(Preluare Lumewa Justitiei):

Parchetul anticopruptie i-a incalcat dreptul la imagine, la viata privata, la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie procurorului Liviu Tudose (foto), in momentul in care a scurs in presa de casa informatii despre dosarul acestuia, inca dinainte de a fi retinut si chiar audiat. Constatarea ii apartine judecatorului Viorel Georgeana de la Tribunalul Bucuresti, care a obligat DNA la plata unor daune morale catre procurorul Liviu Tudose, fostul sef al Parchetului Curtii de Apel Ploiesti.

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate sentinta nr. 1628 din 24 noiembrie 2021, pronuntata, in dosarul 7218/3/2019, prin care judecatorul Viorel Georgeana de la Tribunalul Bucuresti a hotarat ca DNA trebuie sa ii plateasca daune de morale de 25.000 de lei reprezentand prejudiciul cauzat lui Liviu Tudose prin emiterea comunicatelor si a informatiilor privind dosarul fabricat de procurorii Lucian Onea si Cerasela Raileanu de la DNA Ploiesti, in care a fost trimis in judecata pentru inchipuite infractiuni de luare de mita si folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si in final achitat defintiv (click aici pentru a citi). Suma este insa mult mai mica decat cea solicitata de Tuodse, respectiv 1 milion lei.

Concret, fostul procuror general al Parchetului Curtii de Apel Ploiesti a acuzat ca DNA i-a incalcat prezumtia de nevinovatie, dreptul la imagine si dreptul la viata privata prin comunicatele oficiale si informatiile defaimatoare oferite jurnalistilor in mod abuziv, prin care a fost supus unui linsaj media. In acest context, judecatorul Viorel Georgeana a stabilit ca in spatiul public au fost scurse de la DNA informatii care dadeau ca certe retinerea si arestarea lui Liviu Tudose, inca dinainte ca acesta sa fie macar audiat, informatii care induceau ideea de vinovatie. “Tribunalul retine ca fapta ilicita imputata paratei DNA consta in divulgarea unor probe dintr-un dosar penal aflat in faza de urmarire penala la aceasta institutie”, precizeaza judecatorul Viorel Georgeana in sentinta prin care a obligat DNA la plata unor daune morale catre Liviu Tudose (publicata pe site-ul rolii.ro). De asemenea, magistratul sublineaza ca DNA avea obligatia de a pastra in siguranta datele privind dosarul lui Liviu Tudose, insa scurgerea de informatii in mass-media a avut drept consecinta vatamarea dreptului la propria imagine, dreptului la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie.

Redam fragmente din sentinta prin care judecatorul TMB Viorel Georgeana a obligat DNA la plata unor daune morale catre procurorul Liviu Tudose, pe care o atasam integral la finalul articolului:

“Tribunalul, fata de aspectele evocate mai sus, constata ca inca inainte ca reclamantul sa fie audiat la respectiva unitate de parchet, inainte de a afla acuzatiile in integralitatea lor si de a se putea apara prin aceasta audiere, in spatiul public s-au dat ca certe retinerea si chiar arestarea lui cu precizarea ca acest lucru va surveni ca urmarea a comiterii infractiunilor relatate in comunicatul de presa nr. nr.336/VHI/3, prin referirea la ‘un magistrat’. Tribunalul retine ca fiind intemeiate argumentele reclamantului, in sensul ca informatiile care au ajuns in spatiul public induceau publicului nu doar ideea de vinovatie, dar si pe aceea a unei arestari sigure (chiar inainte de retinerea si de audierea obligatorie in acel moment, potrivit codului de procedura penala), stiut fiind faptul ca retinerea este o etapa premergatoare obligatorie arestarii si decizia privind o asemenea masura nu poate fi luata decat dupa audierea obligatorie a persoanei cercetate, prin aprecierea coroborata a probelor din dosar.

