Executia bugetară din luna noiembrie 2025 a surprins prin rezultate fără precedent în ultimii ani, arătând o îmbunătățire semnificativă a încasărilor și o gestionare mai eficientă a cheltuielilor publice. Analiza cuprinzătoare publicată de Iancu Guda pe blogul său detaliază o creștere remarcabilă a veniturilor din TVA față de 2024, alături de scăderi consistente ale cheltuielilor de personal și ale subvențiilor, evoluții care, potrivit autorului, reflectă atât o conformare fiscală mai bună, cât și efectele reformelor începute.

Totodată, deficitul raportat la PIB continuă să se reducă, iar fondurile europene atrase ating niveluri record. Cu o perspectivă informată asupra situației fiscale actuale, articolul oferă cifre, grafice și interpretări esențiale pentru înțelegerea direcției economice a României.

„Tocmai ce am analizat execuția bugetară pentru luna noiembrie. Adevărul – CEA MAI BUNĂ REALIZARE DIN ULTIMII 15 ani, atât pe încasări (pentru prima dată din 2010 când încasările la TVA cresc într-o singură lună cu 30% față de aceeași lună de anul trecut, DUBLU față de nivelul implicat de inflație – creștere taxă – scădere consum), cât și pe reducerea de cheltuieli (pentru prima dată în ultimii 15 ani când costurile de personal și subvențiile în sectorul public scad cu peste 1 miliard Lei / lună). Cifrele pe fondurile europene sunt CELE MAI BUNE DE LA ADERAREA LA UE până în PREZENT (18 ani !!!) Cifre obiective mai jos, 5 argumente esențiale detaliate mai departe.

Cred că aprecierea pentru aceste rezultate trebuie să se ducă în primul rând către contribuabilii cinstiți care au plătit taxele și impozitele, deși nu este deloc ușor când povara fiscală crește. Mediul privat și-a făcut treaba. Reformele din sectorul public încep să se vadă, dar trebuie accelerate (reforma din justiție și eliminare pensii speciale, ambele blocate cu sprijinul PSD și AUR, plus multe altele despre care am tot scris și voi continua să o fac.)

Deficitul public raportat la PIB scade la -7,1% (nov 2024) la 6,4% (nov 2025) și cu siguranță NU va depăși 8% pentru tot anul (vs 8,2% ținta asumată la UE). Suntem pe drumul cel bun să avem deficit fiscal circa 6% anul acesta, 4% anul 2027 și sub 3% în 2028 (fără precedent în ultimul deceniu), în condițiile în care investițiile pe fonduri europene accelerează maximum și se pot construi autostrăzi doar în perioada 2025-2030 aproape cât avem în momentul de față (circa 1000 km autostradă construiți în 5 ani, cu bani europeni, cât am construit în ultimii 35 ani).”

Puteţi citi întreaga analiză pe iancuguda.ro

Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.

Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.

În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:

– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.

Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook

Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.

Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.

Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.

Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com

Mult timp, medicina preventivă a funcționat aproape după o regulă simplă: ai împlinit o anumită vârstă, intri în programul de screening, faci aceeași investigație, la același interval, la fel ca restul lumii din grupa ta de vârstă. Fără prea multe întrebări, fără prea multe nuanțe. Era, cumva, un fel de „linie de producție” a controalelor de rutină.

Pe măsură ce au trecut anii, ne-am dat însă seama de un lucru foarte firesc: oamenii nu se aseamănă nici la riscul de boală. O femeie care are mai multe rude cu cancer, care a început menstruația foarte devreme, are sânii foarte denși și a făcut deja o biopsie mamară nu pornește deloc din același loc cu o femeie fără niciun factor de risc cunoscut. Intuiția o simțeam cu toții, doar că medicina avea nevoie de timp ca să o traducă în reguli clare.

Din această diferență de „linie de start” a apărut ideea de screening personalizat. În loc să invităm toată lumea la aceleași teste, la același interval, încercăm să adaptăm investigațiile la riscul real al fiecărei persoane. Unii vor avea nevoie de controale mai dese și, uneori, de investigații suplimentare.

Alții, dimpotrivă, pot fi urmăriți mai rar, cu mai puține teste, fără să le punem sănătatea în pericol. Este o schimbare de mentalitate: de la „am trecut de 50 de ani, trebuie să fac X” la „în funcție de povestea mea, ce fel de prevenție mi se potrivește”.

