Eveniment
„Asta e un text care ne avertizeaza ca ori avem de-a face cu niste escroci de mare anvergura ori cu niste prosti galonati care conduc dezastruos resursele, financiarul si juridicul”
„Dacă un polițist ar fi avut un salariu de funcție în cuantum brut mai mic cu 100 de lei decât nivelul salariului de bază minim brut, iar după aplicarea soluțiilor din O.u.G. nr. 75/2020 cuantumul nou al salariului de funcție ar depăși nivelul salariului de bază minim brut, este corect și legal ca polițistul respectiv să nu mai beneficieze de vreo diferență acordată anterior pentru asigurarea nivelului salariului de bază minim brut.”, ne transmite Directia Generala Financiara din MAI.
Asta e un text care ne avertizeaza ca ori avem de-a face cu niste escroci de mare anvergura ori cu niste prosti galonati care conduc dezastruos resursele, financiarul si juridicul din Aparatul Central!
Eu tot nu m-am lamurit pana acum daca astia sunt escroci (ceea ce presupune inteligenta si intentie) ori prosti de prosti.
Poate sunt pur si simplu, prosti si noi avem ghinion ca am fost contemporani cu ei.
Constitutia si legea au fixat un standard minimal, o valoare minima ( stabilita in concret prin hotarari de guvern) sub care nu poate scadea salariul de baza/de functie/soldei de functie/indemnizatiei de incadrare. Valoarea minima este stabilita prin salariul minim garantat.
Salariul minim garantat este o institutie juridica, un etalon constitutional de comparatie cu salariul angajatului.
El nu se confunda cu conceptul de „salariu” ( de baza, de functie, etc).
Salariul reprezinta contraprestatia angajatorului pentru munca salariatului. Salariul minim garantat chiar daca seamana ca denumire, e altceva. El are alt sediu in lege, o alta cauza. El este un drept si un instrument de protectie sociala. Impotriva saraciei. El stabileste o limita, cea de jos, a salariului. Daca salariul de functie este un segment AB perpendicular pe planul C, salariul minim garantat este suprafata planului. Nu se poate cobori sub el.
Atunci cand salariul unui angajat, calculat prin metoda standard aplicabila, atinge in procedura de calcul o valoare sub valoarea etalon a salariului minim, procedura de calcul standard nu se va mai lua in considerare, iar angajatorul trebuie sa redacteze un act de salarizare in care salariul de functie ( solda de functie) este stabilit la o valoare egala cu limita minima (valoarea etalon).
Pentru exemplificare, sa presupunem ca salariul minim garantat este 5 lei, iar MAISAL calculeaza salariul de functie de forma a+b. In momentul in care adunarea a+b incepe sa dea 4, angajatorul MAI nu are voie sa scrie in actul de salarizare ca salariul de functie este egal cu 4.
Nu poate sa scrie nici 4 + ” suma in compensare” cu rol de acoperi diferenta pana la 5. Ca nu are text in lege care sa-i permita asta. (Principiul legalitatii, in administratie, inseamna ca ai doar conduita stabilita de lege. Conduita functionarului public fara suport in lege este nelegala)
Angajatorul trebuie sa scrie obligatoriu, in actul de stabilire a drepturilor salariale, ca salariul de functie este egal cu 5. Cu alte cuvinte, inlatura si ignora ( ca il obliga legea) procedura standard de calcul. O inlocuieste cu procedura alternativa de calcul impusa de Constitutie ( regula limitei minime a salariului care trebuie sa fie cel putin egala cu salariul minim garantat) si obtine ca rezultat fie 1450 lei (celebra HG 1/2017) fie 2550 lei ( salariul minim actual).
Nu se inlocuieste salariul de functie/ solda de functie ca „element” al salariului, cu elementul „salariul minim garantat”. De ce nu se inlocuieste? Pentru ca elementul de salarizare pentru politist/cadru militar este „salariul de functie’ (solda de functie), nu etalonul (” salariul minim garantat”) care are un alt rol. El este etalon, destinat strict comparatiei. Nu „se da” cuiva, ci se foloseste strict pentru comparatie. Cum este metrul etalon tinut la institutul de metrologie.
Ce nu se mai face si au facut totusi, desteptii lu’ peste din DGF. Au construit MAISAL ca sa lucreze cu valoarea salariului de functie mai mica decat salariul minim si au adaugat ei o suma compensatorie, ilegal, care sa acopere ” DIFERENTA” pana la valoarea salariului minim garantat.
