Connect with us

Eveniment

DNA ar trebui să se sesizeze!/Suspiciuni de corupție la nivelul conducerii ANP!/Transferurile angajaților – FOLOASE NECUVENITE? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Organizația Națiunilor Unite, prin Rezoluția 33/40 din 29 nov. 1985, a adoptat un set de reguli de uniformizare privind aplicarea justiției delincvenților minori, denumite și REGULILE DE LA BEIJING, reguli care – deși cu oarecare întârziere, caracteristică – capătă reflexe și în România. Principiul de bază, conform căruia ”interesul minorului primează”, s-a impus la noi acestui set de reguli și grație Convenției ONU privind drepturile copilului, adoptată în 1989 și ratificată un an mai târziu de România, apoi regăsit în Legea 272/2004 privind drepturile copilului și în alte norme, dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul.

Trebuie reținut, că pe lângă acest principiu, nu mai puțin importante sunt dispozițiile legate de nevoia specializării organelor judiciare, așa cum o găsim clar precizată la art. 6: ”Persoanele care o exercită vor trebui să fie special pregătite şi formate pentru a se folosi de această pregătire în mod judicios şi conform funcţiilor şi mandatelor respective”. Nu întâmplător, art. 41 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară reglementează judecarea cauzelor cu minori de către tribunale specializate.

Regula 12 de la Beijing (Regula 85 ONU pentru protecția copiilor privați de libertate), se referă direct și explicit la polițiști: ”Pentru a se achita mai bine de funcţiile lor, ofiţerii de poliţie care se ocupă frecvent sau exclusiv de minori sau care se consacră, mai ales, prevenirii delincvenţei juvenile trebuie să primească o instruire şi o formaţie specială. În marile oraşe, ar trebui să fie create în acest scop servicii speciale de poliţie. Dacă, în România, principiul specializării se regăsea la nivel de Parchete (până în 1989 a existat câte un procuror specializat în cauzele cu minori, renunțându-se în 1990 la această organizare), la Poliție aceste directive au fost aplicate prin personal specializat în cadrul serviciilor judiciar – care a urmat specializări – și a funcționat până prin 2005. Ulterior, această linie de muncă a dispărut.

Deși căzuta ca din cer, decizia ministrului Marcel Vela de organizare a unei structuri de Siguranță Școlară satisface întrucâtva aceste cerințe, dacă observăm că motivația sa era legată de ”combaterea infracționalității și violenței în școli și vecinătatea acestora”! https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/marcel-vela-anunta-infiintarea-directiei-pentru-siguranta-scolara-in-cadrul-politiei-romane-1365239 Faptul că nu s-a arătat preocupat de întreaga problematică a minorilor arată că inițiativa sudorului ajuns ministru de interne n-a avut ca izvor Regulile de la Beijing. A fost o măsură de PR și aceasta prost aplicată, astfel încât – încă de la ”facere” – scopul de combatere a infracționalității a fost uitat și Poliția Română s-a dotat cu o nouă structură de prevenire, intrând la concurență cu cea veche, care oricum își stabilise locul de acțiune în unitățile școlare. Apoi, dotată cu funcții atractive, structura de siguranță școlară a absorbit o mulțime de obligații, relații, nevoi, autosuficiențe.

Nu știu dacă reacția SPR Diamantul a avut vreun rol, cert este că după această poziție https://vestea.net/politia-scolara-raporteaza-dar-nu-ancheteaza/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR1nHyBnEFOqC7MSFHaVArjuhXzXTPA6lQD8pFsPbMwrGytviE585Tp1OJ0_aem_AYFDeOCMVqAWnwKvM6gWw1Y3C44vOuMo1CyV88ESHfLKbkD3SCDbFftG-JJUwYYINki9ojs4lcYzQynOmW1Xdmwa IGPR a decis extinderea atribuțiilor lucrătorilor de siguranță școlară și în domeniul cercetării judiciare, ce-i drept în variante restrânse, doar pentru un set dintre infracțiuni, obligatoriu cu autori cunoscuți și săvârșite în incinta unităților școlare. Bine și așa, decât deloc!? Doar că – între timp – câteva structuri județene care nu aveau încadrați polițiști cu experiență în cercetarea penală, fiind pline de ”ajutători de băgători în seamă”, s-au blocat în dosare și atunci – în loc să rezolve problema punctual – IGPR vine cu soluția radicală a ridicării avizului tuturor polițiștilor din cadrul acestor structuri, cam 200 de polițiști la nivel național! Între noi fie vorba, nici nu prea aveau cu cine rezolva, câtă vreme la Direcție funcționează ofițeri direcționali care nu știau cum arată un dosar penal.

