Connect with us

Afaceri

Deshidrator de alimente Koken – conservă-ți alimentele în mod natural

Publicat

pe

Pentru o alimentație sănătoasă și o păstrare mai bună a alimentelor, deshidratorul de alimente Koken este un aparat esențial în bucătăria modernă. Acesta îți permite să conserve legumele, fructele și chiar carnea într-un mod natural, fără aditivi chimici. Descoperă acest produs pe koken.ro.

Caracteristici principale

  • Tehnologie avansată de deshidratare: Asigură o deshidratare uniformă a alimentelor, păstrându-le nutrienții.
  • Control al temperaturii: Permite setarea temperaturii optime pentru fiecare tip de aliment.
  • Capacitate mare: Ușor de utilizat pentru prepararea unei cantități mari de alimente.
  • Design compact: Ocupă puțin spațiu și este ușor de depozitat.

Avantaje

  1. Gătit sănătos: Conservă alimentele fără a le adăuga conservanți sau zahăr.
  2. Păstrează vitaminele: Procesul de deshidratare păstrează majoritatea vitaminelor și mineralelor.
  3. Versatilitate: Ideal pentru fructe, legume, carne și chiar ierburi aromatice.

Recomandări de utilizare

  • Așază alimentele într-un strat uniform pentru o deshidratare optimă.
  • Reglează temperatura în funcție de tipul de aliment pentru cele mai bune rezultate.

Concluzie

Deshidratorul de alimente Koken este o investiție excelentă pentru conservarea naturală a alimentelor, păstrându-le gustul și nutrienții. Descoperă mai multe produse utile pe koken.ro.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Analiză FPIOR: 2026, anul deciziilor dificile în HoReCa: fiscalitatea trasează linia dintre rezistență și dispariție

Publicat

pe

De

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) avertizează că anul 2026 va marca o schimbare profundă în industria HoReCa, atât din perspectiva comportamentului de consum, cât și a sustenabilității economice a operatorilor. În lipsa unei fiscalități predictibile și rezonabile, sectorul riscă o contracție accelerată, cu efecte directe asupra locurilor de muncă, veniturilor bugetare și economiei.

Estimările federației arată că, într-un singur an, între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea, în special ca urmare a presiunii fiscale crescute și a reducerii cererii.

Industria nu cere privilegii. Cere logică economică

Industria ospitalității funcționează, în prezent, cu marje reale de profit de doar 3–5%. În aceste condiții, orice majorare de taxe nu se reflectă în profit, ci se transferă inevitabil în prețuri, determinând pierderea clienților și, în final, închiderea unităților.

Avem exemple clare în Europa: toate statele care au supraimpozitat ospitalitatea au revenit ulterior asupra deciziei, după valuri de falimente. Nu vorbim despre un risc teoretic. Vorbim despre un risc imediat: 15–25% dintre restaurante pot dispărea într-un singur an.

Industria ospitalității este despre sute de mii de locuri de muncă, despre turism, despre consum intern și despre viața economică a orașelor.

“Mesajul nostru este simplu: mențineți o fiscalitate predictibilă și rezonabilă, iar industria va continua să plătească taxe. Împovărați-o excesiv și veți pierde o sursă stabilă de venituri.Statul nu câștigă din falimente.Câștigă din firme care funcționează corect și pe termen lung.” (Marius Bănică, președinte HoReCa Oltenia și vicepreședinte FPIOR)

„În condițiile în care sectorul ospitalității funcționează cu marje de profit structurale reduse, capacitatea de a absorbi creșteri suplimentare de fiscalitate este sever limitată. Transferul acestor costuri către prețurile finale generează contracția cererii și afectează sustenabilitatea economică a operatorilor. Consolidarea veniturilor bugetare depinde de menținerea în funcțiune a unui mediu de afaceri viabil și conform, nu de reducerea bazei economice active.” (Corina Macri, președinte Horetim și vicepreședinte FPIOR)

Această realitate este dublată de un avertisment ferm al federației: orice majorare semnificativă a TVA-ului în HoReCa, într-un sector care operează deja cu marje reale de profit de doar 3–5%, riscă să accelereze un proces periculos de contracție a pieței.