In continuare, in aceeasi zi, tot in jurul orei 16.00, presa mentiona ca a ajuns la DNA Ploiesti pentru audiere si facea referire la faptul ca ‘exista deja aviz pentru retinere de la CSM’, sugerand, iara nicio indoiala, ca retinerea lui este sigura, cu toate ca nici la acea ora reclamantul nu fusese inca chemat la sediul DNA, cu atat mai putin audiat; mai mult decat atat, ziaristii prezentau in articole detalii despre noile acuzatii ce urmau a i se aduce si despre care nu cunostea aproape nimic, indicand ca izvor al acestora ‘surse judiciare’. Tribunalul constata ca aceste aspecte au fost probate de catre reclamant, prin inscrisurile (exemple articole) anexate cererii.

Tribunalul retine ca fapta ilicita imputata paratei DNA consta in divulgarea unor probe dintr-un dosar penal aflat in faza de urmarire penala la aceasta institutie.

Analizand conditia faptei ilicite, trebuie amintit ca o astfel de fapta poate fi nu numai o actiune, dar si o omisiune de la indeplinirea unei activitati sau de la savarsirea unei actiuni prevazuta de normele imperative ale legii. Cu alte cuvinte, inactiunea este fapta ilicita in toate cazurile cand legea prevede imperativ obligatia unei persoane de a actiona intr-un anumit fel, adica de a avea o conduita pozitiva, obligatie care insa nu a fost respectata.

In speta, dispozitiile legale a caror incalcare atrage caracterul ilicit al faptei sunt cele de la art. 12 lit. e) si f) din Legea nr. 544 din octombrie 2001 privind liberul acces la informatiile de interes public potrivit carora ‘(1) Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1 si, respectiv, la art. 11/1, urmatoarele informatii: e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare; f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate in proces;’.

Tribunalul subliniaza ca respectarea obligatiei de asigurare a secretului probelor in timpul anchetei penale, ca exceptie de la principiul universal al liberului acces la informatiile de interes public, are drept scop protejarea unor importante drepturi universale ale celor implicati in astfel de cercetari, precum dreptul la viata privata (art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), dreptul la propria imagine (prin raportare la dreptul la libertatea de exprimare prevazut de art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), dreptul la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie (art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului).

Fiind vorba de dispozitii legale imperative, respectarea acestora revine oricarei persoane fizice sau juridice care ___________________ informatii exceptate de la liberul acces al cetatenilor la informatiile de interes public. In speta informatiile aduse la cunostinta publicului priveau aspecte cu privire la probe stranse de chiar parata DNA care instrumenta acest dosar penal privindu-l si pe reclamant, astfel incat obligatia de respectare a secretului acestora apartine in primul rand acestei institutii prin angajatii sai.

Tribunalul mai are in vedere faptul ca alin. 2 ale art. 12 din Legea nr. 544 din octombrie 2001 prevad expres faptul ca raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informatiilor apartinand categoriilor prevazute la alin. (1) revine nu numai persoanelor, ci si ‘autoritatilor publice care detin astfel de informatii, precum si institutiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informatiilor’.

In raport de aceste dispozitii legale si de dovezile administrate in cauza, din care rezulta cu certitudine ca informatiile cu privire la dosar si la probe provin de la parata DNA ce le-a realizat in cursul cercetarii penale din dosarul penal, Tribunalul retine ca aceasta institutie are calitate procesuala pasiva in calitate de autoritate publica ce detinea informatia secreta, legiuitorul atribuindu-i acesteia principala obligatie si raspundere pentru asigurarea securitatii informatiilor.

De asemenea, nedepistarea, in cadrul unei anchete disciplinare, a persoanei vinovate de ‘scurgerea informatiei secrete’ nu poate fi pusa in sarcina reclamantului si nu constituie o conditie pentru atragerea raspunderii civile delictuale a institutiei detinatoare a informatiei, nici din punctul de vedere al legii speciale ce reglementeaza aceasta raspundere (art. 12 alin. 2 Legea nr. 544 din octombrie 2001), dar nici din punctul de vedere al normelor de drept comun ce reglementeaza raspunderea civila delictuala (art. 998-1000 din vechiul Cod civil).

