Eveniment
EDITORIAL/ESECUL OMULUI AUTONOM – Ziarul Incisiv de Prahova
SCURTĂ INTRODUCERE ÎN GÎNDIREA LUI PETRE ŢUŢEA [1]
Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă,
pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am
cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia,
idioţii?
Tragedia istorică a “omului autonom” a constituit una dintre temele de predilecţie ale gîndirii lui Petre Ţuţea. Marea lui ambiţie a fost, de altfel, aceea de a scrie un tratat de antropologie (pe care n-a mai apucat să-l definitiveze); nu era vorba de o lucrare de antropologie ştiinţifică (atît de la modă astăzi), ci de un discurs filosofico-teologic, axat pe problematica gnoseologică.
Pe acest “om autonom”, căruia i-a făcut o radiografie necruţătoare, a căutat el să-l “vindece”, la modul socratic, de prea multa lui “deşteptăciune”. Cînd spun lucrul acesta, am în minte un articol al lui Nae Ionescu (dascălul mărturisit al lui Petre Ţuţea): “Marea pacoste a istoriei moderne au fost oamenii inteligenţi şi teoriile lor. Mintea omenească e de la natură pornită spre generalizare. Ea porneşte de la fapte simple, şi se ridică repede la teorie. Din nefericire, de cele mai multe ori aceste teorii sînt false; pentru că faptul de la care s-a plecat nu e esenţial. Omul însă crede că teoria lui primează – şi că realitatea trebuie să i se supună. Sînt peste 300 de ani, bunăoară, de cînd omenirea toată e victima unei «teorii»: aceea a individualismului, care a provocat, provoacă şi va mai provoca încă multe dezastre şi adîncă mizerie în toate ramurile existenţei umane. […] Inteligenţa e orgolioasă şi rigidă. Ea vrea să se instituie nu numai în stăpîn absolut, dar şi în demiurg. Şi greşeşte.”[2]. În acest sens naeionescian, “inteligenţa” sau “deşteptăciunea” devin sinonime ale “idealismului prost”. Sau, altfel spus, apanajul acelor oameni despre care se spune îndeobşte că “fac pe deştepţii”.
“Omul autonom” al lui Petre Ţuţea este, prin excelenţă, omul care face pe deşteptul, ajungînd, în cele din urmă, să trăiască în idolatria închipuitei sale deşteptăciuni. Vorbind în termeni creştini, o astfel de atitudine reprezintă antiteza exactă a “sărăciei cu duhul”. Grecescul ptochós din sintagma evanghelică ptochós to pneumatí (“sărac cu duhul”, după traducerile curente, ce redau prepoziţional dativul de relaţie din original) înseamnă de fapt, în contextul respectiv, tocmai “smerit”, “umil” (sensul cel mai concret al cuvîntului este “încovoiat”, “îngenuncheat”; de aici, “sărac”, “sărman”, ca stare materială, dar şi “smerit”, “umil”, ca atitudine sufletească); adevărata sărăcie cu duhul (al cărei tîlc modernitatea pare să-l fi pierdut), departe de a însemna prostie, ignoranţă, naivitate sau îngustime (DEX reţine numai sensul devalidat: “lipsit de inteligenţă, de spirit; prost”…), reprezintă tocmai buna smerire a minţii omeneşti în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Desăvîrşirea însăşi a putut fi definită creştineşte drept “o prăpastie de smerenie” (Sf. Isaac Sirul; ideea este însă prezentă în toată patristica răsăriteană). Numai că “omul autonom” tocmai să se smerească refuză, crezînd, în orgolioasa lui în-singurare, că “sărăcia cu duhul” ar exclude geniul sau erudiţia (prin care se simte el măgulit şi legitimat). Că nu-i aşa, ne-a dovedit-o Petre Ţuţea însuşi – acest mare “sărac cu duhul”, deopotrivă “erudit” şi “genial” (cel puţin în ipostaza de “geniu oral”, pe care nimeni n-a cutezat să i-o conteste).
Fiind atît de opus mentalităţii moderne, apariţia lui în public – ca un mărturisitor “în amurg”, cum îi plăcea să zică – i-a buimăcit pe mulţi. Cînd nu i-a lăsat cu gura căscată (“Nu înţeleg, dar e năpraznic!”), el le-a stricat jalnica formulă de “echilibru existenţial”, bazată, cel mai adesea, pe ignoranţă şi comoditate (căci ce altceva a făcut el decît rechizitoriul “maieutic” al lumii noastre?). Prin el ni s-a dat – într-o vreme a lui “homo faber dominat de homo stultus”, cum repeta adesea – şansa unei “buimăceli” izbăvitoare (înrudite, într-un fel, cu acea “nelinişte metafizică” pe care un Nae Ionescu îşi propunea să o trezească în sufletele auditorilor săi).
Pornind de aici, putem încerca o circumscriere mai exactă a conceptului de “om autonom”, aşa cum se desprinde el din gîndirea lui Petre Ţuţea. O primă distincţie, mai generală, este aceea dintre “omul etern” şi “omul istoric”. Cel dintîi reprezintă făptura arhetipală, creată “după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu. Icoană a omului originar, neatins de păcat şi de moarte, el se opune omului “căzut” în veac şi ontologic desfigurat. Sau, altfel spus, “omul etern” este omenitatea privită sub specia absolutului, în vreme ce “omul istoric” este aceeaşi omenitate în condiţia ei relativă.
