Connect with us

Eveniment

EXPLOZIV/UN NOU CAZ GROTESC DE MUSAMALIZARE/IPJ PRAHOVA SI CELEBRA PROCUROARE Giluela Deaconu, FOSTA PROCUROARE DE LA DNA ST PLOIESTI MUSAMALIZEAZA UN ACCIDENT MORTAL

Publicat

pe

Seful Centrului, comisar de politie Enache Daniela, stat in stat? Se intreaba si fosti sefi ai IPJ Prahova dar si actuali sefi cu functie de conducere din cadrul acestei institutii….Bani sustrasi din CRAP Campina, anchete nefinalizate si un haos total.

Ce nu stie ditamai seful de Corpului de Control Intern din cadrul IPJ Prahova? Faptul ca, Teodorescu Valentin din cadrul PJ Campina a dat solulia de renuntare la urmarire in controalele sale datorita relatiilor de prietenie dintre procuror si Negulescu Mircea, procurorul din PJ Campina fiind fost ofiter SRI. Cat traim mai invatam si de la Presa? Daca ne citea si isi lua notite stia de la vremea controlului!

CRAP Campina este pe lista centrelor de retinere si arestare preventiva la nivel nalional care nu indeplinesc toate conditiile de detentie solicitate de legislatia europeana, fapt cunoscut de toti “maharii” din MAI si din IPJ Prahova.

Mai grav, in CRAP Campina au fost introdusi lucratori din cadrul IPJ Prahova (retinuti sau arestati) despre care atat conducerea IPJ cat si personal seful  structurii de Control Intern habar NU AVEAU! Marturie stau zecile de declaratii ale acestora (sefi din cadrul IPJ Prahova si/sau ofiteri cu functii de raspundere in aceasta institutie) in fata organelor de urmarire penala, declaratii date recent.

In concluzie, sa mai avem sperante in controalele derulate de Corpul Intern al IPJ Prahova cand ei habar NU au de ce se intampla in ograda propie? Poate ne raspund oficial cei de la IPJ Prahova daca Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Campina a fost anexa a DNA ST Ploiesti sau parte a MAI? Sa vedem daca se contrazic cu declaratiile date la organele de cercetare penala, ca ar fi in  stare. (Cerasela N.).

N.R – Cum de Enache Daniela mai este in cadrul MAI? Poate ne raspunde profesionistul desavarsit Lupu Sorin Gheorge…?! Sau, mai „nascceste” ceva „planuri de masuri” de verificare a ziarului nostru…Nu?….

N.R – Vom reveni cu dezvaluiri incredibile in cazul ‘Caracl – Mizil”…Dumitrache Gheorghe, fost mahar in SRI, fiul acestuia, sef inca la DGIPI si…Parepa. Legaturile acestora cu cei „in viata” adica cu cei in functia de conducere si de ce au fost deranjati de dezvaluirile noastre. Sa inceapa „balul”!  De data asta nu vom mai ocoli persoanele metionate in documente oficiale ale organelor statului. Interesant cum cei de la DIPI Prahova au efectuat o „combinatie” pentru ca cei de la Rutiera sa ii faca sa se legitimeze pe infractorii imbractai in haine de stat. Nu pierdeti dezvaluirile noastre!

Facebook Comments

Eveniment

O spunem cu durere si dezamagire: SRI este inca o institutie opaca!

Publicat

pe

De

Inca avand, uluitor, in 2020, accente si reflexe staliniste de mileniul II, secolul XX, SRI se fardeaza pe sub masa si fara oglinda si, pentru ca nu foloseste cosmetice ci acuarele ”Tempera” pe baza de apa, rezulta ca, sub masca asta a reformei institutionale destinata modernizarii si eficientizarii SRI, au fost create, de fapt, unele mecanisme juridice care – utilizate cu rea credinta, actionate din orgolii personale si razbunare de catre unele cadre din conducerea SRI, sprijinite de ofiteri obedienti/slugarnici, carieristi si straini de principii precum: deontologia profesionala, prezervarea valorilor (versus eradicarea semidoctismului si imposturii in SRI), asigurarea riguroasa a legalitatii – au condus simptomatic la indepartarea abuziva din functii a unor ofiteri considerati incomozi (fie prin eliberarea din functie, fie prin, deja, celebra „ventilare” inventata, chipurile, de un „expert” britanic, consultant al SRI) si chiar la indepartarea lor din sistem, prin trecerea arbitrara in rezerva, sau, mai rafinat, prin supunerea la presiuni si amenintari (directe sau voalate/subliminale), fortandu-li-se demisia.

