Connect with us

Uncategorized

STAR STONE accelerează transformarea companiei după ce noua strategie aduce un plus de peste 50% la vânzările de pavaje. Extinde schimbarea către sistemele de garduri și piatră decorativă

Publicat

pe

  • Volumele de pavaje vândute de STAR STONE au crescut cu peste 50% în primele șapte luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025
  • Programul de transformare și eficientizare început în 2025 a crescut productivitatea STAR STONE cu aproximativ 25% și a susținut noua poziționare comercială
  • Din august, noua strategie comercială este extinsă către principalele produse pentru garduri și către piatra decorativă

Oradea, 2 septembrie 2026 – STAR STONE, producător român de soluții din beton pentru amenajări exterioare, specializat în pavaje, sisteme de gard și piatră decorativă, a vândut cu peste 50% mai multe pavaje în primele șapte luni din 2026 față de perioada similară a anului trecut, după schimbarea strategiei comerciale pentru această categorie. Compania extinde, începând din august, aceeași direcție către principalele produse pentru garduri și piatră decorativă.

Noua strategie comercială este rezultatul unui proces de transformare început în 2025, care a vizat organizarea companiei, activitatea comercială, procesele operaționale și relația cu piața. Obiectivul a fost creșterea eficienței businessului și valorificarea acesteia printr-o poziționare de preț mai competitivă, care să facă produsele STAR STONE accesibile unui număr mai mare de clienți și proiecte.

Productivitate mai mare cu 25%

În zona operațională, compania a analizat fluxurile de lucru, a eliminat activități fără valoare adăugată și a standardizat o serie de procese. Măsurile implementate au dus la o creștere a productivității cu aproximativ 25%. Rezultatele programului de eficientizare au creat spațiul necesar pentru regândirea strategiei comerciale, fără modificarea produselor sau a standardelor de calitate.

Primul segment pe care STAR STONE a aplicat noua abordare a fost cel al pavajelor. La începutul sezonului 2026, compania a introdus pentru această categorie un nou nivel al prețurilor de listă, cu aproximativ 20% sub cel anterior. Schimbarea a fost concepută ca o repoziționare permanentă în piață, diferită de campaniile promoționale sau ajustările temporare de preț.

În primele șapte luni ale anului, volumele de pavaje vândute de STAR STONE au crescut cu 50,4% față de aceeași perioadă din 2025. Pe baza rezultatelor înregistrate pe această categorie, compania extinde acum strategia către alte categorii importante din portofoliu.

„Procesul de transformare început anul trecut a schimbat profund modul în care funcționează STAR STONE. Am crescut eficiența operațională, am reorganizat procese și am regândit relația cu piața, iar astăzi vedem rezultatele acestor decizii. Creșterea productivității ne-a permis să construim o poziționare comercială mai competitivă și să transferăm către clienți o parte din valoarea creată în interiorul companiei. Nu am făcut produsele mai ieftine. Am făcut STAR STONE mai performantă.Rezultatele obținute pe segmentul pavajelor confirmă că putem adresa o piață mai largă, iar extinderea strategiei către sistemele de garduri și piatră decorativă este următorul pas. Ne dorim ca frumusețea, calitatea și durabilitatea produselor STAR STONE să ajungă în cât mai multe case, în cât mai multe grădini și în cât mai multe proiecte din România. Transformarea companiei ne oferă acum posibilitatea de a face acest lucru la o scară mai mare”, spune Mircea Varga, Trusted Advisor al Consiliului de Administrație al STAR STONE.

Produsele STAR STONE devin accesibile unei piețe mai largi

Începând din august, compania aplică noua strategie comercială principalelor produse din categoria sistemelor de garduri și gamei de piatră decorativă. În segmentul sistemelor de garduri, noile prețuri de listă la bolțari ajung până la 30% sub nivelurile anterioare, în funcție de produs și dimensiune. La piatra decorativă, noul nivel de preț este, în medie, cu 28% sub cel anterior, iar la piatra decorativă decorată, cu 17%, noua structură de preț urmărind o poziționare mai competitivă pentru fiecare gamă.

Prin extinderea strategiei, STAR STONE urmărește să reducă bariera de preț și să facă produsele companiei accesibile unui număr mai mare de clienți și proiecte. Noua poziționare comercială păstrează atributele care definesc produsele STAR STONE – designul inspirat de piatra naturală, calitatea și durabilitatea – și urmărește să aducă această combinație de valoare într-o zonă de preț mai competitivă.

