Turism
Activități de iarnă în Călimănești – Căciulata
Iarna este un anotimp absolut superb, magic, cu peisaje parcă desprinse din poveste, iar în Călimănești – Căciulata lucrurile nu sunt mai prejos. Acum, în zilele noastre, momentele feerice, cu nămeți uriași și zăpadă ce trăsnește sub ghete sunt din ce în ce mai rare. Zăpada este foarte puțină, doar în unele zone și doar în anumite perioade. De aceea, trebuie să profităm din plin de ceea ce ne rezervă acest anotimp! În acest articol vom descoperi împreună care sunt cele mai recomandate locuri de vizitat în Călimănești – Căciulata!
Ce poți face în stațiunea Călimănești – Căciulata pe timp de iarnă?
Trebuie să știi că această stațiune este denumită și “perla stațiunilor de pe Valea Oltului”, denumire care i se potrivește de minune! Deși este o stațiune mică, aceasta are o mulțime de lucruri de împărtășit tuturor celor care sosesc acolo.
Iată care sunt lucrurile pe care le poți face dacă alegi să vizitezi stațiunea pe timp de iarnă:
Vizitarea obiectivelor turistice de mare importanță, atât culturală, cat și religioasă sau turistică. Stațiunea este ticsită de obiective turistice ce și-au păstrat popularitatea de-a lungul timpului, unele dintre ele mai ales pentru legendele și istoriile care se ascund în spatele lor. Câteva dintre aceste obiective pline de încărcătură istorică, religioasă și chiar sentimentală sunt: Mănăstirea Cozia, Schitul Ostrov, Castrul Roman Arutela, Mănăstirea Stănișoara, Mănăstirea Turnu, Biserica din Deal “Sfinții Voievozi”, Masa lui Traian etc.
Plimbări în natură, pe trasee montane și de aventură. Primul pas pe care trebuie să-l faci dacă ești un iubitor acestor activități este să găsești un ghid turistic care să te însoțească în parcurgerea celor mai palpitante, încântătoare și plină de adrenalină trasee montane pe care le poți parcurge aici. În funcție de traseul pe care îl urmezi, pe parcursul acestuia poți întâlni unele dintre cele mai uimitoare obiective turistice naturale din județ, precum: Parcul Național Cozia, Cascada Lotrișor etc.
Stațiunea în sine este un loc demn de atenția turiștilor. Întreaga stațiune are un farmec aparte, mai ales că în spatele ei se află o mulțime de legende și istorii care încearcă curiozitatea tuturor. Cel mai vizitat loc de aici este Parcul Poiana lui Căliman.
Avantajele balneare. Principalul scop pentru care cei mai mulți aleg să viziteze zona, îl reprezintă beneficiile asupra sănătății pe care tratamentele balneare care pot fi făcute aici le au. Există numeroase centre cu ape termale în stațiune, dar și faimoasa Alee de Cură Balneară. Așadar, dacă ai diverse probleme de sănătate, stațiunea Călimănești – Căciulata este locul perfect în care să vii să le rezolvi.
Unde să te cazezi când vizitezi stațiunea balneară Călimănești – Căciulata din Vâlcea?
În cazul în care alegeți să vă petreceți o vacanță de vis în această stațiune, veți avea nevoie și de o cazare care să se ridice la standardele voastre, pentru că o cazare reușită înseamnă o vacanță reușită, nu-i așa?
Știm cât de mult contează pentru turiști să fie bine primiți și mai ales, bine tratați. Cazarea este un factor foarte important atunci când vine vorba de o vacanță, iar dacă îți dorești să se țină cont de toate nevoile tale, însă în același timp să beneficiezi și de un super tratament, cazare de calitate premium și o mulțime de facilități, toate acompaniate de un personal amabil, Hotel Izvoare este ceea ce cauți!
În plus, dacă te-ai hotărât că vrei să vizitezi toată Vâlcea, și nu doar stațiunea în care ne aflăm, hotelul nostru îți oferă această posibilitate. Datorită locației în care este amplasat, ai acces ușor la cele mai importante obiective turistice din Râmnicu Vâlcea!
Turism
FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de 2024 și propune Guvernului un pachet de 10 măsuri pentru perioada 2026-2029. Potrivit materialelor FPIOR, cinci dintre măsuri sunt considerate prioritare pentru următoarele 90 de zile: revenirea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanță, lansarea programului „IMM INVEST OSPITALITATE”, eșalonarea datoriilor fiscale și reducerea taxării muncii.
Citește articolul complet în StiriCompanii.ro
Turism
Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena
Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking al industriei turismului din Austria.
În calitate de nou membru, organizația va prezenta destinația Timișoara/Timiș și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 în fața a 300 de invitați, printre care oameni de presă, reprezentanți ai birourilor turistice naționale din mai multe țări europene, precum și reprezentanți ai unor agenții de turism și turoperatori.

Corps Touristique Austria reunește organizațiile naționale oficiale de turism și reprezentanțele turistice ale numeroaselor țări active în Austria. Asociația promovează schimbul profesional de experiență, colaborarea în cadrul industriei turismului și dialogul dintre turism, mass-media și mediul economic.
Summer Lounge, organizat de Corps Touristique Austria, a ajuns la cea de-a 17-a ediție și reunește anual peste 300 de invitați din rândul tour-operatorilor, agențiilor de turism și presei. Evenimentul este dedicat profesioniștilor din vânzări și turism din Austria și are loc într-un local din Viena situat pe malul Canalului Dunării. Participarea este gratuită pentru invitați, evenimentul fiind finanțat de oficii naționale de turism partenere, sponsori și parteneri din industria turismului.

„În cadrul acestui eveniment, vom organiza o degustare de produse gastronomice locale, menită să promoveze destinația Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028. Pentru a oferi o experiență autentică și completă, considerăm că berea Timișoreana este partenerul firesc pentru această inițiativă. Alegerea brandului Timișoreana nu este deloc întâmplătoare, ci se bazează pe o poveste extraordinară și pe o conexiune istorică profundă cu piața austriacă”, a declarat Corina Macri, președintele Horetim.
Potrivit informațiilor prezentate, Fabrica de Bere Timișoreana, atestată în anul 1718 și descrisă ca fiind prima de pe teritoriul actual al României, a fost înființată la inițiativa autorităților austriece, sub administrația habsburgică a Prințului Eugen de Savoia. Conform sursei, această moștenire comună reprezintă o legătură istorică cu publicul din Viena.
Sursa: StiriCompanii.ro
Turism
Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.
Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.
PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE
O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.
Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.
Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.
SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI
Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.
OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.
LIVRARE PIZZA SECTOR 4
Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.
LIVRARE PIZZA SECTOR 5
Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.
LIVRARE PIZZA SECTOR 3
Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?
• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate
Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.
(Publicitate)
-
Uncategorizedacum 4 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 7 zileFata mea mișca doar buzele la serbări. Apoi a urcat singură pe scenă
-
Uncategorizedacum o săptămânăPhilips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa
-
Uncategorizedacum o săptămână5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Socialacum 6 zileTablă cutată pentru acoperiș: cum alegi grosimea și profilul potrivit
-
Afaceriacum 5 zileBroderie, țesere jacquard sau imprimare: cele trei moduri prin care logoul unui hotel ajunge pe textile
-
Uncategorizedacum 2 zileAGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026
-
acum 5 zileO nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