Fara teama de a gresi, afirmam ca au fost indepartate abuziv din sistem multe cadre militare cu o larga deschidere intelectuala si temeinica pregatire profesionala, dar care erau considerate incomode deoarece au avut verticalitate morala si profesionala, exprimandu-si punctele de vedere in mod corect, cu argumente legale si faptice, fara a fi dispuse la compromisuri contrare interesului Serviciului, al imaginii acestuia ori in fraudarea legii, sub aspectul actiunilor si rezultatelor.
O spunem cu durere si dezamagire: SRI este inca o institutie opaca! Indiferenta la necesitatea adoptarii unei atitudini de respect fata de cadrele militare si civile din componenta sa si, ce este mai grav, lipsita de respect fata de justitie si cetateni. Se opune ”de-a surda”, in cel putin trei cauze de contencios administrativ, pe care le cunoastem noi (si cate vor mai fi!!) admiterii tuturor probelor propuse spre administrare de reclamanti, nefiind de acord nici macar cu cele esentiale/minimale, de bun simt juridic, cu un vadit caracter de temeinicie, utilitate, pertinenta si oportunitate pentru solutionarea respectivelor dosare. Adica, pe intelesul tuturor, are o atitudine de ”Gica Contra”, a carei denumire ar trebuie sa fie de ”Mitica Contra” dupa prenumele celui care a inoculat-o asa de adnc in randul consilierilor juridici SRI, generalul plagiator Dumbrava, tatal ”campului tactic” (cu mama necunoscuta).
Prin aceasta asa zisa ”tactica” sfidatoare in continutul si manifestarea sa (in realitate o atitudine nedeontologica, golaneasc-vulgara in prestatia la bara in instante), in primul rand fata de instantele de judecata si magistrati, SRI intentioneaza a blura elementele de nelegalitate din procedura interna si a-si dilua, pana la anulare, responsabilitatea / vinovatia care-i incumba, dupa caz.
In general, desi dl. director Hellvig ne-a ”amenintat” la preluarea mandatului in fruntea SRI ca va milita pentru o mai mare transparenta a institutiei, o mai mare apropiere de cetateni si va institui canale legale si eficiente de comunicare si informare, observam (poate nu vedem noi bine!) ca SRI a devenit mult mai opac si cu reactii mult mai nervoase/iritate la diferitele semnale critice ale tertilor, decat era in epoca stalinista Maior-Coldea.
Simptomatice in atitudinea si conduita manevriera si incongruenta a SRI, sunt considerentele/punctele de vedere pe care le tot expune cineva, identic in toate cauzele, parca ar avea un sablon preformatat pe care il lipesc toti la orice document (se potriveste, nu se potriveste, ce conteaza!!) doar, doar, mai da content hartiei respective. Din acest text perpetuat la Directia Juridica din tata in fiu, se observa lesne ca transpare, in primul rand, o mentalitate de superioritate, o pozitie de forta a Serviciului fata de militarii incadrati, care au drepturile prevazute in Constitutie, Statutul cadrelor militare si regulamentele militare generale ale MapN, Hotarari ale Guvernului, recunoscute in unele cazuri doar formal, deoarece in practica acestea nu sunt respectate.
Cel mai relevant exemplu este trimitere la institutia „actului de comandament cu caracter militar” definit de art. 2, lit. l) din Legea nr. 554/2004, considerandu-se, contrar legii si practicii I.C.C.J., ca ordinul pe linie de resurse umane prin care un ofiter este eliberat din functie sau trecut in rezerva ar fi un act de comandament militar !
In aceasta „logica”, ar insemna – desi nu o precizeaza expressis verbis – ca, in conformitate cu art. 5, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 554/2004, ordinele de director contestate de petenti sa nu poata fi atacate in contencios administrativ, ceea ce este gresit.
Sub „umbrela” sistemului militar, caruia ii evoca elogios scopuri si interese nobile superioare „civililor”, SRI sustine ca un cadru militar poate fi mutat ori schimbat din functie, transferat etc. – desi chiar paratul sustine ca astfel de masuri nu se adopta arbitrar, ci „cu luarea in calcul a conditiilor prevazute de Legea nr. 80/1995 si cu o temeinica justificare” (flapsuri!).
Or, asa cum s-a demonstrat in multiple cazuri, SRI nu a respectat tocmai aceste doua principii clamate.
Concret, aplicat la diferitele cauze in care SRI este parat, in lipsa de alte argumente decat cele improvizate din chestiuni generale, redundante ori preluate cu copy paste din actele procedurale din alte spete, SRI sustine finalmente, ca un corolar al intregilor tentative demonstrative, ca reclamantii care isi cauta redobandirea drepturilor calcate in picioare de SRI, folosesc toti, fara discriminare, „subterfugii” pentru a incerca sa << … apara ca „victima” a unui sistem. >>.
Deci, desi cauta sa ne convinga de superioritatea organizarii si legislatiei militare, tot SRI se contrazice singur si opereaza in actele sale normative interne cu o terminologie improprie, nepotrivita sistemului militar. Nu veti identifica in intreaga legislatie autohtona in domeniul militar notiuni de genul: „management”, „manager” sau „act de management”.
Singura ”aroganta” cosmopolita care poate fi acceptata, este de a denumi in termeni civili o unitate militara precum este, de exemplu, Directia Generala Management Resurse Umane si Organizare. Dar, si din aceasta titulatura pompoasa, termenul ”Management” poate lipsi lejer.
De asemenea, nu veti auzi vreodata in fortele armate romane (MApN, SRI, SIE, STS, SPP, DGIPI, Jandarmerie, ISU) apelative gen: ”Domnule manager”, ”Domnule loctiitor de manager”, ”Domnule adjunct de manager” sau, cea mai hilara, ”Domnule middle manager”.
In armata exista doar comandanti, sefi de unitati/subunitati, ordine si acte de comanda. Toata terminologia actelor normative, toti termenii de specialitate sunt de genul:
comandanții/șefii structurilor militare – art. 5, alin. (5) din Ghidul carierei militare, aprobat prin HG nr. 106/09.02.2011, text care era in vigoare in anul 2014,
comandanților/șefilor – art. 9 din acelasi act normativ,
conducere strategică – art. 17 din Ghidul carierei militare aprobat prin HG nr. 106/09.02.2011, text in vigoare in anul 2014
comandantii (art. 17, alin. (1) din Statutul cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 80/1995
indeplinesc functii in alte specialitati militare decat cele de comanda si stat major…” – art. 56, alin. (1), lit. B, teza finala, Statutul cadrelor militare.
Pe cale de consecinta, putem afirma fara teama de a gresi, ca dispozitiile art. 39, alin. 3, lit. c din OD SRI nr. S/1357/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei in Serviciul Roman de Informatii, respectiv “eliberarea din functie si numire intr-o functie de nivel inferior, ca act managerial” este contrara tuturor celorlalte dispozitii legale, este o inovatie juridica nefericita a ”juristilor” din SRI.
Ganditi-va pe cati a ”executat” SRI cu aceasta gulguta, desigur si cu largul concurs al judecatorilor care nu cunosc materie, nu pricep particularitatile structurilor militare, ori sunt actionati cu butoane speciale pe ”culoarele justitiei”.
Reductio ad absurdum, ar rezulta ca Serviciul Roman de Informatii a devenit o multinationala, o companie privata de genul: Coca Cola, Metro, Kaufland, Amazon, OMV Petrom, Grup Renault România, Vodafone, Bosch Telecom etc.
A fortiori, doar directorul SRI ar putea fi considerat ”manager” (dar doar intr-un articol jurnalistic ori intr-o scriere beletristica), si asta pentru ca este singurul civil din conducerea Serviciului Roman de Informatii, este numit politic si NU conduce /coordoneaza direct pilonul informativ-operativ si tehnic al SRI, acesta fiind atributul exclusiv al:
prim-adjunctului directorului SRI (”seful operativ” cum il denumeste mass-media);
celor 3 (trei) adjuncti ai directorului SRI, TOTI fiind MILITARI!!
In concluzie, eliberarea din functie nu poate fi decat act de comanda.
Din observatiile personale si din discutiile cu actuali sau fosti colegi avizati si de buna credinta, la randul lor buni cunoscatori ai abuzurilor SRI, rezulta o concluzie ingrijoratoare: SRI a actionat (si, ciudat, inca continua) sa lupte impotriva celor pe care ii considera incomozi, adica le deranjeaza interesele si afacerile, cu o multime de slujbasi obedienti, fiind un egregor malefic, o masa amorfa in imanenta de neoprit. Sunt multe exemple. Dat fiind profilul ziarului nostru, despre majoritatea acestora ati luat la cunostinta de la noi.
Pentru a ne mentine in nota de obiectivism a acestor concluzii, sa recunoastem ca, ei singuri (chiar daca in anumite contexte sunt impreuna cu alti doi-trei ofiteri), nu pot lupta cu Sistemul si nu au forta si instrumentele de a stopa forta (neo)securitatii instalata in toate structurile si palierele importante ale SRI. Dar aceasta este problema de optiune personala si de autoasumare a riscurilor – Ec Adrian Radu
(Vom reveni cu alte exemple concrete).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Publicat

pe

De

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită a SRI comandant, până în 2016, al Direcțiilor Județene SRI Prahova și Dâmbovița (că așa sunt recompensate ”cadrele” de nădejde), publicăm – ”Special!” (ca dedicațiile de la nunți) – un material duios despre ”nobila” muncă pe fostul profil special ”S”, atât de drag securistului ”Titel” (pentru prieteni), alias ”domnul Costin” (în mediul de afaceri imobiliare):
ÎNCĂLCAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI ÎN ANII ’80. STUDIU ASUPRA ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII UNITĂŢII SPECIALE „S”.

