Afaceri
Tarta cu fructe– un răsfăț dulce
Ce este o tartă dulce? Este o buățică de de rai pur, asta este! Le puteți comanda online și vă puteți bucura de fructe de sezon proaspete. De obicei, sunt făcute cu aluat pufos și o umplutură cu zahăr – uneori cu lămâie, alteori cu cremă de vanilie sau gem de zmeură.
Tartele dulci sunt un răsfăț perfect pentru atunci când ai poftă de ceva dulce, dar nu ai timp să le prepari tu însuți. Ele vin în tot felul de arome și umpluturi, așa că nu vă veți plictisi niciodată și nu veți rămâne fără opțiuni.
Și nu vă faceți griji că veți avea resturi! Doar înfășurați orice surplus în folie de plastic și congelați-le, astfel încât să nu se strice înainte de a avea ocazia să le mâncați pe toate (sau să le împărțiți cu prietenii).
Tarta dulce – desertul pe care îl poți servi oricând
O tartă dulce este un desert ușor pe care îl puteți face în cel mai scurt timp dacă vă pricepeți. Este, de asemenea, foarte versatilă, ceea ce înseamnă că merge cu aproape orice fel de masă sau ocazie. O puteți servi ca desert după cină sau ca gustare după-amiaza, cu cafea sau ceai. De asemenea, o puteți lua cu dumneavoastră atunci când vizitați casa altcuiva – este exact mărimea potrivită pentru o mică adunare sau o cină intimă.
Dacă vă vizitați un prieten sau un membru al familiei și doriți să îi duceți un răsfăț dulce, o tartă este alegerea perfectă. Tartele sunt ușor de transportat și nu necesită ustensile sau farfurii.
Acest lucru le face ideale pentru petreceri și întâlniri, precum și pentru a trece pe la tine doar pentru a te saluta. Așadar, data viitoare când faceți o călătorie în celălalt capăt al orașului pentru a vă întâlni cu un vechi prieten, nu uitați că tartele sunt lucrul perfect pe care să-l luați cu voi.
O tartă cu fructe este un desert delicios care poate fi savurat în orice moment al anului. Cele mai comune tarte cu fructe sunt făcute cu o crustă de patiserie, dar unele pot avea și cu o bază făcută din biscuiți.
Comandă o tartă dulce clasică sau originală
Faptul că tartele cu fructe nu sunt atât de ușor de făcut acasă este motivul pentru care atât de mulți oameni preferă să le comande online decât să le facă ei înșiși. Iată câteva dintre motivele pentru care ați putea dori să comandați următoarea tarte dulci Chez Odette în loc să o faceți singuri:
– Nu ai timp – dacă ești ocupat să faci comisioane, să ai grijă de copii sau să lucrezi cu normă întreagă, s-ar putea să nu ai timp să gătești ceva de la zero. Comandarea uneia online durează mai puțin de cinci minute și vă oferă acces la o varietate incredibilă de arome și combinații.
– Nu vă place să gătiți – chiar dacă aveți timp pentru coacere, nu tuturor le place să gătească sau au experiență în acest sens. Dacă ți se pare că asta ți se potrivește, comandarea online a unei tarte cu fructe poate fi o modalitate excelentă de a încerca noi arome, fără să îți faci griji că vei strica ceva!
– Este mai ieftin – tartele cu fructe costă mai puțin în magazine, dar costă puțin mai mult atunci când sunt comandate online. Acest lucru înseamnă că te vei bucura de un desert făcut din ingrediente proaspete, de sezon sau chiar variante vegane pentru cei care caută așa ceva.
Afaceri
Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are procese pe rol? Până acum, răspunsurile la aceste întrebări presupuneau ore de căutat prin mai multe registre publice care nu comunică între ele.
Platforma harta-firmelor.ro reunește aceste informații într-un singur loc. Datele provin exclusiv din surse publice oficiale, precum Oficiul Național al Registrului Comerțului, ANAF, Sistemul Electronic de Achiziții Publice și Monitorul Oficial, și sunt prezentate sub forma unei hărți de relații între firme, acționari și administratori.