Noua structură de preț este implementată și în rețeaua de distribuție, astfel încât poziționarea să fie reflectată unitar în showroom-uri, sistemele de ofertare și canalele digitale ale partenerilor.

„Transformarea unei companii presupune, înainte de orice, disponibilitatea de a pune sub semnul întrebării felul în care au fost făcute lucrurile până atunci. Este nevoie de curaj să schimbi procese, decizii și modele care au funcționat ani la rând și să accepți că ceea ce te-a adus într-un anumit punct poate să nu mai fie suficient pentru etapa următoare. Pentru STAR STONE, ultimul an și jumătate a însemnat exact acest lucru: să avem curajul să schimbăm, să testăm alte abordări și să luăm decizii cu efect pe termen lung. Dar sunt și lucruri pe care vrem să le ducem mai departe exact așa cum le-am construit: frumusețea produselor noastre, calitatea și durabilitatea lor. Ele fac parte din identitatea STAR STONE și vrem să rămână la baza etapei următoare de dezvoltare”, spune Cristian Pop, fondator STAR STONE.

Transformarea STAR STONE continuă, iar compania pregătește următoarea etapă a programului de eficientizare a producției și analizează ofertele pentru robotizarea unor fluxuri, ca parte a procesului de transformare și automatizare început în 2025.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările

Publicat

pe

De

După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români  au obținut cinci dintre cele nouă premii europene, HONOR continuă să susțină talentul și creativitatea locală. Înscrierile sunt deschise în perioada 15 octombrie – 2 decembrie 2026.

București, 16 octombrie 2026 –HONOR, companie globală dedicată dezvoltării unui ecosistem de dispozitive bazate pe inteligență artificială, anunță lansarea celei de-a doua ediții HONOR Talents – NextGen Creators România. Competiția se adresează studenților, artiștilor, designerilor și tuturor pasionaților de creație digitală, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta lucrările și de a explora noi forme de expresie artistică la intersecția dintre artă, design și tehnologie.

După rezultatele obținute la prima ediție, HONOR continuă să susțină tinerii artiști și designeri din România, facilitând interacțiunea cu profesioniști din industriile creative și oferind participanților oportunitatea de a obține recunoaștere la nivel european.

Cinci dintre cele nouă premii europene HONOR Talents au revenit creatorilor români

Prima ediție HONOR Talents – NextGen Creators România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români au câștigat cinci dintre cele nouă premii acordate la nivel european.

Competiția a beneficiat de sprijinul unor parteneri din mediul academic și cultural, printre care Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și The INSTITUTE,   care au contribuit la dezvoltarea unei platforme de dialog între educație, tehnologie și industriile creative.

În mai 2026, HONOR a premiat câștigătorii primei ediții HONOR Talents – NextGen Creators România în cadrul unui vernisaj organizat la Grivița Creative Corner by The INSTITUTE, în București. Evenimentul a inclus o expoziție deschisă publicului, care a reunit lucrările finaliștilor și câștigătorilor competiției.

Maria Busurcă, câștigătoarea etapei locale, și Andreea Henteș, premiată cu locul al treilea la nivel european, au avut ulterior oportunitatea de a participa la un turneu în China, cu activități în Beijing și Shenzhen, unde și-au prezentat lucrările și au intrat în contact cu artiști și profesioniști din comunitatea creativă internațională.

A doua ediție aduce noi oportunități pentru creatorii români

Cea de-a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România invită studenții, artiștii, designerii și pasionații de creație digitală să exploreze noi forme de expresie artistică, folosind tehnologia ca instrument de inspirație și experiment.

Participanții își pot înscrie lucrările în patru categorii de design: Teme, Ceasuri, Accesorii și obiecte de design, respectiv Artă și tehnologie. De la interfețe grafice și concepte vizuale pentru dispozitive inteligente până la obiecte de design și proiecte artistice digitale, competiția oferă libertatea de a transforma ideile originale în creații care îmbină estetica și inovația.

Evaluare europeană și locală pentru lucrările înscrise

Participanții din România care își înscriu lucrările prin platforma oficială HONOR Talents (1) vor fi evaluați de juriul european al competiției. În paralel, lucrările vor fi analizate și de un juriu local, format din reprezentanți HONOR, specialiști din mediul academic și profesioniști ai industriilor creative, care va desemna câștigătorii etapei locale HONOR Talents – NextGen Creators România. Componența juriului local va fi anunțată ulterior.

Evaluarea lucrărilor va avea în vedere criterii precum creativitatea, calitatea estetică, relevanța tehnologică, aplicabilitatea și capacitatea proiectelor de a transmite un mesaj.

