Eveniment
In situația Covid-19, fostul procurorul Emilian Eva a fost numit director la spitalul de psihiatrie din Sapoca
Am explicat în sase puncte ce cred despre masurile economice anuntate astazi de guvern. Concluziv, opinez că prin setul de măsuri anunțat (și mai ales prin cele omise, neanalizate, și ignorarea măsurilor iminent necesare pentru populație, împreună cu BNR), politica fiscală și politica monetară țintesc mai degrabă spolierea veniturilor populației, cât încă mai e ceva de spoliat. Nici guvernul și nici BNR nu înțeleg ca vorbim despre o criză economică și nu financiară, în care economiile se opresc în cascadă. Drept urmare, populația, în loc să fie PRINCIPALA țintită și protejata de măsurile economice, populația este pusă de guvern și BNR în situația să pre-finanțeze conservarea profiturilor băncilor cu scop de externalizare, din puținii bani care vor mai fi la dispoziție în perioada următoare. Iar măsurile de ajutor de stat par mai degrabă țintite spre supraviețuirea clienților politici și nu a economiei reale. Consiliul Concurenței ar trebuie să se auto-sesizeze nu o dată, ci de două ori, dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani.
Prin masurile anuntate, Guvernul incearca sa speculeze economic pandemia in favoarea grupurilor de interese și nu sa protejeze populația. Nimic despre bănci. Consiliul Concurenței ar trebui să se autosesizeze.
Pe scurt, iată opinia mea despre, măsurile anunțate de limitare a recesiunii (care se instalează în România), chiar în aceste zile:
nimic concret pentru populație, care să asigure certitudinea venitului de subzistență pentru perioada atât de dinainte de atingerea vârfului crizei de sănătate publică, cât mai ales după;
favorizarea grupurilor de interse prin mecanismul birocratic și care stă în pixul unui politruc și care va decide el dacă o companie este afectată de criză sau nu, în privința garanțiilor de stat, iar contribuabilii real afectați trebuie să facă drumuri la ghișee. Se înființează practic un nou ANRP, în care politruci decid cine va beneficia de garanția statului. Am solicitat încă de ieri public la Antena 3 și TVR1, ca simultan cu acest mecanism, să fie făcute publice și nominalizate companiile care beneficiază de aceste ajutoare, diminuate față de intenție (5 miliarde de lei , sumă diminuată față de intenția ințială de 10 miliarde de lei). Din informațiile transmise azi de premier din carantină, ordonanța NU PREVEDE diseminarea publică. Pentru cei care au uitat, vă reamintesc ,,măsura anti-criză” din 2009 a ajutorului de minimis, de până la 200.000 de Euro. Multe dintre companiile beneficiare atunci au fost clienți politici, tipăritori și lipitori de afișe pentru alegerile din 2009. Măsura a fost ineficientă și a prăpădit banii limitați ai bugetului de stat.
favorizarea băncilor în scopul majorării profitului externalizat, în sensul că populația, care ar trebui să fie prima țintită de măsurile de sprijin ajunge să pre-finanțeaze profiturile băncilor (din care eventual tardiv și ineficient se vor preface că spriină populația, la scutul BNR). Consider ferm că are trebui să se auto-sesizeze Consiliul Concurenței;
populația, în loc să fie sprijinită, este lovită simultan ca de mai multe tunuri de apă de mare presiune: leul se depreciază, dobânzile se majorează, perspeciva unui venit cert este diminuată. Alternativa ar fi fost, ca în toate țările normale la cap, crearea unui mecanism pentru venituri de subzistență. Toate țările fac asta, mai puțin România și Rusia.
în plină oprire în cascadă a economiei globale, BNR permite băncilor comerciale să mențină la nivele ridicate și chiar să majoreze comisioanele de tranzacționare și dobânzile. Ba chiar le favorizează, așa cum voi descrie. BNR doarme.
Singurul care pare să facă ceva este Parlamentul (și nu Guvernul), care ar fi adoptat legea pentru suspendarea plății împrumuturilor bancare. Nu am citit-o, voi reveni cu detalii după, dar mă aștept la opoziție la promulgare și din parte grupurilor de interese complice sifonării bugetului de stat.
Ceea ce mă supără fantastic și chiar mă enervează este acest lucru: nimic despre bănci și sprijinirea populației după șueta de ieri noapte de la Guvernul României.