Utilizatorii pot consulta gratuit profilul unei companii: acționariatul, administratorii, istoricul, datele financiare, eventualele insolvențe și litigii, precum și contractele obținute din bani publici. Legăturile indirecte dintre firme devin vizibile dintr-o privire.
Una dintre cele mai apreciate funcții este harta interactivă a firmelor, unde oricine își poate căuta localitatea, orașul sau chiar strada și poate vedea companiile înregistrate acolo. Firmele active, radiate sau aflate în insolvență sunt marcate diferit, iar afișarea poate fi schimbată în funcție de cifra de afaceri, astfel încât se vede imediat unde se concentrează activitatea economică într-un oraș.
Recent, platforma a lansat în versiune beta Analistul, un instrument care răspunde la întrebări formulate în limba română despre firme, persoane și bani publici. Fiecare răspuns vine însoțit de sursele din registrele publice pe care se bazează, astfel încât informația poate fi verificată independent.
Platforma a fost dezvoltată de Radu Ciocan și Alexandru Angelescu, fondatorii SICAP.pro, platformă de analiză a achizițiilor publice. În ultimele săptămâni, harta-firmelor.ro a fost folosită ca sursă în investigații jurnalistice publicate de PRESShub și România Curată, a fost prezentată în Ziarul Financiar, iar pe 1 octombrie fondatorii au fost invitați în emisiunea Oanei Osman de la Prima TV.
„Încrederea în afaceri nu ar trebui să fie un act de credință, ci o decizie informată. Datele despre firme existau de ani de zile, doar că erau împrăștiate în registre care nu vorbesc între ele. Le-am pus la un loc pentru ca un antreprenor mic să aibă aceleași informații ca o corporație cu departament de analiză”, spune Alexandru Angelescu, cofondator al platformei.
Platforma este utilă în primul rând antreprenorilor care își verifică partenerii înainte de a semna un contract. Devine, de asemenea, un instrument de lucru pentru profesioniști: avocați, notari și consultanți care au nevoie rapid de imaginea completă a unei companii, dar și echipe de conformitate, analiză financiară și evaluare a riscului din bănci, firme de asigurări sau companii specializate în verificări KYC. Nu în ultimul rând, este utilă celor care caută un loc de muncă și vor să afle mai multe despre angajator, precum și oricui este curios cum arată mediul de afaceri din propriul oraș.
Consultarea este gratuită. Harta Firmelor lucrează exclusiv cu informații deja publice în registrele oficiale și precizează că, pentru orice decizie, referința rămân registrele de stat.
(Material furnizat și asumat de Alexandru Angelescu, Co-fondator Harta Firmelor)
Afaceri
Peste 5000 de vizitatori au ajuns în prima zi de ENERGY EXPO 2026
Cifră record de vizitatori încă din prima zi, la cea de-a treia ediție de ENERGY EXPO, cel mai amplu târg expozițional dedicat sectorului energetic din Europa de S-E: peste 5000 de oameni de afaceri, experți, specialiști, dezvoltatori, instalatori, persoane interesate de soluții și inovații pentru eficientizarea consumului de energie din Germania, Franța, Austria, Țările Nordice, China, Spania, Portugalia, Bulgaria, Republica Moldova, Grecia, Cehia, Turcia, Italia, precum și din toate orașele României au venit la ROMAERO Băneasa la deschiderea evenimentului, care se desfășoară pe o suprafață de peste 30.000 mp în hangarele H2, H3 și H5.
Noua locație de la ROMAERO a devenit neîncăpătoare, mai ales după ce organizatorii au luat decizia de a permite parcarea gratuită în interiorul evenimentului, în limita locurilor disponibile ce puteau fi acomodate de platformele de la Băneasa.