După prăbuşirea comunismului, Erich Mielke, longevivul şef al STASI, afirma că instituţia pe care a condus-o trei decenii a fost o „suprastructură de observare globală a societăţii”. Era, evident, o formă elevată de a exprima ambiţia tuturor organelor represive din Europa de Est, create după model sovietic, de a cunoaşte totul în orice domeniu, în dispreţul oricărui drept elementar al cetăţeanului.
Pentru a realiza acest deziderat utopic, în cazul României, Securitatea a avut, între altele, şi rolul unui institut de sondare a opiniei publice, folosind însă metode care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeşte astăzi o anchetă sociologică. Acest gen de „cercetare” s-a întreprins totodată cu încălcarea sistematică a unui drept fundamental al omului: libertatea şi secretul corespondenţei. De iure, în cele trei Constituţii ale perioadei comuniste, libertatea şi secretul corespondenţei era garantat. Astfel, în Constituţia R.P.R. din 1948, la art. 33 se preciza: Secretul corespondenţei este garantat. Numai în caz de instrucţie penală, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata. La art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului se specifică: Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. În Constituţia R.P.R. din anul 1952, la art. 88 se nota: Inviolabilitatea domiciliului cetăţenilor şi secretul corespondenţei sunt ocrotite de lege. În acelaşi sens, la art. 33 din Constituţia R.S.R., din anul 1965, era prevăzut faptul că Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat.
De facto, realitatea era cu mult diferită, dacă nu chiar opusă acestor reglementări din legea fundamentală a statului comunist. Toate prevederile constituţionale evocate mai sus au fost încălcate sistematic, în numeroase cazuri. În consecinţă, aşa cum bine s-a apreciat în alte lucrări, în cazul Constituţiilor României democrat-populare ori socialiste, avem de-a face doar cu nişte „ficţiuni constituţionale” create din raţiuni externe pentru a oferi un „decor favorabil” regimului politic în relaţia cu Occidentul. De aceea, credem că nu poate fi prea complicat răspunsul la o întrebare simplă – cât şi când a fost respectat acest drept fundamental al cetăţeanului în România comunistă? În studiul de faţă ne propunem să dăm un răspuns explicit la această întrebare. Vom face trimitere îndeosebi la anii ’80, din două considerente: în primul rând, pe acest subiect al cenzurii (controlului) corespondenţei în perioada de început a comunismului românesc s-au publicat deja documente sau articole care dezvăluie atât mecanismele, cât şi obiectivele acestei activităţi. În al doilea rând, anii ’80 reprezintă intervalul în care, după o perioadă de relativ dezgheţ intern (anii ’60 şi ’70), se revine la un control informativ mult mai strict al populaţiei, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice şi al creşterii nemulţumirilor sociale. Această ultimă decadă a comunismului românesc este reprezentativă şi pentru că acum apar dezechilibrele majore care vor conduce la implozia regimului, în decembrie 1989.
Perfecţionată continuu, ca structură, atribuţii şi personal, Securitatea a atins în anii `70 şi `80, după cum bine se ştie, maximul rafinamentului în controlul şi reprimarea oricărei minime rezistenţe sau dizidenţe. Utilizând metode ale unui serviciu clasic de informaţii şi aflată în directă conexiune cu aparatul de partid, Securitatea a primit cele mai variate directive. Pentru îndeplinirea lor, metodele utilizate au fost diverse: crearea de reţea informativă, filajul, percheziţiile, reţinerile, arestările, anchetele informative, interceptarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor etc. Multe dintre aceste practici au fost însoţite însă de violenţe, abuzuri şi, evident, încălcări ale drepturilor fundamentale prevăzute şi garantate în textele constituţionale în vigoare la acel moment. Astfel, caracterul de poliţie politică al activităţii Securităţii este subliniat tocmai de aceste realităţi dar şi de obsesia cu care erau căutaţi sau chiar inventaţi „duşmani ai poporului” în orice instituţie sau mediu social. Pe această linie, încă de la începuturile regimului comunist, controlul şi cenzura corespondenţei au făcut obiectul muncii unor structuri specializate care au funcţionat în cadrul Securităţii sub diferite denumiri: Serviciul „D” – controlul corespondenţei (1948-1951), Direcţia Filaj şi Investigaţii (1951-1955), Serviciul „F” controlul corespondenţei (1956-1967), Direcţia a XII-a (1967-1968), Direcţia a IX-a (1968-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989), la care a lucrat vajnicul luptător prntru drepturile omului, lt. MARIN CONSTANTIN.
În timp, structura organizatorică a acestui organism a variat destul de mult. În anii ’50-’60, Serviciul „F” era un organism autonom în cadrul Securităţii. Avea în frunte un şef de serviciu, ajutat de doi locţiitori care coordonau activitatea celor şase birouri şi două grupe existente în cadrul serviciului. Astfel, Biroul 1 avea în sarcină controlul trimiterilor poştale externe, în afară de colete, pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite de direcţiile operative. Acelaşi birou cenzura scrisorile către ţările capitaliste, redactând, pe baza acestora, note sau referate în care era prezentat „materialul duşmănos”. Biroul 2 controla corespondenţa civilă şi militară internă, cenzura prin sondaj şi intercepta „manifestele contrarevoluţionare”, identificând autorii acestora pe baza analizei grafologice. Biroul 3 deţinea laboratorul de deschidere şi recondiţionare, control fizico-chimic şi foto al întregii corespondenţe, urmărind eventualele mesaje scrise cu cerneală simpatică şi realizând fotocopii după scrisorile suspecte. Biroul 4 se ocupa de coletele poştale externe, iar Biroul evidenţă crea listele cu cei care în urma cenzurii corespondenţei se dovedeau a fi „duşmani ai poporului”, cu persoanele urmărite de către direcţiile operative şi a celor care aveau legături prin corespondenţă cu persoane din Occident. Pentru problemele de secretariat era creat un birou cu această destinaţie. Cele două grupe – Grupa pentru Controlul Telegramelor şi Grupa de Îndrumare şi Control a Biroului „F” în regiuni – interceptau telegramele interne şi externe în problemele care interesau direcţiile operative şi coordonau totodată activitatea Biroului „F” din regiuni şi raioane.
În anii ’70 şi ’80, Unitatea Specială „S” (succesoarea Direcţiei a IX-a şi a Serviciului „F”) a fost inclusă în Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni (C.T.O.T.) unitate condusă în anii ’80 de general-locotenent Ovidiu Diaconescu. La conducerea Unităţii Speciale „S” s-a aflat, în acelaşi interval, colonel Constantin Marinescu. Unitatea era formată din şapte servicii:
– Serviciul I (interceptare grafotehnie) condus de locotenent-colonel Constantin Miu;
– Serviciul II (control trimiteri poştale interne) condus de maior Aurora Rodica Negoiţă şi apoi locotenent-colonel Mihai Buliga;
– Serviciul III şi IV (control trimiteri poştale externe) colonel Anghel Iorgu şi căpitan Ligia Achim;
– Serviciul V (obiective, evidenţă şi punere în interceptare, probleme prioritare) locotenent-colonel Mircea Ardelean, colonel Ion Preda;
– Serviciul VI (laborator) locotenent-colonel Viorica Petrică şi maior Ion Radu;
– Serviciul VII (înscrisuri) maior Eugen Grigorescu (n. n. – ajuns general în SRI, seful Directiei ”N”, unul dintre protectorii lui MARIN) şi maior Gheorghe Nicola.
Atribuţiile Unităţii Speciale „S”, identice cu cele ale structurilor care o precedaseră, au rămas de-a lungul timpului, în esenţă, aceleaşi: controlul corespondenţei externe şi interne; interceptarea, la cererea direcţiilor operative ale Securităţii, a trimiterilor poştale ale persoanelor urmărite; cenzura corespondenţei externe cu ţările capitaliste pentru a evita „posibilitatea folosirii acestui mijloc de legătură de către elementele duşmănoase regimului”; depistarea manifestelor „contrarevoluţionare” trimise prin poştă, urmărind, totodată, identificarea autorilor pe baza analizei grafologice; cenzura prin sondaj a corespondenţei interne suspecte (civile şi militare); interceptarea manifestelor, memoriilor şi a scrisorilor de protest; identificarea autorilor. Dacă în anii ’50, controlul corespondenţei excepta doar trimiterile poştale interne sau externe adresate Comitetului Central al P.M.R., guvernului R.P.R., Prezidiului Marii Adunări Naţionale, precum şi membrilor acestora, organelor de partid, sfaturilor populare raionale şi redacţiilor ziarelor centrale şi locale, în anii ’80 nu mai existau excepţii: „Unitatea specială «S» şi unităţile corespondente din teritoriu, în procesul muncii specifice, depistează şi reţin toate categoriile de trimiteri poştale în al căror conţinut sunt vehiculate idei şi concepţii potrivnice intereselor statului nostru, acţiunile respective fiind semnalate unităţilor centrale şi teritoriale de securitate pe profile de muncă iar, de la caz la caz, acestora le vor fi înaintate spre informare şi materiale în original”.
