Connect with us

Eveniment

𝐒𝐩𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐨𝐬𝐞𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐢𝐥𝐚𝐥ț𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚ț𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐂𝐑, 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐋𝐢𝐜𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 ș𝐢-𝐚 𝐩𝐮𝐬 î𝐧 𝐝𝐨𝐬𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚𝐥𝐞, 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐞𝐫𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 ș𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐢𝐫𝐞𝐚 î𝐧 𝐟𝐮𝐧𝐜ț𝐢𝐞

Publicat

pe

„Dosarul de candidat” al lui Bogdan Licu pentru funcția de judecător al CCR, formal din partea Camerei Deputaților, dar practic – nominalizare a PSD, are doar 9 pagini.
Prima pagină a dosarului de candidat al lui Bogdan Licu pentru CCR reprezintă doar o adresă semnată de Alfred Simonis, liderul de grup al PSD, prin care acesta transmite Comisiei Juridice din Camera Deputaților, „propunerea nominală a Grupului PSD pentru numirea unui judecător CCR” în persoana lui Bogdan Licu.
Alfred Simonis susține în aceeași adresă că anexează CV-ul dar și „actele doveditoare” pentru numirea lui Licu și îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 143 din Constituția României.
Însă, în ceea ce privește „actele doveditoare” se poate observa că o parte din acestea…lipsesc.
În dosarul de candidat al lui Bogdan Licu există doar un acord nominal al candidatului Licu, semnat pe 26 aprilie 2022, prin care să fie numit judecător al CCR pentru următorii 9 ani, însoțit de angajamentul că la data numirii la CCR va demisiona din funcția de procuror.
În același dosar de candidat mai există doar CV-ul lui Bogdan Licu întins pe 5 pagini, în care acesta susține că a urmat Facultatea de Drept de la Universitatea particulară „Spiru Haret” și posedă o diplomă de licență eliberată de „Babeș Bolyai”, iar pe alte 2 pagini Licu prezintă o adeverință cu traseul său profesional din perioada 1996 – 2022, eliberată de CSM, pe 19 aprilie 2022, Direcția de Resurse Umane și Organizare.
Și atât.
Bogdan Licu nu a prezentat Parlamentului proba studiilor sale, deși aceasta este, potrivit Constituției, criteriu de legalitate pentru numirea în funcție dar și pentru acceptarea candidaturii.
Legea fundamentală a României, Constituția, stipulează clar și exact la articolul 143 drept criterii de numire „pregătirea juridică superioară, înalta competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul superior”.
Lipsa documentelor doveditoare din dosarul de candidat al lui Bogdan Licu în ceea ce privește îndeplinirea criteriului legal – „pregătirea juridică superioară” – este cu atât mai bizară cu cât diploma de licență a lui Bogdan Licu de la „Babeș Bolyai”, cu aceeași serie și număr ca cea dată pierdută în 2009 de la Spiru Haret, este deja publică.
Documentul a fost prezentat public în 2020 și recent de jurnalista Emilia Șercan din cauza instanței în care a fost parte și în care Bogdan Licu a scăpat de doctoratul plagiat de la Academia SRI.
Cu toate aceste „omisiuni” din dosarul de candidat în ceea ce privește îndeplinirea criteriului legal, Comisia juridică a Camerei Deputaților a acceptat candidatura lui Bogdan Licu pentru CCR, a avizat-o și pozitiv și a propus-o plenului Camerei Deputaților pentru vot săptămâna aceasta, pe 3 mai, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei.
𝐂𝐮 𝟐 𝐥𝐮𝐧𝐢 î𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐬 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐂𝐑, 𝐒𝐑𝐈 𝐥-𝐚 𝐞𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐭 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐩𝐞 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐋𝐢𝐜𝐮 𝐝𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐥𝐚𝐠𝐢𝐚𝐭. 𝐒𝐑𝐈 𝐚 𝐟ă𝐜𝐮𝐭 𝐚𝐧𝐮𝐧ț𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝐋𝐢𝐜𝐮 𝐥𝐚 „𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐞” î𝐧 𝐌𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐎𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥, î𝐧𝐬ă 𝐋𝐢𝐜𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐦𝐚𝐬𝐭𝐞𝐫 𝐥𝐚 𝐒𝐑𝐈 𝐟ă𝐜𝐮𝐭 𝐩𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐦𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐓𝐢𝐦𝐨𝐟𝐭𝐞
 În 2015, când a fost descoperit plagiatul lui B. Licu de la Academia SRI, și Marcel Ciolacu urma de 2 ani școala doctorală a SRI
 Marcel Ciolacu a fost doctorand SRI timp de 6 ani până a ajuns șef peste PSD și a renunțat și el și SRI din cauza scandalurilor
 Licu este însă „veteran” în SRI: mai are un master făcut la SRI pe vremea lui Radu Timofte
Pe 2 februarie 2022, cu doar o lună înainte să apară informațiile privind iminenta propunere din partea PSD privind nominalizarea lui Bogdan Licu pentru un post de judecător al Curții Constituționale, Academia Națională de Informații a SRI azvârlea un anunț prin Monitorul Oficial.
„Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, cu sediul în București, șos. Odăi, nr 20, sector 1, aduce la cunoștință anularea diplomei de doctor seria H nr. 0004747/1023, eliberată la 13 decembrie 2011, de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, din București, pe numele lui Licu I. Dimitrie – Bogdan”.
Anunțul SRI este rătăcit în paginile unei zi de miercuri, prin partea a III-a a Monitorului Oficial al României, nr. 93, la capitolul „Pierderi de acte”, după Nelu Ababei din satul vasluian Poiana Pietrei care-și pierduse și el carnetul de muncă pe care-l avea din 1979.