ENERGY EXPO® mai poate fi vizitat astăzi, 25 septembrie și sâmbătă 26 septembrie, cu un program zilnic 10-18:00, iar ediția extinsă din acest an reunește peste 350 de expozanți și parteneri, companii locale și internaționale, furnizori de tehnologie și centre de cercetare din 28 de țări. Târgul expozițional, aflat în acest an la cea de-a treia ediție, se adresează tuturor celor care activează în domeniul energiei, de la instalatori până la marii consumatori de energie, celor aflați în căutare de soluții pentru Casa Verde și nu numai, antreprenorilor și reprezentanților companiilor care își doresc să dezvolte proiecte pentru stocare, eficientizarea consumului de energie, companiilor producătoare, investitorilor și autorităților locale din toată țara. Târgul oferă vizitatorilor tehnologii, echipamente și soluții care răspund transformărilor actuale din energie, la nivel mondial.
În fiecare zi de la ora 11:00 în standul Waldevar Energy din H5 au loc demonstrații și show-uri cu roboți, iar astăzi expozanții termină programul cu petreceri la stand, care încep de la ora 17:00 și pe care nu trebuie să le ratați.

Acces gratuit prin ENERGY EXPO App
Accesul vizitatorilor la ROMAERO – Bulevardul Ficusului nr. 44, București – este gratuit și se realizează în baza înregistrării prealabile în ENERGY EXPO App https://energyexpo.ro/app/visitor/signup, disponibilă pe platforma evenimentului.
În plus, harta interactivă din aplicație și lead scan-ul disponibil pentru vizitatori reprezintă inovații menite să simplifice identificarea partenerilor sau a companiilor expozante și crearea de legături de business și contacte utile.
ENERGY EXPO App: acces, networking și informații într-un singur loc
Noua ENERGY EXPO App, o premieră pentru târgurile din România, este platforma digitală destinată tuturor celor care participă fizic la ENERGY EXPO® 2026. Din cont, utilizatorii își pot accesa biletul și codul QR, pot consulta catalogul expozanților, harta evenimentului și programul conferințelor și workshop-urilor, se pot conecta cu alți participanți și pot trimite sau gestiona solicitări de întâlnire. În același timp, vizitatorii care vor intra în cursa pentru super premiile oferite de parteneri, trebuie să urmărească indicațiile din secțiunea TREASURE HUNT. Platforma centralizează și informațiile utile și actualizările disponibile înainte și în timpul evenimentului.
Înregistrarea publică este disponibilă pentru categoriile Visitor, Business Visitor, Press/Media și Exhibitor. Solicitările de tip Exhibitor sunt confirmate numai după aprobarea companiei participante. ENERGY EXPO App este web-based și disponibilă în limba engleză, putând fi accesată direct din browser, fără descărcare din App Store sau Google Play. Pentru acces rapid în timpul evenimentului, aplicația poate fi adăugată ca shortcut pe ecranul principal al telefonului, iar pentru acces în cadrul târgului se generează un QR Code individual fiecărui participant, ce va putea fi ușor adăugat în Wallet-ul telefonului, IOS sau Android.
Două platforme digitale pentru pregătirea și experiența ENERGY EXPO®
Pentru ediția din acest an, ecosistemul digital ENERGY EXPO® funcționează prin două interfețe conectate, cu roluri diferite: Exhibitor Platform, dedicată pregătirii și gestionării participării companiilor, și ENERGY EXPO App, destinată tuturor celor care participă fizic la eveniment. În Exhibitor Platform, expozanții își pot actualiza datele companiei și informațiile despre stand, pot încărca materialele grafice și promoționale, selecta servicii suplimentare, gestiona echipa și invitațiile, urmări termenele-limită și comunica direct cu echipa de organizare. Informațiile relevante din profilul companiei sunt transferate în ENERGY EXPO App și devin vizibile participanților.
TREASURE HUNT cu super premii: Participă, scanează, câștigă!
Ca în fiecare an, vizitatorii târgului expozițional ENERGY EXPO® au parte de surprize pregătite de organizatori și parteneri, iar peste 50 de vizitatori au intrat deja din prima zi în cursa scanării de QR Code-uri existente la standurile expozanților și zone din cadrul evenimentului.