Pentru a înlătura orice posibilitate de deconspirare a măsurilor de control şi cenzură a trimiterilor poştale, lucrătorii din cadrul Unităţii Speciale „S” aveau obligaţia de a recruta în calitate de colaboratori pe funcţionarii Poştei sau ai Direcţiei Vămilor care aveau atribuţii în domeniul predării şi/sau preluării corespondenţei de la Poştă. Cei care refuzau o astfel de colaborare puteau fi îndepărtaţi din posturi ca fiind „necorespunzători”. Informaţiile de la aceste surse erau transmise apoi către direcţiile operative ale Securităţii, în funcţie de importanţa şi profilul lor. Totodată, pe baza cenzurii corespondenţei, erau redactate diverse note, referate ori sinteze pentru conducerea Ministerului de Interne şi pentru şefii direcţiilor operative. Era, de asemenea, ţinută o strictă evidenţă a persoanelor care întreţineau corespondenţă cu cetăţeni din ţările vestice. În acest caz erau luate măsuri suplimentare pentru cunoaşterea opiniilor, atitudinilor, acţiunilor şi relaţiilor persoanelor supravegheate, a celor cărora le aparţinea corespondenţa interceptată. Trebuie remarcat că orice trimitere poştală care se dovedea a fi „dăunătoare şi de propagandă duşmănoasă” era confiscată, ceea ce se putea întâmpla şi la cererea oricărui şef de direcţie.
Ultima etapă în mecanismul de acţiune al Securităţii era prevenţia. Se acţiona, pe baza materialelor furnizate de Unitatea Specială „S”, pentru prevenirea răspândirii nemulţumirilor populaţiei şi neutralizarea persoanelor cu atitudine critică faţă de puterea politică. Erau verificate cărţi poştale, scrisori, telegrame, colete expediate de români în străinătate, dar se acorda o şi mai mare atenţie la tot ceea ce venea din afară, mai ales din Vest. Mecanismul era simplu: ofiţerii sau colaboratorii Unităţii Speciale „S” preluau, dimineaţa, corespondenţa de la şefii oficiilor poştale, şi după control (desfăşurat în birouri situate în cadrul aceloraşi oficii), aveau obligaţia ca până la ora 17,00 să repună în circuitul poştal trimiterile care nu prezentau interes. Operaţiile efectuate după preluarea corespondenţei erau specifice: control (filajul), cenzură, control fizico-chimic, recondiţionare şi, la final, reintroducere în circuitul poştal. La „control filaj” lucrătorii din Unitatea Specială „S” se asigurau că toată corespondenţa intră în circuitul unităţii şi că, apoi, aceasta reintră în circuitul poştal. În acest interval, se efectua trierea pe categorii a întregului material (plecări, sosiri, recomandate, simple etc.) şi totodată cartografierea corespondenţei pe judeţe pentru a putea fi realizată cenzura şi verificarea în tabelele cu urmăriţi. Separat, alţi ofiţeri sau colaboratori „filau” scrisorile pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite din ţară sau a celor aflate în străinătate. De exemplu, în 1988, în medie, într-un judeţ, existau cca 4.000 de urmăriţi la cererea direcţiilor operative şi încă aproximativ 1.000 care se aflau pe listele proprii ale Unităţii Speciale „S”. Fiecare angajat, confrunta zilnic adresa de pe plic cu numele şi adresa din tabelele cu urmăriţi, pentru mai bine de 1.500 de scrisori (pentru corespondenţa din ţară).
În cazul corespondenţei externe, volumul de corespondenţă filat era mult mai mare, în plus, aici fiind nevoie de traducerea unor texte şi de redactarea unor rezumate după scrisorile care prezentau interes. Erau apoi întocmite tabele cu scrisorile semnalate şi trimise la direcţiile operative. În continuare, lucrătorii Unităţii Speciale „S” urmăreau înapoierea acestora şi reintroducerea lor, unde era cazul, în circuitul poştal. În lunile de vârf (perioada vacanţelor şi sărbătorilor), numărul de scrisori era mult mai mare decât cel obişnuit, aşa că de multe ori controlul se făcea prin sondaj, textele fiind citite selectiv, când existau suspiciuni din partea lucrătorului de la Securitate. Acolo unde apăreau comentarii duşmănoase la adresa regimului, îndemnuri la emigrare, metode de trecere frauduloasă a frontierei, descrierea laudativă a traiului occidental etc., scrisorile erau scoase definitiv din circuitul poştal şi trimise la direcţiile operative de profil. Cele două categorii de corespondenţă – internă şi externă – erau parcurse cu un interes diferit. Dacă iniţial, la capitolul corespondenţă internă existau numeroase excepţii, iar controlul se făcea „pe cale de selecţionare”, corespondenţa externă a fost, cu mici întreruperi, controlată în întregime. În categoria corespondenţă internă, cea mai importantă era considerată cea care pleca şi sosea în Bucureşti, cantitatea zilnică fiind în anii ’50 de cca 125.000 de scrisori, pentru a se tripla în anii ’80 (cu menţiunea că în timpul vacanţelor şi sărbătorilor de iarnă volumul zilnic depăşea cu mult cifra de un milion). Cenzura se realiza parţial şi cuprindea circa o treime din scrisori (corespondenţă civilă şi militară). Lecturate integral erau doar acele scrisori care în urma controlului iniţial prezentau interes, îndeosebi cele încadrate la „problema suspecte”. Volumul corespondenţei externe, care se bucura de cea mai mare atenţie, a crescut vertiginos de la cca. 27-28.000 zilnic, la mijlocul anilor ’50, spre cca. 200.000 în anii ’80. Asupra acestei corespondenţe, grupată pe zonele de destinaţie (Europa, America şi Israel), controlul era diversificat: pe unele zone se citeau doar plecările, pe altele se făcea doar „filaj deschis”, în timp ce corespondenţa românilor din exil cu cei rămaşi în ţară era citită în întregime. Pentru a fi controlat un asemenea volum de corespondenţă era nevoie de un personal numeros. Această cerinţă se reflectă şi din evoluţia numărului de posturi din schema structurii care se ocupa de această activitate. Serviciul „F” avea 274 de posturi în anul 1956, pentru a ajunge la 520 de oameni în 1966. Unitatea Specială „S”, pentru a acoperi volumul imens de muncă, şi-a dublat efectivele, ajungând ca numai la nivel de judeţ să aibă, în medie între 15 şi 20 de oameni încadraţi. Pe lângă aceştia s-a apelat la ofiţeri şi subofiţeri pensionari care lucraseră anterior în acelaşi domeniu. Retribuirea pensionarilor se făcea din fondul C.I.S., diferenţiat în funcţie de calificare şi depistarea unor cazuri deosebite, până la un plafon de 1.200 lei pe lună. Instrucţiunile privind regulile de muncă, dar şi ordinele generale ale Securităţii cereau expres să fie prevenită difuzarea de manifeste, memorii şi scrisori de protest. Autorii lor trebuiau identificaţi în timpul cel mai scurt pentru a evita răspândirea materialelor subversive. Forma concretă a acestora era diversă, de la simple fiţuici scrise de mână, până la foi volante sau chiar documente redactate atent şi introduse în plicuri cu adrese precise, cu aspect cât mai comun. De obicei, ultimele erau adresate conducerii de partid şi de stat, unor ziare centrale sau locale sau nominal unor lideri ai P.C.R., miniştrilor, şefilor de redacţii din presa scrisă, TV sau radio. Securitatea, prin unitatea sa specializată, dezvoltase o întreagă metodologie de depistare a „înscrisurilor duşmănoase”: utilizarea aceluiaşi tip de plicuri (ca mărime şi culoare), aceeaşi aşezare a timbrelor, modul de aranjare a adresei (în centru sau la capetele plicului), lipsa adresei expeditorului, ori prezenţa uneia prescurtate, de obicei fictivă. Astfel, în corespondenţa trimisă îndeosebi în Vest, lucrătorii din Unitatea „S” constataseră că majoritatea materialelor subversive interceptate aveau forma unor scrisori obişnuite, fără adresa expeditorului sau cu adresă fictivă. Destinaţia predilectă era postul de radio „Europa Liberă”, dar şi alte posturi, care primeau corespondenţă la unele căsuţe poştale sau chiar pe adresa unor persoane particulare. O atenţie specială se acorda întregii corespondenţe a persoanelor care erau urmărite de Securitate sau a celor aflate în reţeaua colaboratori. Verificarea acesteia se făcea la cererea ofiţerilor din unităţile operative, de către ofiţerii din aparatul Unităţii Speciale „S” care trebuia să intercepteze scrisorile, telegramele şi coletele primite sau trimise de cei urmăriţi. În teorie, aceste materiale erau deosebit de valoroase, putând dezvălui eventuale acţiuni avute în vedere de cei vizaţi, fiind totodată şi o probă consistentă a activităţii lor subversive. Se întâmpla adesea, ca, din cauza lanţului birocratic, informaţia să nu mai ajungă în timp util la ofiţerul care urmărea un anumit „obiectiv”. Apoi, din cauza neglijenţei celor care deschiseseră scrisorile sau coletele, întreaga acţiune putea fi deconspirată (în unele plicuri reintroduse în circuit, erau uitate traducerea scrisorii, nota de lucru sau chiar borderoul de însoţire semnat de ofiţerul care studiase scrisoarea). În plus, o durată de timp mai mare între data expedierii şi data primirii corespondenţei crea mari semne de întrebare atât expeditorului, cât şi destinatarului, care, pe baza ştampilei Poştei, puteau vedea unde scrisoarea a „zăbovit” mai mult. Nedumeririle de acest fel sunt numeroase şi sunt exprimate pe larg chiar în unele scrisori ale celor urmăriţi. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, au fost elaborate în primăvara anului 1985 o serie de instrucţiuni privind regulile de muncă pentru manipularea şi exploatarea materialelor obţinute din sursă „S”. Măsurile preconizate constau în trimiterea către unităţile operative doar a unor xerocopii după scrisorile interceptate, nu a originalelor. Trimiterea acestora implica scoaterea lor din circuitul poştal pentru un timp mai lung şi uneori, chiar, pierderea lor. De aceea se cerea ca solicitările privind trimiterea acestor originale să fie reduse la minim, doar „în cazurile care în sunt folosite mijloace ale legăturii impersonale, căsuţe-poştale, post-restant etc. şi care nu se mai repun în circuitul poştal”. Formularea unora dintre instrucţiuni sugerează existenţa întârzierilor cât şi a abuzurilor în prelucrarea corespondenţei interceptate: „Dacă în termen de 24 ore de la trimiterea materialului de către organul S, central şi teritorial, nu se va primi răspunsul unităţii beneficiare, acesta va fi repus în circuitul poştal”; „Aprobarea pentru reţinerea materialelor ce interesează organele de securitate se va da de către locţiitorii şefilor unităţilor centrale şi ai Securităţii Municipiului Bucureşti, iar la nivelul unităţilor teritoriale de către şefii securităţilor judeţene”.
Din punct de vedere tehnic, controlul corespondenţei de către Securitate se baza pe ideea că unii dintre cei urmăriţi transmiteau informaţii prin intermediul scrisorilor în mod codificat. Tocmai această codare a conţinutului era preocuparea principală a ofiţerilor din Unitatea Specială „S” care aveau, între altele, sarcina de a descoperi variantele de codificare folosite de expeditori: scriere cu cerneală simpatică, indigoul alb, textul convenţional, cifrul, hârtia şablon, limbajul textelor etc. În cazul textului scris cu cerneală simpatică, între rândurile scrise convenţional, se insera mesajul invizibil cu ochiul liber. Această scriere putea fi însă depistată cu ajutorul piramidonului, apei, salivei, alcoolului etc. Acest control fizico-chimic avea loc doar în cazul în care scrisoarea devenea suspectă în ochii lucrătorului operativ care o „exploata”. Indigoul alb era o altă metodă de ascundere a conţinutului real al unei scrisori. Aceasta consta în folosirea unei coli albe de hârtie îmbibată cu anumite substanţe chimice şi care suprapusă peste o altă coală, prin presare imprima scrisul invizibil. Acesta, ca şi în cazul „cernelii simpatice” putea fi identificat doar în urma unui control tehnic. Dacă cele două metode de mai sus erau utilizate mai puţin în corespondenţa obişnuită, textul convenţional era mult mai frecvent folosit, fiind şi cel mai accesibil. Exista şi aici un impediment şi anume – texul trebuia convenit în prealabil între expeditor şi destinatar, înţelesul fiind mereu altul decât cel aparent. Una din posibilităţi era plasarea a câte unui cuvânt, la începutul, mijlocul sau capătul fiecărui rând al scrisorii, citirea făcându-se pe verticală sau diagonala paginii. Cifrul însemna înlocuirea literelor cu cifre, semne sau chiar cu alte litere, amestecul de simboluri făcând textul de neînţeles fără cunoaşterea codului stabilit între cei doi corespondenţi16. Hârtia şablon era o metodă ce consta în decuparea unei coli albe de hârtie, în anumite locuri astfel că suprapusă peste scrisoarea primită, apăreau în ferestrele formate prin decupare doar cuvintele care compuneau informaţia transmisă. Timbrele erau frecvent folosite pentru a ascunde sub ele mesaje secrete sau chiar microfilme. O semnificaţie putea avea imaginea de pe timbru, dar şi poziţia lor pe plic. Desigur, întregul univers al metodelor de control al corespondenţei este unul foarte vast. Ceea ce am dorit să descriem aici sunt câteva din metodele cele mai frecventate atât de Securitate, cât şi de cei urmăriţi pentru a-şi conspira sau deconspira mesajele poştale. Aşa cum am menţionat mai sus, Unitatea Specială „S” avea ca atribuţie, între altele, elaborarea de sinteze, note şi rapoarte, pe baza cenzurii corespondenţei, referitoare la diverse subiecte care interesau atât conducerea Securităţii, cât şi conducerea de partid şi de stat. Tematica era variată: pornind de la preocupările cotidiene ale marii majorităţi a populaţiei şi până la starea de spirit generată de campaniile politice sau măsurile luate de partid şi guvern. În acest sens, în anii ’80, interesul regimului pentru reacţia populaţiei faţă de situaţia dificilă din economie era determinat de efectele în plan social, surprinse foarte bine în corespondenţa privată dintre români şi străini. Fragmente din astfel de scrisori au fost preluate de Securitate în propriile rapoarte, pentru a ilustra nemulţumirile populaţiei legate de alimentaţie, reorganizările întreprinderilor, întreruperile de curent electric etc. La conducerea de partid şi de stat ajungeau o bună parte din notele sau buletinele redactate de Securitate care semnalau stări de spirit negative, tocmai în încercarea de a curma unele situaţii conflictuale sau chiar explozive din anumite medii. Din nefericire, în anii ’80, factorul politic judeţean sau central nu mai este receptiv la avalanşa de semnale pe care Securitatea le transmitea. Amploarea nemulţumirilor a devenit din ce în ce mai mare, iar măsurile luate de puterea politică sunt paleative.
Cercetarea acestor scrisori, telegrame şi cărţi poştale („colecţionate” de Unitatea Specială „S”) oferă o imagine asupra stării de spirit din epocă, vieţii cotidiene sau biografiei unor personalităţi (aflate cu predilecţie în preocuparea Securităţii). Este totodată un mod direct de a vedea care au fost sentimentele românilor din diverse categorii sociale, profesionale etc. vizavi de schimbările şi evoluţia regimului politic intern. Sunt documente care oferă un contact direct cu realitatea acelor ani, fără nici un filtru sau corector de percepţie, decât cel al autorilor acestor scrisori. Viaţa şi trăirile oamenilor din acei ani sunt redate cu acurateţe tocmai în acest gen de documente. O bună parte din această corespondenţă, în copie sau original, este păstrată în arhivele Securităţii, de un interes aparte fiind aşa numitele „comentarii duşmănoase”. Aparent, cele mai multe din comentarii apar în oraşele mici şi în mediul rural. Ele vizează frecvent măsurile haotice de reorganizare a unor întreprinderi, şomajul mascat, nemulţumirile izvorâte din neplata salariilor, imposibilitatea avansării în carieră fără o implicare politică etc. Este nelipsită din aceste texte (de regulă, cele trimise în străinătate) nota ironică la adresa marilor realizări ale regimului trâmbiţate pe toate canalele propagandei oficiale. Patru mari teme se regăsesc în corespondenţa controlată de Securitate în anii ’80: situaţia grea din aprovizionarea populaţiei, reorganizările haotice din administraţie şi întreprinderi, condiţiile de viaţă şi de muncă în România, dar şi a celor plecaţi în străinătate şi, în fine, opţiunea emigrării din România. Desigur, pe lângă aceste subiecte apar şi altele, cel puţin la fel de interesante: calitatea slabă a unor echipamente sau maşini exportate de România, situaţia românilor aflaţi pe şantierele din Libia, Siria, Egipt, Irak, Iran etc., situaţia învăţământului, metode de trecere ilegală a frontierei ş.a. Cel mai des invocat subiect în corespondenţa românilor din acei ani este cel al condiţiilor grele de viaţă şi muncă: cozile la