Ca să înțelegem rostul deciziei de a ”scoate din producție” cca 200 polițiști, am cerut IGPR-ului câteva date, am și primit răspuns. Se pare că ne confruntăm cu unele probleme de analfabetism funcțional la prutătoarea de vorbe de la centru, Olga Menaev, la care vedem deja de mai multă vreme că întâmpină dificultăți în înțelegerea adreselor (solicitărilor) noastre, puncyeaza Vitalie Josanu. De aceea, ne vedem văduviți de posibilitatea corelării și interpretării unor date de interes. Am cerut, de exemplu, numărul total al polițiștilor cu aviz de poliție judiciară și numărul polițiștilor de siguranță școlară care pierd acest aviz, ca urmare a dispoziției din 1 martie 2024. Oricum ar fi, în condițiile crizei de personal, 200 de polițiști nu e un număr de neglijat iar dacă ne raportăm la necesitatea specializării polițiștilor în cauzele cu minori, numărul prezintă deja cu totul alte valențe! Putem vedea măcar din statistica privind infracțiunilor în care sunt implicați minori:

La întrebarea noastră legată de Nota de fundamentare și studiul de impact care au stat la baza deciziei de modificare a Dispoziției 118/2022 (speram să nu vorbim despre părerologi) Olga Menaev ne spune că ”Această modificare a avut în vedere consolidarea rolului de prevenire și prezență activă în unitățile de învățământ a polițiștilor din cadrul structurilor de siguranță școlară”. Mai pe românește, deși la nivelul fiecărei unități județene aveam câte o structură de prevenire (CAPC) cu 2-3 lucrători, la care se adaugă structurile județene MAI, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectorul General crează o nouă mega structură de prevenire în care topește un lucrător de la poliția rutieră, cei 2-3 lucrători de prevenire și încă 5-6 lucrători de siguranță școlară! Cam 10 polițiști pe prevenire + 2 structuri specializate, una pe droguri și alta pe trafic de persoane: un adevărat lux, în condițiile în care criza de personal în structurile operative bate în 50%!

Din statistica pusă la dispoziție de IGPR, constatăm o creștere de la an la an a infracțiunilor la viața sexuală, un volum ce ar fi impus măsuri urgente, ce trebuiau să găsească pandant și în politicile de reorganizare. Or, în condițiile actuale, Poliția Română desființează singura structură specializată în cercetarea delincvenței juvenile, în loc să o dezvolte. Mai urât este că nu așează nimic în loc.

Am întrebat mai mulți șefi de diferite nivele, cu ce se vor ocupa cei 8-10 polițiști de prevenire în perioada vacanței – atâta vreme cât nu vor mai avea de lucru în dosare penale – și mulți dintre ei mi-au indicat activitatea în tabere. Doar că în fiecare județ se organizează maxim 3-4 tabere, iar într-o singură deplasare pe săptămână, un singur lucrător rezolvă satisfăcător nevoile de prevenire. Pentru ceilalți – în lipsă de idei – propunem IGPR achiziționarea de umbreluțe cu șezlong, pe care să le amplasăm în curtea inspectoratelor, ori măcar un set de undițe… găsim noi balta potrivită. Râdem-glumim, dar în mod vădit s-a comis o mare eroare: în loc să topească practic structurile de siguranță școlară în Compartimentele de Prevenire, conducerea Poliției Române avea prilejul să revadă Regulile de la Beijing și să organizeze o structură specializată în cercetarea cauzelor privind minorii.

Foarte probabil, din orgoliu, nu se va reveni niciodată asupra modificărilor Dispoziției 118/2022, chiar dacă multă lume – am văzut că, deși am fost primii, nu suntem nici singurul sindicat cu opinii critice – recunoaște că acestea au fost pripite, am zis-o și eu încă de la început https://sprd.ro/?p=2626. Faptul că mulți lucrători de siguranță școlară – avem și destui nemulțumiți – sunt satisfăcuți de perspectiva de a trage mâța de coadă, nu reprezintă un motiv serios al menținerii deciziei, câtă vreme îndepărtează Poliția Română de principiile convențiilor internaționale ratificate de România. Simt nevoia să repet: ”spețele privind minorii – chiar dacă nu sunt neapărat de o complexitate sporită – sunt de oarecare finețe procedurală și chiar tehnică. Audierea unui minor reprezintă mereu o provocare pentru organul judiciar, cu particularități ce impun abilități de comunicare aparte, niscaiva psihologie și câte ceva din științele educației, deprinderi care – odată intrat într-un mecanism continuu – ți le formezi, te specializezi, astfel încât să abordezi cu maximă eficiență orice provocare. Cercetările privind minorii confirmă constatările psihologilor potrivit cărora și minorul agresor are în spate probleme psihologice nerezolvate, ”mărunțișuri” care – dincolo de ”satisfacția” unei soluții – trebuie să antreneze prioritar măsuri de protecție/reinserție socială. Pentru asta, odată intrat în contact cu copilul – victimă sau agresor – trebuie să ai capacitatea „să-l citești”, să-i inspiri încredere, să empatizezi, într-un cuvânt să stăpânești o serie de abilități, ce definesc ”specializarea”!

