Connect with us

Exclusiv

Millionmess.com, platforma online cu ajutorul căreia mesajele voastre rămân în istorie, vine din partea unui elev român!

Publicat

pe

În fiecare zi apar tot mai multe noutăți din punct de vedere tehnologic, în toate domeniile. Un lucru este cert. Prezentul pe care îl știm și cu care ne-am obinsuit atât de mult, nu ar mai fi deloc la fel dacă internetul ar dispărea.

Cu siguranță că mediul online este viitorul, cele mai inteligente idei având mereu succes indiferent de situație.

O astfel de idee foarte interesantă a venit din partea unui elev român de numai  17 ani din Cernavodă. Numele sau este Neagu Laurențiu și a fost pasionat de tot ceea ce înseamnă tehnologie încă de mic.

Din dorința de a căuta mereu cele mai bune soluții pentru a rezolva problemele celor din jur, acesta a creat o platformă online,  un site prin intermediul căruia orice persoană își poate transmite mesajul în fața populației întregului glob pământesc, cu doar un simplu click.

Millionmess.com este platforma dezvoltată de acest tânăr din Cernavodă și este un fel de messenger prin intermediul căreia oricine care dispune de conexiune la internet și are la dispoziție un dispozitiv precum telefonul sau laptop-ul poate face public mesajul dorit, exprimandu-și astfel ideile și sentimentele, având astfel posiblitatea de a da o mană de ajutor celor aflați la nevoie, poate într-un impas emoțional, în special în această perioadă grea prin care trece omenirea din pricina pandemiei.

Pentru cei care doresc  să susțină această inițiativă foarte ingenioasă a elevului Neagu Laurențiu din Cernavodă, postarea unui simplu mesaj pe această platformă costă numai un Euro.

De asemenea, postarea poate rămâne anonimă, utilizatorii având posibilitatea de a posta sub orice nickname dacă nu doresc să introducă numele real.

Această platformă este în principal despre oameni și despre exprimarea ideilor și sentimentelor, astfel încât acestea să poată fi citite de către oricine.

Platforma Millionmess.com poate fi urmărită și prin intermediul rețelelor de socializare, unde veți fi  mereu ținuți la curent cu ultimele noutăți.

Comunicarea a reprezentat și cu siguranță va reprezenta întotdeauna un proces absolut indispensabil omenirii. De-a lungul timpului mesajele au fost transmise prin tot felul de modalități.

Prin comunicare ne exprimăm păreri, sentimente și idei prin comunicare putem evolua. Toți oamenii merită să fie ascultați și părerile lor merită să fie luate în considerare.

Această platformă vă poate face auziți, având posibilitatea de a intra în istorie indiferent de mesajul pe care doriți să îl transmiteți. Platforma Millionmess.com va fi lansată oficial în 5 țări pe 1 August 2020.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Pe panouri care par stabile, acidul cromic scoate în față zonele slabe înainte să pierzi un lot întreg

Publicat

pe

De

La recepția unui lot de panouri metalice, lucrurile pot arăta perfect: culoare uniformă, suprafață curată, fără urme evidente. Totuși, acid cromic pentru controlul tratamentelor de suprafață devine relevant exact în momentul în care aspectul nu mai este suficient. În practică, multe neconformități nu se văd imediat, ci apar după manipulare, după aplicarea stratului următor sau după primele zile de exploatare.

Aici apare diferența dintre o validare rapidă și una corectă. Dacă lucrezi cu tratamente de conversie, pregătirea suprafeței sau verificarea unui strat intermediar, un test bine ales poate reduce surprizele din faza următoare. Nu înseamnă că orice linie are nevoie de aceeași rutină, pentru că totul depinde de metal, de secvența de spălare, de timpul de reacție și de cerințele finale ale produsului. Dar există câteva semne clare că merită să verifici mai atent.

De ce un panou care arată bine poate ascunde probleme reale

Un operator cu experiență observă repede când lotul „nu stă bine” la întindere, la spălare sau la comparația între două plăci din același lot. Problema este că aspectul vizual, singur, nu spune dacă tratamentul de suprafață a fost uniform sau dacă există zone în care stratul este slab, neomogen ori incomplet. În special la loturile mari, diferențele mici trec ușor neobservate în primele 10-15 minute.