Ce înseamnă, de fapt, screening

Ca să înțelegem unde se duce medicina, trebuie să ne amintim mai întâi ce este screeningul clasic. Screening înseamnă să cauți o boală înainte să dea semne, la persoane aparent sănătoase. Nu vorbim de diagnostic, adică situația în care ai deja simptome și cauți explicația lor, ci de încercarea de a prinde boala foarte devreme, când nu deranjează, dar lucrează în tăcere.

Exemplele clasice sunt ușor de recunoscut: mamografia pentru depistarea cancerului de sân, testul Babeș Papanicolau sau testarea HPV pentru colul uterin, colonoscopia ori testele de sânge ocult în scaun pentru colon, uneori PSA pentru prostată, în funcție de recomandările medicului. Toate acestea se adresează unor oameni care, de cele mai multe ori, se simt bine.

Screeningul clasic se bazează aproape mereu pe vârstă și sex. De la o anumită vârstă în sus, toți cei dintr-o categorie sunt invitați la aceeași investigație. Este simplu de organizat la nivel de sistem de sănătate și ușor de explicat în campanii. Doar că nu ține cont de diferențele reale dintre oameni. Așa a apărut nevoia unei abordări mai fine.

Când devine screening-ul „personalizat”

Screening-ul personalizat este, dacă vrei, un pas mai departe față de schema clasică. În loc să întrebăm doar „câți ani ai?”, începem să adunăm un tablou mai amplu: istoricul familial de cancer sau alte boli grave, stilul de viață, anumite caracteristici hormonale, ce alte boli ai, cum arată investigațiile făcute până acum, dacă există particularități genetice, cum arată țesutul tău mamar sau colonul tău, ce medicamente iei și cum ai răspuns la tratamente anterioare.

Pe scurt, screening-ul personalizat înseamnă două lucruri care se împletesc. Mai întâi se estimează riscul tău individual de a face o anumită boală, de exemplu cancer de sân în următorii 5 sau 10 ani.

Apoi, pe baza acestui risc, medicul construiește un plan adaptat: de la ce vârstă are sens să începi investigațiile, ce fel de investigații sunt potrivite pentru tine și la ce interval, iar uneori și ce măsuri de prevenție activă merită discutate, de la schimbări de stil de viață până la trimitere la genetică.

Poate suna foarte teoretic, dar în multe țări astfel de programe nu mai sunt doar idei pe hârtie. Există deja proiecte, mai ales în zona cancerului de sân, în care femeile sunt împărțite în grupe de risc și li se propune o schemă de urmărire adaptată profilului lor. E un drum în lucru, nu ceva perfect, însă direcția este clară.

Cum se calculează riscul personal

Nu există o singură „rețetă” universală prin care să se calculeze riscul, dar principiul este cam același. Se folosesc modele statistice, niște scoruri de risc care combină mai mulți factori. Unele sunt mai simple și iau în calcul doar vârsta și câteva date de bază.

Altele seamănă mai degrabă cu un contabil al sănătății, care pune laolaltă densitatea sânilor la mamografie, istoricul familial, vârsta primei menstruații, la câți ani ai avut primul copil, dacă ai urmat terapii hormonale, indicele de masă corporală, consumul de alcool, eventual rezultate de la teste genetice.

În câteva minute, aceste calculatoare de risc pot oferi o estimare: care este riscul tău de a dezvolta, de exemplu, cancer de sân în următorii ani și cum te situezi față de media populației. Nu ghicesc viitorul, dar sunt suficiente pentru a spune dacă te afli într-o zonă de risc crescut, mediu sau scăzut. Iar această încadrare schimbă logica planului de screening.

Dacă ești încadrată într-un risc mai mare, este posibil ca medicul să îți recomande controale mai dese, combinații de investigații sau trimitere la genetică. Dacă te afli într-o zonă de risc scăzut, e foarte probabil să rămâi în ritmul standard de screening sau, în unele situații, chiar să poți fi urmărită ceva mai rar, tocmai pentru a evita teste inutile.

Două femei, aceeași vârstă, riscuri diferite

Ca să fie mai clar cum arată asta în viața reală, imaginează-ți două femei de 50 de ani, care se programează, în același timp, pentru un control de rutină. La prima vedere, par în aceeași situație: aceeași vârstă, aceeași recomandare teoretică de mamografie.