In ceea ce priveste practica CEDO cu privire la pretentiile impotriva paratei DNA, Tribunalul constata ca deosebit de relevanta este cauza C________ contra Romaniei, in care CEDO a analizat chiar scurgerea de informatii catre presa in timpul unei investigatii penale. In speta respectiva, ca si in cauza dedusa judecatii, CEDO a analizat aparitia in presa a unor inregistrari telefonice dispuse in cadrul unei anchete penale inainte de a se ajunge in fata instantei de judecata. Deoarece statul roman nu a reusit sa preintampine scurgerea de informatii, CEDO a considerat ca dreptul la respectarea vietii private si de familie ale respectivului aplicat, prevazut in articolul 8 din Conventie, a fost incalcat.

Intr-adevar, art.6 par.2 din Conventie garanteaza fiecarui acuzat prezumtia de nevinovatie, dispunand ca orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa nu a fost stabilita legal.

Intr-o jurisprudenta constanta, Curtea Europeana a decis ca dispozitiile art.6 par.2 din Conventie impun ca orice reprezentant al statului sa se abtina sa declare public faptul ca cel pus sub urmarire penala sau trimis in judecata este vinovat de savarsirea infractiunii ce i se reproseaza, inainte ca vinovatia acestuia sa fi fost stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Norma conventionala evocata nu ar putea fi invocata spre a impiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchetele penale in curs, dar le impune sa procedeze cu toata grija si rezerva comandate de respectarea prezumtiei de nevinovatie, in acest sens avand o importanta deosebita alegerea termenilor prin care reprezentantii statului formuleaza declaratii inainte ca o persoana sa fie judecata si recunoscuta vinovata, prin hotarare definitiva, de savarsirea unei infractiuni.

Curtea nu poate retine apararea paratei DNA conform careia aceasta institutie a emis doar cele doua comunicate de presa, care in opinia paratei s-a facut luandu-se in considerare transparenta actului de justitie, accesul nediscriminatoriu al reprezentantilor mass-media ia informatii de interes public, concomitent cu respectarea dreptului persoanelor implicate in cauza si desfasurarea fara obstacole a procesului penal, in deplina concordanta cu legislatia nationala si europeana

Emiterea celor doua comunicate s-a realizat cu respectarea dreptului publicului la informare, insa nu are legatura cu fapta ce sta la baza pretentiilor deduse judecatii de punere la dispozitia jurnalistilor a unor informatii si probe dintr-un dosar penal, fapta ce are la baza nerespectarea obligatiei legale de securizare a informatiilor secrete de catre institutia publica detinatoare a informatiei.

In concluzie, Tribunalul retine ca ‘scurgerea’ catre presa a unor probe din dosare in timpul urmaririi penale, o faza nepublica a procedurii penale, constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private in contextul in care respectivele inregistrari erau realizate in afara atributiilor publice ale reclamantului si ofereau detalii despre activitatile reclamantului si familiei acestuia si il puneau intr-o lumina defavorabila, creand impresia ca acesta a savarsit fapte penale anterior emiterii rechizitoriului si pronuntarii unei hotarari judecatoresti pe fondul cauzei.