Spun șuetă, pentru că nu a rezultat nicio modificare pozitivă față de intențiile deja anunțate. Și observ lucruri îngrijorătoare care se manifestă azi pe piața valutară și în piața monetară, cele mai bune indicatoare timpurii:
Leul a continua să se deprecieze. Maximul atins astăzi pe piața valutară a fost de 4,873 lei pentru un Euro, iar BNR a raportat la ora 13.00 cursul de 4,8440 lei. Deprecierea nu este pentru că leul a rezistat, ci pentru că Euro (și leul) s-au depreciat față de ,,king dollar” cu aproape 2%. Cursul de la BNR al dolarului a fost 4,4864 lei, față de 4,4027 lei. Asta arată că piețele văd mai eficiente politicile americane, prin care populația este țintită, față de cele europene. Politicile reale economice în România nu există. Și încă ceva: întrărirea semnificativă a dolarului funcționează ca un indicator de avertizare timpurie pentru instabilitate financiară în țări emergente sau aspirante la emergență, cum este România:



2. În perioadă de volatilitate, băncile sunt cele care profită, în detrimentul populației. Dacă astăzi încercați să schimbați Euro prin bancă, pe piața interbancară, în timp ce Euro era la cursul de 4,85 de lei, cursul oferit de către bancă pentru cumpărarea de Euro de către populație era în jur de 4,92 de lei. Înseamnă un adaos de aproape 1,5% față de cursul BNR. Dacă vinzi Euro (și se presupune că vânzările pot fi accelarate și de către cele cel puțin câtva zeci de mii de reveniți în România din Italia și Spania), cursul este semnificativ sub ceea ce vedem pe interbancar. Spre exemplu banca mea îmi oferea azi 4,7720 pentru un Euro vândut. Știți ce înseamnă asta? Un comision de 4% la fiecare euro cumpărat și vândut. Bani care se duc în profitabilitatea băncilor. Este enorm cum băncile fac bani, la scutul BNR, din nevoia existențială a românilor. 4% câștig pentru bănci înseamnă 4% pierdere pentru populație. Pentru dolar, comisioanele sunt mai mari.
3. Subliniez, pentru populație. Pentru că investitorii de capital care ies și scot Euro din țară sunt tratați cu blândețe de către BNR. Practic, BNR, prin intervenții pe curs ca să nu deranjeze, le asigură acestora un curs mult mai bun de ieșire din lei spre Euro/Dolar decât populației. Băncile și clienții lor mari fac tranzacțiile la cursul de pe piața valutară, nu cu comisioane dus-întors de 4%.
4. O soluție rațională pentru ca BNR să limiteze volatilitatea pe curs ar fi fost plafonarea comisioanelor pentru cursul de schimb la niveluri rezonabile (zero virgulă ceva, nu 4%). Dar BNR doarme și oferă cursuri bune celor care ies din economie, în condiții anunțate de instabilitate financiară și evident de depreciere iminentă a leului. Și aici este prima dată pentru care Consiliul Concurenței trebuie să se sesizeze, să vadă dacă băncile nu s-au înțeles la nivelul comisionelor aplicate pentru vânzarea/cumpărarea de Euro. Două bănci mari din sistem, indiferent de ce se întâmpla pe piața valutară, ofereau același curs de cumpărare: 4,92 lei pentru un Euro.
5. A doua chestiunea pe care este obligatoriu ca să se autosesize urgent Consiliul Concurenței. Apare din nou înțelegerea la preț în privința dobânzilor, și ea nu este întâmplătoare. Deși leul este mai puțin dorit încă începând de vineri (se depreciază contstant), piața monetară semnalează invers: că leul este dorit. Astăzi, pentru a patra zi consecutiv ratel de dobândă ROBOR la 3 luni s-au majorat pe piața monetară (și, cu pasivitatea BNR se vor majora și în continuare). Astăzi, ROBOR la 3 luni a fost anunțat la 3,24% pe an. De la 2,97 vineri, asta înseamnă un plus de 0,27 puncte procentuale, adică o scumpire a dobânzilor cu 9% în doar 4 zile (prețul ,,dobândă” s-a majorat cu 0,27 puncte procentuale, de la 2,97% pe an la 3,24% pe an). Dacă leul nu este dorit, de ce se scumpește doar pe piața monetară? Dau aici o posibilă explicație: pe 31 martie 2020, pentru foarte multe credite în lei, se va ,,reseta” dobânda, iar un nivel cât mai ridicat la 31 martie 2020 va aduce un profit cât mai mare pentru bănci. Consiliul Concurenței să se sesizeze și să verifice dacă băncile nu se înțeleg asupra dobânzii afișate ROBOR. Încă prea multe credite sunt legate de dobânda afișată ROBOR și nu de IRCC (dobânda efectivă). Este o altă confiscare de putere de cumpărare de la populație, cu complicitatea BNR, care ar trebui să facă zilele acestea exact ceea ce fac toate băncile centrale normale la cap: să nu mai țintească inflație (pe care oricum o ratează în detrimentul puterii de cumpărare) și să țintească dobânda. La un nivel cât mai jos, astfel încât criza de sănătate publică ce va degenra în criza economică de proporții.