Comunicarea importantă pe Bogdan Licu, nr 2 din Ministerul Public, poartă numărul 318.771. Ai zice că este o înștiințare ca oricare alta. Pentru că după el, și ieșeanul Dan Andriescu transmitea că un titlu de proprietate din 2008 pe numele rudei sale defuncte este pierdut.
Dar nu este deloc așa.
Academia SRI nu face publică vestea privindu-l pe Bogdan Licu pe site-ul său iar anularea diplomei de doctor SRI pentru Licu este una dintre puținele ocazii când SRI face acest gest. Probabil pentru deschiderea unui drum fără controverse legale către CCR. Un alt anunț asemănător mai făcuse SRI cu 5 zile de Crăciunul lui 2021, pe numele Loredana Radu, deși în acest caz instanța se pronunțase definitiv hăt, în 2019.
De altfel, pentru Bogdan Licu SRI a făcut și o excepție: în martie 2021, Academia SRI, prin comisia sa de etică, a decis în unanimitate să suspende verificarea doctoratului lui Licu cu tema „Corupția – risc major la adresa securității naționale”, coordonat de G.Oprea, până când Licu nu-și soluționează definitiv demersurile de oprire a verdictului de plagiat prin instanță.
Pe 15 noiembrie 2021, ministrul Educației din Guvernul Florin Cîțu, Sorin Cîmpeanu, emisese rapid ordinul nr 5586, prin care cerea SRI să ia act de decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție, dată doar cu 2 săptămâni înainte – pe 4 noiembrie 2021 – și să anuleze doctoratul dat de SRI lui Bogdan Licu.
După demersuri aproape disperate în instanțe și pe mai multe fronturi, Bogdan Licu obținuse de la Curtea Supremă de Justiție a României – de la un complet din care a făcut parte fosta sa șefă – Alina Ghica – să scape în sfârșit de doctoratul fraudulos, după ce Curtea de Apel din București decisese contrariul cu 2 ani înainte, într-o luptă pe fondul cauzei care a durat și aceasta aproape 1 an.
Până la urmă, din poziția de nr. 2 în Ministerul Public, Bogdan Licu a reușit să scape doar prin Curtea Supremă de Justiție de declararea sa oficială ca „plagiator”, blocând astfel orice verificare oficială și certificată a „operelor” sale.
De altfel, Bogdan Licu și în prezent, în ciuda evidențelor, susține că nu și-a plagiat în teza de doctorat, însă același Bogdan Licu mai este suspectat de alte 2 plagiate.
În august 2015, când jurnalista Emilia Șercan publica pe Hotnews concluziile investigației sale privind plagiatul lui Bogdan Licu, care-și copiase fraudulos mai bine de jumătate din teza de doctorat coordonată de alt celebru plagiator al Academiei SRI, Gabriel Oprea, și Marcel Ciolacu, actualul președinte PSD, era doctorand al Academiei SRI „Mihai Viteazul” pentru anul universitar 2015-2016.
Marcel Ciolacu, alături de alte nume controversate din politică, afaceri, presă, se înscrisese la doctorat la SRI încă din anul 2013, pe vremea lui V. Ponta, când Ciolacu era doar președinte al organizației PSD Buzău și un simplu deputat al PSD în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, importantă și ea pentru SRI.
La finalul anului electoral 2019, după ce PSD a pierdut cursa pentru Palatul Cotroceni și după ce s-a înscăunat președinte PSD, Marcel Ciolacu și SRI n-au știut cum să scape de informațiile devenite între timp publice – privind cursurile doctorale, astfel că SRI a anunțat brusc în mai 2020 faptul că l-a exmatriculat pe Ciolacu abia în 2019, după 6 ani de la înscriere la școala sa doctorală și „studenție” SRI, iar Ciolacu a spus atunci că „doctoratul SRI nu mai este o urgență pentru mine”.
În aprilie 2022, Marcel Ciolacu l-a propus fără nicio justificare și în ciuda tuturor controverselor certificate din carieră, pe Bogdan Licu pentru un post de judecător al CCR, autoritate unică de jurisdicție constituțională în România care timp de 7 ani a scos legal SRI din Justiția din România.
CSM a decis din 2020 că Bogdan Licu, fostul său membru și nr. 2 din Ministerul Public vreme de 9 ani în România, nu îndeplinește criteriile de integritate pentru un magistrat.
Numai că și arhiva CSM este plină de surprize.
Un CV rătăcit al lui Bogdan Licu urcat pe siteul CSM în februarie 2009, când acesta ajunsese deja vicepreședinte CSM, arată că Licu a mai urmat în 2004 și Colegiul Superior de Siguranță Națională al SRI, tot prin Academia Națională de Informații a SRI.
În CV-u său de pe site-ul CSM, Licu scrie că a stat la cursuri pe siguranță națională la SRI timp de 3 luni (din martie până în iunie 2004) iar drept recompensă a primit un certificat de absolvire de la SRI pentru masterul urmat.
Când făcea primele cursuri la SRI, Bogdan Licu supraveghea în paralel și urmărirea penală în Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din poziția Procuror Șef de Secție, numit în funcție în 2003 prin ordinul ministrului Justiției de la acea vreme, Rodica Stănoiu.
Același Bogdan Licu scrie că tot în 2003 „publica” și articolul „Corupția – Risc major la adresa siguranței naționale” – la Sesiunea de Comunicări științifice 2003, organizată de Academia Națională de Informații a SRI.
Teza de doctorat plagiată a lui Licu, pentru care acesta a obținut în fals titlul de doctor SRI în 2011, poartă în mod curios același nume.
Acum 19 ani, pe vremea lui Ion Iliescu – Adrian Năstase, la primele contacte cu SRI recunoscute oficial în documente chiar de Bogdan Licu, SRI era condus de defunctul Radu Timofte. (Cristina T.).

