Eveniment
Panica totala in Primaria Ploiesti/Organele de cercetare penala au solicitat actele cu Veolia pentru perioada 2019-prezent
In aceasta investigatie vom incerca sa raspundem la urmatoarele intrebari:
1. De ce a riscat un dosar penal nasul edilului in scoaterea ilegala a unui post de functionar public la Politia Locala Ploiesti, pentru Enita Alexandru?
2. De ce a „fortat” primarul Andrei Volosevici noua organigrama a Politiei Locale Ploiesti, organigrama prin care s-a creat un post de sef serviciu pentru Enita Alexandru, intrat ilegal in randul functionarilor publici?
3. De ce ITM Prahova apara angajatorul Politia Locala Ploiesti in detrimentul politistilor locali, contrar tuturor prevederilor legale?
4. Ce legaturi sunt intre intrebarile de mai sus si Enita Cristian Valentin, numit la 24 iunie 2022 in functia de comisar general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, al Garzii Nationale de Mediu?
Nota: Numirea lui Enita Cristian Valentin a fost efectuata la propunerea unui parlamentar de Prahova si cu sprijinul mafiei deseurilor.
5. De ce IPJ Prahova se face ca „ploua”?
I. Scoaterea ilegala a unui post de functionar public la Politia Locala Ploiesti, pentru Enita Alexandru, de catre Albu Catalin
La data de 03.08.2021, Albu Catalin emite decizia nr 67 prin care S.C.D este reangajat conform deciziei definitive ale instantei cu plata salariilor pe o perioada de peste 5 ani de zile, aproximativ 2 miliarde lei vechi.



Albu Catalin emite in acelasi minut din data de 03.08.2021, o noua decizie (nr 68) printr-o interpretare propie a legii si il destituie, ilegal, pe acelasi S.C.D pe care instanta il obligase sa il reaincadreze.


ANEXA Nr. 7 11/06/2021 –
ANEXA Nr. 7 a fost introdusă prin Ordonanţă de urgenţă 63/2019.
SECȚIUNEA a 2-a
Sesizarea comisiei de disciplină
Art. 26. –
(1) Comisia de disciplină poate fi sesizată:
a) de către orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcționar public;
b) de către persoana care, în exercitarea atribuțiilor, consideră că s-a produs încălcarea de către un funcționar public a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o deține sau/și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege.
(2) Sesizarea se depune la registratura autorității sau instituției publice în cadrul căreia funcționarul public își desfășoară activitatea, respectiv la registratura autorității ori instituției publice la nivelul căreia este constituită comisia de disciplină competentă potrivit prezentei anexe ori se comunică pe adresa de poștă electronică a acestora. Sesizarea se transmite secretarului comisiei de disciplină în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la registratura autorității sau instituției publice.
(3) Sesizarea se înregistrează de secretarul comisiei de disciplină în registrul de evidență al comisiei de disciplină și se înaintează președintelui comisiei de disciplină în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării.
(4) Președintele comisiei de disciplină stabilește, în maximum 3 zile lucrătoare de la data primirii sesizării, data la care se desfășoară prima ședință a comisiei de disciplină și dispune, prin adresă, convocarea membrilor.
Art. 27. –
(1) Sesizarea se formulează în scris și trebuia să cuprindă toate elementele din cele doua adrese clamate de Tractorist (Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională a Funcționarilor Publici )
Pe scurt, Politia Locala Ploiesti dupa ce a emis decizia nr 67 prin care S.C.D este reangajat conform deciziei definitive ale instantei cu plata salariilor pe o perioada de peste 5 ani de zile, trebuia să il introduca în comisia de disciplină pe S.C.D in baza adreselor de la Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională a Funcționarilor Publici .
Art. 29. –
(1) Sesizarea se clasează în următoarele situații:
a) nu a fost depusă în termenul prevăzut la art. 27 alin. (2) din prezenta anexă;
(2) Sesizarea se depune în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință de fapta reclamată, dar nu mai târziu de un an și 6 luni de la data săvârșirii faptei sesizate ca abatere disciplinară și trebuie însoțită, atunci când este posibil, de înscrisurile care o susțin.
Conform celor de mai sus si ale anexei la codul administrativ, OUG 57/2019, incompetenta si graba directorului Albu Catalin a facut ca S.C.D sa nu fie „analizat” in Comisia de Disciplina, termenul legal fiind depasit (de sesizare a Comisiei de Disciplna).
