Uncategorized
Inteligența Artificială revoluționează sistemul bancar românesc. Pot face roboții conciliere? Ce urmează pentru clienți și bănci?

27 august, București. Industria bancară este în fața unei noi revoluții, cea a digitalizării și inteligenței artificiale. Băncile folosesc roboții în tot mai multe activități repetitive, care consumă timp, cum ar fi redactarea contractelor, trimiterea răspunsurilor sau interacțiunea cu consumatorii în call-center. Roboții pot redacta documente pe care le trimit în instanță sau pot anticipa rezultatul unui proces. În viitorul apropiat Inteligența Artificială va face consumatorilor recomandări pentru anumite produse, în funcție de profilul clientului, dar până atunci roboții sunt asistați în permanență de oameni. Băncile implementează AI în procesele interne, dar în relație cu consumatorul final există încă multă precauție, spun invitații podcastului organizat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Specialiștii invitați în podcast sunt:Daniel Nicolaescu – Director Juridic și de guvernanță corporativă, Raiffeisen Bank și Dan Cristea – Lead AI Innovation, Banca Comercială Română, într-o discuție moderată deCornel Dinu, fondator Banking News.
| PODCAST CSALB |
Al 5-lea sezon al Podcasturilor CSALB abordează o tematică inspirată din tipologia cererilor de negociere cu băncile pe care consumatorii le trimit către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar: carduri și plăți, creditele bancare, fraudele, executările silite, instanță vs soluționare alternativă, economisire și investiții. Întâlnirile găzduite de CSALB reunesc în acest an specialiști ai sistemului bancar,brokeri de credite, executori judecătorești, specialiști în antifraudă și în AI etc. Dezbaterile sunt moderate de analiști financiari, lectori în educație financiară și jurnaliști reputați din presa economică. Ne propunem ca prin dezbaterile din acest an să oferim consumatorilor instrumentele necesare pentru gestionarea și protejarea finanțelor personale într-un context macroeconomic imprevizibil.

„Inteligența Artificială (AI) transformă din temelii industria bancară, de la asistenți virtuali și aplicații smart, până la securitate, decizii automate și personalizarea serviciilor. AI nu mai este doar ceva cool, ci face parte din viața noastră financiară. Ne folosim de tehnologie în economisire, creditare, atunci când facem investiții sau când construim un buget. Aplicațiile financiare folosite de bănci și de clienții lor le simplifică viața și, în acest mod, crește și calitatea interacțiunii cu banca. Mai mult, AI poate analiza comportamentul unui client și poate genera o personalizare a soluțiilor financiare.Tot mai mulți oameni apelează la Chat GPT pentru a-și evalua comportamentul financiar și pentru a obține recomandări privind gestionarea veniturilor și a cheltuielilor. Așadar, în timp ce unii văd AI ca pe o resursă de care se folosesc, alții se raportează la ea ca la un super-specialist de la care așteaptă soluții. Pe de altă parte, fraudele online devin tot mai greu de descoperit și contracarat. În ce mod AI modelează prezentul și viitorul serviciilor bancare în România?”

„Digitalizarea serviciilor bancare și, mai nou, Inteligența Artificială plasează sistemul bancar românesc în plină desfășurare a unei adevărate revoluții. Dacă un om citește fără întrerupere 75 de ani acoperă un volum de informații pe care Inteligența Artificială îl citește în doar două minute. Digitalizarea serviciilor bancare este un trend care s-a accelerat odată cu pandemia. Acum, clienții pot ține legătura cu banca de la distanță, iar printr-o lege care se află în discuție și implică semnătura electronică, aceștia vor putea încheia și contracte de la distanță. Un alt palier este legat de accesul și integrarea anumitor date. Adică, o bancă va interoga o bază de date a unei autorități publice, de exemplu, fără a mai chema clientul la bancă.