alimente, întreruperile de curent electric, frigul din locuinţe, proasta organizare din întreprinderi şi chiar nesiguranţa locului de muncă. Drama alimentelor de bază se adânceşte odată cu anul 1980 şi se manifestă prin cozile la carne, lapte, ouă, ulei, făină şi pâine. Dincolo de aprovizionare, siguranţa locului de muncă este un alt aspect frecvent abordat dar într-o strânsă legătură cu primul. Aşa cum se poate vedea din corespondenţa românilor, condiţiile din întreprinderi erau destul de vitrege. Marile fabrici ale anilor de dinainte de 1990 se confruntau, între altele, cu o supradimensionare puternică a personalului, care era o consecinţă neprevăzută a relaţiei dintre aprovizionare şi locurile de muncă. Datorită acestei inflaţii de personal, deseori conducerea de partid iniţia restructurări ample de personal, reorganizări ale unor întreprinderi sau ale administraţiei locale. Legat de condiţiile de muncă, o situaţie dificilă au avut-o românii aflaţi la lucru pe şantierele din străinătate, în ţări din Orientul Mijlociu. De pildă, numai în Irak, lucrau mai bine de 4.000 de români, în proiecte care însemnau construcţia unor canale de irigaţii, a unor linii de înaltă tensiune, şosele sau a unor rafinării. Lucrările la aceste obiective fuseseră contractate în anii ’70 sau la începutul anilor `80, şi după un debut fulminant, ele se aflau în mare întârziere. Datorită unor deficienţe de organizare, a calităţii slabe a echipamentelor, mediului natural mult mai vitreg faţă de cel din ţară, construcţia acestor obiective se dovedea a fi problematică faţă de ce îşi imaginaseră proiectanţii din ţară. Pe lângă aceste obstacole, apar şi altele: starea de spirit a muncitorilor e din ce în ce mai negativă, se plâng în scrisorile trimise acasă că „se plăteşte mai slab”, cu mari întârzieri, aceasta şi pentru că „majoritatea nu au venit să facă treabă cinstită, s-au apucat de vândut ciment şi alte materiale, să fure, să facă bişniţă, fiecare pentru buzunarul lui, iar treburile pe şantier au rămas în urmă…”. Toate acestea au avut efecte în relaţia cu antreprenorii din ţările unde românii lucrau: „…La staţia de betoane a venit un suprarevizor şi a întrerupt betonarea pe întregul şantier pentru că românii nu fac treabă bună. În încheiere a spus: «Plecaţi în România». […] Aici toată lumea este nemulţumită, mormăie, toţi sunt abătuţi. Singurii care sunt mai veseli, sunt cei care urmează să plece acasă”. Însă cei care rămân, inventivi fiind, nu se lasă şi iniţiază activităţi colaterale: specula şi lucrul la particulari. „Cu coniacul este o lovitură” îi scrie din Irak un timişorean soţiei sale din ţară, cerându-i totodată să-i trimită printr-un prieten 20 litri din preţioasa băutură. „…Am vorbit cu maistrul, un băiat bun din Piteşti şi voi ieşi două luni la ciubuc… Cu munca nu mă omor, că sunt şef de echipă…” scrie, tot din Irak, soţul către soţia sa din Râmnicu-Vâlcea. Cei mai mulţi ştiu însă că ceea ce fac este atent monitorizat de Securitate: „…Nu discuţi nimic la telefon. Vezi că telefonul nostru este sub observaţie. Nu lăsa pe nimeni să discute la telefon, de la noi din casă. Totul se înregistrează…” îi scrie din Egipt un sibian soţiei sale din ţară, indicându-i apoi cum să valorifice bunurile pe care i le trimisese.
Greutăţi mari sunt şi în lumea satului românesc. Lăsaţi fără pământ, navetişti la oraş unde muncesc în fabrici, ţăranii se opun şi critică noile schimbări din politica partidului în domeniul agriculturii: „măsurile ce se iau la ţară pentru creşterea vitelor, în modul forţat cum se aplică, în loc să ducă la sporirea lor, duc la dispariţia lor. Până nu ni se dă pământ corespunzător să-l muncim, nu vom reuşi să contractăm vite, porci şi păsări cu statul, pentru că nu avem cu ce le creşte” scriu ţăranii dintr-un C.A.P. din judeţul Dolj. Un ţăran pensionar, din judeţul Iaşi, vorbeşte deschis şi explică de ce ţăranii refuză să mai lucreze pământul: „Dacă până acum ţăranul muncea cu tragere de inimă pentru că primea 1.000 kg. porumb la o producţie de 5.000 kg la hectar, în prezent, indiferent cum munceşti, nu primeşti mai nimic”. Tensiunile din mediul rural sunt exprimate în mai multe scrisori adresate de săteni conducerii de la Bucureşti (C.C. al P.C.R. sau unor ziare din Capitală) în care apar avertismente de genul „Nu e departe ceasul să recurgem la procedee ca în 1907” sau, şi mai grav, ca cel al unor cooperatori din Cozieni, judeţul Buzău: „Este ruşinos să avem vărsare de sânge într-o ţară comunistă. Mai bine ar veni sovieticii să ne administreze ţara”.
O altă temă frecvent abordată în corespondenţa acelor ani este cea a emigrării. Opţiunea nu este doar a minoritarilor, ci şi a românilor care, în faţa greutăţilor cotidiene, optează pentru plecarea din ţară. Cel mai des apare acest subiect în corespondenţa etnicilor germani. Iată şi unul din motivele invocate de o familie din judeţul Alba, grăbită să părăsească România: „…Dorim să primim viza de intrare în R.F.G. pentru întreaga familie, ca să putem pleca definitiv de aici. România se află într-o mare criză economică. De când aţi plecat s-au schimbat multe în rău din viaţa noastră. Este o lipsă totală de produse alimentare. Nici măcar pâine nu mai avem. Nu mai avem curent electric, folosim din nou lampa cu petrol. Nu se ştie cât va mai dura această economie de energie electrică. Chiar dacă am vrea să mai stăm aici, nu mai rezistăm…”.
Evantaiul problemelor cu care se confruntă românii, indiferent că sunt în ţară sau în afară, este foarte larg, iar în fragmentele ce apar în corespondenţa privată din dosarele Securităţii, greutăţile traiului cotidian sunt concis şi, deseori, pitoresc definite. Este evident că majoritatea românilor ca şi minoritarii (unguri, germani, evrei) sunt nemulţumiţi de starea generală a ţării. Cu toţii caută căi proprii de salvare, prin emigrare sau prin speculă, prin opoziţie civică sau atitudine pasivă la cerinţele regimului.
Corespondenţa interceptată de Unitatea Specială „S” în anii ’80 se află în dosarele din Fondul Informativ, Documentar şi Reţea din arhiva CNSAS. Ea nu constituie un bloc unitar ci fiecare scrisoare, în parte, a ajuns la dosarul celor urmăriţi, în copie sau în original. În ultima situaţie, e limpede că scrisoarea nu a mai fost trimisă către destinatar, conţinutul ei fiind de obicei catalogat ca necorespunzător dacă existau comentarii duşmănoase la adresa regimului politic, îndemnuri la emigrare sau intenţii de constituire a unui grup ostil. Prezenţa acestor scrisori, de multe ori în original, demonstrează fără tăgadă gradul accentuat de control şi amestec al Securităţii în viaţa intimă a românilor. Totodată putem vedea clar şi cât de mult era respectată „legalitatea socialistă”, ţinând cont, aşa cum arătam la început, că violarea secretului corespondenţei intra în categoria infracţiunilor grave conform Constituţiei RSR din 1965.
Există însă şi un revers al medaliei şi anume că, tocmai, prezenţa, din belşug, în dosarele Securităţii, a acestor scrisori ne permite astăzi să reconstituim climatul social al unei epoci nu demult apuse. Este poate singurul merit al Securităţii, acela de a lăsa moştenire documente de un real folos pentru istorici.
Pentru a înţelege modul de funcţionare al Unităţii Speciale „S” în teritoriu, am ales să reproducem, în anexă, un document aflat în fondul Documentar al arhivei CNSAS. Datat 24 februarie 1989, documentul dezvăluie modul cum era organizat controlul secret al corespondenţei, numărul angajaţilor şi volumul zilnic de muncă în cadrul unui serviciu „S” la nivel de judeţ. Sunt interesante detaliile referitoare la relaţia de subordonare între serviciul „S” judeţean şi serviciile operative (care solicitau pe parcursul anului 1988 interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane). Pe lângă verificările la cerere, Serviciul „S” avea o bază proprie de urmăriţi (cca 1.000), ceea ce denotă şi o oarecare autonomie în funcţionarea sa. În plus, elaborarea unor sinteze (24 într-un singur an), la cererea Securităţii judeţene sau a Comandamentului central, ilustrează poziţia importantă pe care o deţinea controlul corespondenţei în întregul angrenaj informativ-operativ. În partea a doua, sunt enumerate eşecurile, scăpările de „materiale cu conţinut duşmănos”, dar şi fapte grave precum sustragerea unor sume de bani.
Datorită aspectelor precizate mai sus, considerăm documentul publicat în anexă, drept un breviar al activităţii de control al corespondenţei în anul de graţie 1989.
ANEXA 1989 februarie 24, Bucureşti.