Mai mult, cu toate ca aceasta Hotarare nr 2831/2021 a Tribunalului Prahova care a fost emisa in data de 16.11.2021 era executorie de la data emiterii (16.11.2021), la data de 26.01.2022, Albu Catalin scoate la concurs acest post al celui care castigase a doua oara in instanta, prin noua Hotarare nr 2931/2021 care este executorie, post creat special pentru Enita Alexandru.
II. Fortarea in Consiliul Local al unei noi Organigrame, de catre primarul Andrei Volosevici, organigrama prin care s-a creat un post de sef serviciu pentru Enita Alexandru intrat ilegal in randul functionarilor publici
Edilul a fortat adoptarea Organigramei prin care s-a creat postul de sef sus mentionat, introducand de doua ori la vot aceasta Organigrama (vedeti arhiva ziarului).
Astfel, pentru Enita Alexandru s-a creat postul de sef Serviciu Achizitii Publice, Administrativ, Relatii cu publicul, Managementul Calitatii, un post ce are in subordine 15 angajati (Biroul Relatii cu publicul, Managementul Calitatii – 6 angajati, Compartimentul administrativ – 7 angajati, achizitii – 2 angajati).
Deci s-a creat un post de sef serviciu ce are in subordine 15 angajati (pentru Enita Alexandru , cu dedicatie) si s-a „taiat” un post de sef Serviciu Ordine Publica ce coordona 160 de politisti locali (creand un adevarat haos in acest serviciu).
Asa cum dezvaluiam inca inainte de introducerea Organigramei, Enita Alexandru a fost numit sef Serviciu Achizitii Publice, Administrativ, Relatii cu publicul, Managementul Calitatii, un personaj care a intrat ilegal in randul functionarilor publici din randul personalului contractual! (vezi cap I).
Mai mult, fara nicio pregatire pe linia circulatiei sau a ordinii publice, Enita Alexandru, a indeplinit si functia de director al Politiei Locale Ploiesti inlocuind la comanda unitatii pe nasul edilului cand acesta s-a aflat in concediu si/sau libere.
III. Aparent, fara o legatura …
In urma numeroaselor sesizari primite de la politistii locali, la data de 24.07.2022, Incisiv de Prahova a sesizat ITM Prahova cu privire la incalcarea de catre angajatorul Politiei Locale Ploiesti a prevederile OUG 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca si in Normele de aplicare ale acesteia, aprobate prin HG 580/2000.
Initial, ITM Prahova a dat dreptate ziarului nostru, prin adresa nr 13.558 din 31.07.2022.
Apasati pe sageata:
Dupa publicarea raspunsului primit de la ITM Prahova, sursele noastre din aceasta institutie ne-au semnalat ca suntem mintiti atat noi cat si politistii locali prejudiciati si ca se incearca musamalizarea grosolana a controlului.
Astfel, am inaintat o adresa de revenire sa ne fie comunicate, in clar, aspectele constatate si sanctiunile aplicate.
Raspunsul a fost halucinant si a confirmat semnalele trimise de sursele noastre: o mascarada de incercare grosolana de musamalizare a controlului
„Cu privire la asigurarea apei minerale adecvate, conform OUG nr 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca, va informam ca in urma controlului efectuat in perioada 27-29.07.2022 si a masurilor dispuse de ITM Prahova, Politia Locala Ploiesti a luat masuri urgente de mentinere a starii de sanatate a lucratorilor, PREZENTAND IN ACEST SENS PROCESE VERBALE DE PREDARE-PRIMIRE APA MINERALA, pentru toate compartimentele in care se desfasoara activitati in aer liber, indiferent de durata timpului petrecut in conditii de temperaturi extreme”.
Apasati pe sageata:
Ati mai vazut un fals mai grosolan si un astfel de abuz?
In fapt, in data de 29, intr-o vineri, sefii de serviciu/birouri si compartimente cu atributii de control (nu cei de la Ordine Publica si Biroul Circulatie) au fost apelati telefonic de reprezentantul SSM sa intocmeasca cerere de apa minerala.
Conform adresei nr 14297/IIP34/09.08.2022, politsitii locali care NU au primit apa minerala pana la data de 29.07.2022 sunt niste MINCINOSI si/sau erau sub influenta alcoolului cand ne-au sesizat cu aceasta abatere a angajatorului.