Premii pentru cele mai bune lucrări din etapa locală

Participanții care vor ocupa primele trei locuri în cadrul competiției locale vor primi dispozitive HONOR din noua generație:

  • Locul I– un smartphone din seria HONOR Magic;
  • Locul II– un smartphone din seria HONOR Number;
  • Locul III– o tabletă HONOR Pad.

„Prima ediție HONOR Talents – NextGen Creators România ne-a arătat cât de mult talent și potențial există în comunitatea creativă locală. Ne dorim ca această a doua ediție să încurajeze și mai mulți tineri să își transforme ideile în proiecte originale și să își facă cunoscută viziunea artistică la nivel european. Pentru HONOR, susținerea creativității este o direcție firească, deoarece credem că tehnologia trebuie să deschidă noi posibilități de exprimare”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.

Înscrieri deschise până pe 2 decembrie 2026

Tinerii artiști și designeri din România își pot înscrie lucrările începând cu 15 octombrie 2026. Termenul-limită pentru înscrierea lucrărilor este 2 decembrie 2026, atât pentru etapa locală, cât și pentru competiția europeană HONOR Talents Global Design Awards.

Informațiile complete despre condițiile de participare, categoriile de concurs și procedura de înscriere sunt disponibile pe platforma oficială HONOR, iar termenii și condițiile competiției (2) pot fi consultați pe site-ul HONOR România.

Citeste in continuare

Uncategorized

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

Publicat

pe

De

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid la funcționalități utile în viața de zi cu zi.

București, 14 octombrie 2026 – Telefonul a devenit un instrument indispensabil, dar nu fiecare interacțiune digital necesită deschiderea unei aplicații sau verificarea ecranului. Un apel primit în drum spre birou, o notificare importantă, o idee care merită reținută sau o plată rapidă la cumpărături sunt situații în care accesul imediat la funcțiile potrivite poate simplifica lucrurile. HONOR Watch 6 oferă astfel o modalitate practică de a rămâne conectat și de a gestiona activitățile de zi cu zi, fără a fi necesară utilizarea constantă a smartphone-ului.

Apeluri și notificări, direct pe ecranul ceasului

Prin conexiunea Bluetooth cu smartphone-ul, HONOR Watch 6 permite vizualizarea notificărilor și gestionarea apelurilor direct de pe ceas. Utilizatorii pot vedea cine îi sună, pot accepta sau respinge apeluri și pot iniția conversații folosind contactele sincronizate, istoricul apelurilor sau tastatura integrată.¹

Gesturi simple pentru momentele în care mâinile sunt ocupate

HONOR Watch 6 permite controlul anumitor funcții prin gesturi, fără a fi necesară atingerea ecranului. Utilizatorii pot configure mișcări ale încheieturii mâinii pentru a răspunde la apeluri sau pentru a amâna alarmele, o opțiune practică atunci când transporta cumpărături, gătesc sau desfășoară alte activități care nu le permit să interacționeze direct cu dispozitivul.²

O idee bună nu trebuie să aștepte

Fie că este vorba despre o informație importantă dintr-o conversație, o idee apărută pe neașteptate sau un lucru de reținut pentru mai târziu, HONOR Watch 6 permite realizarea de înregistrări vocale direct pe ceas.

Acestea pot fi salvate pe dispozitiv și, în cazul smartphone-urilor HONOR compatibile cu MagicOS 9.0 sau o versiune ulterioară, sincronizate cu aplicația Notițe de pe telefon.³ În acest fel, utilizatorii pot reveni asupra informațiilor înregistrate atunci când au mai mult timp la dispoziție.

Muzica, camera foto și telefonul, mai ușor de controlat

HONOR Watch 6 permite gestionarea muzicii direct de pe ceas, de la schimbarea melodiilor și reglarea volumului până la întreruperea temporară a redării de pe smartphone. Utilizatorii de smartphone-uri Android pot transfera melodii în memoria smartwatch-ului și pot conecta direct căști Bluetooth compatibile, pentru a asculta muzica preferată fără a avea telefonul în apropiere.

Totodată, smartwatch-ul poate fi folosit pentru declanșarea de la distanță a camerei foto a smartphone-ului, inclusiv cu ajutorul unui temporizator, o opțiune utilă în special pentru fotografiile de grup.⁴

Iar atunci când utilizatorii uită unde au lăsat telefonul, ceasul permite activarea unui semnal sonor pe smartphone, atât timp cât acesta se află în raza conexiunii Bluetooth și este conectat la ceas, facilitând astfel găsirea rapidă a dispozitivului.