Direct în ENERGY EXPO App, la secțiunea TREASURE HUNT, vizitatorii pot scana QR code-urile existente la standurile expozanților, precum și cele afișate în cadrul workshop-urilor din cele 3 zile de eveniment, iar la final, în urma extragerilor în funcție de punctaj pot câștiga super premii: o pompă de căldură monobloc aer-apă de 8KW Altherma 3M, în valoare de 6.000 euro, de la Daikin; 3 sisteme all in one EP Cube Canadian Solar – cu invertor hybrid de 7,6 KW, baterie de 5KWh și sistem de rezervă – oferite de Lemetal Energy, cu o valoare totală de peste 7500 euro, iar Big Store pune la bătaie trei seturi Milwaukee M18 FUEL POWER PACK în valoare totală de peste 5.000 euro.
Zone expoziționale: H2, H3 și H5
Interesul ridicat al companiilor pentru cea de-a treia ediție a acestui eveniment anual a determinat în ultima lună extinderea zonei expoziționale. Pe lângă Hangarele 2 și 3 aflate la intrarea în ROMAERO, ce au fost incluse în configurația inițială a evenimentului, a fost adăugat H5, iar pentru ediția din 2027 planul organizatorilor este să extindă târgul expozițional și în Hangarul 7, care este cel mai mare spațiu disponibil la ROMAERO.
În H5 există și INNOVATION ARENA, o zonă dedicată Workshop-urilor și demonstrațiilor susținute de specialiștii prezenți, găzduite zilnic în sloturi de câte 45 minute, în intervalul 11-17:45. Iată câteva dintre workshop-urile pe care nu trebuie să le ratați vineri, 25 septembrie:
- 11:00–11:45 – „BALCONIQ: energie solară la bloc, cu stocare și backup”, susținut de HYTECH;
- 13:00–13:45 – „Energie verde, energie liberă, controlată”, susținut de SCM ATI Electric;
- 15:00–15:45 – „Solar Energy Redefined on Water”, susținut de Sungrow FPV și WALDEVAR FPV.
- 17:00-17:45 – „De la rețea la priză: cine construiește sistemul energetic al României”, susținut de Casa Magazin
Sâmbătă, 26 septembrie
- 11:00–11:45 – „Simulatorul de Eficiență Energetică”, susținut de EFdeN; Instrumentul transpune într-un format accesibil efectele soluțiilor și deciziilor care pot reduce consumul de energie, transformând conceptele tehnice în exemple utile pentru clădiri și utilizatori.
- 13:00–13:45 – „De la prosumator la energie inteligentă”, susținut de Darcom Energy
Spațiul exterior completează această configurație și a permis expunerea utilajelor, instalațiilor tehnice și echipamentelor de mari dimensiuni. Fiecare hală acomodează zone generoase de networking – CONNECT VIP LOUNGE, spații dedicate întâlnirilor și interacțiunii dintre vizitatori și expozanți.

Companii internaționale și tehnologii prezentate în premieră
Cea de-a treia ediție ENERGY EXPO® consolidează rolul Bucureștiului ca punct de întâlnire pentru industria energetică regională. Evenimentul a reușit să aducă sub același acoperiș expozanți, specialiști, invitați și parteneri din România și din numeroase piețe internaționale, printre care China, Turcia, Egipt, Polonia, Germania, Italia, Bulgaria, Regatul Unit, Grecia și Georgia.
Pentru o serie de companii internaționale, ENERGY EXPO® 2026 marchează prima participare la un târg de energie din România. Printre acestea se numără:
- Contemporary Amperex Technology Co., Limited – CATL (China): baterii litiu-ion și sodiu-ion, sisteme avansate de stocare a energiei pentru aplicații comerciale, industriale și de mari dimensiuni, precum și tehnologii pentru mobilitatea electrică.
- GOKIN Solar (China): producător global de soluții fotovoltaice, cu activități integrate în producția de lingouri și wafer-e de siliciu, celule și module solare, precum și dezvoltarea de proiecte pentru sectorul energiei regenerabile.