Pentru cei care se tem că Inteligența Artificială îi va înlocui și le va lua joburile, opinia mea este că această îngrijorare trebuie privită puțin diferit: probabil că oamenii nu vor fi înlocuiți de AI, dar oamenii vor fi înlocuiți de către oameni care știu să folosească aceste tehnologii noi și instrumente digitale.Motivul este că aceste instrumente cresc cu până la 30% eficiența tuturor proceselor, iar competiția devine mai puternică. Există și reversul medaliei. De exemplu, sistemele de calculare a scoringului pentru creditare au un risc semnificativ dacă nu sunt asistate de oameni, pentru că o eroare poate duce la rezultatul opus celui dorit. Aceste unelte ale tehnologiei pot fi folosite, cum este și Chat GPT, dar nu trebuie să le acordăm încredere 100% pentru că pot apărea și erori. Soluția este ca instrumentele să fie operate de gândirea critică a unui om. Între un scenariu de tip Matrix sau Terminator, în care roboții ne vor conduce și unul în care tehnologia ne va ajuta să muncim mai puțin, iar muncile repetitive să fie făcute de Inteligența Artificială, eu prefer al doilea scenariu. La nivel european se discută despre o directivă care va trata răspunderea în materie de Inteligență Artificială în favoarea consumatorilor. Adică, dacă un instrument de acest gen produce un efect nedorit, se va pleca de la premisa că vina aparține acelui instrument, ceea ce crește nivelul de protecție a persoanelor fizice.”

„Inteligența Artificială a apărut încă din anii 50-60, iar ce se întâmplă acum este democratizarea accesului la AI după lansarea Chat GPT, modelul lingvistic devenit cunoscut în toată lumea. Noi ne-am concentrat mult pe digitalizare în interiorul băncii, iar acest lucru este benefic mai întâi pentru angajați și clienți, deoarece vine la pachet cu o pantă de cunoaștere, de învățare. Dacă anul trecut a fost cel în care am experimentat, am testat și ne-am asigurat că sistemele funcționează, 2025 este anul scalării. Un mare avantaj pe care băncile îl vor folosi va fi extragerea de date din documentele scanate. Sper ca această tehnologie să fie folosită și în sectorul public, pentru că reduce timpul de la câteva zile de lucru, la câteva minute. Apoi, AI va ajuta și în zona serviciilor bancare, acolo unde un anumit paragraf dintr-un document de creditare de zeci de pagini va putea fi găsit instant. Procesele care necesită doar o extragere de date, o validare și o extravalidare se vor face mult mai rapid decât acum. Din punctul de vedere al clienților am mers pe o variantă extra-conservatoare pentru a nu avea niciun risc. Chiar și acești roboți cu care oamenii discută când apelează banca sunt atent monitorizați, iar dacă detectăm că dau răspunsuri greșite, intervine imediat un om care preia discuția cu consumatorul.
În timp ce noi discutăm de riscul ca AI să ia singură decizii, omitem că prima discuție trebuie să fie cea a eficientizării proceselor de bază pe care le întâlnim în orice organizație, indiferent că vorbim de bănci sau de alte instituții care procesează în momentul de față o grămadă de date cu viteza melcului în comparație cu AI. Utilizarea noilor tehnologii ține mai mult de încredere. Ne amintim că acum 15-20 de ani ne era frică să facem plăți cu cardul. Înțelegerea conceptelor digitale și apariția mecanismele de securitate, prin care îți poți bloca tranzacțiile sau prin care primești notificări, au crescut această încredere. Acum poți să-i ceri Inteligenței Artificiale să-ți cumpere bilete de avion sau să-ți facă rezervarea la hotel, dacă ai încredere să îi dai acces la cardul tău.
Utilizarea AI în România este sub media europeană pentru că românii au o reticență în adoptarea acestor tehnologii. Din spate vin însă mii de start-up-uri, iar viitorul va demonstra că cine nu va folosi Inteligența Artificială va avea de suferit, pentru că nu va fi competitiv. Totuși, trebuie păstrat echilibrul în materie de riscuri și securitate. Aici mai trebuie făcute lucruri. Deja datele noastre personale, cardurile sunt în toate sistemele care pot opera cu ele, nu doar în sistemele băncilor. Infractorii informatici devin tot mai convingători, au call-center-uri și folosesc AI ca să pară că ești sunat de bancă, iar oamenii pică des în aceste capcane. Trebuie ca și statul să se implice în protejarea utilizatorilor. Chiar dacă fiecare bancă își protejează clienții săi, trebuie gândit un mecanism central de depistare a acestor atacuri de cybersecurity.”

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „În cei zece ani de la înființare, CSALB a reușit să păstreze nu doar echilibrul în negocierile dintre consumatori și bănci, ci și cel dintre implementarea noilor tehnologii și interfața umană, fără de care sistemul bancar nu ar fi putut câștiga încrederea consumatorilor.