In actele de resurse umane, nu vedeti mentiunea asta, adica nu vedeti alaturi de suma reprezentand salariul de functie, mentionata alta suma cu o denumire stranie, ciudata, cum ar „diferenta” pana la 1450 lei sau actual 2550 lei sau „suma compensatorie reprezentand diferenta pana la….’.
( Nu inseamna ca actele redactate de resurse sunt corect intocmite. Nu sunt bune deloc! Sunt varza. Sunt evazive, defectuoase la maxim, redactate de unii cu tarate in cap care, la aproape 12 ani dupa abrogarea lor in 2009, ei scriu tot spor de pericol deosebit, spor de confidetialitate, salariu de merit, etc, in loc sa scrie ” suma compensatorie tranzitorie”. Deci nu doar la financiar, si la resurse sunt alti prosti! Multi pe metru patrat!)
Deci asa ne dam seama ca raspunsul atasat nu e intocmit de juridic, nici de resurse, ci de mestesugarii lui Dimofte si Grecu. Pentru ca doar ei stiu ce ” diferente” au dat, ce ilegalitati au facut in MAISAL. Ca au adaugat acolo, in MAISAL, ca element suplimentar, ilegal, neprevazut de lege, respectiv o „diferenta pana la salariul minim”.
Iar acum, contabilii lu’ peste ne aplica OUG 75/2020 ( o norma proasta scrisa tot de ei, nu la guvern) reducand „diferenta”, adica reducand acel element ilegal pe care l-au inventat ei si care exista doar in MAISAL si in capetele patrate de la DGF.
Pentru ca daca aplicau dreptul ca la carte (dar ce sa faci daca nu ai cu cine!) „diferenta” aia nu trebuia sa existe. Nici OUG 75/2020 nu trebuia sa existe!
De aia cand le cerem informatii nu ne dau, de aia pretind ca MAISAL e ” secret”, de aia o tin langa cu secretizarile ridicole ale ordinelor normative de salarizare. Norocul lor cu ” reprezentantivii” care le ofera sprijinul lor total ca sa pastreze secretizarile ordinelor reglementand salarizare, chiar daca e spre paguba voastra, adica a membrilor lor.
Nu stiu daca vor intelege multi ce am incercat eu sa explic mai sus! Poate mai degraba cei de la financiar, care au acces la MAISAL si care stiu cum e construit, ar putea intelege. Dar eu nu prea sunt simpatizat de tabara lor, asa ca nu ma astept sa apara unul de pe la ei si sa-mi confirme ca am dreptate!
Oricum, chiar si cei mai putin dotati dintre cititori trebuie si pot sa inteleaga ce e scris negru pe alb in raspunsul DGF atasat. Va crestem cu OUG 75/2020, va reducem insa ” diferenta” pana la salariul minim!
„Diferenta” ( mai exact o suma acordata cu rol compensatoriu, de acoperire a diferentei) inventata de DGF nu exista juridic si nu trebuia sa existe nici in fapt! Decat daca vorbim, bineinteles, de un fapt ilicit.
Iar OUG 75/2020 s-a dat tot pentru a masca faptele ilicite ale conducatorilor (anteriori si actuali) ai financiarului, juridicului, resurselor umane din aparatul central care in intelegere, au refuzat cinci ani, incalcand legea in vigoare, sa acorde politistilor si cadrelor militare, dreptul la salarizare la nivel maxim, recunoscut valabil prin norme anterioare OUG 75/2020.
Ei nu puteau sa apara, dupa Decizia ICCJ 51 din 2019 ( una de interpretare a legii existente, ca ICCJ nu face legi prin hotarari judecatoresti, ci doar le interpreteaza in scopul aplicarii) cu o recunoastere publica ca au incalcat legea. Ca atunci trebuiau sa apara si capete taiate. Asa ca au apelat la cei care ii sprijina ( ca nu stau ei acolo, in fruntea directiilor generale, pe competenta, ci sunt adusi, pusi, au taticii lor, fiecare) si au clocit OUG 75/2020. Cu Ordonanta data si publicata in MO, acum, nu mai cauta nimeni, vinovati. Poporul are memorie scurta.