- Tongwei (China): unul dintre liderii globali ai industriei fotovoltaice, cu un lanț integrat care acoperă producția de siliciu de înaltă puritate, celule și module fotovoltaice, precum și dezvoltarea și operarea proiectelor solare. Grupul are peste 60.000 de angajați și se numără printre liderii mondiali în producția de siliciu și celule fotovoltaice.
- Giza Power Industry (Egipt): cabluri și conductoare electrice, tehnologii avansate de contorizare, soluții de iluminat și servicii de inginerie, achiziții și construcții pentru proiecte energetice.
- INSELL (Polonia): unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente și materiale electrotehnice din Polonia, cu peste 30 de ani de experiență și un portofoliu care acoperă cabluri și conductori, infrastructură electrică, soluții fotovoltaice și echipamente pentru sectorul energetic.
- Metaloumin (Grecia): sisteme de montaj fotovoltaic din aluminiu pentru instalații la sol și pe acoperiș, trackere solare cu o axă, soluții agrivoltaice, carporturi solare și profile din aluminiu pentru aplicații energetice și industriale.
- Optonica Solar / Prima Group (Bulgaria): soluții pentru sisteme fotovoltaice, inclusiv invertoare, baterii pentru stocarea energiei și panouri solare, cu produse de la branduri precum Deye, OSDA, LONGi, Risen și SunPro.
- Uslu Solar (Turcia): producător de sisteme de montaj pentru proiecte fotovoltaice, cu soluții pentru instalații la sol și pe acoperiș, susținut de peste șase decenii de experiență în industria oțelului și de o capacitate proprie de producție de mari dimensiuni.
Parteneriate care susțin comunitatea ENERGY EXPO® 2026
Dimensiunea internațională a evenimentului este susținută și de parteneriatele încheiate cu Camera de Comerț Bulgaro-Română, Camera de Comerț Româno-Britanică și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană. Aceste colaborări facilitează dialogul dintre ecosistemul energetic din România și comunitățile internaționale de afaceri, apropiind companiile de noi piețe, parteneri și oportunități de dezvoltare.
Ediția 2026 este susținută de Valued Partners: Ambasada Sustenabilității în România; ANIS; Asociația Compostului din România (ARC); Asociația Energia Inteligentă (AEI); Asociația energiaTA; Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER); Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA); Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR); Asociația Inginerilor Energeticieni Și Electricieni (AIEE); Asociația pentru Energia Hidrogenului din România (AEHR); Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO); Asociația RoElectric; Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA); BESCA; BRCC Camera de Comerț Bulgaro-Română; CCiRI; Coaliția Energie Comunitară (CEC); Coaliția pentru Economie Circulară (CERC); Comitetul Național Român CIGRE; CONAF; Cooperativa de Energie (CE); Dynamic Bussines Connection; EFdeN; Energy Policy Group (EPG); Centrul de Formare Profesională Eurodeal; Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE); Federația Patronală a Energiei (FPE); FIT – Flanders Investment & trade; Future Energy Leaders România (FEL România); InfoCons; ÎntreVecini; KNX România; Lista Firme; MORE NETWORKING; Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER); Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA); Petroleum Club România; RISCO; Romania Green Building Council (RoGBC); UrbanizeHub.
Comunicarea evenimentului este amplificată de Media Partners: Academia de Construcții; Agenda Constructiilor; Antena 3 CNN; Avantaje; Biziday; Buletin de Bucuresti (BdB); BURSA; Business Review; BusinessClass; Club Antreprenor; Club Economic; connect.ro; Daibau; Economedia.ro; Economistul; ECSR; ELECTRICIANUL; Elle; e-nergia.ro; Energy Magazine; Fereastra; green.start-up.ro; HOT NEWS; IBC Focus; ibuild; InvesTenergy; Jurnalul de Afaceri; Libertatea; Luxury Rich & Famous; Nine O' Clock; Prima News; Profit.ro; Proidea; Real Estate Magazine; RENERGY; Revista Construcțiilor; Revista Ingineria Instalațiilor; Revista Piata; Ringier; România Durabilă; STARTUP CAFE; Sustainability Today; Sustenabilitate.biz; The Diplomat-Bucharest; Unica și pv magazine group GmbH.