Din 2018 consumatorii se pot adresa cu cereri către bănci pentru renegocierea contractelor de credit sau pentru semnalarea diferitelor probleme întâmpinate, utilizând aplicația de pe site-ul csalb.ro. Această aplicație este ca un dosar virtual la care au acces băncile și conciliatorii care soluționează negocierile, după încărcarea cererilor pe site-ul Centrului și acceptarea intrării în negociere de către bancă. Datele sunt preluate automat din cererile online ale consumatorilor, iar implementarea aplicației a contribuit la reducerea constantă a timpului mediu de soluționare a unui dosar de negociere în cadrul CSALB, de la 60 la 15 zile în ultimii ani. Redactarea cererii și încărcarea documentelor în aplicație durează doar câteva minute.
Cei doi ani de pandemie au demonstrat cel mai mult utilitatea aplicației operaționale. Într-o perioadă cu restricții de deplasare și interacțiune fizică, oamenii au găsit un sprijin constant în CSALB, iar comunicarea cu conciliatorii a continuat prin telefon și e-mail.
De fapt, conciliatorii sunt unul dintre exemplele că Inteligența Artificială nu va putea înlocui în totalitate contribuția umană. Empatia și înțelegerea pur umane pe care conciliatorii le au pentru cazurile ce fac obiectul concilierilor nu vor putea fi întâlnite, probabil, la un robot. Inteligența Artificială poate cunoaște toată legislația sistemului bancar, poate face toate calculele financiare necesare ajustării unui credit, dar nu poate lua decizii echitabile, așa cum face un conciliator CSALB. Unicitatea situațiilor în care se găsesc consumatorii, echitatea și empatia sunt atribute ale unei relații profund umane între consumatori și bănci, intermediate de conciliatori, adoptarea și implementarea noilor tehnologii nefăcând decât să ajute și să potențeze relația directă dintre consumatori, personalul bancar și reprezentanții CSALB.”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul http://www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea loc între 21 și 23 august 2026 în Mogoșoaia. Cu această ocazie, brandul lansează un concurs pe paginile oficiale de Facebook și Instagram, unde participanții pot câștiga invitații pentru a petrece un weekend plin de distracție alături de cei dragi.
Desfășurat pe parcursul a trei zile, Big Little Festival reunește spectacole, activități creative, zone de joacă și experiențe interactive pentru întreaga familie. Prezența HONOR la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi cum tehnologia poate ajuta la transformarea momentelor speciale în amintiri care rămân, prin fotografii și videoclipuri surprinse alături de cei dragi.
În zona dedicată HONOR, cei prezenți vor putea testa cele mai noi dispozitive ale brandului, inclusiv smartphone-ul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6, lansate recent pe piața locală, precum și modelele din seriile HONOR 600 și Magic8, alături de tablete și alte dispozitive din portofoliu. Totodată, copiii și părinții vor putea participa împreună la provocări interactive, jocuri și activități surpriză, gândite pentru toate vârstele.
Prin aceste experiențe, HONOR își propune să arate că tehnologia poate aduce familiile mai aproape, devenind parte din momentele de joacă și distracție petrecute împreună.
Concurs pe contul de Instagram @HONOR_Romania
Pe Instagram, utilizatorii sunt invitați să răspundă în comentarii la întrebarea: „Cu cine ai veni la Big Little Festival?” și să dea tag persoanei alături de care și-ar dori să participe la festival.
HONOR pune în joc cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concurs pe pagina oficială de Facebook HONOR România
Pe Facebook, participanții trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă ai avea un telefon HONOR la Big Little Festival, ce moment ai surprinde primul?” și să dea tag unei persoane alături de care ar merge la festival.
Și pe această platformă, HONOR oferă cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concursul este deschis până la 19 august 2026, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați conform regulamentului oficial.
Regulamentul oficial al concursului este disponibil la: https://bit.ly/45aejJq.
Mai multe informații despre Big Little Festival 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: https://biglittlefestival.com/.
Uncategorized
Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro. Noile proiecte editoriale își propun să ofere conținut actual, util și ușor de parcurs, pornind de la preocupările și interesele femeilor de astăzi.
Cele patru publicații au identități editoriale distincte, dar pornesc de la aceeași direcție: informație bine structurată, subiecte relevante și articole care răspund întrebărilor concrete ale cititoarelor.
