Connect with us

Eveniment

Șefii DIRECȚIEI URBANISM din PRIMĂRIA PLOIEȘTI arestați preventiv în dosarul WHITE TOWER! CINE URMEAZĂ? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Nouă persoane au fost conduse la audieri după descinderile procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Primăria lui Andrei Volosevici.

Mai mult, în acest moment șefi ai DIRECȚIEI DE URBANISM au fost reținuți și vor urma și alte rețineri.

Pentru început au primit mandatele de reținere RITA NEAGU, adjunctul Direcției, de LUCIAN BĂLESCU șeful Serviciului Verificare și Controlul Documentații Publice, dar și o altă persoană a cărei identitate nu a fost încă dezvăluită. Cu alte cuvinte, în acest moment la Ploiești nu poate fi emisă nicio autorizație de construire sau un alt act asemănător, deoarece nu mai există nimeni în PRIMĂRIA PLOIEȘTI care să poată semna un astfel de document.

Sursele noastre susțin că urmează și alte rețineri în acest dosar, deci în curând arestul de la Câmpina va ajunge la…capacitate maximă.

COMUNICATUL PARCHETULUI

La data de 08.02.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Prahova și Dâmboviţa au efectuat 10 percheziţii domiciliare la sediul unor instituții publice, respectiv la domiciliile unor funcționari publici și persoane fizice implicate în săvârșirea infracțiunilor cercetate, pe raza județelor Prahova, Dâmbovița și a mun. București, fiind puse în executare un număr de 9 mandate de aducere.

În fapt, în perioada 2018 – 2022, un dezvoltator imobiliar din Ploiești a edificat un imobil cu destinația de locuințe colective, în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și a documentațiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 apartamente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, mai multi funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul urbanismului și cadastrului, au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepția lucrărilor de construcție, pe care dezvoltatorul imobiliar le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. Totodată, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni și contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 apartamente, deși acestea erau construite și intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro. În urma cercetărilor declanșate, în anul 2023, reprezentanții autorităților locale au dispus aducerea construcției la forma autorizată, respectiv desființarea celor 30 apartamente edificate ilegal.

Cu privire la faptele descrise mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuează cercetări:

Nr. 21/VIII/3/2024

– față de reprezentanții dezvoltatorului imobiliar pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de complicitate la fals intelectual, infracțiunea de uz de fals, 2 infracțiuni de uz de fals în formă continuată (cu câte 15 acte materiale), fals în declarații, 8 infracțiuni de înșelăciune,

– față de 4 funcționari publici pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și 8 infracțiuni de complicitate la înșelăciune,

– față de 2 funcționari pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de fals intelectual și 8 infracțiuni de complicitate la înșelăciune,

– față de alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și complicitate la înșelăciune.

Facebook Comments

Afaceri

Servicii de Tractări Auto Profesionale în Cluj – De ce să Alegi URM Recovery

Publicat

pe

De

Când vine vorba de situații de urgență auto, apelarea la un serviciu de tractări auto în Cluj poate fi salvatoare. Fie că mașina ta a suferit o defecțiune, fie că ai fost implicat într-un accident, este important să alegi o firmă de încredere, cum ar fi URM Recovery, care oferă servicii rapide și profesionale. În acest articol vom discuta despre serviciile de tractare și transport auto disponibile, avantajele colaborării cu o firmă specializată și cum să te pregătești pentru situații de urgență pe drum.

Serviciile de tractări auto în Cluj

Într-un oraș mare ca Cluj-Napoca, traficul poate deveni haotic, mai ales în orele de vârf. Din acest motiv, este esențial să ai la îndemână contactele unei firme care oferă servicii de tractare 24/7. URM Recovery este una dintre cele mai apreciate firme de tractări auto din județul Cluj, având la dispoziție echipamente moderne și o echipă pregătită să intervină în cele mai diverse situații.

Ce înseamnă o firmă de tractări auto de încredere?

O firmă profesionistă de tractări auto, precum URM Recovery, se remarcă prin:

  • Promptitudine – intervin rapid și eficient, indiferent de locație.
  • Experiență – ani de experiență în domeniu asigură o soluționare fără probleme a oricărei situații.
  • Echipament modern – autospeciale echipate pentru a face față oricărei situații, fie că este vorba despre tractarea unui autoturism avariat, fie despre transportul unui utilaj greu.
  • Disponibilitate non-stop – asigurarea că poți conta pe o intervenție, chiar și la ore târzii sau în afara orașului.