Plăți contactless, direct de pe ceas

Prin Fidesmo Pay, platforma de plată parteneră HONOR, Watch 6 permite efectuarea plăților contactless la terminalele NFC compatibile, fără utilizarea fizică a telefonului sau a cardului. După configurarea unui card eligibil, tranzacțiile pot fi realizate inclusive atunci când smartphone-ul nu se află în apropiere, fără a fi necesară o conexiune Bluetooth activă între cele două dispozitive.

Serviciul utilizează tehnologia de tokenizare pentru a contribui la protejarea informațiilor cardului în timpul tranzacțiilor, iar accesul la funcția de plată este securizatprintr-un cod PIN. În plus, ceasul se blochează automat atunci când este scos de la încheietură. În România, Fidesmo Pay este disponibil pentru carduri eligibile, în funcție de emitent și de tipul cardului, inclusive prin servicii precum Curve sau Revolut.⁵

Disponibilitate și preț

HONOR Watch 6 este disponibil în România în variantele Twilight Brown și Shadow Black, la prețurile recomandate de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei, prin partenerii oficiali HONOR.

Echipat cu o baterie de 980 mAh, smartwatch-ul oferă o autonomie de până la 35 de zile în condițiile de testare HONOR, reducând nevoia de încărcare frecventă.⁶

Mai multe informațiid espre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului: https://www.honor.com/ro/wearables/honor-watch-6/.

Note

¹ Funcțiile de conectivitate necesită asocierea ceasului cu un smartphone compatibil, care rulează Android 9.0 sau o versiune ulterioară ori iOS 15.1 sau o versiune ulterioară, prin aplicația HONOR Health. Se recomandă utilizarea celei mai recente versiuni a aplicației și actualizarea firmware-ului ceasului. Disponibilitatea anumitor funcții poate varia în funcție de modelul telefonului și versiunea software.

² Controlul prin gesturi trebuie activat și configurat din setările ceasului. Funcțiile disponibile pot varia în funcție de versiunea software.

³ Sincronizarea înregistrărilor vocale necesită un smartphone HONOR compatibil, cu MagicOS 9.0 sau o versiune ulterioară. Disponibilitatea funcției poate depinde de versiunile aplicațiilorși ale software-ului instalat.

⁴ Funcția de declanșare de la distanță a camerei este disponibilă pe smartphone-uri HONOR compatibile cu MagicOS 7.0 sau o versiune ulterioară și pe dispozitive iPhone cu iOS 12.0 sau o versiune ulterioară. Disponibilitatea poate varia în funcție de modelul telefonului și versiunea software.

⁵ Prin card eligibil se înțelege un card de debit sau de credit acceptat de Fidesmo Pay pentru configurare aplăților pe HONOR Watch 6. Eligibilitatea poate varia în funcție de emitent și de tipul cardului. Pentru configurare sunt necesare aplicația HONOR Health și firmware-ul ceasului actualizate, precum și un cod PIN setat pe dispozitiv.

⁶ Autonomia de până la 35 de zile se bazează pe testele efectuate de HONOR. Durata efectivă de utilizare poate varia în funcție de setări, funcțiile activate și obiceiurile individuale de utilizare.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniule cosistemelor de dispozitive AI. Compania își propane să revoluționeze interacțiunea dintre om și dispozitive, pentru a conecta toți consumatorii la ecosistemul AI, în era inteligenței artificiale agentice și dincolo de aceasta. HONOR urmărește să depășească granițele industriei prin colaborări deschise și fără bariere, pentru a crea împreună cu partenerii din industrie un ecosystem în care valoarea este împărtășită. Cu un portofoliu inovator de produse care include telefoane AI, PC-uri, tablete, dispositive portabile și multe altele, HONOR își propane să ofere fiecărei personae instrumentele necesare pentru a se bucura de noua lume inteligentă.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/ și urmăriți conturile oficiale HONOR România:

Facebook HONOR Romania

Facebook HONOR Fans Romania

Instagram HONOR Romania

TikTok HONOR Romania

YouTube HONOR Romania

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Citeste in continuare

Uncategorized

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Publicat

pe

De

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea sunt adesea mult mai valoroase decât echipamentele pe care sunt păstrate. O problemă poate apărea atunci când un computer se defectează, un telefon este furat sau fișierele sunt șterse accidental ori pierdute în urma unui atac cibernetic. Din acest motiv, ar trebui să priviți securitatea datelor ca parte integrantă a administrării zilnice a fișierelor dvs., mai degrabă decât ca pe o măsură de urgență.