Articolul 𝐒𝐩𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐨𝐬𝐞𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐢𝐥𝐚𝐥ț𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚ț𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐂𝐑, 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐋𝐢𝐜𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 ș𝐢-𝐚 𝐩𝐮𝐬 î𝐧 𝐝𝐨𝐬𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚𝐥𝐞, 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐞𝐫𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 ș𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐢𝐫𝐞𝐚 î𝐧 𝐟𝐮𝐧𝐜ț𝐢𝐞 apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Eveniment

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Publicat

pe

De

aerocrop

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este limitat.

AEROCROP, companie specializată în servicii agricole cu drona, își începe activitatea în sudul României, oferind fermierilor o soluție adaptată situațiilor în care rapiditatea intervenției și protejarea culturii sunt esențiale. Compania operează cu precădere în Alexandria, în județul Teleorman și în zonele învecinate, dar se poate deplasa, la cerere, pentru lucrări în întreaga țară.

În agricultură, intervalul în care poate fi realizat un tratament este adesea foarte scurt. După perioadele cu precipitații, terenul poate rămâne inaccesibil utilajelor grele, în timp ce bolile, dăunătorii sau buruienile continuă să evolueze. Există, de asemenea, culturi înalte, vii, livezi, suprafețe în pantă și parcele greu accesibile, unde intervenția cu utilaje terestre poate provoca pierderi prin ruperea sau călcarea plantelor.

În astfel de situații, aplicarea cu drona permite efectuarea lucrărilor fără intrarea tractorului în cultură și fără tasarea suplimentară a solului. Intervențiile pot fi planificate în funcție de particularitățile terenului, de stadiul culturii și de tipul lucrării, astfel încât fermierul să poată acționa în intervalul potrivit.