Ministerul de Interne Strict Secret
Departamentul Securităţii Statului Ex. Unic
Unitatea Specială „S”
Nr. 00415303 din 24 feb. 1989
Notă referitoare la activitatea serviciului Unităţii Speciale „S”, din cadrul Securităţii Hunedoara, cuprinzând efectivul de lucrători, puncte lucru, volumul de muncă, deficienţe şi abateri.

Activitatea de control secret al corespondenţei interne în cadrul judeţului Hunedoara este organizată la nivel de serviciu, acesta fiind încadrat cu 19 cadre, dintre care 9 cunosc una sau mai multe limbi străine. Munca specifică este organizată în cadrul punctelor de lucru din localităţile: Deva, Simeria, Petroşani, Orăştie şi Haţeg şi cu actuala organizare se reuşeşte cuprinderea în control a întregului trafic poştal intern, inclusiv cel de pe spaţiul Helga [R.F. Germania] nescăpându-se de sub control nici o localitate, iar volumul de trimiteri verificat zilnic se ridică la cca 80.000 scrisori – plecări şi sosiri. Încălcarea secretului corespondenţei în anii ’80… 229 În anul 1988 organele informativ-operative au solicitat cadrelor „S” interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane, iar 1.000 persoane se află în baza proprie a compartimentului „S”. Din controlul în conţinut s-a reuşit obţinerea a 11.200 informaţii, dintre care un număr de peste 7.600 sunt date de primă sesizare despre activitatea unor elemente necunoscute în evidenţele de Securitate. Tot din controlul în conţinut, cadrele „S” au întocmit şi înaintat organelor informativ-operative un număr de 24 sinteze, unele cerute prin Programul de măsuri al unităţii centrale, iar altele ordonate de conducerea Securităţii judeţene. Pe linia înscrisurilor anonime cu conţinut duşmănos s-a reuşit ca în perioada de referinţă să fie clarificate 6 cazuri cu 8 autori. Prin măsuri complexe întreprinse de organele de securitate şi miliţie s-a reuşit, în 3 cazuri prevenirea difuzării unor înscrisuri. Deşi rezultatele obţinute în 1988 de compartimentul „S” sunt apreciate ca preponderent pozitive, în activitatea acestui colectiv au fost înregistrate şi unele minusuri, astfel: – Datorită necunoaşterii corespunzătoare a indicilor grafici şi superficialităţii, au fost scăpate, în două cazuri, la grupa „S” din Simeria, unele difuzări de materiale cu conţinut duşmănos. – Mai sunt încă neidentificate 6 cazuri de înscrisuri cu conţinut duşmănos, ce au fost difuzate pe raza judeţului Hunedoara, de care se fac răspunzători atât cadrele compartimentului „S”, cât şi ale serviciilor informativ-operative, care nu au sprijinit suficient activitatea pe această linie de muncă. – Din mediul rural s-a obţinut un număr mic de informaţii din controlul secret al corespondenţei, deşi acest sector este foarte important pentru munca de securitate. – Tot un număr relativ mic de informaţii au fost obţinute din sectoarele economice, ţinând cont de ponderea acestor probleme în cadrul judeţului. – Nu ne putem declara mulţumiţi de modul în care este folosit mijlocul „S” de către serviciile şi celelalte compartimente informativ-operative din cadrul judeţului. Astfel, la unitatea centrală, numărul obiectivelor în cazul cărora se controlează legăturile externe pe canalul „S” este de numai 25 elemente – la Serviciul I, 26 – la Serviciul II şi 35 – la Serviciul III, iar Securitatea Haţeg are un singur element în atenţie pe linia legăturilor externe „S”. – În privinţa stării şi practicii disciplinare a fost înregistrat cazul deosebit de grav al cpt. Moldovan Olga – de sustragere a unor sume de bani, pentru care faptă a fost trecută în rezervă şi sancţionată pe linie de partid. Pt. comandant, Colonel, Marinescu Constantin ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13 421, vol. 193, f. 378