Prima nu are rude cu cancer de sân, nu fumează, nu are boli cronice importante. A născut relativ devreme, a alăptat, nu a urmat terapii hormonale de lungă durată și are un stil de viață destul de echilibrat, cu puțin sedentarism, puțin stres, cât se poate în ritmul vieții de azi.

A doua are mamă și soră cu cancer de sân, a început menstruația foarte devreme, nu a avut sarcini, are sâni foarte denși și a trecut deja printr-o biopsie mamară pentru o leziune benignă. Pe scurt, poartă în spate un bagaj cu mai multe avertismente.

După modelul clasic de screening, ambele ar primi exact aceeași recomandare, același interval de mamografii și cam atât. Într-un program personalizat, a doua femeie ar intra într-o categorie de risc crescut și ar putea primi recomandări de controale mai dese, eventual completate cu alte metode imagistice, sau chiar trimitere la un consult de genetică, în timp ce prima ar rămâne în ritmul standard, fără să fie împovărată de investigații suplimentare fără un motiv solid.

Nu e vorba că una „merită” mai multă atenție decât cealaltă, ci că resursele limitate trebuie așezate acolo unde șansa de problemă este mai mare, iar unde riscul este mic, să nu transformăm prevenția într-un maraton de teste.

Screening personalizat în cancerul de sân

Când se vorbește astăzi despre screening personalizat, cel mai des se dă exemplul cancerului de sân. Aici există deja multe date, modele de risc și studii aflate în derulare. Ideea este să nu mai fie suficient criteriul „ai peste 50 de ani, vii la mamografie la doi ani”, ci să se țină cont de particularitățile fiecărei femei.

În strategiile moderne, femeile sunt împărțite în grupe de risc scăzut, mediu și crescut. Pentru fiecare grupă se poate adapta vârsta de început a screeningului, frecvența controalelor și combinația de investigații. O femeie cu risc crescut ar putea avea nevoie de mamografii mai dese, la care să se adauge uneori RMN mamar sau ecografie, în timp ce o femeie cu risc scăzut ar putea fi chemată mai rar, reducând astfel expunerea la radiații și numărul de alarme false.

Investigațiile de bază rămân aceleași: examenul clinic al sânilor, mamografia, ecografia, RMN-ul mamar, iar când este cazul, testarea genetică pentru mutații precum BRCA1 și BRCA2 sau alte analize mai noi. Elementul nou nu este aparatul, ci felul în care se ia decizia. Cui îi sunt recomandate investigații suplimentare, cât de des, pe baza cărui scor de risc și cu ce explicații, astfel încât prevenția să nu se transforme în teamă permanentă.

Densitatea sânului și rolul ei

Un detaliu despre care se vorbește mult în ultimii ani este densitatea sânului. Sânii foarte denși nu sunt doar mai greu de interpretat la mamografie, ci sunt asociați și cu un risc ceva mai mare de cancer. Pe imagine, țesutul dens apare alb, la fel ca tumorile, iar asta poate ascunde leziuni mici, care altfel ar fi ușor de observat.

La femeile cu sâni foarte denși, combinarea mamografiei cu alte metode, cum ar fi ecografia sau anumite forme de RMN, poate descoperi mai multe cancere în stadii timpurii. Într-un program de screening personalizat, densitatea sânului nu este doar o notă de subsol în raportul imagistic, ci un factor care intră direct în calculul de risc și poate schimba recomandarea legată de frecvența și tipul controalelor.

Avantajele și limitele screening-ului personalizat

Privit de la distanță, întreg conceptul poate părea o complicare în plus. Dacă ne apropiem, vedem că ideea este, de fapt, destul de pragmatică. Pe de o parte, oferă șanse mai bune celor care chiar au un risc mare, pentru că îi identifică mai repede și le propune investigații și măsuri suplimentare înainte să apară boala. Pe de altă parte, îi ferește pe cei cu risc scăzut de teste inutile, de alarme repetate și de biopsii care se termină cu „a fost totul bine, dar ne-am speriat serios”.