Prin comparatie, daca se aplica teoria mea arhicunoscuta ( si sustinuta de Decizia CCR 51 din 2020 pe care judecatorii slugarnici cu statul se prefac ca nu o vad si nu o inteleg), salariul de functie se majora la nivelul salariului minim garantat ori de cate ori prin procedura de calcul rezulta o valoare sub valoarea etalon. Fara sa fie utilizate, la comparatie, sumele compensatorii. Fara, pentru ca ele nu sunt un drept recunoscut si protejat de Constitutie.
Constitutia este minimalista si din cauza asta pare uneori insuficienta, evaziva, imprecisa. Ea foloseste la art.41 termenul „salariati” (adica lucratori care primesc salariu) si expresia ” salariu minim brut pe tara”. Insa CCR ne-a explicat, cu forta obligatorie, intr-o jurisprudenta constanta, ca drepturile suplimentar cu caracter secundar in raport cu salariului de baza ( nu conteaza denumirea lor, suplimente, sporuri, adaosuri, etc) nu sunt recunoscute si nu sunt protejate de Constitutie. Daca nu conteaza din perspectiva constitutiei, ele nu exista nici la comparatia intre salariul de baza/ de functie/ solda de functie ( element recunoscut de Constitutie si identificat prin eliminare, adica prin excluderea acelor drepturi suplimentare si secundare despre care juzii CCR au afirmat explicit ca nu sunt recunoscute si protejate de Constitutie) si salariul minim garantat ( element recunoscut constitutional).
CCR a confirmat rationamentul meu expus mai sus, in interpretarea facuta in decizia 51 din 2020 ( privind sporul de doctorat inlocuit de o suma compensatorie tranzitorie), in care a explicat care este intelesul constitutional ( care se conformeaza Constitutiei) al art.1 (5) din Legea 285 din 2010.
Ce te faci cu judecatorii care prefera si in prezent (din inertie, lene, slugarnicie fata de stat) sa plagieze, sa faca copy-paste din hotararile judecatoresti vechi de respingere, intemeiate pe Decizia ICCJ nr. 21 / 2016, culmea, desfiintata chiar prin Decizia CCR nr. 51/2020?
Sumele compensatorii tranzitorii stau in salariul de functie ( ca acolo le-au pus alti imbecili, prin art.1 alin 5 din Legea 285/2010, cu dispozitia expresa sa nu fie considerate totusi ” crestere salariala ).
Ca sa exemplific mai expresiv, imaginati-va o camera de apartament, mobilata. Mobila e in camera, dar nu face parte din substanta camerei si nu ii creste volumul. Salariul de functie ( camera) nu creste daca mut in el sumele compensatorii tranzitorii ( mobila).
Deci pe teoria mea ( cu salariul de functie care trebuie majorat la nivelul salariului minim, fara luarea in considerare a sumelor compensatorii, ceea ce nu semnifica eliminarea lor), sumele compensatorii cresteau prin aplicarea OUG 75/2020, iar DGF nu mai avea ce „diferenta” sa micsoreze.
Am ajuns intr-o situatie deosebit de intortochiata juridic, doar ca sa fie acoperite ( inclusiv cu sprijin de la Guvernul care a dat OUG 75/2020) greselile colosale pe care le-au facut niste incompetenti din DGF cu sprijinul unor momai analfabete de la juridicul central. Si cu sprijin generos din partea instantelor, asa cum deja toti care ati fost reclamanti in procese, ati sesizat. Greseli care ne pagubesc, luna de luna, de 5 ani incoace.
As putea sa admit ca e posibil ( desi ma indoiesc foarte tare) ca poate gresesc eu pe undeva. Sa fie ceva mic, un amanunt care mi-a scapat mie in toti anii in astia in care am studiat salarizarea. Si sa vina cineva si sa imi explice argumentat, cu dovezi, unde gresesc eu.
Insa pana atunci, imi pastrez ideile. Sunt, din cate cunosc, singurul om din tara cu trei exceptii admise de CCR. Si primul care a anulat un ordin MAI cu caracter normativ (OMAI 400/2004). Astea sunt dovezi suficiente ca stiu carte, drept.
Prin comparatie, in aparatul central, sunt, pe functii de conducere, indivizii care v-au mintit in fata, 5 ani, ca nu beneficiati de salarizare la nivel maxim.
Aceiasi cu cei care au indraznit sa ascunda, cu un tupeu incredibil, veteranilor in misiuni internationale, timp de 15 ani, o hotarare de guvern nesecreta si nepublicata prin care era stabilita o diurna in valuta suplimentara, in favoarea acestora. Ca sa nu le dea celor aflati in misiuni peste hotarare, banutii cuveniti.