Mai multe informații despre eveniment, expozanți și parteneri sunt disponibile pe www.energyexpo.ro.
Pentru acreditări media la Conferință și acces la ENERGY EXPO®:
Mirela Secan
Chief Event Architect ENERGY EXPO®
Telefon: 0722 26 66 10
E-mail: mirela.secan@energyexpo.ro
Afaceri
Cât costă construirea unei hale industriale?
Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea valori de investiție foarte diferite, în funcție de înălțime, destinație, caracteristicile terenului, instalații și cerințele de securitate la incendiu.
Din acest motiv, valorile prezentate mai jos sunt orientative și pot fi utilizate pentru stabilirea unui buget inițial. Ele nu reprezintă o ofertă comercială.
Structură prefabricată din beton sau structură metalică
Pentru structura de rezistență, fără fundații, închideri, pardoseli și instalații, se pot lua în considerare următoarele valori orientative:
• Structură prefabricată din beton armat: 90–135 euro/m²
• Structură metalică: 85–160 euro/m²
Alegerea soluției nu trebuie făcută comparând numai valorile minime.
Structura metalică este, în general, mai avantajoasă pentru halele mici, cu suprafețe de până la aproximativ 600–800 m² și înălțimi de până la 6 metri. În această categorie, greutatea redusă, fundațiile mai simple și rapiditatea montajului pot face soluția metalică mai economică.
Pentru halele cu înălțimi mai mari de 6 metri, diferența începe să se reducă. În multe situații, structura prefabricată din beton ajunge la același cost sau devine mai economică decât structura metalică.
Pe măsură ce suprafața halei crește, avantajul structurii prefabricate din beton devine mai evident. Repetitivitatea elementelor, optimizarea producției și a montajului, rezistența la foc și costurile reduse de întreținere favorizează această soluție în cazul proiectelor industriale de dimensiuni mari.
Cât costă o hală industrială la cheie
O construcție „la cheie” nu înseamnă numai structura de rezistență. Investiția totală poate include fundațiile, acoperișul, închiderile, pardoseala industrială, instalațiile, sistemele de protecție la incendiu, birourile, spațiile sociale, platformele exterioare, drumurile și rețelele de utilități.
Hală industrială de 2.000 m²
Pentru o hală de 2.000 m², împreună cu aproximativ 2.000 m² de platforme exterioare amenajate, investiția totală „la cheie” poate începe de la aproximativ 1.100.000 euro.
În funcție de destinația clădirii, instalații, cerințele de securitate la incendiu și complexitatea proiectului, investiția poate ajunge la 2.000.000 euro sau mai mult.
Hală industrială de 5.000 m²
Pentru o hală industrială de 5.000 m², investiția totală „la cheie” poate fi cuprinsă între 2.500.000 și 5.000.000 euro.
Diferența dintre valoarea minimă și cea maximă nu este determinată numai de tipul structurii, ci de toate caracteristicile tehnice și funcționale ale proiectului.
Cât reprezintă structura din costul total al unei hale la cheie
Pentru a înțelege corect diferența dintre betonul prefabricat și metal, costul structurii trebuie raportat la valoarea totală a investiției.
Structura reprezintă numai una dintre componentele unei hale industriale și, în majoritatea proiectelor, nu este elementul care influențează cel mai mult costul final.
Incidența structurii pentru o hală de 2.000 m²
Costul orientativ al structurii este:
• Structură prefabricată din beton: 180.000–270.000 euro
• Structură metalică: 170.000–320.000 euro
| Soluție structurală | Costul structurii | Investiția totală „la cheie” | Ponderea structurii |
|---|---|---|---|
| Beton prefabricat | 180.000–270.000 € | 1.100.000–2.000.000 € | aproximativ 9–25% |
| Structură metalică | 170.000–320.000 € | 1.100.000–2.000.000 € | aproximativ 9–29% |
Într-un scenariu mediu, structura reprezintă aproximativ 15–16% din valoarea totală a investiției.