Oricun, pentru cele doua raspunsuri contradictorii ale ITM Prahova, Incisiv de Prahova a sesizat Corpul de Control al Primului Ministru si va sesiza organele de cerecetare penala pentru abuzul de a musamaliza controlul derulat la Politia Locala Ploiesti.
IV. Cine este totusi Enita Alexandru?
Eniță I. Alexandru – 30 zile de la numire
Este un personaj sters care a particpat in 2020 la alegerile locale de consilieri pentru Consiliul Local din Paulesti.
Parintii sai, Enita M.Ion si Enita Mariana Carmen sunt angajati la AJFP Prahova, Enita M.Ion fiind cunoscut ca un PSD-ist inrait.
ENITA Ion_DA si DI 21626_2021
DA_DI 2021 Enita Carmen
Recunostem ca am primit zeci de telefoane dinspre PSD prin care eram „rugati” sa nu mai scriem de Enita Alexandru (denumit generic de noi „una bucata paznic”) deoarece el nu are nicio legatura cu Andrei Volosevici si cu Albu Catalin, ca ne poate deveni sursa, la o adica. Normal ca am refuzat o astfel de „oferta” si…bine am facut.
IV. O posibila explicatie
Numirea fratelui lui Enita Alexandru, respectiv a lui Enita Cristian Valentin, la Garda Nationala de Mediu de catre mafia deseurilor, dintr-un simnplu consilier achizitii publice la Comuna Baltesti/Prahova

La data de 10.08.2022, Incisiv de Prahova publica articolul: „Vor fi propusi spre retinere si trimisi in judecata doi patroni „smecheri” de la doua societati care au participat la „Catastrofa ecologica din Prahova”.
In acest articol precizam ca, patronul cu „rude” ale angajatilor (fosti din IPJ Prahova si/sau care au rude in IPJ Prahova) a reusit sa atraga si DGA in aceasta ancheta dupa ce a „picat” pe interceptari care contureaza incercarea acestuia sa compromita ofiteri de la SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE Prahova cu asa zise inregistrari audio, scoase din context. La acest patron, SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE Prahova a efectuat o perchezitie…cu ceva timp in urma! Problema spinoasa este ca aceasta ancheta va face „furori” si printre sefi din IPJ Prahova care au incercat sa intervina, pentru musamalizare, precizam la aceea data.
Acest patron are ca prieten un alt patron care a pus in dependenta mai multi SEFI din IPJ Prahova.
Numirea lui Enita Cristian Valentin la Garda Nationala de Mediu a fost efectuata la propunerea unui parlamentar de Prahova si cu sprijinul mafiei deseurilor, respectiv la propunerea explicita a patronului cu dosar penal la SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE Prahova. Initial s-a dorit numirea lui Antonio Spînu in aceasta functie dar s-a stabilit ca nu corespundea, in totalitate, nevoilor mafiei.
Astfel, prin DECIZIA nr. 382 din 24 iunie 2022, publicata in M.O sub nr. 624 din 24 iunie 2022, domnul Cristian-Valentin Eniță s-a numit în funcția de comisar general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu.
Nu ne vom referi in acest articol la legaturile lui Enita Valentin Cristian cu Veolia, punctand acum cateva elemente de interes, la care vom reveni pe larg, in episodul II al acestei investigatii.
Are legaturi cu Veolia, cu Lavinia Saniuta…. cercetata, anchetata si cu Liderul Grupului Infractional SORIN IONESCU. Acum, Sorin Ionescu, este in cadrul REMERO, angajatul acoperit al lui Dragos Stoicescu, cel care are aparate de zbor, private, apropiatul lui Petre Pena.
Sorin Ionescu este legatura lui Razvan Ciocan.
In acest articol vom puncta doar ca, Enita Valentin Cristian, a inceput sa „lucreze” in favoarea patronului cu dosar penal la SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE Prahova, prin santaje si abuzuri in scopul eliminarii concurentei acestuia.
In prezent, Enita Valentin Cristian cauta prin astfel de „mijloace” contracte de salubrizare/tratare a deseurilor pentru patronul respectiv si, totodata, a trecut la eliminarea concurentilor acestuia (Indeco, Recop, etc).