Unul dintre principiile de bază ale stocării sigure a datelor este organizarea adecvată a fișierelor. Cu cât spațiul de stocare este mai dezorganizat, cu atât este mai dificil să găsiți documentul de care aveți nevoie și crește probabilitatea de a-l șterge accidental sau de a-l trimite din greșeală împreună cu alte fișiere. Prin urmare, este recomandat să creați un sistem clar de foldere și să îl respectați.

Cu toate acestea, chiar și fișierele perfect organizate nu vor fi în siguranță dacă sunt stocate într-o singură locație. De aceea, este esențial să efectuați copii de rezervă periodice ale fișierelor esențiale, de preferință pe un dispozitiv separat, cum ar fi un SSD extern. O alegere excelentă în acest sens ar fi modelul recent lansat, Samsung P9. Având o capacitate cuprinsă între 1 TB și 8 TB, acesta vă permite să păstrați întreaga arhivă de fișiere importante în afara computerului principal, iar rezistența sa la căderi de la o înălțime de până la doi metri oferă protecție suplimentară. Vitezele de transfer de până la 4.000 MB/s prin interfața USB4 permit actualizări rapide ale datelor, un aspect deosebit de util pentru biblioteci foto extinse, materiale video sau proiecte care necesită un timp îndelungat pentru a fi copiate pe medii de stocare cu viteze reduse.

Trebuie să rețineți, totuși, că utilizarea unui SSD nu se traduce automat printr-o securitate totală a datelor. Desigur, acesta va fi de ajutor în cazul unei defecțiuni hardware, dar este la fel de important să vă protejați fișierele împotriva accesului neautorizat. Elementul cheie constă în utilizarea unor parole puternice și unice, precum și a autentificării în doi pași, oriunde aceasta este disponibilă. De asemenea, este recomandat să explorați soluțiile software oficiale oferite de producătorii de SSD-uri, cum ar fi Samsung Magician, care oferă nu doar opțiuni suplimentare de criptare, ci și funcții pentru ștergerea sigură a datelor și scanări de diagnosticare. Astfel, pe lângă restricționarea accesului, puteți verifica starea unității de stocare sau puteți actualiza software-ul pentru a vă asigura că cele mai valoroase fișiere sunt în siguranță.

După cum se poate observa, chiar și micile schimbări în gestionarea zilnică a fișierelor pot avea un impact semnificativ asupra securității acestora. Efectuarea periodică a copiilor de rezervă pe unități externe, menținerea unei structuri organizate a folderelor, utilizarea unor parole eficiente și actualizarea software-ului reprezintă câțiva pași simpli pe care orice utilizator îi poate urma pentru a se asigura că cele mai importante date ale sale sunt protejate.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized9 ore inainte

HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările

După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români...

Turism9 ore inainte

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”. În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc”...

Turism10 ore inainte

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate...

10 ore inainte

Optimisti.ro, platforma online care aduce în prim-plan știrile pozitive și motivația

Optimisti.ro este o platformă online dedicată știrilor pozitive din România și din lume, conținutului motivațional și poveștilor care inspiră. Proiectul...

12 ore inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului

Ediția aniversară XXX a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie, în prestigiosul spațiu al Galeriilor S1...

Afacerio zi inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Uncategorizedo zi inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afacerio zi inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Uncategorizedo zi inainte

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized2 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Afaceri2 zile inainte

De la cercei cu diamante naturale la modele pentru copii: toată gama de cercei Sabrini, reunită pe o singura pagina

O singură pagină pentru toate tipurile de cercei: aceasta este noutatea pe care Sabrini Exclusive Diamonds o aduce clienților săi...

renovarea unei clădiri renovarea unei clădiri
Social2 zile inainte

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

2 zile inainte

Gândim Pozitiv – platforma online dedicată știrilor pozitive, motivației și dezvoltării personale

(FOTO AI) Gândim Pozitiv (gandimpozitiv.ro) este o platformă online dedicată promovării informațiilor pozitive, motivației și dezvoltării personale, adresată celor care...

Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană
Turism3 zile inainte

Bucureștiul face un pas istoric în turism: Primarul General Ciprian Ciucu propune ca mediul privat să conducă Organizația de Management al Destinației

O întâlnire care poate schimba fundamental relația dintre administrația publică și industria turismului din România. 13 octombrie 2026 ar putea...

3 zile inainte

Ovidius.net – Un loc în care nu trebuie să gândim la fel pentru a ne înțelege

Ovidius.net este un nou proiect online care își propune să aducă împreună oameni deschiși către dialog, curioși să descopere lucruri...

Știrile Săptămânii