Ce trebuie să știi înainte de a apela la un serviciu de tractări auto?

Indiferent de tipul de problemă cu care te confrunți pe drum, trebuie să fii pregătit pentru a furniza informații precise firmei de tractări. Aceștia au nevoie să știe:

  1. Locația exactă – indică punctul în care te afli cât mai detaliat.
  2. Tipul problemei – este vorba despre o pană de motor, accident sau alt tip de defecțiune?
  3. Tipul autovehiculului – tractarea unui autoturism diferă de transportul unei dube sau al unui SUV.
  4. Destinația dorită – este nevoie să fie transportată la un service auto specific sau la adresa ta?

Cât costă un serviciu de tractare auto în Cluj?

Prețurile pentru tractarea auto în Cluj variază în funcție de mai mulți factori:

  • Tipul mașinii – tractarea unui autoturism mic este mai ieftină comparativ cu un vehicul comercial.
  • Distanța parcursă – costul crește în funcție de distanța pe care trebuie să fie transportat vehiculul.
  • Complexitatea intervenției – tractarea unui vehicul avariat grav sau care se află într-o locație dificil accesibilă poate implica costuri suplimentare. URM Recovery oferă prețuri transparente, fără costuri ascunse, și posibilitatea de a solicita o cotație rapidă.

De ce să alegi URM Recovery?

URM Recovery este o firmă cu o vastă experiență în tractări auto în Cluj, oferind servicii personalizate fiecărui client. Echipa este bine pregătită, cu autospeciale de ultimă generație, care asigură tractarea în siguranță a oricărui tip de vehicul.

Printre avantajele colaborării cu URM Recovery se numără:

  • Profesionalism – fiecare intervenție este tratată cu maximă atenție și responsabilitate.
  • Echipament specializat – autospecialele sunt dotate pentru a face față chiar și celor mai complicate situații de tractare.
  • Flexibilitate – indiferent de locul sau ora la care ai nevoie de ajutor, URM Recovery este disponibil 24/7.
  • Feedback pozitiv – numeroși clienți au avut experiențe excelente cu firma, evidențiind promptitudinea și eficiența echipei.

Concluzie

Apelarea la un serviciu de tractări auto în Cluj poate face diferența în situații critice. URM Recovery este o alegere ideală pentru orice situație de urgență, oferind servicii rapide, sigure și la prețuri competitive. Cu o echipă dedicată și echipamente moderne, compania este gata să intervină oricând și oriunde ai nevoie de ajutor pe drum.

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Quickmobile.ro aduce ambele versiuni ale iPhone 16: WORLD și EU – Precomenzi disponibile acum cu 3 ani de garanție inclusă!

Publicat

pe

De

Quickmobile.ro își consolidează poziția de lider pe piața dispozitivelor tech premium din România prin aducerea în exclusivitate a noii serii iPhone 16. Anul acesta, Apple surprinde fanii tehnologiei cu o noutate: două versiuni distincte ale iPhone 16, iPhone 16 Plus, iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max, fiecare adaptată pentru piețele globale și europene. Quickmobile.ro este primul retailer din România care oferă acces rapid la ambele variante ale iPhone 16, deschizând precomenzile acum!

Surpriza Apple: Două versiuni ale iPhone 16 – WORLD și EU

Apple nu încetează să inoveze și, pentru prima dată, lansează două versiuni ale celebrei serii iPhone. Atât varianta iPhone 16 WORLD, cât și iPhone 16 EU sunt acum disponibile pentru precomandă pe Quickmobile.ro.

iPhone 16 WORLD – Tehnologie la superlativ, fără limite

Versiunea iPhone 16 WORLD este varianta completă, care oferă toate funcționalitățile inovatoare dezvoltate de Apple. Cu funcții precum Apple Intelligence, Visual Intelligence, Genmoji, și iPhone Mirroring on Mac, utilizatorii se vor bucura de o experiență premium. Acest model este disponibil în două configurații, pentru a satisface orice preferință: versiunea cu două SIM-uri fizice sau cu două SIM-uri eSIM.

iPhone 16 EU – Varianta adaptată pieței europene

Pentru piața europeană, Apple lansează o variantă adaptată, cunoscută sub numele de iPhone 16 EU. Aceasta vine cu funcționalități limitate în comparație cu versiunea WORLD, lipsind de funcțiile Apple Intelligence și Visual Intelligence, dar oferă aceleași performanțe remarcabile ale noii generații iPhone. Configurația acestui model include un SIM fizic și un eSIM.