Concluziv: prin setul de măsuri anunțate de Guvern (și mai ales prin cele omise, neanalizate, și ignorarea măsurilor iminent necesare pentru populație, împreună cu BNR), opinez că politica fiscală și politica monetară țintesc mai degrabă spolierea veniturilor populației, cât încă mai e ceva de spoliat. Cu alte cuvinte, populația, în loc să fie PRINCIPALA țintită favorabizată de măsurile economice este pusă în situația să pre-finanțeze conservarea profiturilor băncilor și diminuarea pierderilor băncilor, din puținii bani care vor mai fi la dispoziție în perioada următoare. Iar măsurile de ajutor de stat par mai degrabă țintite spre supraviețuirea clienților politici și nu a economiei reale.
Și încă ceva explicativ pentru fotografia din articol: în august 2009, realizam o premieră pentru presa din România, ca redactor șef al cotidianului Business Standard. Am decis editorial să punem pe prima pagină setul real de măsuri anti-criză al guvernului României. După o analiză judicioasă, pentru prima dată un cotidian financiar din România publica prima pagină goală. Oficial, ministrul de finanțe Florin Cîțu mi-a declarat în urmă cu 2 zile la B1TV că vor trata criza la fel ca în 2008. (Paul D.).
Eveniment
Cum alegi cele mai potrivite compleuri pentru garderoba de zi cu zi?
Diminețile în care te uiți în dulap și ai impresia că ai multe haine, dar nimic care să se lege într-o ținută coerentă, sunt mai comune decât ne place să recunoaștem. Nu e vorba neapărat de lipsă de opțiuni. De multe ori e pur și simplu oboseala aia mică, domestică, pe care o simți înainte de cafea, când ai vrea să arăți bine fără să negociezi zece minute cu un umeraș încăpățânat.
Tocmai aici intră în joc seturile bine alese. Sunt practice, dar nu într-un fel plictisitor. Au ceva liniștitor în ideea că partea de sus și partea de jos deja se înțeleg între ele, iar tu nu mai trebuie să faci pe stilistul la șapte și jumătate dimineața, cu un ochi la telefon și unul la vremea de afară.
Numai că nu orice compleu e bun pentru viața reală. Una e să arate impecabil într-o fotografie de produs, cu lumina perfectă și modelul care pare că n-a alergat niciodată după autobuz, și alta e să funcționeze într-o zi normală, cu mers mult, birou, cumpărături, poate o cafea pe fugă și, cine știe, o vizită spontană la cineva drag. Alegerea potrivită ține de material, croială, proporții, ritmul tău de viață și chiar de starea pe care vrei s-o porți pe tine.
De ce au ajuns compleurile o alegere atât de iubită
Există haine care cer mult de la tine și haine care te ajută. Un compleu reușit intră în a doua categorie. Îți oferă impresia de ținută pusă la punct fără să te oblige la prea multă planificare, iar asta, sincer, valorează mult în garderoba de zi cu zi.
În ultimii ani, ideea de garderobă utilă a câștigat teren. Editorii Vogue vorbesc despre piese de bază versatile, purtate sezon după sezon, iar Who What Wear insistă pe ideea unui dulap construit conștient, din piese care se combină ușor și reduc stresul deciziilor zilnice. În același registru, publicațiile de stil observă că seturile coordonate sunt apreciate tocmai pentru că oferă o formulă rapidă, coerentă și ușor de adaptat pentru contexte diferite.
Aici apare farmecul lor real. Nu doar că arată bine împreună, dar pot fi despărțite și purtate separat, ceea ce înseamnă că un singur compleu bun poate da naștere la mai multe ținute. Bluza merge cu jeanși, pantalonii merg cu o cămașă simplă, iar dintr-odată hainele tale lucrează mai inteligent.