Astia sunt oamenii care ocupa functiile cele mai mari la financiar, resurse si la juridic, in aparatul central! Si cu ei suntem, se pare, intr-o confruntare continua, nu intr-o colaborare pentru binele general si respectarea legii. Ei ne fura si noi ne chinuim sa convingem niste judecatori plictisiti si deja montati ( prin sedintele tovarasesti anuale ale presedintilor curtilor de apel unde formatorul INM este agent de influenta al statului si le transmite directia de urmat) ca suntem furati. Greu, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul. (Irinel I.).
Eveniment
AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României
Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este limitat.
AEROCROP, companie specializată în servicii agricole cu drona, își începe activitatea în sudul României, oferind fermierilor o soluție adaptată situațiilor în care rapiditatea intervenției și protejarea culturii sunt esențiale. Compania operează cu precădere în Alexandria, în județul Teleorman și în zonele învecinate, dar se poate deplasa, la cerere, pentru lucrări în întreaga țară.
În agricultură, intervalul în care poate fi realizat un tratament este adesea foarte scurt. După perioadele cu precipitații, terenul poate rămâne inaccesibil utilajelor grele, în timp ce bolile, dăunătorii sau buruienile continuă să evolueze. Există, de asemenea, culturi înalte, vii, livezi, suprafețe în pantă și parcele greu accesibile, unde intervenția cu utilaje terestre poate provoca pierderi prin ruperea sau călcarea plantelor.
În astfel de situații, aplicarea cu drona permite efectuarea lucrărilor fără intrarea tractorului în cultură și fără tasarea suplimentară a solului. Intervențiile pot fi planificate în funcție de particularitățile terenului, de stadiul culturii și de tipul lucrării, astfel încât fermierul să poată acționa în intervalul potrivit.
“În agricultură, uneori nu pierzi doar o zi, ci chiar momentul în care tratamentul ar fi avut eficiența dorită. După ploaie, de exemplu, terenul poate rămâne impracticabil pentru utilajele terestre, deși cultura are nevoie de intervenție. Cu ajutorul dronei putem ajunge pe parcelă fără să tasăm solul și fără să lăsăm urme în cultură”, explică Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
De la observarea culturii la intervenția din teren
Modul de lucru AEROCROP urmează patru etape: vedem, planificăm, intervenim și documentăm. În funcție de obiectivul lucrării, parcela poate fi analizată prin imagini RGB și multispectrale. Pe baza informațiilor obținute și a observațiilor din teren sunt stabilite traseul de zbor și parametrii intervenției, iar după executarea lucrării, fermierul primește o evidență a operațiunii efectuate.
Pentru monitorizarea culturilor, AEROCROP utilizează DJI Mavic 3M, o dronă echipată cu senzori RGB și multispectrali. Datele colectate pot fi folosite pentru realizarea hărților de vegetație NDVI și NDRE, care evidențiază diferențele de dezvoltare și vigoare din interiorul aceleiași parcele.
Aceste informații îl ajută pe fermier să observe mai ușor neuniformitățile culturii și să identifice suprafețele care necesită verificări suplimentare. Monitorizarea multispectrală nu înlocuiește analiza agronomică, dar completează observațiile făcute la nivelul solului și contribuie la planificarea mai atentă a intervențiilor.
Aplicări lichide și solide cu DJI Agras T100
Lucrările de aplicare sunt realizate cu DJI Agras T100, o dronă profesională destinată operațiunilor agricole. Echipamentul dispune de un rezervor de 100 de litri pentru soluții lichide și de un sistem separat pentru distribuirea materialelor solide.
Drona poate fi utilizată pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare și a fertilizanților foliari, dar și pentru distribuirea îngrășămintelor granulare sau însămânțarea culturilor verzi. Intervențiile pot fi realizate inclusiv pe terenuri umede, în pantă ori greu accesibile, fără trecerea utilajelor grele prin cultură.
Sistemul de poziționare RTK și planificarea automată a traseului permit urmărirea unei traiectorii controlate și menținerea unei distanțe precise între treceri. În acest fel pot fi limitate zonele omise sau tratate în mod repetat, iar lipsa contactului cu solul elimină pierderile de plante provocate de trecerea utilajelor.