Livrarea la domiciliu crește, timpul petrecut în restaurant scade

În contextul creșterii taxelor și impozitelor și al reducerii apetitului pentru consum, FPIOR anticipează că în 2026:

  • livrările la domiciliu și serviciile takeaway vor continua să crească accelerat, devenind principalu
  • tot mai mulți clienți vor prefera comanda acasă, unde pot controla mai ușor bugetul și evita costurile suplimentare;
  • restaurantele care nu dezvoltă eficient acest canal riscă pierderi constante de clienți.

La nivelul industriei, traficul de clienți a scăzut deja cu aproximativ 15%, iar numărul unităților HoReCa s-a redus cu circa 10%, semnale clare ale unei piețe aflate în ajustare, un proces care va continua și în 2026.

Nota de plată, sub o presiune tot mai mare

Anul 2026 va consolida schimbări importante în comportamentul de consum. Clienții ies mai rar în oraș, comandă mai puțin per vizită și își calculează atent nota de plată. Produse considerate neesențiale – deserturi, cafea sau băuturi suplimentare – sunt eliminate frecvent, iar timpul petrecut în restaurant se scurtează semnificativ.

În paralel, consumul de tip fast food și orientarea către opțiuni percepute ca fiind mai ieftine cresc îngrijorător, în detrimentul experienței complete de restaurant.

„Intrăm într-un an dificil pentru industria ospitalității, în care comportamentul de consum se schimbă rapid, iar presiunea asupra notei de plată devine tot mai vizibilă. Consumatorii comandă mai rar, mai puțin și mult mai calculat, iar livrarea la domiciliu nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru supraviețuire. Chiar și așa, volumul nu va compensa integral scăderea valorii comenzilor, iar pentru mulți operatori 2026 se anunță un an al ajustărilor dure.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)

2026 – anul restaurantelor cu prețuri accesibile și oferte clare

FPIOR estimează că anul 2026 va favoriza restaurantele cu:

  • prețuri accesibile;
  • meniuri simplificate;
  • oferte clare și ușor de înțeles pentru consumatori

Dar si că supraimpozitarea va aduce falimente, care vor duce la pierderi financiare pentru stat în timp ce numărul de restaurante scăzut si taxele mari vor ridica prețurile dincolo de limitele populației.

Deși livrările aduc volum, ele vin și cu provocări majore: comisioane ridicate ale platformelor, costuri logistice suplimentare și marje de profit reduse. Diferența dintre restaurantele adaptate la noul comportament de consum și cele rămase în modelul clasic se va accentua.

„TVA mare în HoReCa nu aduce mai mulți bani statului. Aduce falimente. Mai puține restaurante înseamnă, inevitabil, mai puține taxe colectate.” (Marius Bănică, președinte HoReCa Oltenia și vicepreședinte FPIOR)

FPIOR subliniază că 2026 nu va fi un an de expansiune, ci unul al deciziilor economice ferme. Menținerea unei fiscalități predictibile și rezonabile este esențială pentru ca industria ospitalității să rămână un contributor stabil la bugetul de stat și la economia urbană.

 

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este  organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin acțiuni unitare și dialog instituțional cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și facilitează cooperarea la nivel național și internațional.

Citeste in continuare

Afaceri

Cine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie

Publicat

pe

De

Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel Vatavu, Azaleea Necula și George Tănase, Vlad Gherman și Alexandra Răduță.

Dintr-un joc de roluri aparente, în jurul cărora se nasc deseori discuții și tensiuni inutile, cei opt prieteni buni, foarte diferiți, ajung să-și cunoască mai bine partenerii, să se accepte așa cum sunt și să se și distreze pe seama provocării acceptate.

Biletele s-au pus deja în vânzare. Trailer & info – pe site-ul inpieleamea.ro.

Mai multe detalii despre personaje, dezvăluite de actori, în premieră, în clipuri amuzante, se regăsesc pe paginile filmului „În pielea mea”  de FacebookInstagramTikTok.

Oana Gherman și Sergiu Costache sunt Emma și Viorel —  o avocată și un specialist IT, destul de diferiți. Ea este lider, o femeie cu un puternic spirit competitiv căreia îi place să aibă inițiativă și control, el e un tip calm, blând și ascultător, care își asumă cu bucurie rolul de împăciuitor al grupului. 

Ioana State și Gabriel Vatavu sunt Georgiana și Gigi —  o femeie dură și sigură pe sine, în căutarea unui nou plan de carieră, dar în realitate extrem de empatică și protectoare, și un bărbat sincer și loial, șofer de taxi, care-i scrie poezii și are o încredere neclintită în propriile convingeri, chiar și atunci când realitatea îl contrazice.