Mai e ceva. Un compleu bun îți dă o anumită siguranță. Te îmbraci repede, te privești în oglindă și ai senzația că ești deja așezată în ziua ta, că nu mai trebuie să repari nimic. Uneori fix asta lipsește.
Garderoba de zi cu zi nu cere spectaculos, ci potrivit
Când alegi un compleu pentru purtare frecventă, tentația e să te lași dusă de piesa cea mai fotogenică. Un imprimeu puternic, o culoare foarte la modă, un material care cade superb în poze. Numai că garderoba zilnică nu trăiește din fotografii, trăiește din repetiție.
Asta înseamnă că primul criteriu nu ar trebui să fie efectul de wow, ci cât de des îl vei purta fără să simți că te-ai costumat. Dacă îl vezi mergând cu adidași, cu un trench simplu, cu o geantă obișnuită și chiar cu geaca ta favorită, atunci e un semn bun. Dacă îl poți imagina doar într-un context perfect, cu pantofi perfecți și păr perfect, probabil va rămâne mai mult în dulap decât pe tine.
Hainele pentru viața de zi cu zi trebuie să aibă ceva ușor de locuit. Nu spun să fie banale, deloc. Dar au nevoie de acea naturalețe care nu te face să te întrebi la fiecare oră dacă te strânge, dacă se șifonează, dacă te lățește sau dacă pare prea mult pentru o simplă ieșire după pâine.
Începe cu stilul tău real, nu cu versiunea ta imaginară
Aici, sincer, multe cumpărături o iau razna. Nu fiindcă femeile nu știu ce le place, ci fiindcă uneori cumpără pentru o viață pe care încă nu o trăiesc. Pentru brunch-uri elegante în fiecare weekend, pentru drumuri line între întâlniri creative, pentru o disciplină vestimentară pe care marțea, la ora opt, nu o mai are nimeni.
Un compleu bun trebuie ales pentru rutina ta reală. Dacă mergi mult pe jos, ai nevoie de libertate de mișcare și materiale care rezistă decent la purtare. Dacă lucrezi într-un mediu relaxat, poate funcționează un set din bumbac gros, jerseu compact sau tricot fin. Dacă ai nevoie să pari ușor mai îngrijită, atunci un compleu cu pantaloni drepți și sacou lejer ori o variantă din stofă subțire poate face treabă excelentă.
Gândește-te, fără să idealizezi prea mult, cum arată o săptămână obișnuită. Câte ore stai pe scaun, cât mergi, cât de des intri și ieși din spații încălzite, cât de des te vezi în situații în care vrei să pari aranjată, dar nu scorțoasă. Răspunsurile astea valorează mai mult decât orice trend.
Materialul schimbă totul, chiar dacă uneori îl ignorăm
Un compleu poate avea o croială minunată și totuși să nu fie o alegere bună dacă materialul nu lucrează în favoarea ta. În purtarea de zi cu zi, textura, respirabilitatea și felul în care țesătura se comportă după câteva ore contează enorm. Uneori chiar mai mult decât designul.
Bumbacul este, de regulă, o alegere excelentă pentru seturile casual. Respiră bine, se simte familiar pe piele și nu dă senzația aia de haină care te obligă să stai dreaptă ca să arate bine. Dacă are și un mic procent de elastan, cu atât mai bine, fiindcă se mișcă frumos și nu devine rigid.
Inul este superb, mai ales în sezonul cald, dar trebuie acceptat cu tot cu firea lui. Se șifonează, iar asta face parte din farmecul lui. Dacă te enervează orice cută apărută după o oră de purtare, probabil nu e alegerea ideală pentru compleul tău de zi cu zi, chiar dacă pe umeraș pare poveste.
Tricotul fin sau jerseul de calitate pot fi extraordinare pentru seturi comode, mai ales toamna și iarna. Au acea moliciune care te face să le alegi din reflex. Totuși, e important să verifici cum se așază în zonele sensibile, la genunchi, la coate, în jurul șoldurilor, pentru că unele materiale se pot deforma repede.
Stofa subțire, amestecurile cu viscoză și materialele fluide sunt foarte bune când vrei o ținută care să arate îngrijit fără să fie rigidă. În plus, multe dintre ele trec elegant dinspre zi spre seară. Contează însă ca țesătura să nu fie prea subțire sau prea lucioasă, altfel compleul poate părea mai degrabă festiv decât practic.