“În agricultură, uneori nu pierzi doar o zi, ci chiar momentul în care tratamentul ar fi avut eficiența dorită. După ploaie, de exemplu, terenul poate rămâne impracticabil pentru utilajele terestre, deși cultura are nevoie de intervenție. Cu ajutorul dronei putem ajunge pe parcelă fără să tasăm solul și fără să lăsăm urme în cultură”, explică Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.

De la observarea culturii la intervenția din teren

Modul de lucru AEROCROP urmează patru etape: vedem, planificăm, intervenim și documentăm. În funcție de obiectivul lucrării, parcela poate fi analizată prin imagini RGB și multispectrale. Pe baza informațiilor obținute și a observațiilor din teren sunt stabilite traseul de zbor și parametrii intervenției, iar după executarea lucrării, fermierul primește o evidență a operațiunii efectuate.

Pentru monitorizarea culturilor, AEROCROP utilizează DJI Mavic 3M, o dronă echipată cu senzori RGB și multispectrali. Datele colectate pot fi folosite pentru realizarea hărților de vegetație NDVI și NDRE, care evidențiază diferențele de dezvoltare și vigoare din interiorul aceleiași parcele.

Aceste informații îl ajută pe fermier să observe mai ușor neuniformitățile culturii și să identifice suprafețele care necesită verificări suplimentare. Monitorizarea multispectrală nu înlocuiește analiza agronomică, dar completează observațiile făcute la nivelul solului și contribuie la planificarea mai atentă a intervențiilor.

Aplicări lichide și solide cu DJI Agras T100

Lucrările de aplicare sunt realizate cu DJI Agras T100, o dronă profesională destinată operațiunilor agricole. Echipamentul dispune de un rezervor de 100 de litri pentru soluții lichide și de un sistem separat pentru distribuirea materialelor solide.

Drona poate fi utilizată pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare și a fertilizanților foliari, dar și pentru distribuirea îngrășămintelor granulare sau însămânțarea culturilor verzi. Intervențiile pot fi realizate inclusiv pe terenuri umede, în pantă ori greu accesibile, fără trecerea utilajelor grele prin cultură.

Sistemul de poziționare RTK și planificarea automată a traseului permit urmărirea unei traiectorii controlate și menținerea unei distanțe precise între treceri. În acest fel pot fi limitate zonele omise sau tratate în mod repetat, iar lipsa contactului cu solul elimină pierderile de plante provocate de trecerea utilajelor.

Cele două drone îndeplinesc roluri complementare. DJI Mavic 3M oferă informațiile necesare pentru observarea și înțelegerea stării culturii, iar DJI Agras T100 permite realizarea intervenției planificate în teren.

Servicii adaptate culturii și terenului

Portofoliul AEROCROP cuprinde:

  • aplicarea tratamentelor fitosanitare cu fungicide, erbicide și insecticide;
  • fertilizare foliară;
  • distribuirea materialelor granulare și a semințelor;
  • cartografiere NDVI și monitorizarea stării de vegetație;
  • intervenții după perioadele ploioase, când terenul nu permite accesul utilajelor terestre;
  • lucrări în vii și livezi, inclusiv pe pante sau pe suprafețe greu accesibile.

Serviciile se adresează fermierilor care lucrează culturi de câmp, precum grâu, porumb, rapiță sau floarea-soarelui, dar și viticultorilor și proprietarilor de livezi. Fiecare solicitare este analizată în funcție de suprafață, configurația terenului, tipul culturii, produsul care urmează să fie aplicat și condițiile meteorologice din momentul intervenției.

Fiecare lucrare este analizată înainte de intervenție

AEROCROP își propune să construiască relația cu fermierii pornind de la o evaluare realistă a fiecărei lucrări. Utilizarea dronei poate aduce avantaje importante în numeroase situații, însă alegerea metodei de aplicare trebuie făcută întotdeauna în funcție de cultură, teren și obiectivul urmărit.

Lucrările sunt executate de piloți cu certificate de competență. Echipa analizează condițiile concrete înaintea intervenției și comunică deschis dacă lucrarea poate fi realizată în parametri corespunzători. Atunci când condițiile meteorologice, particularitățile produsului sau caracteristicile parcelei nu permit o aplicare eficientă și sigură, intervenția este amânată sau este recomandată o altă soluție.