Azaleea Necula și George Tănase sunt Didi și Bitză —  o femeie superbă, influencer de beauty cu sute de mii de urmăritori și un bărbat imatur, nostalgic după anii de facultate, în căutarea unui job stabil.

Vlad Gherman și Alexandra Răduță sunt Lăcrămioara și Cezar — o farmacistă germofobă și un antrenor personal mereu „zen”. Ar face orice unul pentru celălalt, chiar dacă se scot deseori din sărite. 

Deși sunt foarte diferiți, cei opt prieteni au multe lucruri în comun, se simt bine unii cu ceilalți, iar fetele și băieții ies deseori împreună.

Într-o zi în care petrec timpul împreună la un grătar, dintr-o discuție banală se naște un joc nebun: un weekend cu roluri inversate, fetele versus băieții. Fetele merg la pescuit și petrec o noapte într-un cort pe malul Dunării, în timp ce băieții trec printr-un adevărat maraton de înfrumusețare, terminat cu o noapte de club. La început, fiecare tabără privește cu invidie distracțiile celeilalte, crezând că modul în care se desfășoară fiecare e simplu, dar totul ia amploare când activitățile „relaxante” devin surse de haos și provocări neașteptate. Natura nu e chiar prietenoasă cu fetele, pescuitul nu e floare la ureche, iar pentru băieți, masajele și tratamentele corporale se transformă într-un test de răbdare. 


O comedie plină de situații absurde, rivalități amuzante și întrebări incomode: unde e mai greu, în mijlocul naturii sau în mijlocul unui salon de frumusețe? Și, mai ales, cine câștigă?

Spectatorii sunt invitați să afle mai multe și să râdă cu poftă din 10 februarie în cinematografe.

PREMIERA DE GALĂ a filmului „În pielea mea” va avea loc pe 9 februarie, de la ora 19:00, la Cinema City AFI Cotroceni.

O parte din membrii echipei vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul din 14 orașe din țară unde vor fi organizate proiecții speciale, începând cu data de 3 februarie.

Din distribuție mai fac parte: Ioana Ginghină, Ionuț Achivoaie, Mihai Găinușă, Cătălin Coșarcă, Toto Dumitrescu, Daria Jane. 

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu („Unde merg elefanții”, „Warboy”, „Crai nou”, „Străjerii”) semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea


Un film produs de: CB MOTION PICTURES în asociere cu MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS. Producător executiv: Adela Mara. Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA 

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films


www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Afaceri

DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în Buzău, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

Publicat

pe

De

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part time), ci ceva mai realist: lucru suplimentar, câteva ore, pe weekend, pe sezon, pe azi, dacă se poate. Pe acest tip de nevoie a prins contur DeLucru.ro – o platformă care digitalizează munca ocazională și conectează rapid oamenii care au nevoie de ajutor cu oamenii care știu să facă treabă.

Ce o face diferită de platformele clasice de joburi?

Pe site-urile clasice, parcursul e previzibil: CV-uri stufoase și greu de realizat, aplicări cu sutele, interviuri, așteptare, răspunsuri seci și fără empatie de genul: „Revenim noi.” sau „Nu se potrivește profilului.” DeLucru.ro merge pe altă logică:

  • nu pornește de la CV, ci de la ce știe omul să facă și ce disponibilitate are să preia (o lucrare, o tură, un proiect scurt, activități zilnice);
  • e construită pentru situații concrete: „am nevoie de cineva”, „am două ore libere”, „mai vreau un client”, „azi se găsește pe cineva?”, „trebuie bani suplimentari că vin sărbătorile”, „trebuie bani în plus că s-au scumpit toate”;
  • are o componentă puternică de proximitate: se pot găsi / oferi servicii din zona apropiată, cu notificări instant când apare ceva relevant.

Și, foarte important pentru România reală (nu doar pentru bula nativilor digitali): platforma este gândită să scadă barierele pentru oamenii care nu sunt prieteni cu platformele complicate. DeLucru.ro este apreciată tocmai pentru că este ușor de utilizat, indiferent de nivelul de familiaritate cu tehnologia.

Cui îi este utilă DeLucru.ro, concret?

Angajați cu job stabil, dar care vor încă ceva după program

Aici intră oamenii care au deja un venit, dar caută proiecte scurte: curățenie, finisaje, instalator, electrician, lucrări în gospodării, agricultură, tâmplărie, retail, spart lemne, dat zăpada etc. – zona de muncă imediată care poate rotunji bugetul lunar.