Din nou, atrăgeam atenția în privința camerelor de audiere și nu dintr-o plăcere proprie de șicană (știam, desigur situația, dar gestul putea fi luat și ca un semnal de alarmă), ci în interesul urgentării organizării și dotării acestora. Extrem de importantă mi se pare și amenajarea unei camere de audiere pentru minori: ”importanța audierii unui minor într-un mediu cât mai familiar lui, evitând cât de mult poți, factori de stres care ar putea fi provocați de purtările cu mașinile poliției de la un sediu de poliție la altul, ambianța specifică unităților de poliție ori parchet, provocând un soi de intimidare, suficient cât să inhibe. Cele mai eficiente interacțiuni cu minorii sunt atunci când acestea se produc într-un spațiu prietenos, de aceea multe dintre Parchete – desigur, plasate la alt nivel de inteligență managerială – au amenajat spații speciale de audiere a minorilor, vopsite în culori blânde, cu jucării în preajmă… Acestea sunt însă prea puține, raportat la volumul solicitărilor, de aceea, soluțiile aflate la îndemâna Poliției Române constau în susținerea unor structuri de poliție judiciară specializate în cauzele cu minori (chiar cu varianta reorganizării, în această direcție, a Poliției Școlare) și dotarea acesteia cu tehnica audio-video care să le asigure mobilitate, astfel încât interacțiunile cu minorii să se petreacă în variante în care oficialitatea actelor de procedură penală să nu anuleze cu totul senzația minorului de familiaritate”.

Răspunsul primit, tot prin intermediul Olgăi Menaev e cât se poate de indiferent și lisit de perspectivă, tot din ciclul Radio Erevan. Ce întreb eu:

Și ce (vrea) să ne răspundă ”responsabilul” cu Legea 544/2001:

În mod vădit, aceste formulări evazive, arată că Poliția Română era total nepregătită la data de 01.03.2024 în ceea ce privește funcționalizarea camerelor de audiere. Să afirmi că ai cel puțin o cameră de audiere/județ, asta înseamnă să nu ai habar de volumul cercetărilor într-un județ. A… și să revenim la minori, cred că nu avem vreun naiv să găsească în acest răspuns și oarecare atenție acordată minorilor.

Acum, pe final, dacă nu se poate dezvolta din structura de siguranță școlară o structură specializată dedicată delincvenței juvenile, cu lucrători în subunități, măcar, într-o variantă de trecere/compromis, propun să se organizeze un compartiment specializat în cadrul Serviciului de Investigații Criminale, așa cum a funcționat până prin 2005. O variantă ar fi să absoarbă, cu tot cu funcții, polițiștii cu experiență în cercetarea penală din structurile de siguranță școlară, mai precizeaza Vitalie Josanu. (Sava N.).

 

Bibliografie:

Practici și norme privind sistemul de justiție juvenilă din România, Ministerul Justiției – UNICEF, 2003, 186 pp.

Ana Călin, Sorina Stanciu, manuela Roxana Iorga, Regulile de la Beijing cu privire la evaluarea de către serviciul de probațiune a minorilor care au săvârșit fapte penale, în EIRP Proceedings, vol. 3, 2008, pp. 137-143.

Regulile de la Beijing, https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/sites/33/Documente%20utile%20pdf/AnsamblulregulilorminimealeNatiunilorUnitecuprivirelaadministrareajustitieipentruminori(Regulile%20de%20la%20Beijing).pdf

Eveniment

Cum alegi cele mai potrivite compleuri pentru garderoba de zi cu zi?

Publicat

pe

Cum alegi cele mai potrivite compleuri pentru garderoba de zi cu zi

Diminețile în care te uiți în dulap și ai impresia că ai multe haine, dar nimic care să se lege într-o ținută coerentă, sunt mai comune decât ne place să recunoaștem. Nu e vorba neapărat de lipsă de opțiuni. De multe ori e pur și simplu oboseala aia mică, domestică, pe care o simți înainte de cafea, când ai vrea să arăți bine fără să negociezi zece minute cu un umeraș încăpățânat.

Tocmai aici intră în joc seturile bine alese. Sunt practice, dar nu într-un fel plictisitor. Au ceva liniștitor în ideea că partea de sus și partea de jos deja se înțeleg între ele, iar tu nu mai trebuie să faci pe stilistul la șapte și jumătate dimineața, cu un ochi la telefon și unul la vremea de afară.

Numai că nu orice compleu e bun pentru viața reală. Una e să arate impecabil într-o fotografie de produs, cu lumina perfectă și modelul care pare că n-a alergat niciodată după autobuz, și alta e să funcționeze într-o zi normală, cu mers mult, birou, cumpărături, poate o cafea pe fugă și, cine știe, o vizită spontană la cineva drag. Alegerea potrivită ține de material, croială, proporții, ritmul tău de viață și chiar de starea pe care vrei s-o porți pe tine.