Incidența structurii pentru o hală de 5.000 m²
Costul orientativ al structurii este:
• Structură prefabricată din beton: 450.000–675.000 euro
• Structură metalică: 425.000–800.000 euro
| Soluție structurală | Costul structurii | Investiția totală „la cheie” | Ponderea structurii |
|---|---|---|---|
| Beton prefabricat | 450.000–675.000 € | 2.500.000–5.000.000 € | aproximativ 9–27% |
| Structură metalică | 425.000–800.000 € | 2.500.000–5.000.000 € | aproximativ 9–32% |
Și în acest caz, într-un scenariu mediu, structura reprezintă aproximativ 15–16% din investiția totală.
Comparația demonstrează că o structură aparent mai ieftină nu conduce automat la o construcție „la cheie” mai ieftină. Alegerea dintre beton prefabricat și metal este importantă, dar diferența dintre cele două soluții are, de regulă, o influență limitată asupra valorii totale a proiectului.
În cazul halelor mari și al celor cu înălțimi de peste 6 metri, structura prefabricată din beton devine frecvent egală sau mai avantajoasă decât structura metalică, oferind în același timp beneficii importante privind rezistența la foc, durabilitatea și costurile de întreținere.
Din acest motiv, soluția corectă nu trebuie aleasă comparând numai prețul structurii, ci analizând costul complet al construcției și comportarea acesteia pe întreaga durată de utilizare.
Ce influențează costul final
Diferența dintre valoarea minimă și cea maximă a investiției este determinată de caracteristicile reale ale proiectului:
• destinația clădirii: depozitare, producție, logistică, industrie alimentară sau alte activități;
• înălțimea liberă și deschiderea dintre stâlpi;
• sarcinile utile și existența podurilor rulante;
• cerințele de rezistență și securitate la incendiu;
• necesitatea protejării la foc a structurii metalice;
• instalațiile de sprinklere, rezervorul de apă și stația de pompare;
• spațiile cu temperatură controlată, camerele frigorifice sau congelatoarele;
• complexitatea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de ventilație;
• puterea electrică necesară și distanța până la rețelele existente;
• existența sau lipsa rețelelor de canalizare, apă și gaze;
• caracteristicile geotehnice și capacitatea portantă a terenului;
• necesitatea stabilizării solului, a fundațiilor speciale sau a înlocuirii terenului necorespunzător;
• grosimea și capacitatea portantă a pardoselii industriale;
• numărul de docuri, rampe, porți și uși industriale;
• suprafața și nivelul de finisare al birourilor, vestiarelor și spațiilor sociale;
• drumurile de acces, parcările și platformele pentru camioane;
• sistemele de colectare și evacuare a apelor pluviale;
• cerințele seismice și încărcările din zăpadă și vânt;
• instalațiile tehnologice, panourile fotovoltaice și echipamentele suspendate;
• condițiile de autorizare și eventualele lucrări necesare în afara proprietății.
Prin urmare, un preț exprimat exclusiv în euro/m² poate fi înșelător dacă nu este însoțit de o descriere clară a lucrărilor incluse.
O estimare realistă poate fi realizată numai după definirea temei de proiectare, verificarea terenului, efectuarea studiului geotehnic și stabilirea cerințelor privind instalațiile și securitatea la incendiu.
Gemina Group analizează fiecare proiect în ansamblu și propune soluția structurală și tehnică optimă în funcție de destinația halei, dimensiuni, teren, termenul de execuție și bugetul beneficiarului.
-
acum o săptămânăLansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
-
Socialacum o săptămânăMinistrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!
-
Sportacum o săptămânăPrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR înregistrează cea mai rapidă creștere dintre brandurile Android pe piața tabletelor din EMEA
-
Uncategorizedacum o săptămânăCe contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România
-
Socialacum o săptămânăASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Uncategorizedacum o săptămânăPastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