O a doua distincţie îl priveşte strict pe “omul istoric”. În ipostaza sa pozitivă, acesta este “omul religios”, cel ce se raportează neîncetat, în suişurile ca şi în căderile sale, la transcendenţa divină şi la propria sa imagine absolută, “suspinînd după mîntuire”, laolaltă cu Firea întreagă, cum spune Apostolul (cf. Rom. 8, 19-22). Pentru Petre Ţuţea, omul religios se realizează suprem în omul creştin. În ciuda aparenţelor, “omul religios” al lui Petre Ţuţea nu-i totuna cu acel homo religiosus al lui Mircea Eliade, dedus “ştiinţific” din materialul magico-mitico-religios al istoriei religiilor. Petre Ţuţea se raportează la omul Revelaţiei depline, la cel ce trăieşte în Hristos şi pentru Hristos. Mircea Eliade a înţeles de minune religiozitatea omului arhaic, dar a avut, din păcate, o proastă întîlnire cu creştinismul, aşa cum am încercat să arăt în altă parte[3]. Aici Petre Ţuţea este mai degrabă de părerea lui Nichifor Crainic: religiile arhaice, precreştine, abia de pot fi numite “religii”; mai potrivit ar fi să le numim “religiozităţi în căutarea lui Dumnezeu”; căci, în vreme ce creştinul Îl trăieşte aievea pe Dumnezeu, în Hristos Cel Întrupat, necreştinul Îl visează imperfect, aproximîndu-L mitologic sau filosofic, cu puteri omeneşti (drama “religiilor naturale”)[4]. Dar Dumnezeul Cel Viu nu poate fi substituit nici de Zeii Fabulei, nici de Dumnezeul abstract al filosofilor! Nu-i mai puţin adevărat că orice om religios, fie el creştin sau necreştin, este principial orientat spre Divinitate, simţindu-se insuficient sieşi şi refuzîndu-se “devenirii oarbe”, “vremii care vremuieşte”.
Ipostaza negativă a “omului istoric” este “omul autonom” de la care am pornit, cel ce raportează totul la sine însuşi, tinzînd să se în-singureze în ţarcul acestei lumi, dominat de trufie şi de amăgire. Împrumutînd termenii lui Bossuet (la care şi Petre Ţuţea obişnuia să facă apel), putem spune că “omul autonom”, ignorînd “calea Domnului”, bîjbîie ca un orb pe “calea omului”. Sau, în termeni augustinieni, el întoarce spatele acelei civitas Dei şi se înfundă, cu perversă voluptate, în civitas terrena.
De fapt, creştineşte vorbind, “autonomia” aceasta este doar una iluzorie. Căci omul, cînd se desprinde de Dumnezeu, nu rămîne “singur” decît în aparenţă. În realitate, el devine “jucărie” sau “unealtă” a diavolului. Răul, s-a spus, nu are bază ontologică, el nefiind altceva decît “lipsa Binelui”, privatio boni (Fericitul Augustin). Prin urmare, absenţa lui Dumnezeu devine, de la sine, prezenţă a diavolului; de aceea, “cetatea pămîntească” a Fericitului Augustin nu este doar civitas terrena pur şi simplu, ci este civitas terrena sive diaboli. Vulgarizînd puţin, omul, dacă nu este al lui Dumnezeu, devine “al dracului” (şi este simptomatic că de la o vreme, în limba română, “a fi al dracului” sau “a fi dat dracului” au devenit expresii laudative!). În fond, ce altceva face acest om decît să repete păcatul luciferic? Poate că dacă un Lucian Blaga nu s-ar fi jucat mai înainte cu termenii aceştia (mai ales în Trilogia cunoaşterii), Petre Ţuţea n-ar mai fi zis “om autonom”, ci de-a dreptul “om luciferic”. Căci, în ultimă instanţă, acesta este “omul autonom”: un om bolnav de luciferism, în sensul strict teologic al cuvîntului.
Acest om autonom sau luciferic poate fi privit din multe puncte de vedere. Petre Ţuţea l-a tratat cu precădere din perspectiva cunoaşterii. De altfel, înainte de toate, “omul autonom”, încîntat de sine însuşi, deviază de regulă sensul existenţei, dinspre mîntuire (soteria), fie spre cunoaştere (“gnosticismul” prost), fie spre creaţie (falsa “demiurgie”). El înlocuieşte viziunea religioasă a lumii cu o viziune culturală; ar vrea să re-gîndească şi să re-creeze lumea lui Dumnezeu cu puterile minţii şi mîinilor omeneşti! Toată existenţa lui devine astfel căutare şi făptuire deşartă, căci caută unde nu este de găsit şi făptuieşte ce nu poate să dureze. Îşi poate umple lumea pînă la refuz, dar nu o poate transcende. Se mişcă năuc în cercul vicios al lui “aici” şi “acum”, în imanenţa Naturii şi a Istoriei, înşelînd şi înşelîndu-se deopotrivă.
Este vorba, pînă la urmă, de o proastă întîlnire cu Realul, pe care îl confundă cu aparenţele (phainomena) acestei lumi sau cu fantasmele minţii sale. De “Realul unic”, care este Dumnezeu, el nu ştie, nu poate sau nu vrea să se apropie. De aceea, cunoaşterea eşuează fie în materialismul pozitivist, fie în idealismul raţionalist, fie – după oboseala prea multor “ratări” – într-un scepticism dezabuzat. “Omul autonom” începe prin a se crede “măsură a tuturor lucrurilor” şi sfîrşeşte prin “a certa” realitatea că nu se potriveşte cu ideile lui, precum Hegel, sau prin a se întreba, asemenea lui Pilat: Quid est veritas? (Ce mai poate fi Adevărul… printre atîtea “adevăruri”?!).
Istoriceşte vorbind, “omul autonom” s-a născut în Grecia filosofilor, a murit în Evul Mediu creştin şi a reînviat o dată cu Renaşterea păgînizantă; a-l aştepta “să moară” din nou, de “moartea bună” a propriei lui suficienţe – acesta ar putea fi sensul ultim al supralicitatei formule a lui Malraux (“Secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc”).