De ce să alegi Quickmobile.ro pentru precomanda iPhone 16?

Quickmobile.ro este partener de încredere pentru pasionații de tehnologie, oferind acces rapid la cele mai noi lansări de pe piața internațională. Clienții noștri beneficiază nu doar de cele mai noi dispozitive, dar și de oferte exclusive:

  • Precomenzile pentru iPhone 16, iPhone 16 Plus, iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max sunt deschise acum!
  • Prețuri începând de la 4844 RON până la 9894 RON, în funcție de modelul ales.
  • Livrări rapide, începând cu 20 septembrie 2024.
  • 3 ani de garanție pentru toate precomenzile plasate în luna septembrie, oferindu-ți siguranță și protecție pentru noul tău iPhone.

Cum să îți alegi modelul potrivit?

Atunci când îți alegi noul iPhone 16, este important să iei în considerare nevoile tale. Dacă îți dorești acces la toate funcționalitățile premium Apple, cum ar fi Apple Intelligence și Visual Intelligence, varianta WORLD este alegerea ideală pentru tine. În schimb, dacă preferi o soluție mai simplă, dar la fel de performantă, varianta EU îți va oferi tot ce ai nevoie.

Prețuri și disponibilitate pentru iPhone 16 la Quickmobile.ro

  • iPhone 16 – Începând de la 4844 RON
  • iPhone 16 Plus – Începând de la 5594 RON
  • iPhone 16 Pro – Începând de la 6144 RON
  • iPhone 16 Pro Max – Începând de la 7394 RON

Nu rata șansa de a fi printre primii care dețin noul iPhone 16! Plasează acum precomanda pe Quickmobile.ro și bucură-te de cele mai noi inovații Apple, alături de o garanție extinsă de 3 ani.

Despre Quickmobile.ro

Quickmobile.ro este unul dintre cei mai importanți retaileri online din România, specializat în comercializarea de gadgeturi și dispozitive tech premium. Cu o experiență vastă și un portofoliu variat, Quickmobile.ro aduce cele mai recente lansări din domeniul tehnologiei, oferind clienților acces la produse de top și servicii de calitate.

Plasează precomanda pentru iPhone 16 acum pe www.quickmobile.ro!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Cele mai bune anvelope off road pentru condusul pe teren accidentat – Ghidul complet pentru aventurierii off-road

Publicat

pe

Atunci cand te aventurezi pe teren accidentat, alegerea anvelopelor potrivite poate fi unul dintre cele mai importante aspecte care iti asigura o experienta de condus sigura si placuta. Terenurile accidentate, fie ca este vorba de drumuri de pamant, stanci, nisip sau noroi, necesita anvelope special concepute pentru a face fata acestor conditii dificile. Anvelopele de teren accidentat sunt diferite de cele de strada prin designul benzii de rulare, compozitia materialului si structura intarita, toate acestea contribuind la o tractiune superioara si o durabilitate sporita.

In acest articol, vom discuta despre cele mai bune anvelope off road pentru condusul pe teren accidentat, oferind recomandari detaliate pentru diferite tipuri de conditii de teren. Vom explora caracteristicile cheie pe care ar trebui sa le cauti in aceste anvelope, precum si cateva dintre cele mai populare modele disponibile pe piata.

1. Ce sunt anvelopele off road ?

Anvelopele pentru off road sunt proiectate special pentru a face fata conditiilor dure intalnite in afara drumurilor asfaltate. Aceste anvelope sunt utilizate de obicei pe vehicule 4×4, SUV-uri si camioane care sunt folosite frecvent in activitati off-road. Ele se diferentiaza de anvelopele de strada prin structura lor robusta si designul benzii de rulare care ofera aderenta pe suprafete alunecoase, neregulate sau moale.