Una dintre firmele santajate a sesizat pe comisarul general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, Aurelian Păduraru.
Dupa ce a stat pe masa acestuia 3-4 zile, realizand ca cele semnalate sunt de natura penala, sesizarea respectiva a ajuns la organele de cercetare penala, fiind, in prezent, conexata la dosarul in care este cercetat patronul cu dosar penal la SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE Prahova. Vom reveni cu dezvaluiri incendiare. (Ec Adrian Radu).
Eveniment
AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României
Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este limitat.
AEROCROP, companie specializată în servicii agricole cu drona, își începe activitatea în sudul României, oferind fermierilor o soluție adaptată situațiilor în care rapiditatea intervenției și protejarea culturii sunt esențiale. Compania operează cu precădere în Alexandria, în județul Teleorman și în zonele învecinate, dar se poate deplasa, la cerere, pentru lucrări în întreaga țară.
În agricultură, intervalul în care poate fi realizat un tratament este adesea foarte scurt. După perioadele cu precipitații, terenul poate rămâne inaccesibil utilajelor grele, în timp ce bolile, dăunătorii sau buruienile continuă să evolueze. Există, de asemenea, culturi înalte, vii, livezi, suprafețe în pantă și parcele greu accesibile, unde intervenția cu utilaje terestre poate provoca pierderi prin ruperea sau călcarea plantelor.
În astfel de situații, aplicarea cu drona permite efectuarea lucrărilor fără intrarea tractorului în cultură și fără tasarea suplimentară a solului. Intervențiile pot fi planificate în funcție de particularitățile terenului, de stadiul culturii și de tipul lucrării, astfel încât fermierul să poată acționa în intervalul potrivit.
“În agricultură, uneori nu pierzi doar o zi, ci chiar momentul în care tratamentul ar fi avut eficiența dorită. După ploaie, de exemplu, terenul poate rămâne impracticabil pentru utilajele terestre, deși cultura are nevoie de intervenție. Cu ajutorul dronei putem ajunge pe parcelă fără să tasăm solul și fără să lăsăm urme în cultură”, explică Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
De la observarea culturii la intervenția din teren
Modul de lucru AEROCROP urmează patru etape: vedem, planificăm, intervenim și documentăm. În funcție de obiectivul lucrării, parcela poate fi analizată prin imagini RGB și multispectrale. Pe baza informațiilor obținute și a observațiilor din teren sunt stabilite traseul de zbor și parametrii intervenției, iar după executarea lucrării, fermierul primește o evidență a operațiunii efectuate.
Pentru monitorizarea culturilor, AEROCROP utilizează DJI Mavic 3M, o dronă echipată cu senzori RGB și multispectrali. Datele colectate pot fi folosite pentru realizarea hărților de vegetație NDVI și NDRE, care evidențiază diferențele de dezvoltare și vigoare din interiorul aceleiași parcele.
Aceste informații îl ajută pe fermier să observe mai ușor neuniformitățile culturii și să identifice suprafețele care necesită verificări suplimentare. Monitorizarea multispectrală nu înlocuiește analiza agronomică, dar completează observațiile făcute la nivelul solului și contribuie la planificarea mai atentă a intervențiilor.
Aplicări lichide și solide cu DJI Agras T100
Lucrările de aplicare sunt realizate cu DJI Agras T100, o dronă profesională destinată operațiunilor agricole. Echipamentul dispune de un rezervor de 100 de litri pentru soluții lichide și de un sistem separat pentru distribuirea materialelor solide.
Drona poate fi utilizată pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare și a fertilizanților foliari, dar și pentru distribuirea îngrășămintelor granulare sau însămânțarea culturilor verzi. Intervențiile pot fi realizate inclusiv pe terenuri umede, în pantă ori greu accesibile, fără trecerea utilajelor grele prin cultură.
Sistemul de poziționare RTK și planificarea automată a traseului permit urmărirea unei traiectorii controlate și menținerea unei distanțe precise între treceri. În acest fel pot fi limitate zonele omise sau tratate în mod repetat, iar lipsa contactului cu solul elimină pierderile de plante provocate de trecerea utilajelor.
Cele două drone îndeplinesc roluri complementare. DJI Mavic 3M oferă informațiile necesare pentru observarea și înțelegerea stării culturii, iar DJI Agras T100 permite realizarea intervenției planificate în teren.