De ce au ajuns compleurile o alegere atât de iubită

Există haine care cer mult de la tine și haine care te ajută. Un compleu reușit intră în a doua categorie. Îți oferă impresia de ținută pusă la punct fără să te oblige la prea multă planificare, iar asta, sincer, valorează mult în garderoba de zi cu zi.

În ultimii ani, ideea de garderobă utilă a câștigat teren. Editorii Vogue vorbesc despre piese de bază versatile, purtate sezon după sezon, iar Who What Wear insistă pe ideea unui dulap construit conștient, din piese care se combină ușor și reduc stresul deciziilor zilnice. În același registru, publicațiile de stil observă că seturile coordonate sunt apreciate tocmai pentru că oferă o formulă rapidă, coerentă și ușor de adaptat pentru contexte diferite.

Aici apare farmecul lor real. Nu doar că arată bine împreună, dar pot fi despărțite și purtate separat, ceea ce înseamnă că un singur compleu bun poate da naștere la mai multe ținute. Bluza merge cu jeanși, pantalonii merg cu o cămașă simplă, iar dintr-odată hainele tale lucrează mai inteligent.

Mai e ceva. Un compleu bun îți dă o anumită siguranță. Te îmbraci repede, te privești în oglindă și ai senzația că ești deja așezată în ziua ta, că nu mai trebuie să repari nimic. Uneori fix asta lipsește.

Garderoba de zi cu zi nu cere spectaculos, ci potrivit

Când alegi un compleu pentru purtare frecventă, tentația e să te lași dusă de piesa cea mai fotogenică. Un imprimeu puternic, o culoare foarte la modă, un material care cade superb în poze. Numai că garderoba zilnică nu trăiește din fotografii, trăiește din repetiție.

Asta înseamnă că primul criteriu nu ar trebui să fie efectul de wow, ci cât de des îl vei purta fără să simți că te-ai costumat. Dacă îl vezi mergând cu adidași, cu un trench simplu, cu o geantă obișnuită și chiar cu geaca ta favorită, atunci e un semn bun. Dacă îl poți imagina doar într-un context perfect, cu pantofi perfecți și păr perfect, probabil va rămâne mai mult în dulap decât pe tine.

Hainele pentru viața de zi cu zi trebuie să aibă ceva ușor de locuit. Nu spun să fie banale, deloc. Dar au nevoie de acea naturalețe care nu te face să te întrebi la fiecare oră dacă te strânge, dacă se șifonează, dacă te lățește sau dacă pare prea mult pentru o simplă ieșire după pâine.

Începe cu stilul tău real, nu cu versiunea ta imaginară

Aici, sincer, multe cumpărături o iau razna. Nu fiindcă femeile nu știu ce le place, ci fiindcă uneori cumpără pentru o viață pe care încă nu o trăiesc. Pentru brunch-uri elegante în fiecare weekend, pentru drumuri line între întâlniri creative, pentru o disciplină vestimentară pe care marțea, la ora opt, nu o mai are nimeni.

Un compleu bun trebuie ales pentru rutina ta reală. Dacă mergi mult pe jos, ai nevoie de libertate de mișcare și materiale care rezistă decent la purtare. Dacă lucrezi într-un mediu relaxat, poate funcționează un set din bumbac gros, jerseu compact sau tricot fin. Dacă ai nevoie să pari ușor mai îngrijită, atunci un compleu cu pantaloni drepți și sacou lejer ori o variantă din stofă subțire poate face treabă excelentă.

Gândește-te, fără să idealizezi prea mult, cum arată o săptămână obișnuită. Câte ore stai pe scaun, cât mergi, cât de des intri și ieși din spații încălzite, cât de des te vezi în situații în care vrei să pari aranjată, dar nu scorțoasă. Răspunsurile astea valorează mai mult decât orice trend.

Materialul schimbă totul, chiar dacă uneori îl ignorăm

Un compleu poate avea o croială minunată și totuși să nu fie o alegere bună dacă materialul nu lucrează în favoarea ta. În purtarea de zi cu zi, textura, respirabilitatea și felul în care țesătura se comportă după câteva ore contează enorm. Uneori chiar mai mult decât designul.

Bumbacul este, de regulă, o alegere excelentă pentru seturile casual. Respiră bine, se simte familiar pe piele și nu dă senzația aia de haină care te obligă să stai dreaptă ca să arate bine. Dacă are și un mic procent de elastan, cu atât mai bine, fiindcă se mișcă frumos și nu devine rigid.

Inul este superb, mai ales în sezonul cald, dar trebuie acceptat cu tot cu firea lui. Se șifonează, iar asta face parte din farmecul lui. Dacă te enervează orice cută apărută după o oră de purtare, probabil nu e alegerea ideală pentru compleul tău de zi cu zi, chiar dacă pe umeraș pare poveste.