Publicațiile de modă insistă tot mai mult pe piese versatile, pe straturi ușor de combinat și pe materiale care susțin purtarea repetată, nu doar efectul vizual de moment. Tocmai de aceea, când alegi un set pentru uz frecvent, merită să pui mâna pe material și să-l judeci cât mai puțin romantic și cât mai sincer.
Croiala bună nu urmează doar corpul, ci și ritmul tău
Se spune des că o haină trebuie să avantajeze silueta. E adevărat, desigur, dar formula asta e puțin prea vagă. În viața reală, o croială bună nu doar că îți vine bine, ci te lasă să trăiești în ea fără să te pedepsească la fiecare mișcare.
Un pantaloni foarte strâmt poate arăta impecabil în cabinele de probă și să devină obositor după două ore. Un sacou foarte structurat poate ridica ținuta, dar dacă nu poți sta comod la birou sau într-o mașină, începe să pară o idee frumoasă și atât. Un top foarte scurt poate funcționa excelent în anumite contexte, însă pentru garderoba zilnică ai nevoie, de obicei, de ceva mai flexibil.
Cele mai reușite compleuri sunt cele în care proporțiile par firești. Pantalonii drepți sau ușor largi, fustele line, hanoracele curate, fără volume inutile, cămășile lejere și sacourile relaxate tind să reziste mai bine în timp. Nu fiindcă ar fi lipsite de personalitate, ci fiindcă nu depind excesiv de o modă trecătoare.
Mai ales la seturi, echilibrul contează mult. Dacă partea de sus e amplă, partea de jos ar trebui să păstreze o linie clară. Dacă pantalonii sunt foarte largi, topul are nevoie de structură sau măcar de o lungime bine gândită. Altfel, compleul nu mai pare effortless, cum spun revistele, ci doar prea mult material într-o zi obișnuită.
Culoarea potrivită este cea pe care nu o obosești repede
Poți iubi o culoare și totuși să nu fie bună pentru un compleu de zi cu zi. Asta nu înseamnă că trebuie să alegi doar bej, gri, bleumarin și alte nuanțe cuminți până la anonimat. Înseamnă doar că merită să observi ce porți cu adevărat, nu ce admiri la altele.
Nuanțele neutre au avantajul că se combină ușor și obosesc greu. Un compleu crem, taupe, gri călduț, bleumarin sau maro ciocolatiu poate fi purtat de multe ori fără să pară mereu același. Cu alte accesorii, alt strat deasupra, altă încălțăminte, își schimbă repede tonul.
Culorile saturate pot fi minunate, mai ales dacă știi că te reprezintă. Un verde stins, un burgundy, un albastru petrol sau un roz prăfuit pot aduce viață garderobei fără să devină greu de integrat. Doar că e bine să alegi o nuanță care se întâlnește deja cu restul hainelor tale, nu una care cere un dulap nou ca să poată fi purtată.
Tendințele actuale favorizează atât neutrele de bază, cât și accentele de culoare introduse prin seturi ușor de separat și recombinat. Asta face compleurile și mai utile, fiindcă poți cumpăra o culoare care te scoate puțin din rutină, dar fără să te condamne la o singură formulă de styling.
Imprimeurile cer mai multă atenție decât par la început
Aici părerile sunt împărțite. Unele femei se simt grozav în imprimeuri și le poartă cu o naturalețe care nu poate fi învățată. Altele, deși le admiră, au mereu senzația că imprimeul intră primul într-o încăpere și ele abia apoi.
Pentru garderoba de zi cu zi, un compleu imprimat poate fi o alegere foarte bună doar dacă motivul nu te limitează prea mult. Dungile discrete, carourile fine sau motivele geometrice simple sunt de obicei mai ușor de purtat decât florile foarte mari ori desenele extrem de contrastante. Nu e o regulă rigidă, doar o observație pe care multe cumpărături pripite o confirmă.
Mai contează și cât de ușor poți separa piesele. Dacă imprimeul e foarte specific, pantalonii sau bluza vor fi mai greu de combinat cu alte haine. Asta reduce utilitatea compleului, iar pentru garderoba zilnică utilitatea chiar ar trebui să cântărească serios.