Servicii adaptate culturii și terenului
Portofoliul AEROCROP cuprinde:
- aplicarea tratamentelor fitosanitare cu fungicide, erbicide și insecticide;
- fertilizare foliară;
- distribuirea materialelor granulare și a semințelor;
- cartografiere NDVI și monitorizarea stării de vegetație;
- intervenții după perioadele ploioase, când terenul nu permite accesul utilajelor terestre;
- lucrări în vii și livezi, inclusiv pe pante sau pe suprafețe greu accesibile.
Serviciile se adresează fermierilor care lucrează culturi de câmp, precum grâu, porumb, rapiță sau floarea-soarelui, dar și viticultorilor și proprietarilor de livezi. Fiecare solicitare este analizată în funcție de suprafață, configurația terenului, tipul culturii, produsul care urmează să fie aplicat și condițiile meteorologice din momentul intervenției.
Fiecare lucrare este analizată înainte de intervenție
AEROCROP își propune să construiască relația cu fermierii pornind de la o evaluare realistă a fiecărei lucrări. Utilizarea dronei poate aduce avantaje importante în numeroase situații, însă alegerea metodei de aplicare trebuie făcută întotdeauna în funcție de cultură, teren și obiectivul urmărit.
Lucrările sunt executate de piloți cu certificate de competență. Echipa analizează condițiile concrete înaintea intervenției și comunică deschis dacă lucrarea poate fi realizată în parametri corespunzători. Atunci când condițiile meteorologice, particularitățile produsului sau caracteristicile parcelei nu permit o aplicare eficientă și sigură, intervenția este amânată sau este recomandată o altă soluție.
“Tehnologia trebuie folosită acolo unde aduce un avantaj real. Nu orice lucrare și nu orice condiție de teren justifică automat intervenția cu drona. Preferăm să analizăm corect situația și să îi spunem fermierului ce se poate face, în ce condiții și cu ce rezultate se poate conta în mod realist. Încrederea se construiește prin lucrări bine executate și prin decizii asumate”, precizează Alex Coricovac.
La finalul lucrării, clientul primește informații clare despre intervenția efectuată, suprafața acoperită și parametrii principali ai operațiunii. În acest fel, fiecare serviciu poate fi urmărit și documentat, iar fermierul păstrează o evidență concretă a lucrării realizate.
Despre AEROCROP
AEROCROP este o companie românească specializată în servicii agricole realizate cu drone profesionale DJI. Compania oferă tratamente fitosanitare, fertilizare foliară, aplicare granulară și de semințe, cartografiere NDVI și monitorizarea culturilor.
AEROCROP operează cu precădere în Alexandria, județul Teleorman și în sudul României, cu posibilitatea deplasării în întreaga țară, în funcție de proiect. Serviciile sunt dedicate culturilor de câmp, viilor, livezilor și suprafețelor pe care accesul utilajelor terestre este dificil sau poate produce pierderi în cultură.
Contact presă și solicitări de ofertă:
Website: aerocrop.ro
Telefon/WhatsApp: 0774 399 427
E-mail: office@aerocrop.ro
Persoana de contact – Alex Coricovac
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Casa bunicilor arată bine, dar e gata pentru nepoți?
Casa noastră a arătat dintotdeauna bine, cel puțin în ochii noștri. Pereți curați, mobilă veche, dar îngrijită, covorul pe care l-am ales acum mulți ani și pe care nu am avut niciodată motive să-l schimbăm. Apoi a venit într-o sâmbătă nepotul cel mic, cu mersul nesigur al celui care abia a învățat să stea în picioare, și ne-am dat seama că nu casa se schimbase, ci felul în care ne uităm la ea. Ce era în ordine pentru noi nu era neapărat în ordine pentru el. Ne-am gândit să povestim, într-un ton liniștit, ce am văzut atunci și ce am făcut, fără să ne apucăm de renovări. Poate că vi se va părea cunoscut, mai ales dacă aveți și voi un colț al casei pe care îl credeți bun, dar nu l-ați privit de mult cu ochi proaspeți. Spunem asta fără mândrie și fără reproș, ca niște oameni care au învățat târziu o lecție simplă.