Tricotul fin sau jerseul de calitate pot fi extraordinare pentru seturi comode, mai ales toamna și iarna. Au acea moliciune care te face să le alegi din reflex. Totuși, e important să verifici cum se așază în zonele sensibile, la genunchi, la coate, în jurul șoldurilor, pentru că unele materiale se pot deforma repede.

Stofa subțire, amestecurile cu viscoză și materialele fluide sunt foarte bune când vrei o ținută care să arate îngrijit fără să fie rigidă. În plus, multe dintre ele trec elegant dinspre zi spre seară. Contează însă ca țesătura să nu fie prea subțire sau prea lucioasă, altfel compleul poate părea mai degrabă festiv decât practic.

Publicațiile de modă insistă tot mai mult pe piese versatile, pe straturi ușor de combinat și pe materiale care susțin purtarea repetată, nu doar efectul vizual de moment. Tocmai de aceea, când alegi un set pentru uz frecvent, merită să pui mâna pe material și să-l judeci cât mai puțin romantic și cât mai sincer.

Croiala bună nu urmează doar corpul, ci și ritmul tău

Se spune des că o haină trebuie să avantajeze silueta. E adevărat, desigur, dar formula asta e puțin prea vagă. În viața reală, o croială bună nu doar că îți vine bine, ci te lasă să trăiești în ea fără să te pedepsească la fiecare mișcare.

Un pantaloni foarte strâmt poate arăta impecabil în cabinele de probă și să devină obositor după două ore. Un sacou foarte structurat poate ridica ținuta, dar dacă nu poți sta comod la birou sau într-o mașină, începe să pară o idee frumoasă și atât. Un top foarte scurt poate funcționa excelent în anumite contexte, însă pentru garderoba zilnică ai nevoie, de obicei, de ceva mai flexibil.

Cele mai reușite compleuri sunt cele în care proporțiile par firești. Pantalonii drepți sau ușor largi, fustele line, hanoracele curate, fără volume inutile, cămășile lejere și sacourile relaxate tind să reziste mai bine în timp. Nu fiindcă ar fi lipsite de personalitate, ci fiindcă nu depind excesiv de o modă trecătoare.

Mai ales la seturi, echilibrul contează mult. Dacă partea de sus e amplă, partea de jos ar trebui să păstreze o linie clară. Dacă pantalonii sunt foarte largi, topul are nevoie de structură sau măcar de o lungime bine gândită. Altfel, compleul nu mai pare effortless, cum spun revistele, ci doar prea mult material într-o zi obișnuită.

Culoarea potrivită este cea pe care nu o obosești repede

Poți iubi o culoare și totuși să nu fie bună pentru un compleu de zi cu zi. Asta nu înseamnă că trebuie să alegi doar bej, gri, bleumarin și alte nuanțe cuminți până la anonimat. Înseamnă doar că merită să observi ce porți cu adevărat, nu ce admiri la altele.

Nuanțele neutre au avantajul că se combină ușor și obosesc greu. Un compleu crem, taupe, gri călduț, bleumarin sau maro ciocolatiu poate fi purtat de multe ori fără să pară mereu același. Cu alte accesorii, alt strat deasupra, altă încălțăminte, își schimbă repede tonul.

Culorile saturate pot fi minunate, mai ales dacă știi că te reprezintă. Un verde stins, un burgundy, un albastru petrol sau un roz prăfuit pot aduce viață garderobei fără să devină greu de integrat. Doar că e bine să alegi o nuanță care se întâlnește deja cu restul hainelor tale, nu una care cere un dulap nou ca să poată fi purtată.

Tendințele actuale favorizează atât neutrele de bază, cât și accentele de culoare introduse prin seturi ușor de separat și recombinat. Asta face compleurile și mai utile, fiindcă poți cumpăra o culoare care te scoate puțin din rutină, dar fără să te condamne la o singură formulă de styling.

Imprimeurile cer mai multă atenție decât par la început

Aici părerile sunt împărțite. Unele femei se simt grozav în imprimeuri și le poartă cu o naturalețe care nu poate fi învățată. Altele, deși le admiră, au mereu senzația că imprimeul intră primul într-o încăpere și ele abia apoi.

Pentru garderoba de zi cu zi, un compleu imprimat poate fi o alegere foarte bună doar dacă motivul nu te limitează prea mult. Dungile discrete, carourile fine sau motivele geometrice simple sunt de obicei mai ușor de purtat decât florile foarte mari ori desenele extrem de contrastante. Nu e o regulă rigidă, doar o observație pe care multe cumpărături pripite o confirmă.

Mai contează și cât de ușor poți separa piesele. Dacă imprimeul e foarte specific, pantalonii sau bluza vor fi mai greu de combinat cu alte haine. Asta reduce utilitatea compleului, iar pentru garderoba zilnică utilitatea chiar ar trebui să cântărească serios.