BeautyCorner.ro – frumusețe, îngrijire și inspirație
BeautyCorner.ro este dedicat universului beauty și pune accent pe informații practice despre îngrijirea tenului, machiaj, păr, manichiură, parfumuri și cele mai noi tendințe din industria frumuseții.
Publicația urmărește atât subiecte de actualitate, cât și teme evergreen, de la alegerea produselor potrivite până la rutine de îngrijire, tehnici de machiaj și trucuri de frumusețe ușor de pus în practică.
BellaMag.ro – lifestyle feminin într-o abordare modernă
BellaMag.ro se adresează femeilor interesate de frumusețe, modă, relații, lifestyle, călătorii și subiectele care definesc viața modernă.
Conținutul publicației este construit în jurul unui mix de informație practică și inspirație, cu articole despre tendințe, stil personal, relații, timp liber și idei pentru o viață mai echilibrată.
PureBeauty.ro – frumusețe, îngrijire și wellness
Prin PureBeauty.ro, cititoarele vor găsi o abordare concentrată asupra îngrijirii personale, frumuseții și stării de bine.
Publicația abordează teme precum skincare, ingrediente cosmetice, îngrijirea corpului și părului, beauty, wellness și ritualuri de self-care, într-un format accesibil și adaptat interesului tot mai mare pentru rutine simple și alegeri informate.
RevistaDiva.ro – modă, frumusețe și lifestyle
RevistaDiva.ro completează noul portofoliu editorial printr-o abordare dinamică asupra universului feminin. Moda, frumusețea, relațiile, călătoriile, lifestyle-ul și tendințele se regăsesc într-un spațiu editorial construit pentru cititoarele interesate să descopere constant idei și perspective noi.
Publicația va urmări atât tendințele momentului, cât și subiectele cu relevanță pe termen lung.
Patru publicații, patru identități editoriale
Deși fac parte din aceeași nouă generație de proiecte editoriale, cele patru site-uri au fost dezvoltate cu poziționări și direcții de conținut diferite.
Obiectivul este construirea unor publicații online care să nu se limiteze la fluxul rapid de informații, ci să ofere articole utile, documentate și relevante pentru nevoile reale ale cititoarelor.
O atenție importantă va fi acordată conținutului cu valoare practică: ghiduri, explicații, recomandări, analize ale tendințelor și articole care răspund unor întrebări concrete.
Conținut creat pentru modul în care citim astăzi informația online
Noua rețea editorială este dezvoltată având în vedere schimbările din comportamentul de consum al informației. Cititorii caută răspunsuri rapide, dar în același timp apreciază conținutul clar, bine organizat și suficient de aprofundat pentru a le fi cu adevărat util.
Din acest motiv, strategia editorială a celor patru publicații va combina articolele evergreen cu subiectele în tendințe, formatele inspiraționale și materialele orientate către întrebări și nevoi concrete.
BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro sunt disponibile online începând din această perioadă, iar portofoliul de articole va fi extins constant în lunile următoare.
Despre noile publicații
BeautyCorner.ro – publicație online despre frumusețe, machiaj, îngrijirea tenului și părului, manichiură și parfumuri.
BellaMag.ro – revistă online dedicată frumuseții, modei, lifestyle-ului, relațiilor și călătoriilor.
PureBeauty.ro – publicație axată pe beauty, îngrijire personală, skincare, wellness și ritualuri de self-care.
RevistaDiva.ro – revistă online despre modă, frumusețe, lifestyle, relații, călătorii și tendințe.
Uncategorized
HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine
HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI și integrează ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks pe HONOR Robot Phone
București, 07 august 2026 – În cadrul evenimentului HONOR Imaging Technology Launch, organizat la Hengdian, HONOR a prezentat cele mai noi tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile și viziunea companiei privind adaptarea fluxurilor de lucru din cinematografia profesionistă pentru creația pe mobil.
Cu această ocazie, HONOR a introdus principiul Optics-Intelligence Evolution, care stă la baza strategiei sale de imagine, a evidențiat motorul de imagine HONOR AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, și a anunțat înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI.