Petre Ţuţea făcea undeva un fel de tipologie a omului cunoscător. Raportaţi la cunoaştere, oamenii ar fi de cinci tipuri: Misticul (“contemplativul” care se deschide, “iluminat”, cu credinţă şi cu smerenie, adevărului etern al Revelaţiei), Căutătorul (rătăcitorul om istoric care “se întreabă, întreabă şi caută”, cu bietele lui puteri omeneşti, rămînînd mereu pradă neliniştii şi neîmplinirii), Scepticul (care nu este, pînă la urmă, decît căutătorul învins de neputinţă), Indiferentul (care este un imbecil prin opţiune) şi Imbecilul (care s-a născut ca atare, reprezentînd, din perspectiva omenească, doar “un deşeu bio-istoric”). Ultimele două tipuri (imbecilul “făcut” şi imbecilul “născut”) neparticipînd propriu-zis la “aventura” cunoaşterii, iar cel de-al treilea fiind doar varianta dezabuzată a celui de-al doilea, vor rămîne în atenţia noastră doar Misticul şi Căutătorul. “Omul autonom” se acoperă, gnoseologic, cu tipul Căutătorului. Incapabil de credinţă, dar dinamizat de orgoliu, el caută “certitudini” şi “consistenţe” acolo unde acestea nu sînt de găsit: în natură, în istorie sau în sinele său autonom. Dacă Misticul trăieşte esenţial, Căutătorul se înfundă în fenomenalitatea fără transcendenţă, în acea “deşertăciune a deşertăciunilor” pe care o deplîngea Ecclesiastul.
Căutător este Filosoful (care jertfeşte raţiunii sale autonome şi “se întreabă” necontenit). Căutător este Ştiinţificul (“omul de ştiinţă”, care jertfeşte prejudecăţii experimentalismului empiric şi “întreabă” naiv lumea, universul). Dar cum “omul de ştiinţă”, istoric şi structural, nu este decît un derivat tîrziu al filosofului (un filosof “căzut” în empirie), Filosoful rămîne ipostaza majoră a Căutătorului. El este omul întrebător prin excelenţă, “un om care transformă în viciu nevoia întrebării”. El dizolvă raţional misterele şi rămîne suspendat de propriile lui întrebări, în limitele fatale ale acestei lumi şi ale ficţiunilor minţii sale (mintea care te minte!): căci ori nu le poate răspunde, ori le dă o mulţime de răspunsuri ipotetice, ce adesea se bat cap în cap, astfel că nu face decît să penduleze între ignoranţa pură şi ignoranţa “savantă” (docta ignorantia în sensul ei pervertit). “Refuzînd Absolutul ca instanţă supremă – scrie Petre Ţuţea – şi absolutizînd ilegitim dimensiunea imanentă a cunoaşterii, spiritul filosofic cade în infinitul rătăcirii raţionale. Căutătorul «alege şi, alegînd, rătăceşte». Asta l-a făcut probabil pe Tertullian să vorbească despre filosofi ca despre nişte «patriarhi ai ereticilor» “[5].
De aceea, lui Petre Ţuţea nu-i plăcea să i se spună “filosof”, ci prefera să se numească pe sine “gînditor creştin”. Strădania lui a fost tocmai aceea de a-l trezi pe “omul autonom” din beţia sa filosofantă, arătîntu-i calea spre Absolutul divin (singurul Real autentic), spre Revelaţia divină ca garanţie veşnică a Adevărului. Căci, în afara Revelaţiei, omul nu va trece niciodată, cu toate demersurile lui autonome, dincolo de întrebarea lui Pilat: “Ce este adevărul?”…
Asta nu înseamnă însă că Petre Ţuţea – cum s-au pripit să concluzioneze unii – nu dădea nici o şansă şi nici un rost filosofiei. Filosofia poate rămîne utilă în măsura în care admite să se pună, cu mijloacele ei, în slujba lui Dumnezeu. Dar nu în slujba Dumnezeului abstract al metafizicienilor sau a acelui metaforic “Dumnezeu al culturii” pe care-l invoca un Constantin Noica, ci în slujba Dumnezeului Celui Viu, a lui Iisus Hristos – Logos-ul Întrupat.
Filosofia ar avea trei soluţii: a) să piară pe limba ei; b) să se consoleze ca slujnică a “ştiinţelor exacte” sau c) să redevină ancilla theologiae. Aceasta din urmă ar fi calea pe care s-ar putea “înălţa smerindu-se”, aşa cum i s-a şi întîmplat de cîteva ori în istorie: cu Apostolul Pavel, cu Origen, cu Augustin, cu Dionisie Pseudo-Areopagitul, cu Ioan Damaschinul, cu Toma de Aquino, cu Grigorie Palama, cu Nicolaus Cusanus, cu Pascal, cu Kierkegaard, cu Maritain, cu Guénon, cu Berdiaev sau cu Nae Ionescu. Şi – de ce nu? – cu Petre Ţuţea însuşi.
Vorbind în termenii filosofiei culturii – şi cred că în manuscrisele lui Petre Ţuţea se află in nuce o întreagă filosofie creştină a culturii –, s-ar zice că noi trăim astăzi nu doar eşecul unui tip antropologic (“omul autonom”), dar şi al tipului de cultură ce s-a creat “după chipul şi asemănarea” lui. Poate că se va găsi într-o zi cine să ducă pînă la capăt, într-o formă mai puţin aforistică, răzleţele gînduri geniale ale lui Petre Ţuţea. Sau, altfel spus, poate că Petre Ţuţea, acest “ultim Socrate”, îşi va găsi un Platon al său, care să se împlinească împlinindu-l. Îţi vine să te întrebi, în ultimă instanţă, dacă nu cumva cele mai strălucite mesaje spirituale ce au ajuns pînă la noi nu sînt caracterizate tocmai de faptul că la origine nu au fost scrise de purtătorii lor, ci doar “propovăduite”, ajungînd să fie consemnate abia în urmă, graţie “ucenicilor” (exemplele cele mai notorii: relaţia Socrate-Platon, în sfera filosofiei; relaţia Hristos-apostoli, în sfera religiei).