Cele mai frecvente cauze sunt banale, nu spectaculoase: degresare incompletă, spălare insuficientă, variații de timp în baie, contaminare între etape sau parametri ținuți „aproape bine”. Aici apare și trade-off-ul clasic din producție: viteza ajută la debit, dar controlul atent salvează rebutul. Când linia merge repede, tentația este să validezi vizual și să mergi mai departe. Tocmai atunci apar costurile în etapa următoare.

Un mini-test util, înainte să blochezi sau să aprobi lotul, începe cu trei întrebări simple:

  • Diferența dintre margine și centru rămâne aceeași pe mai multe panouri?
  • Apar zone care reacționează diferit după aceeași pregătire?
  • Observi modificări similare la loturi venite din aceeași tură sau din aceeași baie?

Dacă răspunsul este „da” la măcar două dintre ele, merită să faci o verificare de laborator, nu doar o comparație vizuală.

Ce îți spune, de fapt, verificarea cu acid cromic

Acidul cromic este folosit în contexte industriale controlate tocmai pentru că poate scoate la iveală neuniformități pe care ochiul liber nu le surprinde la prima vedere. Nu este un test „universal” și nu are sens în orice aplicație, dar merită atunci când trebuie să compari loturi, să verifici consistența procesului sau să înțelegi de ce două panouri aparent similare se comportă diferit în faza următoare.

Un scenariu realist este cel al unui lot pilot care trece vizual la ieșirea din linie, dar ridică semne de întrebare la aplicarea unui strat ulterior. În prima zi totul pare sub control. După 24 de ore, diferențele dintre margini, zonele de contact sau suprafețele mai puțin spălate încep să fie mai ușor de citit. Aici nu mai vorbim despre impresii, ci despre indicii care te ajută să decizi dacă ajustezi procesul sau continui producția.

Pentru cine caută un exemplu concret de produs folosit în astfel de verificări, pagina pentru acid cromic pentru verificări controlate oferă un reper util. Nu înlocuiește procedura internă și nici validarea de laborator, dar ajută să vezi tipul de soluție la care te raportezi când vrei comparabilitate între teste, informații tehnice relevante și un punct de plecare mai clar pentru evaluarea loturilor.

Ce merită observat în prima săptămână, nu doar în ziua testului

În multe fabrici, decizia se ia prea devreme. Dacă lotul a ieșit bine la prima vedere, este tentant să îl consideri sigur. Totuși, primele zile după test sunt deseori mai relevante decât reacția imediată. Unele diferențe apar abia după depozitare scurtă, manipulare, transport intern sau comparație între panouri din capete diferite ale lotului.

Merită să urmărești cel puțin patru lucruri observabile:

  • uniformitatea reacției pe toată placa, nu doar în centru;
  • diferența dintre margini, colțuri și zonele plane;
  • repetabilitatea rezultatului pe două sau trei probe similare;
  • legătura dintre rezultat și o etapă concretă din proces, cum ar fi spălarea sau timpul de staționare.

Dacă vezi abateri doar pe o probă izolată, poate fi o excepție. Dacă modelul se repetă după 24 de ore sau la un al doilea lot, discuția se mută de la „pare în regulă” la „avem o cauză de proces”.

Cum alegi aparatura și rutina de control fără să blochezi producția

Nu orice problemă cere aceeași aparatură și nu orice laborator are nevoie de aceeași adâncime a controlului. Uneori e suficient un protocol simplu, repetabil, făcut pe loturi-cheie. Alteori, mai ales când ai mai multe substraturi, furnizori diferiți sau cerințe ridicate de aderență, ai nevoie de o vedere mai largă asupra instrumentelor și etapelor de verificare.

Ca imagine de ansamblu, o privire peste gama de echipamente de laborator Chemco pentru procese industriale este utilă tocmai pentru a înțelege ce opțiuni există în jurul aceluiași obiectiv: controlul procesului, compararea loturilor și reducerea variațiilor dintre probe. Nu este vorba doar despre un singur test, ci despre felul în care alegi instrumentele potrivite pentru cauza pe care vrei să o confirmi sau să o infirmi.