“Tehnologia trebuie folosită acolo unde aduce un avantaj real. Nu orice lucrare și nu orice condiție de teren justifică automat intervenția cu drona. Preferăm să analizăm corect situația și să îi spunem fermierului ce se poate face, în ce condiții și cu ce rezultate se poate conta în mod realist. Încrederea se construiește prin lucrări bine executate și prin decizii asumate”, precizează Alex Coricovac.

La finalul lucrării, clientul primește informații clare despre intervenția efectuată, suprafața acoperită și parametrii principali ai operațiunii. În acest fel, fiecare serviciu poate fi urmărit și documentat, iar fermierul păstrează o evidență concretă a lucrării realizate.

Despre AEROCROP

AEROCROP este o companie românească specializată în servicii agricole realizate cu drone profesionale DJI. Compania oferă tratamente fitosanitare, fertilizare foliară, aplicare granulară și de semințe, cartografiere NDVI și monitorizarea culturilor.

AEROCROP operează cu precădere în Alexandria, județul Teleorman și în sudul României, cu posibilitatea deplasării în întreaga țară, în funcție de proiect. Serviciile sunt dedicate culturilor de câmp, viilor, livezilor și suprafețelor pe care accesul utilajelor terestre este dificil sau poate produce pierderi în cultură.

Contact presă și solicitări de ofertă:
Website: aerocrop.ro
Telefon/WhatsApp: 0774 399 427
E-mail: office@aerocrop.ro

Persoana de contact – Alex Coricovac

Citeste in continuare

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Casa bunicilor arată bine, dar e gata pentru nepoți?

Publicat

pe

De

Casa noastră a arătat dintotdeauna bine, cel puțin în ochii noștri. Pereți curați, mobilă veche, dar îngrijită, covorul pe care l-am ales acum mulți ani și pe care nu am avut niciodată motive să-l schimbăm. Apoi a venit într-o sâmbătă nepotul cel mic, cu mersul nesigur al celui care abia a învățat să stea în picioare, și ne-am dat seama că nu casa se schimbase, ci felul în care ne uităm la ea. Ce era în ordine pentru noi nu era neapărat în ordine pentru el. Ne-am gândit să povestim, într-un ton liniștit, ce am văzut atunci și ce am făcut, fără să ne apucăm de renovări. Poate că vi se va părea cunoscut, mai ales dacă aveți și voi un colț al casei pe care îl credeți bun, dar nu l-ați privit de mult cu ochi proaspeți. Spunem asta fără mândrie și fără reproș, ca niște oameni care au învățat târziu o lecție simplă.

Duminica în care am privit casa de la înălțimea unui copil

Totul a început cu un lucru banal: ne-am așezat pe covor, lângă el, ca să ne jucăm. De acolo, de la zece centimetri de podea, camera arăta altfel. Am văzut cablurile din spatele televizorului, care de sus nu se vedeau, colțurile ascuțite ale măsuței de cafea, dantela perdelei atinsă de mâna lui și un raft cu obiecte pe care le credeam bine puse, dar care, privite de jos, păreau gata să cadă.

Poate că ne-a ajutat și vârsta: când ai trecut de o anumită vârstă, nu te mai apleci spre podea cu prea multă ușurință și uiți cum arată lumea de acolo. Dar am înțeles repede că lucrul acesta nu ține de bătrânețe, ci de punct de vedere. Orice adult, oricât de atent, tinde să vadă casa de la nivelul ochilor lui.

De atunci, pentru noi, regula e simplă. Înainte de o vizită a nepoților, ne așezăm pe covor cinci minute și ne uităm în jur. Ce vedem de acolo contează mai mult decât orice listă de verificare, iar descoperirile ne-au surprins de fiecare dată: o jucărie uitată sub fotoliu, un ștecher rămas fără capac, un colț de mobilă pe care nu-l mai observam de ani de zile. Nu ne grăbim să reparăm totul, doar ne notăm ce ne atrage atenția, cu un creion pe o foaie lăsată pe masă.

Culorile și lumina, partea pe care o simți fără s-o observi

Pe lângă siguranță, am început să observăm și altceva: cum se simte camera. Nepoții mai mari ne-au arătat, fără să vrea, că unele încăperi îi liniștesc, iar altele îi agită. Una dintre fete a ales de fiecare dată să se joace în camera cu pereții bej-cald, cu lumină difuză de dimineață, nu în sufrageria cu mobilă închisă la culoare, deși acolo erau jucăriile.