Întorcîndu-ne la acea filosofie creştină a culturii despre care tocmai pomeneam, am putea spune, continuînd gîndirea lui Petre Ţuţea (care, la rîndul ei, valorifică “sugestii” naeionesciene), că se constată, în istoria spirituală a omenirii, două mari tipuri alternative de cultură, corespunzînd celor două viziuni fundamentale despre lume: pe de o parte, cultura ancillară (slujitoare), întemeiată pe viziunea teocentrică; pe de altă parte, cultura autonomă (“luciferică”), întemeiată pe viziunea antropocentrică. Pe de o parte, o cultură de verticalitate sacră (cultura omului care-şi venerează Zeii/Zeul), pe de alta, o cultură de orizontalitate profană (cultura omului care se venerează pe sine însuşi). Cultura ancillară a caracterizat, istoriceşte vorbind, Antichitatea timpurie şi Evul Mediu creştin, în vreme ce cultura autonomă a caracterizat Antichitatea clasică (“primul antropocentrism”) şi Modernitatea (“al doilea antropocentrism”, inaugurat, în linii mari, de Renaşterea occidentală).
Astăzi, cînd cultura autonomă pare a-şi trăi falimentul, stăm poate în pragul unei noi epoci de cultură ancillară. Inepţiilor dizolvante ale new age-ismului (care nu-i, în ciuda pretenţiilor sale profetic-novatoare, decît ultima consecinţă a mizeriei spirituale a omului post-medieval) dreapta gîndire creştină le poate opune Tradiţia revigorată a unei smerite şi mîntuitoare “ancillarităţi”. Căci – dacă luăm în serios creştinismul, asemenea lui Petre Ţuţea – omul nu se poate salva fără Dumnezeu; şi, cu atît mai puţin, împotriva lui Dumnezeu.
Răzvan CODRESCU
[1] Nucleul acestei introduceri a fost o comunicare ţinută la simpozionul organizat în anul 1992 (20-22 mai), în aula Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti, mai ales prin strădania teologului Radu Preda (foarte tînărul autor al cărţii Jurnal cu Petre Ţuţea). Cu acel prilej, a fost editată şi o broşură colectivă, intitulată “Ultimul Socrate”. Petre Ţuţea – încercare de portret. De altfel, anul 1992 va fi un adevărat “an Petre Ţuţea”. După un prim pas editorial mai degrabă stîngaci (Bătrîneţea şi alte texte filosofice, Ed. Viitorul Românesc, Bucureşti), au urmat Între Dumnezeu şi neamul meu (Fundaţia Anastasia, Bucureşti – primul mare succes editorial), Mircea Eliade (Biblioteca Revistei “Familia”, Oradea), Omul. Tratat de antropologie creştină. 1. Probleme sau Cartea întrebărilor (Ed. Timpul, Iaşi), Reflecţii religioase asupra cunoaşterii (Ed. Nemira, Bucureşti), Proiect de Tratat. Eros (Ed. Pronto, Braşov – Editura Uniunii Scriitorilor, Chişinău), Philosophia perennis (Ed. Icar – Ed. Horia Nicolescu, Bucureşti), Jurnal cu Petre Ţuţea (Ed. Humanitas, Bucureşti; ed. a II-a: Ed. Deisis, Sibiu, 2002).
[2] Art. “Tot despre prejudecata inteligenţei” (31 ianuarie 1931), în vol. Roza vînturilor – 1926-1933, culegere îngrijită de Mircea Eliade, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1937, pp. 222-225 (reeditare anastatică: Ed. Roza Vînturilor, Bucureşti, 1990). Profesorul îi avea în vedere, ca şi Eminescu odinioară, mai ales pe politicienii care pun “teoriile” mai presus de “realităţi” (fie din interese demagogice, fie din mimetism ideologic).
[3] “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?”, în Puncte cardinale, anul II, nr. 2/14, februarie 1992, p. 6.
[4] A se vedea, de pildă, eseul “Rasă şi religiune”, în vol. Puncte cardinale în haos (Ed. Cugetarea, Bucureşti, f. a. [1936], mai ales pp. 178-179. Întreaga problematică este dezvoltată ulterior în Nostalgia paradisului (Ed. Cugetarea, Bucureşti, 1940; reeditare: Ed. Moldova, Iaşi, 1994).
[5] Petre Ţuţea, “Despre filosofi şi filosofie”, în Puncte cardinale, anul II, nr. 5/17, mai 1992, p. 11 (text inedit, reluat şi în nr. 11/59, noiembrie 1995, p. 8, într-un grupaj dedicat relaţiei dintre religie şi filosofie). Textul respectiv se încheie cu aceste cuvinte: “Oricine, spune Bossuet, e liber să aleagă între «calea omului» şi «calea Domnului». Şi tot el: «Raţiunea omului să tacă atunci cînd intră pe calea Domnului». Nu este vorba să tacă în sensul de a se anula, ci în sensul de a se smeri. Pe cealaltă cale, pe «calea omului», raţiunea sfidează Logosul prin logoree; se semeţeşte şi piere pe limba ei. Filosofia? Nu mi se pare altceva decît o rafinată trăire în promiscuitate cu moartea şi cu neantul…”
(Din vol. De la Eminescu la Petre Ţuţea. Pentru un model paideic al dreptei româneşti, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 213-224)
Eveniment
Cum alegi cele mai potrivite compleuri pentru garderoba de zi cu zi?
Diminețile în care te uiți în dulap și ai impresia că ai multe haine, dar nimic care să se lege într-o ținută coerentă, sunt mai comune decât ne place să recunoaștem. Nu e vorba neapărat de lipsă de opțiuni. De multe ori e pur și simplu oboseala aia mică, domestică, pe care o simți înainte de cafea, când ai vrea să arăți bine fără să negociezi zece minute cu un umeraș încăpățânat.