Mărimea corectă nu este cea care te flatează în oglindă timp de două minute

Probabil aici se fac cele mai multe compromisuri. O haină ușor mai mică poate părea suportabilă în cabină. O haină ușor mai mare poate părea reparabilă din accesorii sau încălțăminte. În realitate, dacă mărimea nu e bună, compleul nu va avea viață lungă în dulapul tău.

Un set pentru zi de zi trebuie probat în mișcare. Așază-te, ridică brațele, fă doi pași mai mari, trage aer adânc. Verifică dacă pantalonii trag într-o zonă, dacă bluza se ridică prea mult, dacă sacoul se încrețește urât când închizi brațele. Sună banal, știu, dar tocmai detaliile astea despart o achiziție bună de una pe care o regreți discret după prima purtare.

Mai există și tentația de a cumpăra pentru silueta pe care speri s-o ai peste o lună. Nu e cea mai dreaptă formă de optimism. Garderoba de zi cu zi ar trebui să îți fie aliată în prezent, nu promisiune pentru altă versiune a ta.

Caută compleuri care pot fi purtate și împreună, și separat

Adevărata valoare a unui set apare când fiecare piesă are viață și singură. Poate părea un detaliu secundar, dar nu este. Dacă pantalonii merg cu tricouri simple, pulovere fine și cămăși albe, ai câștigat enorm. Dacă partea de sus se potrivește cu jeanși, fuste sau pantaloni drepți, și mai bine.

Așa se construiește o garderobă inteligentă, nu doar una ordonată. Un compleu purtat doar în formula lui originală poate fi frumos, dar nu foarte eficient. În schimb, unul care se desface în două sau chiar trei direcții diferite te ajută să scoți mai mult din fiecare cumpărătură.

Who What Wear subliniază tocmai această logică a capsulei vestimentare, în care piesele trebuie să colaboreze între ele și să reducă efortul zilnic de a compune ținute. Iar revistele care urmăresc tendințele seturilor coordonate observă același lucru: farmecul lor stă și în faptul că pot fi dispersate ușor în restul garderobei.

Gândește compleul în funcție de anotimp, nu doar de aspect

Un set superb din tricot dens poate părea tentație pură în magazin, dar dacă locuiești într-un loc unde intri repede în spații supraîncălzite, riști să-l porți mai rar decât ai crezut. La fel, un compleu foarte subțire și fluid poate fi minunat vara, dar aproape inutil dacă petreci mare parte din an în temperaturi schimbătoare.

Pentru primăvară și toamnă, cele mai practice sunt materialele medii, suficient de ușoare cât să permită stratificarea și suficient de consistente cât să nu pară neterminate. Vara cere fibre respirabile, croieli lejere și culori care nu absorb tot soarele din oraș. Iarna funcționează mai bine seturile care pot primi dedesubt sau deasupra încă un strat fără să devină incomode.

Vogue atrage atenția că piesele de bază purtate frecvent trebuie să reziste de la un sezon la altul tocmai prin capacitatea lor de a fi suprapuse și adaptate. Cu alte cuvinte, un compleu bun pentru zi cu zi nu trăiește singur, ci împreună cu paltonul, cardiganul, geaca și încălțările tale obișnuite.

Nu ignora încălțămintea cu care îl vei purta de fapt

Aici se rupe filmul, cum se spune. În magazin sau online vezi setul cu pantofi impecabili, poate cu sandale fine, poate cu botine elegante. În viața ta de zi cu zi, însă, îl vei purta probabil cu adidași, mocasini, balerini, ghete joase sau ceva ce nu te trădează după două stații.

De aceea merită să-ți imaginezi compleul exact cu încălțămintea pe care o folosești cel mai des. Dacă pantalonii cer mereu toc pentru a cădea bine, poate nu sunt cei mai practici pentru rutina ta. Dacă tivul se lovește de asfalt cu pantofi comozi, setul începe să coste mai mult decât pare, pentru că va cere retușuri sau compromisuri.

Un compleu cu adevărat bun are această modestie funcțională. Arată bine și cu încălțări normale, nu doar cu versiunea idealizată a unei zile fără grabă.

Când merită să alegi un compleu casual și când unul mai structurat

Nu toate seturile trebuie să facă același lucru. Unele sunt perfecte pentru zilele relaxate, altele pentru contexte în care vrei să pari puțin mai adunată. E bine să știi de la început ce rol îi ceri.

Compleul casual, din bumbac, tricot, jerseu sau materiale moi, e ideal pentru alergătura obișnuită. Merge la drumuri prin oraș, la cafea, la birouri relaxate și în acele zile în care vrei confort clar, dar fără senzația de pijama ieșită din casă. Cheia este să aibă linii curate și un material care nu arată ieftin după două spălări.