Mărimea corectă nu este cea care te flatează în oglindă timp de două minute
Probabil aici se fac cele mai multe compromisuri. O haină ușor mai mică poate părea suportabilă în cabină. O haină ușor mai mare poate părea reparabilă din accesorii sau încălțăminte. În realitate, dacă mărimea nu e bună, compleul nu va avea viață lungă în dulapul tău.
Un set pentru zi de zi trebuie probat în mișcare. Așază-te, ridică brațele, fă doi pași mai mari, trage aer adânc. Verifică dacă pantalonii trag într-o zonă, dacă bluza se ridică prea mult, dacă sacoul se încrețește urât când închizi brațele. Sună banal, știu, dar tocmai detaliile astea despart o achiziție bună de una pe care o regreți discret după prima purtare.
Mai există și tentația de a cumpăra pentru silueta pe care speri s-o ai peste o lună. Nu e cea mai dreaptă formă de optimism. Garderoba de zi cu zi ar trebui să îți fie aliată în prezent, nu promisiune pentru altă versiune a ta.
Caută compleuri care pot fi purtate și împreună, și separat
Adevărata valoare a unui set apare când fiecare piesă are viață și singură. Poate părea un detaliu secundar, dar nu este. Dacă pantalonii merg cu tricouri simple, pulovere fine și cămăși albe, ai câștigat enorm. Dacă partea de sus se potrivește cu jeanși, fuste sau pantaloni drepți, și mai bine.
Așa se construiește o garderobă inteligentă, nu doar una ordonată. Un compleu purtat doar în formula lui originală poate fi frumos, dar nu foarte eficient. În schimb, unul care se desface în două sau chiar trei direcții diferite te ajută să scoți mai mult din fiecare cumpărătură.
Who What Wear subliniază tocmai această logică a capsulei vestimentare, în care piesele trebuie să colaboreze între ele și să reducă efortul zilnic de a compune ținute. Iar revistele care urmăresc tendințele seturilor coordonate observă același lucru: farmecul lor stă și în faptul că pot fi dispersate ușor în restul garderobei.
Gândește compleul în funcție de anotimp, nu doar de aspect
Un set superb din tricot dens poate părea tentație pură în magazin, dar dacă locuiești într-un loc unde intri repede în spații supraîncălzite, riști să-l porți mai rar decât ai crezut. La fel, un compleu foarte subțire și fluid poate fi minunat vara, dar aproape inutil dacă petreci mare parte din an în temperaturi schimbătoare.
Pentru primăvară și toamnă, cele mai practice sunt materialele medii, suficient de ușoare cât să permită stratificarea și suficient de consistente cât să nu pară neterminate. Vara cere fibre respirabile, croieli lejere și culori care nu absorb tot soarele din oraș. Iarna funcționează mai bine seturile care pot primi dedesubt sau deasupra încă un strat fără să devină incomode.
Vogue atrage atenția că piesele de bază purtate frecvent trebuie să reziste de la un sezon la altul tocmai prin capacitatea lor de a fi suprapuse și adaptate. Cu alte cuvinte, un compleu bun pentru zi cu zi nu trăiește singur, ci împreună cu paltonul, cardiganul, geaca și încălțările tale obișnuite.
Nu ignora încălțămintea cu care îl vei purta de fapt
Aici se rupe filmul, cum se spune. În magazin sau online vezi setul cu pantofi impecabili, poate cu sandale fine, poate cu botine elegante. În viața ta de zi cu zi, însă, îl vei purta probabil cu adidași, mocasini, balerini, ghete joase sau ceva ce nu te trădează după două stații.
De aceea merită să-ți imaginezi compleul exact cu încălțămintea pe care o folosești cel mai des. Dacă pantalonii cer mereu toc pentru a cădea bine, poate nu sunt cei mai practici pentru rutina ta. Dacă tivul se lovește de asfalt cu pantofi comozi, setul începe să coste mai mult decât pare, pentru că va cere retușuri sau compromisuri.
Un compleu cu adevărat bun are această modestie funcțională. Arată bine și cu încălțări normale, nu doar cu versiunea idealizată a unei zile fără grabă.
Când merită să alegi un compleu casual și când unul mai structurat
Nu toate seturile trebuie să facă același lucru. Unele sunt perfecte pentru zilele relaxate, altele pentru contexte în care vrei să pari puțin mai adunată. E bine să știi de la început ce rol îi ceri.