Cele două drone îndeplinesc roluri complementare. DJI Mavic 3M oferă informațiile necesare pentru observarea și înțelegerea stării culturii, iar DJI Agras T100 permite realizarea intervenției planificate în teren.
Servicii adaptate culturii și terenului
Portofoliul AEROCROP cuprinde:
- aplicarea tratamentelor fitosanitare cu fungicide, erbicide și insecticide;
- fertilizare foliară;
- distribuirea materialelor granulare și a semințelor;
- cartografiere NDVI și monitorizarea stării de vegetație;
- intervenții după perioadele ploioase, când terenul nu permite accesul utilajelor terestre;
- lucrări în vii și livezi, inclusiv pe pante sau pe suprafețe greu accesibile.
Serviciile se adresează fermierilor care lucrează culturi de câmp, precum grâu, porumb, rapiță sau floarea-soarelui, dar și viticultorilor și proprietarilor de livezi. Fiecare solicitare este analizată în funcție de suprafață, configurația terenului, tipul culturii, produsul care urmează să fie aplicat și condițiile meteorologice din momentul intervenției.
Fiecare lucrare este analizată înainte de intervenție
AEROCROP își propune să construiască relația cu fermierii pornind de la o evaluare realistă a fiecărei lucrări. Utilizarea dronei poate aduce avantaje importante în numeroase situații, însă alegerea metodei de aplicare trebuie făcută întotdeauna în funcție de cultură, teren și obiectivul urmărit.
Lucrările sunt executate de piloți cu certificate de competență. Echipa analizează condițiile concrete înaintea intervenției și comunică deschis dacă lucrarea poate fi realizată în parametri corespunzători. Atunci când condițiile meteorologice, particularitățile produsului sau caracteristicile parcelei nu permit o aplicare eficientă și sigură, intervenția este amânată sau este recomandată o altă soluție.
“Tehnologia trebuie folosită acolo unde aduce un avantaj real. Nu orice lucrare și nu orice condiție de teren justifică automat intervenția cu drona. Preferăm să analizăm corect situația și să îi spunem fermierului ce se poate face, în ce condiții și cu ce rezultate se poate conta în mod realist. Încrederea se construiește prin lucrări bine executate și prin decizii asumate”, precizează Alex Coricovac.
La finalul lucrării, clientul primește informații clare despre intervenția efectuată, suprafața acoperită și parametrii principali ai operațiunii. În acest fel, fiecare serviciu poate fi urmărit și documentat, iar fermierul păstrează o evidență concretă a lucrării realizate.
Despre AEROCROP
AEROCROP este o companie românească specializată în servicii agricole realizate cu drone profesionale DJI. Compania oferă tratamente fitosanitare, fertilizare foliară, aplicare granulară și de semințe, cartografiere NDVI și monitorizarea culturilor.
AEROCROP operează cu precădere în Alexandria, județul Teleorman și în sudul României, cu posibilitatea deplasării în întreaga țară, în funcție de proiect. Serviciile sunt dedicate culturilor de câmp, viilor, livezilor și suprafețelor pe care accesul utilajelor terestre este dificil sau poate produce pierderi în cultură.
Contact presă și solicitări de ofertă:
Website: aerocrop.ro
Telefon/WhatsApp: 0774 399 427
E-mail: office@aerocrop.ro
Persoana de contact – Alex Coricovac
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Casa bunicilor arată bine, dar e gata pentru nepoți?
Casa noastră a arătat dintotdeauna bine, cel puțin în ochii noștri. Pereți curați, mobilă veche, dar îngrijită, covorul pe care l-am ales acum mulți ani și pe care nu am avut niciodată motive să-l schimbăm. Apoi a venit într-o sâmbătă nepotul cel mic, cu mersul nesigur al celui care abia a învățat să stea în picioare, și ne-am dat seama că nu casa se schimbase, ci felul în care ne uităm la ea. Ce era în ordine pentru noi nu era neapărat în ordine pentru el. Ne-am gândit să povestim, într-un ton liniștit, ce am văzut atunci și ce am făcut, fără să ne apucăm de renovări. Poate că vi se va părea cunoscut, mai ales dacă aveți și voi un colț al casei pe care îl credeți bun, dar nu l-ați privit de mult cu ochi proaspeți. Spunem asta fără mândrie și fără reproș, ca niște oameni care au învățat târziu o lecție simplă.