Nu suntem specialiști, dar am învățat că tonurile calme, materialele plăcute la atingere și lumina fără reflexii ajută mai mult decât orice decor spectaculos. Dacă vrei să înțelegi mai bine cum se leagă între ele nuanțele, texturile și suprafețele dintr-o casă, poți citi în secțiunea despre culori și materiale din Revista de Interior, unde sunt strânse materiale pe această temă, utile și pentru cei care nu intenționează să zugrăvească nimic.

Un lucru pe care îl facem de atunci este să schimbăm doar un singur element de culoare într-o cameră: o pătură, o față de masă, o husă pentru perne. Efectul se vede imediat, iar costul rămâne mic. Un colț al canapelei, într-o nuanță veselă, face ca o cameră obosită să arate din nou primitoare, fără să strice armonia obținută în ani de zile.

Textilele de la picioarele noastre

Cel mai mult s-a schimbat felul în care ne uităm la covoare. Pentru noi, covorul e un obiect de decor. Pentru un copil care se târăște sau face primii pași, e o suprafață pe care aleargă, cade și se joacă. Un colț ridicat, o margine care alunecă pe parchet sau un fir tras pot deveni, dintr-o dată, motive de grijă.

Fără să ne apucăm de schimbat tot, am verificat fiecare covor și fiecare traversă. Am pus sub ele plase antiderapante, am fixat colțurile care se ridicau și am scos covorașul mic din fața ușii, cel care alunecase de nenumărate ori și cu noi. Detaliul acesta ne-a dat de gândit: câte lucruri am tolerat ani de zile doar pentru că nu ne deranjau pe noi?

Mai e și partea practică. Textilele din casă se spală, se aerisesc, se scutură, iar cele care strâng praf nu se potrivesc cu nepoții alergici sau cu cei care mănâncă pe jos. Am păstrat covorul preferat, dar am acoperit canapeaua cu huse ușor de scos și de spălat, ceea ce ne-a scutit de multe griji. Același lucru l-am făcut cu păturile din living: două au rămas la vedere, celelalte au plecat într-un cufăr, pentru că o canapea acoperită cu prea multe straturi devine, pentru un copil mic, un teren de alunecare, nu un loc de odihnă. Am observat că, dacă sunt mai puține, lucrurile se spală și se schimbă mai des, iar camera respiră.

Perdelele, observate abia după ce ne-am uitat mai atent

Poate că ne vom face reproșuri pentru asta, dar perdelele au fost ultimul lucru la care ne-am uitat, deși sunt, în orice cameră, printre cele mai mari suprafețe de pânză. Atârnau acolo de ani de zile și nu ne-am mai gândit la ele. Ne-am dat seama că ating podeaua, că nepotul se ascunde în ele, că șnurul de la una dintre perdele era la îndemâna mâinii lui. Nimic grav până atunci, dar destul de neliniștitor, mai ales pentru bunici care țin minte cum se întâmplă accidentele în clipa în care nu te uiți, ca să ne facă să le privim cu alți ochi. Ne-am amintit atunci că, în urmă cu ani, ne-am speriat o dată de un lucru asemănător la un copil din familie, iar de atunci am tot spus că vom verifica. Am tot amânat, cum se întâmplă când totul pare în regulă și nimic nu strigă după atenție.

Atunci am căutat pe cineva care să ne explice limpede ce înseamnă o perdea potrivită. Am găsit articolul despre cum se aleg perdelele după lungime și densitate, care vorbește despre cele trei decizii care contează: unde se oprește materialul, cât de mult material are și cum se prinde de galerie. Citit cu gândul la copii, devine și un ghid de prudență: o perdea care se oprește deasupra podelei, fără șnururi atârnate, lasă loc de joacă fără pericole.

Densitatea a contat și ea, pentru somnul de după-amiază. Perdelele prea subțiri lasă soarele să intre pe față, iar cele prea groase fac camera cavernoasă. Am ales, în camera nepoților, un material ușor mai dens, care ține lumina în frâu fără să întunece complet încăperea.

Un plan simplu, în trei sâmbete

Nu am vrut să facem o renovare. Voiam un plan pe care să-l ducem la capăt fără să ne obosim, cu un buget modest și fără ajutor de specialitate. Am împărțit lucrurile în trei sâmbete, cu o oră sau două de lucru în fiecare, iar la sfârșit am bifat totul pe foaia de pe frigider.