Compleul casual, din bumbac, tricot, jerseu sau materiale moi, e ideal pentru alergătura obișnuită. Merge la drumuri prin oraș, la cafea, la birouri relaxate și în acele zile în care vrei confort clar, dar fără senzația de pijama ieșită din casă. Cheia este să aibă linii curate și un material care nu arată ieftin după două spălări.
Compleul structurat, cu pantaloni mai bine croiți, vestă, sacou sau cămașă asortată, e util când ai întâlniri, prezentări, vizite sau pur și simplu chef să te simți mai compusă. Nu trebuie să fie rigid ca un costum clasic. Din contră, cele mai reușite variante sunt cele care păstrează rafinamentul, dar lasă corpului loc să respire.
În garderoba de zi cu zi, ideal este să ai măcar un set care înclină spre casual și unul care poate urca lejer spre smart casual. Revistele de modă tratează tot mai des această zonă intermediară, unde hainele trebuie să echilibreze relaxarea cu un aer îngrijit, fără să cadă nici în monotonie, nici în exces.
Bugetul trebuie gândit în cost per purtare, nu în impulsul de moment
Un compleu ieftin poate fi o idee bună dacă materialul e decent, croiala simplă și șansele de purtare mari. La fel de bine, poate fi o cheltuială risipită dacă după două spălări și-a pierdut forma și după trei purtări deja nu-ți mai place cum stă. Pe de altă parte, nici varianta scumpă nu este automat salvatoare.
Pentru garderoba de zi cu zi, merită investit mai ales în seturile pe care le vei purta des și în multe feluri. Dacă poți construi cu ele minimum patru sau cinci combinații diferite, deja costul lor se justifică mai ușor. Când o piesă stă mult în dulap așteptând o ocazie specială, chiar și un preț mic ajunge mare.
Poate sună foarte pragmatic, dar moda de zi cu zi are nevoie și de un pic de matematică. Nu rece, nu cinică, doar sinceră. Cât de des o vei purta, cât de ușor o vei întreține, cât de bine rezistă și cât de repede te saturi de ea.
Cum îți dai seama că un compleu te reprezintă cu adevărat
Uneori simți imediat. Îl probezi și nu ai impulsul să tragi de el, să-l explici, să-l negociezi. Nu cauți scuze pentru lungime, pentru cusături, pentru culoare. Pur și simplu îți vine și te face să te recunoști.
Alteori, semnele sunt mai discrete. Te gândești spontan la trei situații în care l-ai purta. Îți imaginezi cu ce geantă merge, cu ce jachetă, cu ce cercei. Nu te întrebi dacă e prea mult sau prea puțin. Parcă își găsește singur locul printre hainele tale.
Asta contează mai mult decât pare. Fiindcă un compleu potrivit nu trebuie doar să te îmbrace, ci să-ți simplifice ziua și să-ți susțină felul de a fi. Stilul personal nu e ceva solemn. E, mai degrabă, suma acelor alegeri care nu te obosesc și totuși te fac să te simți bine în pielea ta.
O singură piesă bună poate schimba felul în care îți folosești tot dulapul
Partea frumoasă la seturile bine alese este că ele aduc ordine fără să pară rigide. Te ajută să vezi mai limpede ce îți lipsește și ce ai deja. Uneori, după ce găsești compleul potrivit, observi că restul garderobei începe să se lege altfel în jurul lui.
Poate de aceea atâtea femei caută astăzi variante ușor de integrat, care oferă confort, versatilitate și o notă de coerență vizuală într-o garderobă reală, nu imaginară. Un set bine ales nu este un moft și nici o soluție leneșă. Este, mai degrabă, o formă de inteligență practică aplicată stilului personal.
Dacă ești în faza în care vrei să compari variante purtabile și ușor de adaptat pentru rutina ta, merită să te uiți atent și la selecții de compleuri dama care pun accent pe combinații deja armonizate și pe piese ce pot fi desprinse și purtate în mai multe formule.
Ce merită să reții înainte de cumpărare
Cel mai potrivit compleu pentru garderoba de zi cu zi nu este neapărat cel mai spectaculos și nici cel mai la modă. Este cel pe care îl îmbraci fără ezitare, care se așază bine când te miști, care nu te obligă la încălțăminte imposibilă și care îți permite să construiești mai mult de o singură ținută.
Alege cu ochii deschiși spre material, croială, proporții și felul în care arată după câteva ore, nu doar după două minute în oglindă. Gândește-l în raport cu viața ta reală, cu temperatura de afară, cu drumurile tale, cu obiceiurile tale și, poate cel mai important, cu felul în care vrei să te simți într-o zi obișnuită.