Diferența este că nu mai e nevoie de un proces lung de recrutare: se publică un anunț, se urmăresc cererile și se răspunde rapid.

Mame care lucrează de acasă sau au ferestre scurte de timp

Segmentul acesta caută activități care se potrivesc cu viața: proiecte remote sau sarcini punctuale, în funcție de programul copiilor.

Ajută mult ideea de notificări pe categorie și zonă: în loc de căutare continuă, apare o alertă când există ceva potrivit. Mamele își pot publica anunțurile în funcție de ce știu să facă, cât timp pot aloca, când sunt disponibile și în ce zonă se află, apoi activează notificările și intră în contact cu cei interesați.

Pensionari activi (și oameni aproape de pensie) care încă pot și vor

Pentru unii e despre bani, pentru alții despre utilitate și ritm. Sunt pensionari care au muncit toată viața și încă vor să facă asta: fie pentru că au experiență pe care alții o caută și o apreciază, fie pentru un venit în plus – pentru medicamente, facturi, utilități. DeLucru.ro este folosită inclusiv de pensionari pentru lucru suplimentar, tocmai pentru că permite alegerea unor activități predictibile și aproape de casă.

Tineri necalificați sau la început de drum, fără portofoliu și fără chef de birocrație

DeLucru.ro poate funcționa ca un punct de plecare pentru acces rapid la oportunități, fără CV, cu contact direct prin platformă.

Asta contează enorm pentru cineva care știe să muncească, dar nu știe să se „vândă” în limbaj corporatist. Pentru mulți tineri, poate fi o primă oportunitate de independență financiară: bani proprii, responsabilitate, experiență și mai multă încredere înainte de un job cu normă întreagă.

Români din diaspora care vor să revină în țară sau lucrează între două țări

Platforma este utilă și pentru românii din diaspora (inclusiv pentru anunțuri din afara țării). Practic, este un loc unde pot fi găsite proiecte atunci când oamenii sunt în țară sau când revin pe termen scurt.

De ce este simplu de utilizat?

Câteva lucruri esențiale (mai ales pentru publicul care nu caută de lucru pe LinkedIn):

  • Un anunț se publică rapid, iar platforma facilitează potrivirile.
  • Ofertele pot fi descoperite pe criterii de proximitate.
  • Există notificări instant când apar anunțuri potrivite și când vine un mesaj.
  • Există și formatul de urgență: Anunț Fulger, care trimite notificări către oamenii disponibili din zona selectată imediat după publicare.
  • Transparență: navigarea și publicarea pot fi gratuite, însă pentru anumite funcții (ex. acces complet la contacte / notificări) există abonament.

DeLucru.ro nu este încă un site de joburi. Este, mai degrabă, o piață de lucru punctual: conectează oameni din apropiere, în funcție de nevoi reale, fără cerința de a urma un tipar de recrutare „corporatist”.

DeLucru.ro este și pentru cei care oferă de lucru

DeLucru.ro nu îi ajută doar pe cei care caută venit suplimentar, ci și pe cei care au nevoie de ajutor rapid – fie că vorbim de gospodării, firme mici, PFA-uri, proiecte punctuale sau perioade aglomerate din an. Este o soluție pentru publicare rapidă și găsirea oamenilor potriviți pentru joburi temporare, proiecte, lucrări.

Platforma este utilă și în situații de urgență (o reparație, o curățenie necesară rapid, nevoie de ajutor imediat), când oamenii nu reușesc să găsească ușor pe cineva disponibil. Funcționarea este simplă: se publică un anunț cu nevoia și zona, iar cei interesați îl găsesc mai ușor pentru că primesc notificare.

Treburi prin casă, când nu mai există timp

Există situații în care e nevoie de cineva pentru lucruri mici, dar care consumă o zi întreagă: curățenie de întreținere, curățenie generală sau după renovare, ajutor la făcut ordine, călcat, mutare, montat/demontat mobilier, treburi prin curte, întreținere.

Avantajul este că nu mai e nevoie de „vânătoare”: se publică anunțul, se selectează zona, iar platforma ajută la conectarea mai rapidă cu oameni care oferă serviciile respective (inclusiv pe categorii dedicate, cum este curățenia/menajul la domiciliu).

