.ro
Persoana de contact – Alex Coricovac
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Casa bunicilor arată bine, dar e gata pentru nepoți?
Casa noastră a arătat dintotdeauna bine, cel puțin în ochii noștri. Pereți curați, mobilă veche, dar îngrijită, covorul pe care l-am ales acum mulți ani și pe care nu am avut niciodată motive să-l schimbăm. Apoi a venit într-o sâmbătă nepotul cel mic, cu mersul nesigur al celui care abia a învățat să stea în picioare, și ne-am dat seama că nu casa se schimbase, ci felul în care ne uităm la ea. Ce era în ordine pentru noi nu era neapărat în ordine pentru el. Ne-am gândit să povestim, într-un ton liniștit, ce am văzut atunci și ce am făcut, fără să ne apucăm de renovări. Poate că vi se va părea cunoscut, mai ales dacă aveți și voi un colț al casei pe care îl credeți bun, dar nu l-ați privit de mult cu ochi proaspeți. Spunem asta fără mândrie și fără reproș, ca niște oameni care au învățat târziu o lecție simplă.
Duminica în care am privit casa de la înălțimea unui copil
Totul a început cu un lucru banal: ne-am așezat pe covor, lângă el, ca să ne jucăm. De acolo, de la zece centimetri de podea, camera arăta altfel. Am văzut cablurile din spatele televizorului, care de sus nu se vedeau, colțurile ascuțite ale măsuței de cafea, dantela perdelei atinsă de mâna lui și un raft cu obiecte pe care le credeam bine puse, dar care, privite de jos, păreau gata să cadă.
Poate că ne-a ajutat și vârsta: când ai trecut de o anumită vârstă, nu te mai apleci spre podea cu prea multă ușurință și uiți cum arată lumea de acolo. Dar am înțeles repede că lucrul acesta nu ține de bătrânețe, ci de punct de vedere. Orice adult, oricât de atent, tinde să vadă casa de la nivelul ochilor lui.
De atunci, pentru noi, regula e simplă. Înainte de o vizită a nepoților, ne așezăm pe covor cinci minute și ne uităm în jur. Ce vedem de acolo contează mai mult decât orice listă de verificare, iar descoperirile ne-au surprins de fiecare dată: o jucărie uitată sub fotoliu, un ștecher rămas fără capac, un colț de mobilă pe care nu-l mai observam de ani de zile. Nu ne grăbim să reparăm totul, doar ne notăm ce ne atrage atenția, cu un creion pe o foaie lăsată pe masă.
Culorile și lumina, partea pe care o simți fără s-o observi
Pe lângă siguranță, am început să observăm și altceva: cum se simte camera. Nepoții mai mari ne-au arătat, fără să vrea, că unele încăperi îi liniștesc, iar altele îi agită. Una dintre fete a ales de fiecare dată să se joace în camera cu pereții bej-cald, cu lumină difuză de dimineață, nu în sufrageria cu mobilă închisă la culoare, deși acolo erau jucăriile.
Nu suntem specialiști, dar am învățat că tonurile calme, materialele plăcute la atingere și lumina fără reflexii ajută mai mult decât orice decor spectaculos. Dacă vrei să înțelegi mai bine cum se leagă între ele nuanțele, texturile și suprafețele dintr-o casă, poți citi în secțiunea despre culori și materiale din Revista de Interior, unde sunt strânse materiale pe această temă, utile și pentru cei care nu intenționează să zugrăvească nimic.
Un lucru pe care îl facem de atunci este să schimbăm doar un singur element de culoare într-o cameră: o pătură, o față de masă, o husă pentru perne. Efectul se vede imediat, iar costul rămâne mic. Un colț al canapelei, într-o nuanță veselă, face ca o cameră obosită să arate din nou primitoare, fără să strice armonia obținută în ani de zile.
Textilele de la picioarele noastre
Cel mai mult s-a schimbat felul în care ne uităm la covoare. Pentru noi, covorul e un obiect de decor. Pentru un copil care se târăște sau face primii pași, e o suprafață pe care aleargă, cade și se joacă. Un colț ridicat, o margine care alunecă pe parchet sau un fir tras pot deveni, dintr-o dată, motive de grijă.
Fără să ne apucăm de schimbat tot, am verificat fiecare covor și fiecare traversă. Am pus sub ele plase antiderapante, am fixat colțurile care se ridicau și am scos covorașul mic din fața ușii, cel care alunecase de nenumărate ori și cu noi. Detaliul acesta ne-a dat de gândit: câte lucruri am tolerat ani de zile doar pentru că nu ne deranjau pe noi?
Mai e și partea practică. Textilele din casă se spală, se aerisesc, se scutură, iar cele care strâng praf nu se potrivesc cu nepoții alergici sau cu cei care mănâncă pe jos. Am păstrat covorul preferat, dar am acoperit canapeaua cu huse ușor de scos și de spălat, ceea ce ne-a scutit de multe griji. Același lucru l-am făcut cu păturile din living: două au rămas la vedere, celelalte au plecat într-un cufăr, pentru că o canapea acoperită cu prea multe straturi devine, pentru un copil mic, un teren de alunecare, nu un loc de odihnă. Am observat că, dacă sunt mai puține, lucrurile se spală și se schimbă mai des, iar camera respiră.