Tocmai aici intră în joc seturile bine alese. Sunt practice, dar nu într-un fel plictisitor. Au ceva liniștitor în ideea că partea de sus și partea de jos deja se înțeleg între ele, iar tu nu mai trebuie să faci pe stilistul la șapte și jumătate dimineața, cu un ochi la telefon și unul la vremea de afară.
Numai că nu orice compleu e bun pentru viața reală. Una e să arate impecabil într-o fotografie de produs, cu lumina perfectă și modelul care pare că n-a alergat niciodată după autobuz, și alta e să funcționeze într-o zi normală, cu mers mult, birou, cumpărături, poate o cafea pe fugă și, cine știe, o vizită spontană la cineva drag. Alegerea potrivită ține de material, croială, proporții, ritmul tău de viață și chiar de starea pe care vrei s-o porți pe tine.
De ce au ajuns compleurile o alegere atât de iubită
Există haine care cer mult de la tine și haine care te ajută. Un compleu reușit intră în a doua categorie. Îți oferă impresia de ținută pusă la punct fără să te oblige la prea multă planificare, iar asta, sincer, valorează mult în garderoba de zi cu zi.
În ultimii ani, ideea de garderobă utilă a câștigat teren. Editorii Vogue vorbesc despre piese de bază versatile, purtate sezon după sezon, iar Who What Wear insistă pe ideea unui dulap construit conștient, din piese care se combină ușor și reduc stresul deciziilor zilnice. În același registru, publicațiile de stil observă că seturile coordonate sunt apreciate tocmai pentru că oferă o formulă rapidă, coerentă și ușor de adaptat pentru contexte diferite.
Aici apare farmecul lor real. Nu doar că arată bine împreună, dar pot fi despărțite și purtate separat, ceea ce înseamnă că un singur compleu bun poate da naștere la mai multe ținute. Bluza merge cu jeanși, pantalonii merg cu o cămașă simplă, iar dintr-odată hainele tale lucrează mai inteligent.
Mai e ceva. Un compleu bun îți dă o anumită siguranță. Te îmbraci repede, te privești în oglindă și ai senzația că ești deja așezată în ziua ta, că nu mai trebuie să repari nimic. Uneori fix asta lipsește.
Garderoba de zi cu zi nu cere spectaculos, ci potrivit
Când alegi un compleu pentru purtare frecventă, tentația e să te lași dusă de piesa cea mai fotogenică. Un imprimeu puternic, o culoare foarte la modă, un material care cade superb în poze. Numai că garderoba zilnică nu trăiește din fotografii, trăiește din repetiție.
Asta înseamnă că primul criteriu nu ar trebui să fie efectul de wow, ci cât de des îl vei purta fără să simți că te-ai costumat. Dacă îl vezi mergând cu adidași, cu un trench simplu, cu o geantă obișnuită și chiar cu geaca ta favorită, atunci e un semn bun. Dacă îl poți imagina doar într-un context perfect, cu pantofi perfecți și păr perfect, probabil va rămâne mai mult în dulap decât pe tine.
Hainele pentru viața de zi cu zi trebuie să aibă ceva ușor de locuit. Nu spun să fie banale, deloc. Dar au nevoie de acea naturalețe care nu te face să te întrebi la fiecare oră dacă te strânge, dacă se șifonează, dacă te lățește sau dacă pare prea mult pentru o simplă ieșire după pâine.
Începe cu stilul tău real, nu cu versiunea ta imaginară
Aici, sincer, multe cumpărături o iau razna. Nu fiindcă femeile nu știu ce le place, ci fiindcă uneori cumpără pentru o viață pe care încă nu o trăiesc. Pentru brunch-uri elegante în fiecare weekend, pentru drumuri line între întâlniri creative, pentru o disciplină vestimentară pe care marțea, la ora opt, nu o mai are nimeni.
Un compleu bun trebuie ales pentru rutina ta reală. Dacă mergi mult pe jos, ai nevoie de libertate de mișcare și materiale care rezistă decent la purtare. Dacă lucrezi într-un mediu relaxat, poate funcționează un set din bumbac gros, jerseu compact sau tricot fin. Dacă ai nevoie să pari ușor mai îngrijită, atunci un compleu cu pantaloni drepți și sacou lejer ori o variantă din stofă subțire poate face treabă excelentă.
Gândește-te, fără să idealizezi prea mult, cum arată o săptămână obișnuită. Câte ore stai pe scaun, cât mergi, cât de des intri și ieși din spații încălzite, cât de des te vezi în situații în care vrei să pari aranjată, dar nu scorțoasă. Răspunsurile astea valorează mai mult decât orice trend.
Materialul schimbă totul, chiar dacă uneori îl ignorăm
Un compleu poate avea o croială minunată și totuși să nu fie o alegere bună dacă materialul nu lucrează în favoarea ta. În purtarea de zi cu zi, textura, respirabilitatea și felul în care țesătura se comportă după câteva ore contează enorm. Uneori chiar mai mult decât designul.
Bumbacul este, de regulă, o alegere excelentă pentru seturile casual. Respiră bine, se simte familiar pe piele și nu dă senzația aia de haină care te obligă să stai dreaptă ca să arate bine. Dacă are și un mic procent de elastan, cu atât mai bine, fiindcă se mișcă frumos și nu devine rigid.
Inul este superb, mai ales în sezonul cald, dar trebuie acceptat cu tot cu firea lui. Se șifonează, iar asta face parte din farmecul lui. Dacă te enervează orice cută apărută după o oră de purtare, probabil nu e alegerea ideală pentru compleul tău de zi cu zi, chiar dacă pe umeraș pare poveste.
Tricotul fin sau jerseul de calitate pot fi extraordinare pentru seturi comode, mai ales toamna și iarna. Au acea moliciune care te face să le alegi din reflex. Totuși, e important să verifici cum se așază în zonele sensibile, la genunchi, la coate, în jurul șoldurilor, pentru că unele materiale se pot deforma repede.