Compleul structurat, cu pantaloni mai bine croiți, vestă, sacou sau cămașă asortată, e util când ai întâlniri, prezentări, vizite sau pur și simplu chef să te simți mai compusă. Nu trebuie să fie rigid ca un costum clasic. Din contră, cele mai reușite variante sunt cele care păstrează rafinamentul, dar lasă corpului loc să respire.

În garderoba de zi cu zi, ideal este să ai măcar un set care înclină spre casual și unul care poate urca lejer spre smart casual. Revistele de modă tratează tot mai des această zonă intermediară, unde hainele trebuie să echilibreze relaxarea cu un aer îngrijit, fără să cadă nici în monotonie, nici în exces.

Bugetul trebuie gândit în cost per purtare, nu în impulsul de moment

Un compleu ieftin poate fi o idee bună dacă materialul e decent, croiala simplă și șansele de purtare mari. La fel de bine, poate fi o cheltuială risipită dacă după două spălări și-a pierdut forma și după trei purtări deja nu-ți mai place cum stă. Pe de altă parte, nici varianta scumpă nu este automat salvatoare.

Pentru garderoba de zi cu zi, merită investit mai ales în seturile pe care le vei purta des și în multe feluri. Dacă poți construi cu ele minimum patru sau cinci combinații diferite, deja costul lor se justifică mai ușor. Când o piesă stă mult în dulap așteptând o ocazie specială, chiar și un preț mic ajunge mare.

Poate sună foarte pragmatic, dar moda de zi cu zi are nevoie și de un pic de matematică. Nu rece, nu cinică, doar sinceră. Cât de des o vei purta, cât de ușor o vei întreține, cât de bine rezistă și cât de repede te saturi de ea.

Cum îți dai seama că un compleu te reprezintă cu adevărat

Uneori simți imediat. Îl probezi și nu ai impulsul să tragi de el, să-l explici, să-l negociezi. Nu cauți scuze pentru lungime, pentru cusături, pentru culoare. Pur și simplu îți vine și te face să te recunoști.

Alteori, semnele sunt mai discrete. Te gândești spontan la trei situații în care l-ai purta. Îți imaginezi cu ce geantă merge, cu ce jachetă, cu ce cercei. Nu te întrebi dacă e prea mult sau prea puțin. Parcă își găsește singur locul printre hainele tale.

Asta contează mai mult decât pare. Fiindcă un compleu potrivit nu trebuie doar să te îmbrace, ci să-ți simplifice ziua și să-ți susțină felul de a fi. Stilul personal nu e ceva solemn. E, mai degrabă, suma acelor alegeri care nu te obosesc și totuși te fac să te simți bine în pielea ta.

O singură piesă bună poate schimba felul în care îți folosești tot dulapul

Partea frumoasă la seturile bine alese este că ele aduc ordine fără să pară rigide. Te ajută să vezi mai limpede ce îți lipsește și ce ai deja. Uneori, după ce găsești compleul potrivit, observi că restul garderobei începe să se lege altfel în jurul lui.

Poate de aceea atâtea femei caută astăzi variante ușor de integrat, care oferă confort, versatilitate și o notă de coerență vizuală într-o garderobă reală, nu imaginară. Un set bine ales nu este un moft și nici o soluție leneșă. Este, mai degrabă, o formă de inteligență practică aplicată stilului personal.

Dacă ești în faza în care vrei să compari variante purtabile și ușor de adaptat pentru rutina ta, merită să te uiți atent și la selecții de compleuri dama care pun accent pe combinații deja armonizate și pe piese ce pot fi desprinse și purtate în mai multe formule.

Ce merită să reții înainte de cumpărare

Cel mai potrivit compleu pentru garderoba de zi cu zi nu este neapărat cel mai spectaculos și nici cel mai la modă. Este cel pe care îl îmbraci fără ezitare, care se așază bine când te miști, care nu te obligă la încălțăminte imposibilă și care îți permite să construiești mai mult de o singură ținută.

Alege cu ochii deschiși spre material, croială, proporții și felul în care arată după câteva ore, nu doar după două minute în oglindă. Gândește-l în raport cu viața ta reală, cu temperatura de afară, cu drumurile tale, cu obiceiurile tale și, poate cel mai important, cu felul în care vrei să te simți într-o zi obișnuită.

Un compleu bun are ceva liniștit în el. Nu te strigă, nu te împinge, nu te transformă în altcineva. Te ajută să fii tu, doar ceva mai așezată, mai coerentă și mai pregătită pentru tot ce aduce ziua. Iar într-o garderobă folosită pe bune, asta chiar înseamnă mult.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

SGS a semnat un acord final pentru achizitionarea ATS, un important operator american

Publicat

pe

De

SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta semnarea unui acord final pentru achizitionarea intregului capital social al Applied Technical Services („ATS”), un important furnizor de solutii specializate de testare, inspectie, calibrare si criminalistica din America de Nord. Se asteapta ca ATS sa genereze vanzari de 460 milioane USD si EBITDA de 95 milioane USD inaintea sinergiilor prevazute pentru 2026.