Perdelele, observate abia după ce ne-am uitat mai atent
Poate că ne vom face reproșuri pentru asta, dar perdelele au fost ultimul lucru la care ne-am uitat, deși sunt, în orice cameră, printre cele mai mari suprafețe de pânză. Atârnau acolo de ani de zile și nu ne-am mai gândit la ele. Ne-am dat seama că ating podeaua, că nepotul se ascunde în ele, că șnurul de la una dintre perdele era la îndemâna mâinii lui. Nimic grav până atunci, dar destul de neliniștitor, mai ales pentru bunici care țin minte cum se întâmplă accidentele în clipa în care nu te uiți, ca să ne facă să le privim cu alți ochi. Ne-am amintit atunci că, în urmă cu ani, ne-am speriat o dată de un lucru asemănător la un copil din familie, iar de atunci am tot spus că vom verifica. Am tot amânat, cum se întâmplă când totul pare în regulă și nimic nu strigă după atenție.
Atunci am căutat pe cineva care să ne explice limpede ce înseamnă o perdea potrivită. Am găsit articolul despre cum se aleg perdelele după lungime și densitate, care vorbește despre cele trei decizii care contează: unde se oprește materialul, cât de mult material are și cum se prinde de galerie. Citit cu gândul la copii, devine și un ghid de prudență: o perdea care se oprește deasupra podelei, fără șnururi atârnate, lasă loc de joacă fără pericole.
Densitatea a contat și ea, pentru somnul de după-amiază. Perdelele prea subțiri lasă soarele să intre pe față, iar cele prea groase fac camera cavernoasă. Am ales, în camera nepoților, un material ușor mai dens, care ține lumina în frâu fără să întunece complet încăperea.
Un plan simplu, în trei sâmbete
Nu am vrut să facem o renovare. Voiam un plan pe care să-l ducem la capăt fără să ne obosim, cu un buget modest și fără ajutor de specialitate. Am împărțit lucrurile în trei sâmbete, cu o oră sau două de lucru în fiecare, iar la sfârșit am bifat totul pe foaia de pe frigider.
- Prima sâmbătă, privirea de jos: ne-am așezat pe podea, am notat ce se vede și am mutat tot ce se putea muta, de pe margini pe rafturi mai înalte.
- A doua sâmbătă, textilele: am verificat covoarele, am fixat marginile, am scos ce nu mai avea rost și am pus huse pe mobila care se murdărește ușor.
- A treia sâmbătă, perdelele și lumina: am scurtat sau am schimbat ce era prea lung, am scos șnururile din raza mâinii și am verificat cum intră soarele în fiecare cameră.
- Duminica, nimic: am stat și ne-am bucurat de casă, fără să căutăm alte probleme.
Planul nu e o regulă. E doar felul în care am reușit noi să ne liniștim. Fiecare casă are alt ritm, alte lucruri vechi și alte griji.
Ce am lăsat neschimbat, cu bună știință
Poate cea mai bună decizie a fost să nu transformăm casa într-un spațiu steril pentru copii. Nepoții vin la noi și pentru că aici e altfel decât acasă: sunt pozele vechi, ceasul de perete care sună la ora fixă, cutia cu nasturi din sertarul de jos. Toate acestea fac parte din farmecul casei, iar noi nu vrem să le pierdem doar pentru că ne temem de ce s-ar putea întâmpla.
Am ales, așadar, să protejăm lucrurile care contează cu adevărat, să mutăm la înălțime pe cele fragile și să explicăm nepoților, pe înțelesul lor, ce poate fi atins și ce nu. Cei mici înțeleg mai mult decât credem, și țin minte regulile când li se spun cu blândețe, mai ales dacă ne uităm la ei în ochi, nu de sus.
Și, în rest, am lăsat casa să fie o casă de bunici: puțin aglomerată, puțin cu miros de dulceață și de lemn, cu un colț în care se poate sta lungit pe jos fără ca nimeni să spună că nu se face. Un loc care arată bine, da, dar mai ales unul în care se poate trăi.
Dacă veți primi în curând nepoți, încercați mâine un experiment mic: așezați-vă pe podea timp de cinci minute și priviți încăperea cu ochii unui copil. Notați trei lucruri care vă surprind, apoi alegeți unul singur pe care îl rezolvați în weekend. Nu e nevoie de mai mult pentru a începe, iar sentimentul de liniște pe care îl primiți după primul pas merită toată osteneala.
-
Socialacum o săptămânăMinistrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!
-
Sportacum o săptămânăPrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
Socialacum o săptămânăASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Uncategorizedacum 5 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
acum 6 zileMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Uncategorizedacum o săptămânăPastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile
-
Uncategorizedacum 5 zileZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Sportacum 4 zilePadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