  1. Prima sâmbătă, privirea de jos: ne-am așezat pe podea, am notat ce se vede și am mutat tot ce se putea muta, de pe margini pe rafturi mai înalte.
  2. A doua sâmbătă, textilele: am verificat covoarele, am fixat marginile, am scos ce nu mai avea rost și am pus huse pe mobila care se murdărește ușor.
  3. A treia sâmbătă, perdelele și lumina: am scurtat sau am schimbat ce era prea lung, am scos șnururile din raza mâinii și am verificat cum intră soarele în fiecare cameră.
  4. Duminica, nimic: am stat și ne-am bucurat de casă, fără să căutăm alte probleme.

Planul nu e o regulă. E doar felul în care am reușit noi să ne liniștim. Fiecare casă are alt ritm, alte lucruri vechi și alte griji.

Ce am lăsat neschimbat, cu bună știință

Poate cea mai bună decizie a fost să nu transformăm casa într-un spațiu steril pentru copii. Nepoții vin la noi și pentru că aici e altfel decât acasă: sunt pozele vechi, ceasul de perete care sună la ora fixă, cutia cu nasturi din sertarul de jos. Toate acestea fac parte din farmecul casei, iar noi nu vrem să le pierdem doar pentru că ne temem de ce s-ar putea întâmpla.

Am ales, așadar, să protejăm lucrurile care contează cu adevărat, să mutăm la înălțime pe cele fragile și să explicăm nepoților, pe înțelesul lor, ce poate fi atins și ce nu. Cei mici înțeleg mai mult decât credem, și țin minte regulile când li se spun cu blândețe, mai ales dacă ne uităm la ei în ochi, nu de sus.

Și, în rest, am lăsat casa să fie o casă de bunici: puțin aglomerată, puțin cu miros de dulceață și de lemn, cu un colț în care se poate sta lungit pe jos fără ca nimeni să spună că nu se face. Un loc care arată bine, da, dar mai ales unul în care se poate trăi.

Dacă veți primi în curând nepoți, încercați mâine un experiment mic: așezați-vă pe podea timp de cinci minute și priviți încăperea cu ochii unui copil. Notați trei lucruri care vă surprind, apoi alegeți unul singur pe care îl rezolvați în weekend. Nu e nevoie de mai mult pentru a începe, iar sentimentul de liniște pe care îl primiți după primul pas merită toată osteneala.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Țuca Zbârcea & Asociații Țuca Zbârcea & Asociații
Socialo zi inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards

București, 16 octombrie 2026: Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma Anului în România” în cadrul Legal 500 CEE...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările

După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români...

Turism2 zile inainte

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”. În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc”...

Turism2 zile inainte

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate...

2 zile inainte

Optimisti.ro, platforma online care aduce în prim-plan știrile pozitive și motivația

Optimisti.ro este o platformă online dedicată știrilor pozitive din România și din lume, conținutului motivațional și poveștilor care inspiră. Proiectul...

2 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului

Ediția aniversară XXX a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie, în prestigiosul spațiu al Galeriilor S1...

Afaceri2 zile inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Uncategorized3 zile inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afaceri3 zile inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Uncategorized3 zile inainte

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized3 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Afaceri3 zile inainte

De la cercei cu diamante naturale la modele pentru copii: toată gama de cercei Sabrini, reunită pe o singura pagina

O singură pagină pentru toate tipurile de cercei: aceasta este noutatea pe care Sabrini Exclusive Diamonds o aduce clienților săi...

renovarea unei clădiri renovarea unei clădiri
Social3 zile inainte

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

4 zile inainte

Gândim Pozitiv – platforma online dedicată știrilor pozitive, motivației și dezvoltării personale

(FOTO AI) Gândim Pozitiv (gandimpozitiv.ro) este o platformă online dedicată promovării informațiilor pozitive, motivației și dezvoltării personale, adresată celor care...

Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană
Turism4 zile inainte

Bucureștiul face un pas istoric în turism: Primarul General Ciprian Ciucu propune ca mediul privat să conducă Organizația de Management al Destinației

O întâlnire care poate schimba fundamental relația dintre administrația publică și industria turismului din România. 13 octombrie 2026 ar putea...

Știrile Săptămânii