Cele mai multe anvelope de teren accidentat au blocuri mari de cauciuc si caneluri adanci care ajuta la eliminarea noroiului, a pietrelor sau a nisipului, oferind in acelasi timp stabilitate si control pe teren variat. De asemenea, sunt fabricate din materiale durabile care rezista la taieturi, perforatii si uzura accelerata, fiind esentiale pentru o performanta fiabila in off-road.

2. Caracteristici esentiale ale anvelopelor off road

Atunci cand alegi anvelopele pentru condusul pe teren accidentat, este important sa iei in considerare urmatoarele caracteristici care asigura o performanta optima si durabilitate:

a) Designul benzii de rulare

Banda de rulare a unei anvelope pentru teren accidentat este diferita de cea a unei anvelope de strada. Anvelopele pentru teren accidentat au caneluri adanci si blocuri mari care ofera o tractiune excelenta pe suprafete alunecoase sau neregulate. Acestea ajuta la prevenirea alunecarii si permit anvelopei sa prinda mai bine solul.

b) Durabilitatea flancurilor

Flancurile unei anvelope off-road sunt supuse unor conditii dure, cum ar fi stanci, radacini de copaci si alte obstacole care pot provoca taieturi sau perforatii. De aceea, multe anvelope de teren accidentat sunt prevazute cu flancuri intarite pentru a oferi o protectie suplimentara impotriva deteriorarii.

c) Tractiune pe teren variat

O anvelopa buna de teren accidentat trebuie sa ofere tractiune pe o varietate de suprafete, inclusiv noroi, nisip, pietris si stanci. Acest lucru este realizat prin utilizarea unui design agresiv al benzii de rulare care poate patrunde adanc in sol pentru a oferi stabilitate si control chiar si in cele mai dificile conditii.

d) Autocuratare

Anvelopele pentru teren accidentat sunt proiectate pentru a se autocurata, ceea ce inseamna ca noroiul, pietrele sau alte resturi nu se blocheaza in canelurile benzii de rulare. Acest aspect este esential pentru mentinerea tractiunii optime si pentru prevenirea deteriorarii anvelopei.

e) Rezistenta la uzura

Terenul accidentat poate duce la uzura rapida a anvelopelor, asa ca este important sa alegi modele care sunt fabricate din compusi de cauciuc durabili. Aceste anvelope sunt proiectate pentru a rezista la conditii extreme si pentru a avea o durata de viata mai lunga, chiar si atunci cand sunt utilizate frecvent pe terenuri dure.

3. Cele mai bune anvelope pentru teren accidentat

Exista numeroase modele de anvelope pentru teren accidentat pe piata, dar cateva dintre ele se remarca prin performanta lor exceptionala si durabilitate in conditii dificile. Iata cateva dintre cele mai bune anvelope pentru condusul pe teren accidentat:

a) BFGoodrich All-Terrain T/A KO2

BFGoodrich All-Terrain T/A KO2 este una dintre cele mai populare si apreciate anvelope pentru condusul pe teren accidentat. Aceasta anvelopa este cunoscuta pentru durabilitatea sa ridicata si performanta exceptionala pe o varietate de suprafete. Banda de rulare agresiva ofera o aderenta excelenta pe noroi, nisip si pietris, in timp ce flancurile intarite protejeaza impotriva taieturilor si perforatiilor.

KO2 este o anvelopa versatila care se comporta bine atat pe drumurile asfaltate, cat si pe cele neasfaltate, fiind ideala pentru soferii care fac frecvent trecerea intre condusul pe sosea si off-road. De asemenea, aceasta anvelopa are o rezistenta excelenta la uzura, ceea ce o face o investitie de lunga durata pentru soferii pasionati de aventuri off-road.

b) Goodyear Wrangler Duratrac

Goodyear Wrangler Duratrac este o alta anvelopa excelenta pentru condusul pe teren accidentat, oferind o tractiune superioara in conditii dificile. Aceasta anvelopa are un design agresiv al benzii de rulare, cu blocuri mari care imbunatatesc aderenta pe noroi, zapada si alte suprafete alunecoase.