La dezbatere au participat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI, Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, Wang Boxue, director de imagine, Luo Wei, Chief Imaging Engineer HONOR, și Zhao Fuchen, HONOR Imaging Cognition Expert, care au discutat despre modul în care tehnologiile și fluxurile de lucru din cinematografia profesionistă pot deveni accesibile creatorilor care realizează conținut pe mobil.
Această lansare marchează o nouă etapă în strategia HONOR pentru imaginea pe mobil. În loc să se concentreze exclusiv pe specificațiile camerelor, compania dezvoltă un ecosistem de imagine, care îmbină captarea profesională, procesarea bazată pe inteligență artificială, știința culorilor inspirată din cinematografie și instrumente dedicate creatorilor de conținut.
„Mult timp, imaginea pe mobil a fost definită de competiția privind numărul de megapixeli, dimensiunea senzorilor și specificațiile hardware. Într-o lume în care tot mai mulți utilizatori creează conținut video, simpla performanță tehnică nu mai este suficientă. Ei au nevoie de instrumente care să le permită să își exprime creativitatea, să spună povești și să transmită emoție prin imagini. Acesta este scopul pentru care am dezvoltat HONOR AiMAGE: să oferim fiecărui utilizator mai multă libertate de exprimare„, a declarat Luo Wei, Chief Imaging Engineer la HONOR.

HONOR AiMAGE, un motor de imagine care integrează întregul proces creativ
Sesiunea a evidențiat principiul Optics-Intelligence Evolution, sintetizat prin ideea că „optica reprezintă fundația, iar inteligența artificială ridică nivelul performanței”. Compania consideră că evoluția imaginii pe mobil depinde de dezvoltarea simultană a componentelor optice și a procesării inteligente: sistemele optice și senzorii definesc baza calității imaginii, iar AI-ul, algoritmii și serviciile din cloud extind posibilitățile creative.
Pentru a susține această direcție, HONOR a dezvoltat motorul de imagine AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, care conectează toate etapele procesului de imagine, de la captură până la creația asistată de inteligență artificială.
La nivel de cip, HONOR dezvoltă propriul procesor de imagine AI (ISP), bazat pe arhitectura Transformer, conceput pentru a regândi modul în care sunt procesate imaginile. Acesta funcționează împreună cu o nouă generație de senzori și tehnologii EVS, contribuind la îmbunătățirea calității imaginilor încă din etapa de captură și oferind algoritmilor AI informații mai precise pentru procesare.
În cazul dispozitivului, HONOR combină componentele hardware cu algoritmi care procesează imaginile în timp real. Sistemul include un stabilizator mecanic pe trei axe din aliaj de titan, dezvoltat intern, senzori de înaltă precizie, tehnologii optice avansate și algoritmi dedicați procesării imaginii. Împreună, acestea optimizează stabilizarea, calitatea imaginii și controlul mișcării.
În cloud, HONOR extinde posibilitățile de procesare prin tehnologii de îmbunătățire a imaginilor în format RAW, soluții de imagistică spațială și instrumente Imaging Agent. Aceste funcții extind capacitățile de procesare dincolo de dispozitiv și susțin întregul proces creativ, de la captură și optimizare până la generarea inteligentă de conținut.

Fluxul de lucru cinematografic ARRI este integrat în creația pe mobil
Prin parteneriatul strategic cu ARRI, HONOR integrează elemente esențiale din fluxul de lucru utilizat în producțiile cinematografice profesioniste direct în experiența de creare a imaginilor pe mobil. Printre acestea se numără ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks, disponibile pe HONOR Robot Phone.
Spre deosebire de filtrele obișnuite, aceste tehnologii fac parte dintr-un proces profesional de creare și editare a imaginilor. LogC3 păstrează mai multe informații despre luminozitate și culoare pentru etapa de post-producție, ARRI Wide Gamut 3 extinde spațiul de culoare, iar ARRI Looks permite aplicarea unor stiluri cinematografice controlate. Împreună, acestea oferă creatorilor mai multă flexibilitate în editare și contribuie la păstrarea unui volum mai mare de informații vizuale.
„De peste un secol, ARRI îi ajută pe cineaști să transforme tehnologia în povești vizuale memorabile. Colaborarea noastră cu HONOR nu înseamnă doar asocierea dintre două branduri sau integrarea unor filtre. Scopul este să aducem standardele profesionale de culoare și fluxurile de lucru din cinematografie mai aproape de creația pe mobil. Împreună explorăm modul în care ARRI Image Science și experiența noastră în producția de film pot ajuta un număr mai mare de creatori să obțină imagini mai coerente, cu un control mai precis și o expresivitate artistică mai puternică”, a declarat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI.