Stofa subțire, amestecurile cu viscoză și materialele fluide sunt foarte bune când vrei o ținută care să arate îngrijit fără să fie rigidă. În plus, multe dintre ele trec elegant dinspre zi spre seară. Contează însă ca țesătura să nu fie prea subțire sau prea lucioasă, altfel compleul poate părea mai degrabă festiv decât practic.
Publicațiile de modă insistă tot mai mult pe piese versatile, pe straturi ușor de combinat și pe materiale care susțin purtarea repetată, nu doar efectul vizual de moment. Tocmai de aceea, când alegi un set pentru uz frecvent, merită să pui mâna pe material și să-l judeci cât mai puțin romantic și cât mai sincer.
Croiala bună nu urmează doar corpul, ci și ritmul tău
Se spune des că o haină trebuie să avantajeze silueta. E adevărat, desigur, dar formula asta e puțin prea vagă. În viața reală, o croială bună nu doar că îți vine bine, ci te lasă să trăiești în ea fără să te pedepsească la fiecare mișcare.
Un pantaloni foarte strâmt poate arăta impecabil în cabinele de probă și să devină obositor după două ore. Un sacou foarte structurat poate ridica ținuta, dar dacă nu poți sta comod la birou sau într-o mașină, începe să pară o idee frumoasă și atât. Un top foarte scurt poate funcționa excelent în anumite contexte, însă pentru garderoba zilnică ai nevoie, de obicei, de ceva mai flexibil.
Cele mai reușite compleuri sunt cele în care proporțiile par firești. Pantalonii drepți sau ușor largi, fustele line, hanoracele curate, fără volume inutile, cămășile lejere și sacourile relaxate tind să reziste mai bine în timp. Nu fiindcă ar fi lipsite de personalitate, ci fiindcă nu depind excesiv de o modă trecătoare.
Mai ales la seturi, echilibrul contează mult. Dacă partea de sus e amplă, partea de jos ar trebui să păstreze o linie clară. Dacă pantalonii sunt foarte largi, topul are nevoie de structură sau măcar de o lungime bine gândită. Altfel, compleul nu mai pare effortless, cum spun revistele, ci doar prea mult material într-o zi obișnuită.
Culoarea potrivită este cea pe care nu o obosești repede
Poți iubi o culoare și totuși să nu fie bună pentru un compleu de zi cu zi. Asta nu înseamnă că trebuie să alegi doar bej, gri, bleumarin și alte nuanțe cuminți până la anonimat. Înseamnă doar că merită să observi ce porți cu adevărat, nu ce admiri la altele.
Nuanțele neutre au avantajul că se combină ușor și obosesc greu. Un compleu crem, taupe, gri călduț, bleumarin sau maro ciocolatiu poate fi purtat de multe ori fără să pară mereu același. Cu alte accesorii, alt strat deasupra, altă încălțăminte, își schimbă repede tonul.
Culorile saturate pot fi minunate, mai ales dacă știi că te reprezintă. Un verde stins, un burgundy, un albastru petrol sau un roz prăfuit pot aduce viață garderobei fără să devină greu de integrat. Doar că e bine să alegi o nuanță care se întâlnește deja cu restul hainelor tale, nu una care cere un dulap nou ca să poată fi purtată.
Tendințele actuale favorizează atât neutrele de bază, cât și accentele de culoare introduse prin seturi ușor de separat și recombinat. Asta face compleurile și mai utile, fiindcă poți cumpăra o culoare care te scoate puțin din rutină, dar fără să te condamne la o singură formulă de styling.
Imprimeurile cer mai multă atenție decât par la început
Aici părerile sunt împărțite. Unele femei se simt grozav în imprimeuri și le poartă cu o naturalețe care nu poate fi învățată. Altele, deși le admiră, au mereu senzația că imprimeul intră primul într-o încăpere și ele abia apoi.
Pentru garderoba de zi cu zi, un compleu imprimat poate fi o alegere foarte bună doar dacă motivul nu te limitează prea mult. Dungile discrete, carourile fine sau motivele geometrice simple sunt de obicei mai ușor de purtat decât florile foarte mari ori desenele extrem de contrastante. Nu e o regulă rigidă, doar o observație pe care multe cumpărături pripite o confirmă.
Mai contează și cât de ușor poți separa piesele. Dacă imprimeul e foarte specific, pantalonii sau bluza vor fi mai greu de combinat cu alte haine. Asta reduce utilitatea compleului, iar pentru garderoba zilnică utilitatea chiar ar trebui să cântărească serios.
Mărimea corectă nu este cea care te flatează în oglindă timp de două minute
Probabil aici se fac cele mai multe compromisuri. O haină ușor mai mică poate părea suportabilă în cabină. O haină ușor mai mare poate părea reparabilă din accesorii sau încălțăminte. În realitate, dacă mărimea nu e bună, compleul nu va avea viață lungă în dulapul tău.
Un set pentru zi de zi trebuie probat în mișcare. Așază-te, ridică brațele, fă doi pași mai mari, trage aer adânc. Verifică dacă pantalonii trag într-o zonă, dacă bluza se ridică prea mult, dacă sacoul se încrețește urât când închizi brațele. Sună banal, știu, dar tocmai detaliile astea despart o achiziție bună de una pe care o regreți discret după prima purtare.
Mai există și tentația de a cumpăra pentru silueta pe care speri s-o ai peste o lună. Nu e cea mai dreaptă formă de optimism. Garderoba de zi cu zi ar trebui să îți fie aliată în prezent, nu promisiune pentru altă versiune a ta.
Caută compleuri care pot fi purtate și împreună, și separat
Adevărata valoare a unui set apare când fiecare piesă are viață și singură. Poate părea un detaliu secundar, dar nu este. Dacă pantalonii merg cu tricouri simple, pulovere fine și cămăși albe, ai câștigat enorm. Dacă partea de sus se potrivește cu jeanși, fuste sau pantaloni drepți, și mai bine.