Flancurile intarite si compozitia durabila a cauciucului fac ca Wrangler Duratrac sa fie o anvelopa rezistenta la impacturi si perforatii, in timp ce designul autocuratare ajuta la mentinerea tractiunii optime pe tot parcursul calatoriei. De asemenea, aceasta anvelopa este omologata pentru utilizare in conditii de iarna, ceea ce o face o alegere versatila pentru toate sezoanele.

c) Cooper Discoverer STT Pro

Cooper Discoverer STT Pro este o anvelopa proiectata pentru cei care se aventureaza frecvent in off-road extrem. Aceasta anvelopa ofera o aderenta excelenta pe suprafete stancoase, noroioase si nisipoase, datorita benzii de rulare agresive si blocurilor mari. Flancurile intarite si constructia robusta fac ca STT Pro sa fie extrem de rezistenta la uzura si deteriorare, chiar si in cele mai dure conditii.

Un alt avantaj al Cooper Discoverer STT Pro este capacitatea sa de a oferi un control excelent pe teren accidentat, imbunatatind stabilitatea vehiculului chiar si pe pante abrupte sau terenuri alunecoase.

d) Toyo Open Country A/T III

Toyo Open Country A/T III este o anvelopa all-terrain care combina performantele de strada cu cele de off-road, fiind o optiune excelenta pentru soferii care alterneaza frecvent intre condusul pe asfalt si pe teren accidentat. Banda de rulare are un design modern care ofera o aderenta excelenta pe o varietate de suprafete, iar compozitia durabila a cauciucului asigura o rezistenta crescuta la uzura.

Flancurile intarite si tehnologia de autocuratare fac din Open Country A/T III o anvelopa ideala pentru soferii care se confrunta cu noroi, pietris si alte obstacole tipice terenurilor accidentate.

4. Cum sa alegi anvelopele pentru teren accidentat potrivite?

Atunci cand alegi anvelopele pentru teren accidentat, este important sa iei in considerare tipul de teren pe care vei circula cel mai des si cerintele specifice ale vehiculului tau. Iata cateva sfaturi esentiale pentru a face alegerea corecta:

a) Tipul de teren

Daca vei conduce frecvent pe noroi adanc, anvelopele Mud-Terrain sunt cea mai buna alegere, datorita tractiunii lor superioare in aceste conditii. Daca vei conduce pe stanci sau pietris, opteaza pentru anvelope Rock-Terrain sau All-Terrain cu flancuri intarite pentru a preveni taieturile si deteriorarea.

b) Dimensiunile anvelopelor

Asigura-te ca alegi dimensiunile corecte pentru vehiculul tau. Consultarea manualului masinii sau a unui specialist in anvelope te poate ajuta sa gasesti dimensiunile potrivite care ofera echilibrul optim intre performanta si confort.

c) Durabilitatea si rezistenta

Alege anvelope care sunt construite din materiale durabile si care au flancuri intarite pentru a rezista la impacturi si la conditiile dure de off-road. O anvelopa rezistenta iti va oferi o durata de viata mai lunga si te va scuti de reparatii sau inlocuiri frecvente.

5. Intretinerea anvelopelor de teren accidentat

Anvelopele de teren accidentat necesita o intretinere regulata pentru a functiona la parametrii optimi si pentru a preveni deteriorarea prematura. Iata cateva sfaturi pentru a-ti mentine anvelopele in stare buna:

  • Verifica presiunea in anvelope: Presiunea corecta este esentiala pentru mentinerea tractiunii si prevenirea uzurii neuniforme. Regleaza presiunea in functie de tipul de teren pe care circuli.
  • Inspecteaza anvelopele: Dupa fiecare iesire pe teren accidentat, inspecteaza anvelopele pentru taieturi, perforatii sau alte semne de uzura. Repararea timpurie a micilor daune poate preveni probleme mai mari.
  • Rotirea anvelopelor: Pentru a preveni uzura neuniforma, roteste anvelopele la intervale regulate, conform recomandarilor producatorului.

In concluzie, alegerea celor mai bune anvelope off road pentru teren accidentat este esentiala pentru siguranta si performanta vehiculului tau in off-road. Modelele precum BFGoodrich All-Terrain T/A KO2, Goodyear Wrangler Duratrac, Cooper Discoverer STT Pro si Toyo Open Country A/T III sunt optiuni excelente care ofera durabilitate, tractiune si stabilitate in conditii dificile. Asigura-te ca alegi anvelopele potrivite pentru tipul de teren pe care vei circula cel mai des si ca le intretii corespunzator pentru a te bucura de ele pe termen lung. Mai multe informatii, in acest ghid https://www.motortrend.com/hotrod/.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized14 ore inainte

Avantajele unui Magazin Online pentru Afacerea Ta

Un magazin online nu reprezintă doar o platformă de vânzări, ci un element fundamental care poate impulsiona dezvoltarea afacerii tale,...