O alegere bună are, de regulă, trei criterii verificabile: rezultatul să poată fi repetat, interpretarea să nu depindă doar de un singur operator, iar timpul de verificare să fie realist pentru ritmul liniei. Dacă testul este foarte sofisticat, dar nu poate fi integrat în rutină, valoarea lui practică scade. Dacă este prea simplu, riști să validezi un lot care va crea costuri mai târziu.

Întrebări frecvente

Când merită făcută o verificare cu acid cromic? Merită mai ales când aspectul vizual nu explică diferențele dintre loturi sau când vrei să verifici consistența unui tratament de suprafață înainte de etapa următoare. Nu are sens să fie folosit automat în orice situație; depinde de proces, substrat și obiectivul controlului.

Poate testul să înlocuiască restul controalelor de laborator? Nu. El este o piesă dintr-un sistem de verificare, nu toată evaluarea. În unele cazuri confirmă o suspiciune, în altele doar indică unde trebuie căutată cauza reală.

Ce faci dacă rezultatul este neuniform doar pe margini? De obicei, merită să verifici secvența procesului: curățarea, spălarea, manipularea piesei și timpul petrecut în fiecare etapă. Marginea care reacționează diferit poate indica o problemă locală, nu neapărat un eșec complet al lotului.

Cât de repede se vede dacă ai o problemă reală? Unele semne apar imediat, altele după 24 de ore sau după comparația cu o a doua probă. Tocmai de aceea, o decizie bună nu se bazează doar pe primul minut, ci și pe comportamentul repetat al probelor.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized8 ore inainte

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Eveniment9 ore inainte

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

Uncategorized10 ore inainte

tbi bank își consolidează echipa de management: Costin Mincovici devine Director Executiv și Chief Risk Officer

tbi bank își consolidează în continuare echipa de management, în urma achiziției de către Advent International, companie globală de investiții...

Uncategorized11 ore inainte

Monitorizarea traficului si controlul accesului prin recunoasterea numerelor de inmatriculare

Axis Communications lanseaza trei noi kituri de camere echipate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier, concepute pentru recunoasterea automata a...

rendering studio romania rendering studio romania
Uncategorizedo zi inainte

Randare Interioară vs. Exterioară: Ce Diferă Cu Adevărat și Cum Alegi Ce Ai Nevoie

Când un proiect de arhitectură sau design intră în etapa de prezentare, apare aproape mereu aceeași întrebare: ai nevoie de...

Uncategorizedo zi inainte

Strengthening Cybersecurity in Germany: Penetration Testing Services by Feel IT

In an era where cyber threats are evolving faster than ever, German businesses face mounting pressure to protect their digital...

Uncategorizedo zi inainte

Regulamentul UE 2023/1542: ce trebuie sa stie producatorii si importatorii de baterii

Putini consumatori se gandesc ca aceeasi tehnologie care alimenteaza telefoanele mobile, bicicletele electrice, vehiculele electrice si sistemele de stocare a...

Uncategorized2 zile inainte

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge...

Uncategorized2 zile inainte

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Uncategorized4 zile inainte

Astăzi începe Big Little Festival 2026 la Palatul Mogoșoaia, cu HONOR partener de tehnologie

Timp de trei zile, HONOR îi așteaptă pe copii și părinți cu experiențe creative, jocuri interactive și provocări pline de...

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sport5 zile inainte

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sport5 zile inainte

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR extinde experiența premium cu HONOR Care+ și Google AI Pro pentru modelele HONOR 600, HONOR 600 Pro și HONOR Magic V6

Utilizatorii beneficiază de protecție suplimentară în cazul deteriorărilor accidentale și de acces pentru o perioadă de 3 luni la instrumente...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR aduce tehnologia mai aproape de familii la Big Little Festival 2026

AI, jocuri, provocări interactive și experiențe creative îi așteaptă pe copii și părinți în zona HONOR, între 21 și 23...

Uncategorizedo săptămână inainte

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Știrile Săptămânii