Așa se construiește o garderobă inteligentă, nu doar una ordonată. Un compleu purtat doar în formula lui originală poate fi frumos, dar nu foarte eficient. În schimb, unul care se desface în două sau chiar trei direcții diferite te ajută să scoți mai mult din fiecare cumpărătură.
Who What Wear subliniază tocmai această logică a capsulei vestimentare, în care piesele trebuie să colaboreze între ele și să reducă efortul zilnic de a compune ținute. Iar revistele care urmăresc tendințele seturilor coordonate observă același lucru: farmecul lor stă și în faptul că pot fi dispersate ușor în restul garderobei.
Gândește compleul în funcție de anotimp, nu doar de aspect
Un set superb din tricot dens poate părea tentație pură în magazin, dar dacă locuiești într-un loc unde intri repede în spații supraîncălzite, riști să-l porți mai rar decât ai crezut. La fel, un compleu foarte subțire și fluid poate fi minunat vara, dar aproape inutil dacă petreci mare parte din an în temperaturi schimbătoare.
Pentru primăvară și toamnă, cele mai practice sunt materialele medii, suficient de ușoare cât să permită stratificarea și suficient de consistente cât să nu pară neterminate. Vara cere fibre respirabile, croieli lejere și culori care nu absorb tot soarele din oraș. Iarna funcționează mai bine seturile care pot primi dedesubt sau deasupra încă un strat fără să devină incomode.
Vogue atrage atenția că piesele de bază purtate frecvent trebuie să reziste de la un sezon la altul tocmai prin capacitatea lor de a fi suprapuse și adaptate. Cu alte cuvinte, un compleu bun pentru zi cu zi nu trăiește singur, ci împreună cu paltonul, cardiganul, geaca și încălțările tale obișnuite.
Nu ignora încălțămintea cu care îl vei purta de fapt
Aici se rupe filmul, cum se spune. În magazin sau online vezi setul cu pantofi impecabili, poate cu sandale fine, poate cu botine elegante. În viața ta de zi cu zi, însă, îl vei purta probabil cu adidași, mocasini, balerini, ghete joase sau ceva ce nu te trădează după două stații.
De aceea merită să-ți imaginezi compleul exact cu încălțămintea pe care o folosești cel mai des. Dacă pantalonii cer mereu toc pentru a cădea bine, poate nu sunt cei mai practici pentru rutina ta. Dacă tivul se lovește de asfalt cu pantofi comozi, setul începe să coste mai mult decât pare, pentru că va cere retușuri sau compromisuri.
Un compleu cu adevărat bun are această modestie funcțională. Arată bine și cu încălțări normale, nu doar cu versiunea idealizată a unei zile fără grabă.
Când merită să alegi un compleu casual și când unul mai structurat
Nu toate seturile trebuie să facă același lucru. Unele sunt perfecte pentru zilele relaxate, altele pentru contexte în care vrei să pari puțin mai adunată. E bine să știi de la început ce rol îi ceri.
Compleul casual, din bumbac, tricot, jerseu sau materiale moi, e ideal pentru alergătura obișnuită. Merge la drumuri prin oraș, la cafea, la birouri relaxate și în acele zile în care vrei confort clar, dar fără senzația de pijama ieșită din casă. Cheia este să aibă linii curate și un material care nu arată ieftin după două spălări.
Compleul structurat, cu pantaloni mai bine croiți, vestă, sacou sau cămașă asortată, e util când ai întâlniri, prezentări, vizite sau pur și simplu chef să te simți mai compusă. Nu trebuie să fie rigid ca un costum clasic. Din contră, cele mai reușite variante sunt cele care păstrează rafinamentul, dar lasă corpului loc să respire.
În garderoba de zi cu zi, ideal este să ai măcar un set care înclină spre casual și unul care poate urca lejer spre smart casual. Revistele de modă tratează tot mai des această zonă intermediară, unde hainele trebuie să echilibreze relaxarea cu un aer îngrijit, fără să cadă nici în monotonie, nici în exces.
Bugetul trebuie gândit în cost per purtare, nu în impulsul de moment
Un compleu ieftin poate fi o idee bună dacă materialul e decent, croiala simplă și șansele de purtare mari. La fel de bine, poate fi o cheltuială risipită dacă după două spălări și-a pierdut forma și după trei purtări deja nu-ți mai place cum stă. Pe de altă parte, nici varianta scumpă nu este automat salvatoare.
Pentru garderoba de zi cu zi, merită investit mai ales în seturile pe care le vei purta des și în multe feluri. Dacă poți construi cu ele minimum patru sau cinci combinații diferite, deja costul lor se justifică mai ușor. Când o piesă stă mult în dulap așteptând o ocazie specială, chiar și un preț mic ajunge mare.
Poate sună foarte pragmatic, dar moda de zi cu zi are nevoie și de un pic de matematică. Nu rece, nu cinică, doar sinceră. Cât de des o vei purta, cât de ușor o vei întreține, cât de bine rezistă și cât de repede te saturi de ea.
Cum îți dai seama că un compleu te reprezintă cu adevărat
Uneori simți imediat. Îl probezi și nu ai impulsul să tragi de el, să-l explici, să-l negociezi. Nu cauți scuze pentru lungime, pentru cusături, pentru culoare. Pur și simplu îți vine și te face să te recunoști.
Alteori, semnele sunt mai discrete. Te gândești spontan la trei situații în care l-ai purta. Îți imaginezi cu ce geantă merge, cu ce jachetă, cu ce cercei. Nu te întrebi dacă e prea mult sau prea puțin. Parcă își găsește singur locul printre hainele tale.
Asta contează mai mult decât pare. Fiindcă un compleu potrivit nu trebuie doar să te îmbrace, ci să-ți simplifice ziua și să-ți susțină felul de a fi. Stilul personal nu e ceva solemn. E, mai degrabă, suma acelor alegeri care nu te obosesc și totuși te fac să te simți bine în pielea ta.