(Sursa: Liviu ŢĂRANU, http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_9-10_2012.pdf)

Ia zi, MARINE, te-am emotionat?! (Cristina T.).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Isarescu profita de naivitatea lui Citu, care se imprumuta prost si scump (in valuta, mult mai scump decat Grecia)/BNR joaca politic

Publicat

pe

De

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.
Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul,depozitarea/valorificarea gunoaielor în județ dar si eliminarea deşeurilor de foraj.
Pana la dezvaluirea metodelor si mijloacelor absconse utilizate de gruparea de criminalitate economico-financiara organizata de la nivelul judetului Prahova va prezentam un material realizat de cei de la Rise Project (acestia urmand sa revina pe aceasta tema in urma anchetelor derulate saptamana trecuta in judetul Prahova).
„Secrete de ciment”
Gunoiul este noul aur. Cu cât îl produci mai mult, cu atât îi îmbogățești pe unii, în timp ce tu te îmbolnăvești.
Acesta e lanțul cauză-efect și așa prosperă mafia italiană care plimbă deșeul toxic pe străzile și mările europene.
Destinația?
Fabricile de ciment din România.
Sunt șapte la număr, toate alimentate cu deșeuri din Italia sau Germania pentru a fi incinerate și trimise prin horn direct în plămânii noștri.
Documentarul “Cement’s Dirty Business” urmărește acest traseu.
Fenomenul a luat amploare odată cu noua metodă globală de ardere a deșeurilor industriale și menajere în cuptoarele fabricilor de ciment. Reziduurile pentru care nu există teoretic soluții de reciclare au înlocuit astfel combustibilul tradițional, cărbune sau petrol, poluant și el.
Rețeta este extrem de profitabilă: fabricile nu doar că nu mai plătesc carburantul pentru producția proprie, ba chiar iau bani să folosească deșeul primit.
Câștigă, practic, la două mâini.
Cei șapte coloși industriali din România pot incinera anual un milion de tone de deșeu menajer, adică o cincime din cât producem cu toții. Problema e că ard orice, inclusiv substanțe strict interzise, iar toxinele emanate în atmosferă au efecte dramatice asupra sănătății populației, reclamă doctorii și autoritățile.
Nimeni, însă, nu controlează nimic.
“Cement’s Dirty Business” reprezintă un studiu de caz european, cu focus pe toate palierele crimei organizate implicate în circuit.
Omul plătit de statul român să monitorizeze și să autorizeze deșeurile care intră în țară e uneori un cal troian. În paralel, trimite facturi fabricilor de ciment pentru afacerea lui de familie. Deține singura firmă care monitorizează noxele emise de cimentiști.
Localnicii trag alarma pentru sănătatea lor: incidența cancerelor a crescut în zonă.
Mafia și gulerele albe (politicieni și corporații) sunt cei care profită sistematic din industria subterană. Piața deșeurilor devine locul de întâlnire al lumii interlope cu marea industrie, atunci când multinaționalele evită prețul corect pentru eliminarea reziduurilor industriale și opteaza pentru rute ocolitoare și mai ieftine.
Apoi, scapă fiecare cum poate. S-au ridicat astfel imperii recente de miliarde de euro, cimentate prin complicități transnaționale.
În patria Camorrei, brigăzile anti-mafia schimbă dintotdeauna focuri cu traficanții care controlează rutele, însă aparatul judiciar european nu reușește să tragă la răspundere marile corporații ce beneficiază din traficul cu deșeuri periculoase.
“Cement’s Dirty Business” ți-i arată pe toți, cu nume și prenume, fiecare ocupând veriga lui în triada care otrăvește continentul.
Află ce respiri.

 


Documentarul este în limba engleză, dar are subtitrări în română și italiană. Alegeți subtitrarea potrivită din opțiunile YouTube (Colțul dreapta jos, Setări → Subtitrare).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment8 ore inainte

O spunem cu durere si dezamagire: SRI este inca o institutie opaca!

Inca avand, uluitor, in 2020, accente si reflexe staliniste de mileniul II, secolul XX, SRI se fardeaza pe sub masa...

EvenimentO zi inainte

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită...

Eveniment2 zile inainte

Isarescu profita de naivitatea lui Citu, care se imprumuta prost si scump (in valuta, mult mai scump decat Grecia)/BNR joaca politic

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Social2 zile inainte

Blogul lui Mircia Gutău – Printre cele mai active bloguri de om politic din România

Mircia Gutău este unul dintre primarii din România care pune preţ pe mediul online şi, de când şi-a creat un...

Social3 zile inainte

Chirurgie ambulatorie Pitești – Clinica Dr. Georgescu

Chirurgia de zi, sau chirurgie ambulatorie pitesti (fara internare), este un concept relativ nou aparut in tara noastra pe fondul...

Eveniment3 zile inainte

Metrosexualii pun mâna pe Servicii!

(Preluare National – Catalin Tache): S-au umplut serviciile secrete românești – și încă la vârful lor!- de pensați, pomădați și...

Exclusiv3 zile inainte

Buneci And Buneci – Cei mai buni avocati din Bucuresti in 2020

Societatea Civila de Avocati Bucuresti „Buneci and Buneci” a fost infiintata in anul 2012 (preluand activitatea Cabinetului Individual de Avocat...

Social3 zile inainte

Clinica Dr. Georgescu Pitești – Specialiști în colonoscopie

Colonul este ultima porțiune a tractului digestiv. Acesta reprezintă un tub gol, de aproximativ 1,5 metri și se termină la...

Eveniment4 zile inainte

Cel mai bizar „Drept la Replică” semnat de SRI/ Se minte si intr-un „Drept la Replica”!?/ Nu se mai confunda „gripa aviara” cu „curcile” ci – Cotidianul „National” cu ziarul „Incisiv de Prahova”

(Preluare Inpolitics): Ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, a rostit azi un discurs, la Forumul CEO al Camerei Americane de...

Social5 zile inainte

Translar – Campionii şcolilor de şoferi din Horezu, Râmnicu Vâlcea

Şcoala de şoferi Translar şi-a început activitatea acum aproape 30 de ani şi, prin multă muncă, perseverenţă şi seriozitate, a...

Cultură5 zile inainte

Cătălin Gherzan pune educaţia pe primul loc şi formează generaţii la şcoala sa privată din Piteşti

Grădinița Particulară cu Program Prelungit „Lexford Castel” este locul cel mai potrivit pentru educația preșcolarilor din județul Argeș și, este...

Eveniment5 zile inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(IX)/Ce înseamnă ca frațiile din servicii sa pună mâna pe CONPET SA Ploiesti?

Oare cum a ajuns FRATELE MAI MARE sa fie subalternul FRATELUI MAI MIC? Sau în traducere liberă ce înseamnă ca...

Eveniment6 zile inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(VIII)De ce România a ajuns groapa de gunoi a Europei? Iată afacerile murdare de cca. 30 de ani!

(Preluare National – Catalin Tache): Iată că la doar câteva zile după declanșarea noii ”prigoane” împotriva celor mai reputați medici...

EvenimentO săptămână inainte

Florin Citu inregistreaza inca o premiera

Vot in comisii pentru Florin Citu, ministru desemnat la Finantelor Publice: 18-18. ,,Aviz de respingere” – spune unul dintre Parlamentari....

EvenimentO săptămână inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(VII)/Romania, infringement pentru taieri ilegale si catastrofe ecologice

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Știrile Săptămânii