Un compleu bun are ceva liniștit în el. Nu te strigă, nu te împinge, nu te transformă în altcineva. Te ajută să fii tu, doar ceva mai așezată, mai coerentă și mai pregătită pentru tot ce aduce ziua. Iar într-o garderobă folosită pe bune, asta chiar înseamnă mult.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
SGS a semnat un acord final pentru achizitionarea ATS, un important operator american

SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta semnarea unui acord final pentru achizitionarea intregului capital social al Applied Technical Services („ATS”), un important furnizor de solutii specializate de testare, inspectie, calibrare si criminalistica din America de Nord. Se asteapta ca ATS sa genereze vanzari de 460 milioane USD si EBITDA de 95 milioane USD inaintea sinergiilor prevazute pentru 2026.
Avand o istorie de aproape 60 de ani, ATS este un jucator american mare si diversificat care detine un brand puternic si o cultura a serviciilor de calitate. Compania furnizeaza solutii si servicii pe piete finale puternic reglementate si cu o rata de crestere ridicata, cum ar fi industria prelucratoare, industria aerospatiala si de aparare, productia si distributia de energie si asigurari. Cu o echipa de 2.100 de profesionisti calificati si o retea de 85 de facilitati de ultima generatie amplasate strategic in Statele Unite, ATS deserveste o baza extinsa de clienti de top dintr-o gama larga de industrii.
Tranzactia va consolida pozitia SGS in SUA, vanzarile anuale totale urmand sa depaseasca 1,5 miliarde USD in America de Nord. Achizitia marcheaza o etapa majora in ambitia SGS de a-si dubla vanzarile in regiune pana in 2027, fata de 2023. De asemenea, va permite SGS sa se extinda in noi domenii atractive. Complementaritatea ofertelor si a clientilor deschide oportunitati semnificative pentru vanzari incrucisate.
Achizitia este evaluata la 1.325 de milioane USD, ceea ce corespunde unui multiplu de 11,2 ori EBITDA 2026, incluzand sinergiile „run rate”. Se preconizeaza sinergii EBITDA de cel putin 30 de milioane USD pe an in termen de 3 ani de la incheierea tranzactiei, datorita rationalizarii costurilor si oportunitatilor de vanzari incrucisate. Achizitia va avea un efect pozitiv asupra EPS incepand cu primul an. De asemenea, se asteapta ca SGS sa imbunatateasca rata de crestere a veniturilor si marja veniturilor operationale ajustate, datorita sinergiilor.
Tranzactia este supusa conditiilor obisnuite de vanzare si se preconizeaza ca se va finaliza pana la sfarsitul anului 2025 / inceputul anului 2026.
Géraldine Picaud, CEO al SGS, a comentat: „Suntem foarte bucurosi ca am semnat achizitia Applied Technical Services. Aceasta tranzactie va accelera semnificativ executarea Strategiei 27 prin consolidarea prezentei noastre in America de Nord. ATS dispune de echipe exceptionale, foarte calificate, cu o integritate puternica si o cultura orientata spre client. Prin conjugarea fortelor noastre in SUA, vom obtine o crestere durabila, sinergii si vom crea valoare adaugata pe termen lung pentru actionari. Suntem extrem de incantati de viitoarele oportunitati.”
Despre SGS
SGS este lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii. Operam o retea de peste 2.500 de laboratoare si centre de afaceri in 115 tari, sustinute de o echipa de 99.500 de profesionisti dedicati. Avand peste 145 de ani de excelenta in domeniul serviciilor, imbinam precizia si acuratetea specifice companiilor elvetiene, pentru a sprijini organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.
Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniaza angajamentul asumat in ceea ce priveste credibilitatea, integritatea si seriozitatea, permitand partenerilor sa prospere in conditii de maxima siguranta. Ne oferim serviciile specializate cu mandrie prin intermediul brandului SGS si al altor marci specializate de incredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe si Nutrasource.
SGS este cotata la bursa elvetiana SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).
-
Uncategorizedacum o săptămânăDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel
-
Uncategorizedacum o săptămână„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
Uncategorizedacum o săptămânăMini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active
-
Afaceriacum o săptămânăThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Uncategorizedacum o săptămânăScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Afaceriacum 6 zileMentenanța profundă: De ce este mai eficientă cu dezvoltatorul original