O singură piesă bună poate schimba felul în care îți folosești tot dulapul
Partea frumoasă la seturile bine alese este că ele aduc ordine fără să pară rigide. Te ajută să vezi mai limpede ce îți lipsește și ce ai deja. Uneori, după ce găsești compleul potrivit, observi că restul garderobei începe să se lege altfel în jurul lui.
Poate de aceea atâtea femei caută astăzi variante ușor de integrat, care oferă confort, versatilitate și o notă de coerență vizuală într-o garderobă reală, nu imaginară. Un set bine ales nu este un moft și nici o soluție leneșă. Este, mai degrabă, o formă de inteligență practică aplicată stilului personal.
Dacă ești în faza în care vrei să compari variante purtabile și ușor de adaptat pentru rutina ta, merită să te uiți atent și la selecții de compleuri dama care pun accent pe combinații deja armonizate și pe piese ce pot fi desprinse și purtate în mai multe formule.
Ce merită să reții înainte de cumpărare
Cel mai potrivit compleu pentru garderoba de zi cu zi nu este neapărat cel mai spectaculos și nici cel mai la modă. Este cel pe care îl îmbraci fără ezitare, care se așază bine când te miști, care nu te obligă la încălțăminte imposibilă și care îți permite să construiești mai mult de o singură ținută.
Alege cu ochii deschiși spre material, croială, proporții și felul în care arată după câteva ore, nu doar după două minute în oglindă. Gândește-l în raport cu viața ta reală, cu temperatura de afară, cu drumurile tale, cu obiceiurile tale și, poate cel mai important, cu felul în care vrei să te simți într-o zi obișnuită.
Un compleu bun are ceva liniștit în el. Nu te strigă, nu te împinge, nu te transformă în altcineva. Te ajută să fii tu, doar ceva mai așezată, mai coerentă și mai pregătită pentru tot ce aduce ziua. Iar într-o garderobă folosită pe bune, asta chiar înseamnă mult.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
SGS a semnat un acord final pentru achizitionarea ATS, un important operator american

SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta semnarea unui acord final pentru achizitionarea intregului capital social al Applied Technical Services („ATS”), un important furnizor de solutii specializate de testare, inspectie, calibrare si criminalistica din America de Nord. Se asteapta ca ATS sa genereze vanzari de 460 milioane USD si EBITDA de 95 milioane USD inaintea sinergiilor prevazute pentru 2026.
Avand o istorie de aproape 60 de ani, ATS este un jucator american mare si diversificat care detine un brand puternic si o cultura a serviciilor de calitate. Compania furnizeaza solutii si servicii pe piete finale puternic reglementate si cu o rata de crestere ridicata, cum ar fi industria prelucratoare, industria aerospatiala si de aparare, productia si distributia de energie si asigurari. Cu o echipa de 2.100 de profesionisti calificati si o retea de 85 de facilitati de ultima generatie amplasate strategic in Statele Unite, ATS deserveste o baza extinsa de clienti de top dintr-o gama larga de industrii.
Tranzactia va consolida pozitia SGS in SUA, vanzarile anuale totale urmand sa depaseasca 1,5 miliarde USD in America de Nord. Achizitia marcheaza o etapa majora in ambitia SGS de a-si dubla vanzarile in regiune pana in 2027, fata de 2023. De asemenea, va permite SGS sa se extinda in noi domenii atractive. Complementaritatea ofertelor si a clientilor deschide oportunitati semnificative pentru vanzari incrucisate.
Achizitia este evaluata la 1.325 de milioane USD, ceea ce corespunde unui multiplu de 11,2 ori EBITDA 2026, incluzand sinergiile „run rate”. Se preconizeaza sinergii EBITDA de cel putin 30 de milioane USD pe an in termen de 3 ani de la incheierea tranzactiei, datorita rationalizarii costurilor si oportunitatilor de vanzari incrucisate. Achizitia va avea un efect pozitiv asupra EPS incepand cu primul an. De asemenea, se asteapta ca SGS sa imbunatateasca rata de crestere a veniturilor si marja veniturilor operationale ajustate, datorita sinergiilor.
Tranzactia este supusa conditiilor obisnuite de vanzare si se preconizeaza ca se va finaliza pana la sfarsitul anului 2025 / inceputul anului 2026.
Géraldine Picaud, CEO al SGS, a comentat: „Suntem foarte bucurosi ca am semnat achizitia Applied Technical Services. Aceasta tranzactie va accelera semnificativ executarea Strategiei 27 prin consolidarea prezentei noastre in America de Nord. ATS dispune de echipe exceptionale, foarte calificate, cu o integritate puternica si o cultura orientata spre client. Prin conjugarea fortelor noastre in SUA, vom obtine o crestere durabila, sinergii si vom crea valoare adaugata pe termen lung pentru actionari. Suntem extrem de incantati de viitoarele oportunitati.”
Despre SGS
SGS este lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii. Operam o retea de peste 2.500 de laboratoare si centre de afaceri in 115 tari, sustinute de o echipa de 99.500 de profesionisti dedicati. Avand peste 145 de ani de excelenta in domeniul serviciilor, imbinam precizia si acuratetea specifice companiilor elvetiene, pentru a sprijini organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.
Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniaza angajamentul asumat in ceea ce priveste credibilitatea, integritatea si seriozitatea, permitand partenerilor sa prospere in conditii de maxima siguranta. Ne oferim serviciile specializate cu mandrie prin intermediul brandului SGS si al altor marci specializate de incredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe si Nutrasource.
SGS este cotata la bursa elvetiana SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).
-
Uncategorizedacum 7 zile„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
Uncategorizedacum 6 zileMini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active
-
Afaceriacum 6 zileThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Uncategorizedacum 6 zileScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Uncategorizedacum 5 zileDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel
-
Uncategorizedacum 4 zileUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Afaceriacum 3 zileMentenanța profundă: De ce este mai eficientă cu dezvoltatorul original