Avand o istorie de aproape 60 de ani, ATS este un jucator american mare si diversificat care detine un brand puternic si o cultura a serviciilor de calitate. Compania furnizeaza solutii si servicii pe piete finale puternic reglementate si cu o rata de crestere ridicata, cum ar fi industria prelucratoare, industria aerospatiala si de aparare, productia si distributia de energie si asigurari. Cu o echipa de 2.100 de profesionisti calificati si o retea de 85 de facilitati de ultima generatie amplasate strategic in Statele Unite, ATS deserveste o baza extinsa de clienti de top dintr-o gama larga de industrii.

Tranzactia va consolida pozitia SGS in SUA, vanzarile anuale totale urmand sa depaseasca 1,5 miliarde USD in America de Nord. Achizitia marcheaza o etapa majora in ambitia SGS de a-si dubla vanzarile in regiune pana in 2027, fata de 2023. De asemenea, va permite SGS sa se extinda in noi domenii atractive. Complementaritatea ofertelor si a clientilor deschide oportunitati semnificative pentru vanzari incrucisate.

Achizitia este evaluata la 1.325 de milioane USD, ceea ce corespunde unui multiplu de 11,2 ori EBITDA 2026, incluzand sinergiile „run rate”. Se preconizeaza sinergii EBITDA de cel putin 30 de milioane USD pe an in termen de 3 ani de la incheierea tranzactiei, datorita rationalizarii costurilor si oportunitatilor de vanzari incrucisate. Achizitia va avea un efect pozitiv asupra EPS incepand cu primul an. De asemenea, se asteapta ca SGS sa imbunatateasca rata de crestere a veniturilor si marja veniturilor operationale ajustate, datorita sinergiilor.

Tranzactia este supusa conditiilor obisnuite de vanzare si se preconizeaza ca se va finaliza pana la sfarsitul anului 2025 / inceputul anului 2026.

Géraldine Picaud, CEO al SGS, a comentat: „Suntem foarte bucurosi ca am semnat achizitia Applied Technical Services. Aceasta tranzactie va accelera semnificativ executarea Strategiei 27 prin consolidarea prezentei noastre in America de Nord. ATS dispune de echipe exceptionale, foarte calificate, cu o integritate puternica si o cultura orientata spre client. Prin conjugarea fortelor noastre in SUA, vom obtine o crestere durabila, sinergii si vom crea valoare adaugata pe termen lung pentru actionari. Suntem extrem de incantati de viitoarele oportunitati.

Despre SGS

SGS este lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii. Operam o retea de peste 2.500 de laboratoare si centre de afaceri in 115 tari, sustinute de o echipa de 99.500 de profesionisti dedicati. Avand peste 145 de ani de excelenta in domeniul serviciilor, imbinam precizia si acuratetea specifice companiilor elvetiene, pentru a sprijini organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.

Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniaza angajamentul asumat in ceea ce priveste credibilitatea, integritatea si seriozitatea, permitand partenerilor sa prospere in conditii de maxima siguranta. Ne oferim serviciile specializate cu mandrie prin intermediul brandului SGS si al altor marci specializate de incredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe si Nutrasource.

SGS este cotata la bursa elvetiana SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

4 ore inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Uncategorized2 zile inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

Turism2 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized3 zile inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri4 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri5 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri6 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri6 zile inainte

Ghid complet despre advertoriale: ce sunt, cum se scriu și unde se publică

Advertorialele sunt articole plătite publicate pe alte site-uri, scrise într-o formă editorială. Le folosești când vrei să îți crești vizibilitatea,...

Afacerio săptămână inainte

Colectarea deșeurilor din carton – un proces esențial în organizarea activităților moderne

În activitatea zilnică a multor companii, cartonul este omniprezent. Fie că vorbim despre ambalaje de transport sau materiale de protecție,...

Afacerio săptămână inainte

Reciclarea cartonului în companii: între obligație și avantaj operațional

În majoritatea afacerilor moderne, cartonul este prezent zilnic, chiar dacă nu este perceput ca un element central. Ambalajele pentru produse,...

Afacerio săptămână inainte

Închirierea unui container pentru gunoi – soluția care previne blocajele pe șantier

În multe lucrări de construcții sau renovare, problema nu apare din lipsa materialelor sau a echipelor, ci din lipsa spațiului....

Afacerio săptămână inainte

Preluarea deșeurilor din construcții – element critic în organizarea lucrărilor moderne

În orice proiect de construcții sau renovare, există un moment în care execuția propriu-zisă trece în plan secund, iar gestionarea...

Știrile Săptămânii