Duminica în care am privit casa de la înălțimea unui copil
Totul a început cu un lucru banal: ne-am așezat pe covor, lângă el, ca să ne jucăm. De acolo, de la zece centimetri de podea, camera arăta altfel. Am văzut cablurile din spatele televizorului, care de sus nu se vedeau, colțurile ascuțite ale măsuței de cafea, dantela perdelei atinsă de mâna lui și un raft cu obiecte pe care le credeam bine puse, dar care, privite de jos, păreau gata să cadă.
Poate că ne-a ajutat și vârsta: când ai trecut de o anumită vârstă, nu te mai apleci spre podea cu prea multă ușurință și uiți cum arată lumea de acolo. Dar am înțeles repede că lucrul acesta nu ține de bătrânețe, ci de punct de vedere. Orice adult, oricât de atent, tinde să vadă casa de la nivelul ochilor lui.
De atunci, pentru noi, regula e simplă. Înainte de o vizită a nepoților, ne așezăm pe covor cinci minute și ne uităm în jur. Ce vedem de acolo contează mai mult decât orice listă de verificare, iar descoperirile ne-au surprins de fiecare dată: o jucărie uitată sub fotoliu, un ștecher rămas fără capac, un colț de mobilă pe care nu-l mai observam de ani de zile. Nu ne grăbim să reparăm totul, doar ne notăm ce ne atrage atenția, cu un creion pe o foaie lăsată pe masă.
Culorile și lumina, partea pe care o simți fără s-o observi
Pe lângă siguranță, am început să observăm și altceva: cum se simte camera. Nepoții mai mari ne-au arătat, fără să vrea, că unele încăperi îi liniștesc, iar altele îi agită. Una dintre fete a ales de fiecare dată să se joace în camera cu pereții bej-cald, cu lumină difuză de dimineață, nu în sufrageria cu mobilă închisă la culoare, deși acolo erau jucăriile.
Nu suntem specialiști, dar am învățat că tonurile calme, materialele plăcute la atingere și lumina fără reflexii ajută mai mult decât orice decor spectaculos. Dacă vrei să înțelegi mai bine cum se leagă între ele nuanțele, texturile și suprafețele dintr-o casă, poți citi în secțiunea despre culori și materiale din Revista de Interior, unde sunt strânse materiale pe această temă, utile și pentru cei care nu intenționează să zugrăvească nimic.
Un lucru pe care îl facem de atunci este să schimbăm doar un singur element de culoare într-o cameră: o pătură, o față de masă, o husă pentru perne. Efectul se vede imediat, iar costul rămâne mic. Un colț al canapelei, într-o nuanță veselă, face ca o cameră obosită să arate din nou primitoare, fără să strice armonia obținută în ani de zile.
Textilele de la picioarele noastre
Cel mai mult s-a schimbat felul în care ne uităm la covoare. Pentru noi, covorul e un obiect de decor. Pentru un copil care se târăște sau face primii pași, e o suprafață pe care aleargă, cade și se joacă. Un colț ridicat, o margine care alunecă pe parchet sau un fir tras pot deveni, dintr-o dată, motive de grijă.
Fără să ne apucăm de schimbat tot, am verificat fiecare covor și fiecare traversă. Am pus sub ele plase antiderapante, am fixat colțurile care se ridicau și am scos covorașul mic din fața ușii, cel care alunecase de nenumărate ori și cu noi. Detaliul acesta ne-a dat de gândit: câte lucruri am tolerat ani de zile doar pentru că nu ne deranjau pe noi?
Mai e și partea practică. Textilele din casă se spală, se aerisesc, se scutură, iar cele care strâng praf nu se potrivesc cu nepoții alergici sau cu cei care mănâncă pe jos. Am păstrat covorul preferat, dar am acoperit canapeaua cu huse ușor de scos și de spălat, ceea ce ne-a scutit de multe griji. Același lucru l-am făcut cu păturile din living: două au rămas la vedere, celelalte au plecat într-un cufăr, pentru că o canapea acoperită cu prea multe straturi devine, pentru un copil mic, un teren de alunecare, nu un loc de odihnă. Am observat că, dacă sunt mai puține, lucrurile se spală și se schimbă mai des, iar camera respiră.