De asemenea, vazand ca obiectul examinarii il reprezinta ‘scurgerea’ de informatii secrete detinute de o autoritate publica ce avea obligatia legala a asigurarii pastrarii secretului acestora, Tribunalul mai retine ca in cauza este irelevant interesul public deosebit cu privire la respectivul dosar penal intrucat un astfel de interes nu inlatura obligatia institutiei DNA de a-si organiza activitatea si functionarea acesteia prin luarea tuturor masurilor care sa asigure indeplinirea obligatiei legale de asigurare a secretului probelor din dosarele aflate in curs de cercetare penala. Aceasta institutie avea dreptul de a aduce la cunostinta publicului doar informatii de natura celor din comunicatele de presa emise, insa, in acelasi timp avea si obligatia de a lua toate masurile necesare asigurarii secretului probelor din respectivul dosar penal. Faptul ca aceasta parata nu a pastrat in siguranta informatiile aflate in posesia sa a facut posibila ‘scurgerea’ lor catre mass media si a avut drept consecinta vatamarea drepturilor reclamantului la propria imagine, dreptul la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie intr-o perioada in care acesta beneficia de aceasta prezumtie.

in ceea ce priveste conditia prejudiciului produs reclamantului prin divulgarea informatiilor ce constituiau probe in dosarul penal in care era cercetat, Curtea constata ca si aceasta conditie este indeplinita.

Caracterul cert al prejudiciului este dat de faptul ca acesta este actual, in sensul ca era deja produs la data la care se pretinde repararea lui.

Relevanta probelor din dosarul penal in stabilirea vinovatiei reclamantului revenea instantei de judecata investita prin rechizitoriu. Divulgarea acestor probe la un moment in care aveau caracter secret, prin intermediul unei emisiuni de televiziune, au creat un prejudiciu de imagine reclamantului, aducand atingere dreptului acestuia la respectarea vietii private, drept ce inglobeaza dreptul la imagine, onoare, demnitate. De asemenea, intrucat nu se pronuntase o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare, au produs chiar o incalcare a prezumtiei de nevinovatie a reclamantului.

In cauza C________ contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat faptul ca dreptul la respectarea vietii private si dreptul la libertatea de exprimare sunt drepturi egale in sensul Conventiei si sunt indreptatite la o protectie egala atunci cand sunt puse in balanta.

Curtea a retinut faptul ca extrase din dosarul de urmarire penala au fost facute publice anterior emiterii rechizitoriului. Retinand imprejurarea ca ceea ce face obiectul examinarii este ‘scurgerea’ informatiilor de catre autoritati, a apreciat ca irelevant faptul ca dosarul penal in care era cercetat reclamantul prezenta un interes public deosebit.

De asemenea, Curtea a statuat faptul ca acest caz nu priveste o pierdere a reputatiei ca rezultat al actiunilor proprii ale unei persoane acuzate de savarsirea unei infractiuni, de vreme ce la momentul publicarii informatilor confidentiale, reclamantul beneficia de prezumtia de nevinovatie.

In concluzie este certa producerea prejudiciului prin divulgarea si difuzarea unor informatii secrete, reprezentate de probele administrate in cursul cercetarii penale, faza nepublica a procesului penal, anterior emiterii rechizitoriului si bineinteles anterior pronuntarii unei hotarari judecatoresti de condamnare a reclamantului.

In ceea ce priveste legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul de imagine al reclamantului, desi aceasta apare ca fiind una evidenta, totusi comporta unele discutii ce vor fi redate intrucat au importanta in dimensionarea prejudiciului solicitat de catre reclamant.

Astfel, prejudiciul de imagine suferit de catre reclamant are drept baza cauzala faptele celor trei parate de divulgare si difuzare nelegala a unor probe dintr-un dosar penal la o data cand reclamantul beneficia de prezumtia de nevinovatie si detinea o functie publica deosebit de importanta. Dreptul la imagine este unul complex iar atingerile aduse acestuia presupun o multitudine de posibile fapte, atat ale altor persoane fizice sau juridice, dar si fapte personale ale celui despre a carui imagine este vorba.