Uncategorized15 ore inainte

Marco Polo CEE prezintă rezultatele studiului ”Evoluția soluțiilor de dezvoltare profesională în România”

  Un sfert dintre români consideră dezvoltarea personală o prioritate și alocă zilnic timp pentru învățare. Bugetul mediu anual pentru...

Uncategorized16 ore inainte

„ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache, câștigător la categoria „Cea mai bună muzică originală de film” la ISFMF, Croația

Echipa filmului „Enescu, jupuit de viu” se află în Croația, la International Sound & Film Music Festival – ISFMF, unde...

Uncategorized2 zile inainte

Cum un Magazin Online Crește Vizibilitatea Afacerii Tale

Un magazin online nu este doar un canal de vânzare; este un pilon esențial în dezvoltarea afacerii tale și o...

Uncategorized2 zile inainte

NATURE REPUBLIC: O oază de natură pentru îngrijirea delicată a pielii și a părului

Într-o lume în care îngrijirea personală devine din ce în ce mai sofisticată și complexă, brandurile care se remarcă sunt...

Uncategorized2 zile inainte

PC Garage implineste 19 ani si ofera cadou peste 1.000 de periferice gaming Redragon

București, România – 14 octombrie 2024 – PC Garage, unul dintre cei mai importanți retaileri online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile inainte

Daniel Tudose este noul Country Manager al Ericsson România și Key Account Manager pentru Ericsson România și Moldova

Daniel Tudose își va începe activitatea pe data de 1 noiembrie 2024   Ericsson (NASDAQ: ERIC) anunță numirea lui Daniel...

Uncategorized3 zile inainte

Mihaela Nistor: Specialistul de top care dezvăluie secretele posturii corecte în România

Descoperă cum îți poți transforma sănătatea prin echilibru și mers! Cine este Mihaela Nistor? Mihaela Nistor este un om pasionat...

Uncategorized5 zile inainte

Acer acordă atenție necesităților profesorilor pentru a oferi tehnologii inovatoare, cu adevărat concepute pentru aceștia

Cu ocazia Zilei Mondiale a Profesorilor, Acer for Education a celebrat rolul esențial pe care îl joacă profesorii în modelarea...

Uncategorized5 zile inainte

Premiile Comerțului Online Românesc acordate în cadrul ediției de 19 ani a Galei Premiilor eCommerce

eMAG, FAN Courier, Sezamo, Dr. Max, Decathlon, Cărturești, Deichmann, Aosom, MatHaus și Cupio – printre companiile premiate la această ediție. Câștigătorii celei...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR introduce funcția Google Circle to Search pentru Magic V3 și seria HONOR 200

Tehnologia AI devine acum mai accesibilă pe smartphone-uri pentru toată lumea grație colaborării dintre HONOR și Google [București, 10 Octombrie...

Uncategorized6 zile inainte

Visual Fan își consolidează strategia „Green by Allview” prin prezența intensă la evenimentele de profil din prima jumătate a lunii octombrie, SAB și Energy Expo

Brașov, 10 Octombrie 2024. Visual Fan, compania românească cu expertiză în inovația tehnologică, va participa în perioada 10-13 octombrie la Energy...

Uncategorized6 zile inainte

Nokian Tyres sărbătorește cea de-a 90-a aniversare a inovației sale, anvelopa de iarnă

  Anvelopa de iarnă își sărbătorește cea de-a 90-a aniversare în această toamnă. Nokian Tyres a inventat prima anvelopă de...

Uncategorized7 zile inainte

De ce Roial Ceara cu Miere este Alegerea Ideala pentru Epilare

Epilarea cu ceara este o metoda folosita de multe persoane pentru a se bucura de o piele neteda si catifelata...

Uncategorized7 zile inainte

Ce așteaptă românii de la bănci: rate corecte, empatie și transparență

9 octombrie, București. În vremuri nesigure, cu un război la graniță, inflație și dobânzi încă destul de ridicate, băncile trebuie...

Știrile Săptămânii