Pentru a aprofunda această colaborare, HONOR și ARRI au anunțat și înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică, care va avea trei direcții principale de cercetare:
- optimizarea sistemelor optice și a intervalului dinamic la nivel de senzor;
- dezvoltarea unui flux de lucru cinematografic, de la captură până la post-producție;
- definirea standardelor de realism și estetică în era inteligenței artificiale.
Prin intermediul acestui laborator, cele două companii își propun să adapteze principiile cinematografiei profesioniste la viitoarea generație de tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile.

Cineaști consacrați testează imaginea pe mobil în scenarii reale
Evenimentul a inclus și intervențiile unor profesioniști recunoscuți din industria filmului, printre care Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, și directorul de imagine Wang Boxue, care au demonstrat modul în care telefoanele mobile pot deveni instrumente valoroase în producțiile profesionale.
Claudio Miranda a utilizat HONOR Robot Phone pentru a recrea o scenă cinematografică și a evidențiat modul în care imaginea pe mobil poate contribui la reducerea barierelor de acces către producții cu estetică cinematografică. Din perspectiva unui creator de film, acesta a explicat cum smartphone-urile evoluează spre instrumente capabile să surprindă imagini cinematografice chiar și în contextele de zi cu zi.
HONOR a prezentat și un scurtmetraj realizat de Wang Boxue cu HONOR Robot Phone, filmat într-un singur cadru într-un spațiu extrem de restrâns. Bazându-se pe experiența sa din producțiile cinematografice, Wang a evidențiat fidelitatea culorilor și formatul compact al dispozitivului, care facilitează integrarea în fluxurile profesionale de post-producție și oferă mai multă libertate în mișcarea camerei și în construcția scenelor.
„Consistența culorilor și compatibilitatea cu fluxurile profesionale sunt esențiale într-o producție cinematografică. Nu doar calitatea imaginii m-a impresionat, ci și faptul că un dispozitiv atât de compact poate filma în locuri unde echipamentele tradiționale nu au acces. Acest lucru oferă creatorilor mai multă libertate și simplifică întregul proces de producție” a declarat Wang Boxue, director de imagine.

HONOR extinde ecosistemul dedicat imaginii pe mobil
De asemenea, HONOR a anunțat și componența juriului competiției internaționale HONOR Mobile Imaging Plan – HONOR Magic Stories Awards 2026, un program global dedicat creatorilor care realizează conținut pe mobil. Concursul reunește profesioniști din cinematografie, fotografie și storytelling vizual și urmărește să încurajeze exprimarea creativă prin intermediul dispozitivelor mobile.
Totodată, compania a lansat provocarea „48-Hour Extreme Filmmaking Challenge”, desfășurată în studiourile Hengdian World Studios. Echipe de creatori vor utiliza cele mai noi tehnologii de imagine HONOR în scenarii complexe de filmare, inclusiv secvențe de acțiune cu mișcări rapide de parkour, cadre filmate dintr-o singură mișcare și unghiuri dificile de captură. O selecție a materialelor realizate în cadrul provocării va fi prezentată ulterior.
Prin motorul de imagine AiMAGE, colaborarea strategică cu ARRI, laboratorul comun de cercetare și implicarea profesioniștilor din industria cinematografică, HONOR își consolidează angajamentul de a dezvolta noi standarde pentru imaginea pe mobil. Compania îmbină inovația hardware, procesarea bazată pe inteligență artificială și experiența cinematografiei profesioniste pentru a depăși competiția bazată exclusiv pe specificații tehnice și pentru a deschide o nouă etapă a creației pe mobil, în care instrumentele profesionale devin accesibile unui public cât mai larg.
-
Viața în Buzăuacum o săptămânăDe ce buzoienii care țin la imaginea lor aleg Botoșaniul pentru transformarea zâmbetului: Standarde internaționale la Dentastic
-
Uncategorizedacum o săptămânăTAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului
-
Uncategorizedacum o săptămânăTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
-
Afaceriacum 5 zileEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăCum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?
-
Uncategorizedacum o săptămânăMașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
-
Evenimentacum 2 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Uncategorizedacum 2 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