Duminica în care am privit casa de la înălțimea unui copil
Totul a început cu un lucru banal: ne-am așezat pe covor, lângă el, ca să ne jucăm. De acolo, de la zece centimetri de podea, camera arăta altfel. Am văzut cablurile din spatele televizorului, care de sus nu se vedeau, colțurile ascuțite ale măsuței de cafea, dantela perdelei atinsă de mâna lui și un raft cu obiecte pe care le credeam bine puse, dar care, privite de jos, păreau gata să cadă.
Poate că ne-a ajutat și vârsta: când ai trecut de o anumită vârstă, nu te mai apleci spre podea cu prea multă ușurință și uiți cum arată lumea de acolo. Dar am înțeles repede că lucrul acesta nu ține de bătrânețe, ci de punct de vedere. Orice adult, oricât de atent, tinde să vadă casa de la nivelul ochilor lui.
De atunci, pentru noi, regula e simplă. Înainte de o vizită a nepoților, ne așezăm pe covor cinci minute și ne uităm în jur. Ce vedem de acolo contează mai mult decât orice listă de verificare, iar descoperirile ne-au surprins de fiecare dată: o jucărie uitată sub fotoliu, un ștecher rămas fără capac, un colț de mobilă pe care nu-l mai observam de ani de zile. Nu ne grăbim să reparăm totul, doar ne notăm ce ne atrage atenția, cu un creion pe o foaie lăsată pe masă.
Culorile și lumina, partea pe care o simți fără s-o observi
Pe lângă siguranță, am început să observăm și altceva: cum se simte camera. Nepoții mai mari ne-au arătat, fără să vrea, că unele încăperi îi liniștesc, iar altele îi agită. Una dintre fete a ales de fiecare dată să se joace în camera cu pereții bej-cald, cu lumină difuză de dimineață, nu în sufrageria cu mobilă închisă la culoare, deși acolo erau jucăriile.
Nu suntem specialiști, dar am învățat că tonurile calme, materialele plăcute la atingere și lumina fără reflexii ajută mai mult decât orice decor spectaculos. Dacă vrei să înțelegi mai bine cum se leagă între ele nuanțele, texturile și suprafețele dintr-o casă, poți citi în secțiunea despre culori și materiale din Revista de Interior, unde sunt strânse materiale pe această temă, utile și pentru cei care nu intenționează să zugrăvească nimic.
Un lucru pe care îl facem de atunci este să schimbăm doar un singur element de culoare într-o cameră: o pătură, o față de masă, o husă pentru perne. Efectul se vede imediat, iar costul rămâne mic. Un colț al canapelei, într-o nuanță veselă, face ca o cameră obosită să arate din nou primitoare, fără să strice armonia obținută în ani de zile.
Textilele de la picioarele noastre
Cel mai mult s-a schimbat felul în care ne uităm la covoare. Pentru noi, covorul e un obiect de decor. Pentru un copil care se târăște sau face primii pași, e o suprafață pe care aleargă, cade și se joacă. Un colț ridicat, o margine care alunecă pe parchet sau un fir tras pot deveni, dintr-o dată, motive de grijă.
Fără să ne apucăm de schimbat tot, am verificat fiecare covor și fiecare traversă. Am pus sub ele plase antiderapante, am fixat colțurile care se ridicau și am scos covorașul mic din fața ușii, cel care alunecase de nenumărate ori și cu noi. Detaliul acesta ne-a dat de gândit: câte lucruri am tolerat ani de zile doar pentru că nu ne deranjau pe noi?
Mai e și partea practică. Textilele din casă se spală, se aerisesc, se scutură, iar cele care strâng praf nu se potrivesc cu nepoții alergici sau cu cei care mănâncă pe jos. Am păstrat covorul preferat, dar am acoperit canapeaua cu huse ușor de scos și de spălat, ceea ce ne-a scutit de multe griji. Același lucru l-am făcut cu păturile din living: două au rămas la vedere, celelalte au plecat într-un cufăr, pentru că o canapea acoperită cu prea multe straturi devine, pentru un copil mic, un teren de alunecare, nu un loc de odihnă. Am observat că, dacă sunt mai puține, lucrurile se spală și se schimbă mai des, iar camera respiră.