In ceea ce priveste vinovatia, latura subiectiva a faptei ilicite, Tribunalul constata ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale aceasta poate fi atat sub forma culpei (imprudenta sau neglijenta), cat si sub forma intentiei (directe sau indirecte). In speta, data fiind obligatia legala de respectare a secretului probelor administrate in cursul urmarii penale, nerespectarea acestei obligatii s-a produs, daca nu cu intentie, cel putin din culpa institutiei parate DNA, care avea obligatia legala de a organiza activitatea si functionarea propriilor institutii astfel incat sa evite nerespectarea procedurii de protectie a datelor nepublice.

Mai mult decat atat, obligatia generala de a nu aduce atingere drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor prin publicare de informatii secrete este o obligatie de rezultat, fiind evident ca, atunci cand se savarseste o astfel de fapta, vinovatia exista, in lipsa unor cauze exoneratoare, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul moral rezultand expres din insasi savarsirea faptei.

In acest sens, trebuie avut in vedere ca raspunderea unei autoritati publice care a savarsit a fapta nelegala este o raspundere obiectiva, victima prejudiciului nefiind obligata sa faca dovada vinovatiei, intrucat odata hotarat, de catre instanta de judecata, ca fapta acesteia incalca o norma legala imperativa, nici autoritatea si nici angajatul vinovat nu se vor putea exonera de raspundere prin proba lipsei de vinovatie, deoarece autoritatile publice trebuie sa depuna o diligenta maxima in respectarea dispozitiilor legale ce reglementeaza activitatea acestora, iar in privinta angajatului, incompetenta, nestiinta si, mai ales, reaua-intentie, nu pot fi scuzabile.

In ceea ce priveste cuantumul prejudiciului, Tribunalul retine ca nici sistemul legislativ romanesc si nici normele dreptului european nu prevad in mod concret criterii care sa duca la o reparare pe deplin a daunelor morale, iar acest principiu, al repararii integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decat un caracter estimativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc.

Prin urmare, despagubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, in absenta unor criterii sau probe, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele suferite de partea vatamata, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala.

Cuantificarea daunelor morale se impune a fi realizata in concret, in functie de circumstantele personale ale fiecarei victime, circumstante ce vizeaza atat consecintele sociale cat si cele psihice suferite de acestea.

In speta, prin divulgarea si difuzarea unor probe cu caracter secret administrate in faza cercetarii penale, a fost adusa o atingere onoarei, reputatiei si demnitatii reclamantului, consecintele produse neputand fi nesocotite. Faptul ca in urma trimiterii in judecata a reclamantului, prin rechizitoriul ce a avut in vedere si probele ce au fost divulgate si difuzate in perioada cercetarii penale, acesta a fost condamnat nu poate constitui un argument pentru a aprecia ca acesta nu a suferit un prejudiciu de imagine, respectiv ca nu a fost incalcata prezumtia de nevinovatie.

In concluzie, referitor la intinderea prejudiciului este evident ca aceasta nu poate fi cuantificata potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel incat in functie de imprejurarile concrete ale spetei, statuand in echitate, instanta urmeaza sa acorde despagubiri apte sa constituie o satisfactie echitabila.

In ceea ce priveste cuantumul posibilelor despagubiri acordate, ceea ce trebuie in concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despagubirea ce vine sa compenseze acest prejudiciu si sa aduca acea satisfactie de ordin moral celui prejudiciat.

Instanta apreciaza ca suma de 1.000.000 lei solicitata de catre reclamant este nejustificata si exagerata in raport de prejudiciul suferit, prejudiciu care, asa cum s-a mentionat anterior, nu poate fi cuantificat, iar stabilirea acestuia este lasata la latitudinea judecatorului in functie de circumstantele cauzei.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul apreciaza ca suma de 25.000 lei este una proportionala si echitabila prejudiciului suferit de reclamant si in consecinta va admite in parte actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu parata DNA si va obliga parata la plata catre acesta a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale reprezentand repararea prejudiciului cauzat , precum si a dobanzii legale de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari (avand in vedere ca acesta este momentul la care creanta in bani devine certa, lichida si exigibila) si pana la momentul platii efective”.