Nu trebuie ignorat nici costul emoțional al screeningului clasic. Programele bazate doar pe vârstă aduc și zile de așteptare, și nopți întoarse pe toate părțile, și telefoane date medicilor sau prietenilor, toate pentru un rezultat care, de cele mai multe ori, e liniștitor. Screeningul personalizat încearcă să găsească un echilibru mai sănătos între beneficiile depistării precoce și posibilele neajunsuri ale testelor.

Sigur că nu este un basm cu final perfect. Modelele de risc pot greși, pot supraestima sau subestima riscul. Nu toate datele sunt ușor de adunat sau de interpretat corect. Unele femei se simt apăsate de eticheta „risc crescut”, chiar dacă înțeleg rațional că vorbim despre un procent, nu despre o condamnare.

Mai există și problema accesului: nu toată lumea poate ajunge la investigații sofisticate sau la consultații de genetică, iar dacă nu suntem atenți, personalizarea riscă să adâncească diferențele dintre cei care au resurse și cei care abia reușesc să ajungă la un control de bază.

De aceea, screeningul personalizat are nevoie nu doar de algoritmi buni, ci și de medici care știu să explice omenește ce înseamnă un anumit risc și cum se traduc procentele în decizii de zi cu zi.

Cum se simte, concret, pentru pacient

Dacă lăsăm la o parte teoriile și graficele, întrebarea firească este: cum trăiește un om, concret, un astfel de parcurs personalizat? De cele mai multe ori, lucrurile nu arată spectaculos din exterior. Medicul îți adună cu răbdare istoricul, îți ascultă povestea de familie, se uită la investigațiile pe care le-ai făcut până acum, notează câteva repere legate de stilul tău de viață. Apoi introduce aceste date într-un model de risc sau, pur și simplu, le cântărește prin experiența lui.

Rezultatul se transformă într-o discuție, nu într-un verdict. Medicul îți explică, pe înțelesul tău, unde te situezi față de media populației și de ce îți propune, de exemplu, să vii la control la un anumit interval, să adaugi sau nu o investigație suplimentară, să faci un consult de genetică sau să rămâi la schema standard.

Uneori, această discuție poate fi eliberatoare, mai ales dacă ai trăit cu teama că ești „condamnată” din cauza poveștilor de boală din jurul tău, iar riscul tău personal se dovedește a fi moderat.

În alte situații, vestea că ești într-o categorie de risc crescut poate speria. Aici contează enorm modul în care este explicată situația: nu „vei face sigur boala”, ci „ai o probabilitate mai mare decât media, iar noi putem folosi informația asta pentru a fi mai atenți, nu pentru a trăi în frică”.

Cum poți folosi această idee în viața ta

Nu este nevoie să aștepți un program național sofisticat ca să începi să gândești în termeni de screening personalizat. Primul pas este să nu îți minimalizezi istoricul familial. Când mergi la medic, nu te opri la fraza „n-am nimic, doar vreau să mă controlez”. Spune-i clar ce boli grave au existat în familie, la ce vârstă, ce afecțiuni au părinții sau frații tăi. Sunt informații care, puse laolaltă, îi pot schimba medicului recomandarea.

Apoi, merită pusă o întrebare simplă: „În funcție de datele mele, mi se potrivește schema standard sau ar trebui să fiu urmărită altfel?”. Un medic care urmărește direcția actuală a cercetărilor va înțelege foarte bine întrebarea și, chiar dacă nu are încă la îndemână un program complet personalizat, poate ajusta, măcar parțial, planul de controale.

În orașele mari, unde există centre de imagistică și servicii specializate, o femeie care vrea să își îngrijească sănătatea sânilor poate discuta cu medicul despre combinația potrivită pentru ea, de la o simplă mamografie Cluj Napoca, până la, dacă situația o cere, evaluări mai complexe. Important este ca fiecare pas să fie însoțit de explicații clare despre „de ce fac asta” și „ce urmează după rezultat”.

La final, poate că merită păstrată o singură idee: screening-ul personalizat nu înseamnă să faci mai multe teste doar de dragul de a face ceva, ci să faci acele controale care au sens pentru tine, în ritmul tău, ținând cont de povestea ta de viață și de sănătate.

Iar discuția adevărată despre toate acestea nu are loc în articole, ci în liniștea unui cabinet, acolo unde poți pune întrebări, poți spune „nu am înțeles” și poți ieși cu un plan care chiar ți se potrivește.