Perdelele, observate abia după ce ne-am uitat mai atent
Poate că ne vom face reproșuri pentru asta, dar perdelele au fost ultimul lucru la care ne-am uitat, deși sunt, în orice cameră, printre cele mai mari suprafețe de pânză. Atârnau acolo de ani de zile și nu ne-am mai gândit la ele. Ne-am dat seama că ating podeaua, că nepotul se ascunde în ele, că șnurul de la una dintre perdele era la îndemâna mâinii lui. Nimic grav până atunci, dar destul de neliniștitor, mai ales pentru bunici care țin minte cum se întâmplă accidentele în clipa în care nu te uiți, ca să ne facă să le privim cu alți ochi. Ne-am amintit atunci că, în urmă cu ani, ne-am speriat o dată de un lucru asemănător la un copil din familie, iar de atunci am tot spus că vom verifica. Am tot amânat, cum se întâmplă când totul pare în regulă și nimic nu strigă după atenție.
Atunci am căutat pe cineva care să ne explice limpede ce înseamnă o perdea potrivită. Am găsit articolul despre cum se aleg perdelele după lungime și densitate, care vorbește despre cele trei decizii care contează: unde se oprește materialul, cât de mult material are și cum se prinde de galerie. Citit cu gândul la copii, devine și un ghid de prudență: o perdea care se oprește deasupra podelei, fără șnururi atârnate, lasă loc de joacă fără pericole.
Densitatea a contat și ea, pentru somnul de după-amiază. Perdelele prea subțiri lasă soarele să intre pe față, iar cele prea groase fac camera cavernoasă. Am ales, în camera nepoților, un material ușor mai dens, care ține lumina în frâu fără să întunece complet încăperea.
Un plan simplu, în trei sâmbete
Nu am vrut să facem o renovare. Voiam un plan pe care să-l ducem la capăt fără să ne obosim, cu un buget modest și fără ajutor de specialitate. Am împărțit lucrurile în trei sâmbete, cu o oră sau două de lucru în fiecare, iar la sfârșit am bifat totul pe foaia de pe frigider.
- Prima sâmbătă, privirea de jos: ne-am așezat pe podea, am notat ce se vede și am mutat tot ce se putea muta, de pe margini pe rafturi mai înalte.
- A doua sâmbătă, textilele: am verificat covoarele, am fixat marginile, am scos ce nu mai avea rost și am pus huse pe mobila care se murdărește ușor.
- A treia sâmbătă, perdelele și lumina: am scurtat sau am schimbat ce era prea lung, am scos șnururile din raza mâinii și am verificat cum intră soarele în fiecare cameră.
- Duminica, nimic: am stat și ne-am bucurat de casă, fără să căutăm alte probleme.
Planul nu e o regulă. E doar felul în care am reușit noi să ne liniștim. Fiecare casă are alt ritm, alte lucruri vechi și alte griji.
Ce am lăsat neschimbat, cu bună știință
Poate cea mai bună decizie a fost să nu transformăm casa într-un spațiu steril pentru copii. Nepoții vin la noi și pentru că aici e altfel decât acasă: sunt pozele vechi, ceasul de perete care sună la ora fixă, cutia cu nasturi din sertarul de jos. Toate acestea fac parte din farmecul casei, iar noi nu vrem să le pierdem doar pentru că ne temem de ce s-ar putea întâmpla.
Am ales, așadar, să protejăm lucrurile care contează cu adevărat, să mutăm la înălțime pe cele fragile și să explicăm nepoților, pe înțelesul lor, ce poate fi atins și ce nu. Cei mici înțeleg mai mult decât credem, și țin minte regulile când li se spun cu blândețe, mai ales dacă ne uităm la ei în ochi, nu de sus.
Și, în rest, am lăsat casa să fie o casă de bunici: puțin aglomerată, puțin cu miros de dulceață și de lemn, cu un colț în care se poate sta lungit pe jos fără ca nimeni să spună că nu se face. Un loc care arată bine, da, dar mai ales unul în care se poate trăi.
Dacă veți primi în curând nepoți, încercați mâine un experiment mic: așezați-vă pe podea timp de cinci minute și priviți încăperea cu ochii unui copil. Notați trei lucruri care vă surprind, apoi alegeți unul singur pe care îl rezolvați în weekend. Nu e nevoie de mai mult pentru a începe, iar sentimentul de liniște pe care îl primiți după primul pas merită toată osteneala.
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
acum o săptămânăMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Sportacum 6 zilePadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Uncategorizedacum 5 zileWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Afaceriacum 7 zileHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă
-
acum 5 zileParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