Perdelele, observate abia după ce ne-am uitat mai atent
Poate că ne vom face reproșuri pentru asta, dar perdelele au fost ultimul lucru la care ne-am uitat, deși sunt, în orice cameră, printre cele mai mari suprafețe de pânză. Atârnau acolo de ani de zile și nu ne-am mai gândit la ele. Ne-am dat seama că ating podeaua, că nepotul se ascunde în ele, că șnurul de la una dintre perdele era la îndemâna mâinii lui. Nimic grav până atunci, dar destul de neliniștitor, mai ales pentru bunici care țin minte cum se întâmplă accidentele în clipa în care nu te uiți, ca să ne facă să le privim cu alți ochi. Ne-am amintit atunci că, în urmă cu ani, ne-am speriat o dată de un lucru asemănător la un copil din familie, iar de atunci am tot spus că vom verifica. Am tot amânat, cum se întâmplă când totul pare în regulă și nimic nu strigă după atenție.
Atunci am căutat pe cineva care să ne explice limpede ce înseamnă o perdea potrivită. Am găsit articolul despre cum se aleg perdelele după lungime și densitate, care vorbește despre cele trei decizii care contează: unde se oprește materialul, cât de mult material are și cum se prinde de galerie. Citit cu gândul la copii, devine și un ghid de prudență: o perdea care se oprește deasupra podelei, fără șnururi atârnate, lasă loc de joacă fără pericole.
Densitatea a contat și ea, pentru somnul de după-amiază. Perdelele prea subțiri lasă soarele să intre pe față, iar cele prea groase fac camera cavernoasă. Am ales, în camera nepoților, un material ușor mai dens, care ține lumina în frâu fără să întunece complet încăperea.
Un plan simplu, în trei sâmbete
Nu am vrut să facem o renovare. Voiam un plan pe care să-l ducem la capăt fără să ne obosim, cu un buget modest și fără ajutor de specialitate. Am împărțit lucrurile în trei sâmbete, cu o oră sau două de lucru în fiecare, iar la sfârșit am bifat totul pe foaia de pe frigider.
- Prima sâmbătă, privirea de jos: ne-am așezat pe podea, am notat ce se vede și am mutat tot ce se putea muta, de pe margini pe rafturi mai înalte.
- A doua sâmbătă, textilele: am verificat covoarele, am fixat marginile, am scos ce nu mai avea rost și am pus huse pe mobila care se murdărește ușor.
- A treia sâmbătă, perdelele și lumina: am scurtat sau am schimbat ce era prea lung, am scos șnururile din raza mâinii și am verificat cum intră soarele în fiecare cameră.
- Duminica, nimic: am stat și ne-am bucurat de casă, fără să căutăm alte probleme.
Planul nu e o regulă. E doar felul în care am reușit noi să ne liniștim. Fiecare casă are alt ritm, alte lucruri vechi și alte griji.
Ce am lăsat neschimbat, cu bună știință
Poate cea mai bună decizie a fost să nu transformăm casa într-un spațiu steril pentru copii. Nepoții vin la noi și pentru că aici e altfel decât acasă: sunt pozele vechi, ceasul de perete care sună la ora fixă, cutia cu nasturi din sertarul de jos. Toate acestea fac parte din farmecul casei, iar noi nu vrem să le pierdem doar pentru că ne temem de ce s-ar putea întâmpla.
Am ales, așadar, să protejăm lucrurile care contează cu adevărat, să mutăm la înălțime pe cele fragile și să explicăm nepoților, pe înțelesul lor, ce poate fi atins și ce nu. Cei mici înțeleg mai mult decât credem, și țin minte regulile când li se spun cu blândețe, mai ales dacă ne uităm la ei în ochi, nu de sus.
Și, în rest, am lăsat casa să fie o casă de bunici: puțin aglomerată, puțin cu miros de dulceață și de lemn, cu un colț în care se poate sta lungit pe jos fără ca nimeni să spună că nu se face. Un loc care arată bine, da, dar mai ales unul în care se poate trăi.
Dacă veți primi în curând nepoți, încercați mâine un experiment mic: așezați-vă pe podea timp de cinci minute și priviți încăperea cu ochii unui copil. Notați trei lucruri care vă surprind, apoi alegeți unul singur pe care îl rezolvați în weekend. Nu e nevoie de mai mult pentru a începe, iar sentimentul de liniște pe care îl primiți după primul pas merită toată osteneala.
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
acum o săptămânăMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Sportacum 6 zilePadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Uncategorizedacum 5 zileWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Afaceriacum 7 zileHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă
-
acum 5 zileParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