Pentru mici afaceri: când există vârf de sezon și recrutarea clasică nu e o opțiune

Pentru HoReCa, comerț, producție sau servicii, de multe ori nu există timp sau buget pentru procese lungi. În loc de CV-uri și interviuri, abordarea devine directă: se publică, se discută, se alege.

Un avantaj foarte clar pentru cei care oferă de lucru este proximitatea: anunțul ajunge la oameni din apropiere. În varianta „Anunț evidențiat”, beneficiul e și mai concret: anunțul are vizibilitate extinsă (inclusiv pe prima pagină și pe paginile județelor selectate) și trimite notificări către oamenii înscriși din zona de interes (exemplu: un anunț pentru electrician poate genera notificări către electricienii din zona respectivă).

Comunicarea se poate face rapid, inclusiv prin chat-ul din aplicație/site, ceea ce contează mult în lucrări punctuale: contact în aceeași zi, stabilire rapidă a detaliilor, decizie rapidă.

În esență, pentru cei care caută oameni (acasă, în curte, în firmă, pentru proiecte sau sezon), DeLucru.ro funcționează ca o scurtătură: publicare rapidă, acces la oameni din zona apropiată, reacții mai rapide, iar în caz de urgență – opțiunea „Anunț evidențiat” este cea mai recomandată.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized3 ore inainte

Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat

Brașov, 22.01.2026 – Visual Fan S.A., compania românească listată la Bursa de Valori București (simbol bursier: ALW), anunță diversificarea portofoliului de Smart...

Uncategorized3 ore inainte

Xiaomi lansează seria REDMI Note 15: Durabilitatea REDMI Titan întâlnește imaginile avansate

Xiaomi anunță lansarea seriei REDMI Note 15, care cuprinde cinci modele — REDMI Note 15 Pro+ 5G, REDMI Note 15...

Afaceri19 ore inainte

Analiză FPIOR: 2026, anul deciziilor dificile în HoReCa: fiscalitatea trasează linia dintre rezistență și dispariție

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) avertizează că anul 2026 va marca o schimbare profundă în industria HoReCa,...

Afaceri23 de ore inainte

Cine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie

Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și...

Uncategorized23 de ore inainte

TikTok Next 2026: Prognoza anuală TikTok a tendințelor pentru marketeri

București, 21 ianuarie 2026 – În 2025, brandurile au dus creativitatea la un nou nivel prin „Brand Chem” – prin valorificarea...

Uncategorized23 de ore inainte

HONOR lansează HONOR Magic8 Pro în România

Tehnologie AI avansată, design centrat pe utilizator și performanță flagship pentru toate momentele creative București, 21 ianuarie 2026 – HONOR anunță...

Uncategorized24 de ore inainte

Acces securizat cu ATEN, în timp real, la supravegherea video din locații la distanță

– fără compromisuri de performanță – București, 21 January 2026 – În operațiunile de comandă și control, continuitatea și securitatea accesului...

Viața în Buzăuo zi inainte

Cum susține AI marketingul digital orientat pe rezultate

De ce AI devine motorul performanței în marketingul digital În fiecare zi primești tot mai multe solicitări de la clienți...

Uncategorized2 zile inainte

Cameră compactă cu AI oferă audio bidirecțional și calitate excelentă a imaginii, zi și noapte

20 January 2026– Axis Communications, lider global în soluții de supraveghere video și tehnologii de rețea, anunță o cameră compactă,...

Uncategorized2 zile inainte

Romania Sotheby’s International Realty lansează raportul Luxury Outlook 2026, care arată că segmentul rezidențial de lux conduce piața imobiliară a anului

Raportul 2026 evidențiază impactul celor 6 trilioane USD rezultate din transferul de avere între generații, creșterea accelerată a activității cumpărătorilor...

Uncategorized3 zile inainte

MINA, Museum of Immersive New Art, lansează în premieră internațională un nou show „Kandinsky: The Immersive Show”

La MINA București, publicul va putea descoperi în premieră și „Monet: The Immersive Show” La început de an, MINA –...

Afaceri5 zile inainte

DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în Buzău, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Afaceri5 zile inainte

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței...

Afaceri5 zile inainte

Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania Hai cu noi în China În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu...

Afaceri5 zile inainte

Raport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași

1. Introducere și Context Organizațional În peisajul industrial contemporan al României, marcat de o tranziție accelerată de la metodele convenționale...

Știrile Săptămânii