Connect with us

Eveniment

Este nebunie curata in Republica Moldova/. Iz-ul de #rezist este usor sesizabil/Vasilica isi plimba coada prin Moldova

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache ):

Bogdan Licu tocmai ce a ajuns ”țintă în mișcare” în războiul hibrid declanșat împotriva sa și care are drept scop preluarea controlului asupra Justiției. Pentru că, așa după cum dezvăluiam în premieră că Bogdan Licu va fi noul procuror general al României, tot astfel anunțăm acum că o infernală mașinărie de ”tocat destine” este gata să fie pusă în mișcare cu unicul scop de a-l ”decapa” pe acesta din fruntea Parchetului General. Sau barem de a-l urni în sensul dorit de cei aflați în spatele acestui ”foc încrucișat” care urmează a fi declanșat în curând. Pentru că ambele tabere ”radicalizate” din Justiție, reprezentând vădite interese transpartinice divergente vor să-l facă pe procurorul general să acționeze mult mai tranșant decât a făcut-o până acum.

Bogdan Licu, ”vânat din toate părțile”

Astfel că dacă gruparea din jurul SIIJ cere declanșarea de îndată a vendetei și ”ochi pentru ochi”, pentru a se răzbuna astfel pentru abuzurile comise în vremea statului paralel, rămășițele celei din urmă grupări insistă tocmai ca Bogdan Licu să îngroape cât mai adânc ”scheleții” lui Augustin Lazăr și a celorlați lideri ai ”Republicii Procurorilor”. Astfel că poziția  echilibrată a lui Licu de până acum nu a făcut decât să irite ambele tabere până la nivelul  din care acestea sunt gata de orice pentru a scăpa cu orice preț de cel devenit ”indezirabil” peste noapte din fruntea Parchetului General. Cu toate că, din moment ce Justiția de la noi nu a ajuns încă nici măcar să-și ”lingă rănile”, deci cu atât mai puțin să își cicatrizeze urmările dosarelor monstruoase din ultimii ani, orice altă cale decât cea de mijloc ar risca să reaprindă ”butoiul de pulbere” pe care stau încă structuri întregi de Parchet și instanțe de judectaă deopotrivă. Desigur că este greu de crezut că într-o țară membră a Uniunii Europene se mai pot ”decapa” procurori generali… Dar să nu uităm că atât Tiberiu Nițu, cât într-o bună măsură și Augustin Lazăr au fost victimele unor operațiuni hibrid precum cea care tocmai se pregătește acum și împotriva lui Bogdan Licu.

”Scheleții” lui Augustin Lazăr nu au fost încă dezgropați

”Nicovala” Adina Florea…

Se încearcă trecerea la next level după anchetarea procurorilor Popescu și Zăvoianu de la Caracal

Presiunea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție crește constant, chiar dacă nici măcar până acum nu s-a reușit trece peste ”baricada” ridicată în jurul lui Codruț Olaru în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a putea fi instalată și oficial Adina Florea în fruntea ”noii  DNA”. Dar este suficient să amintim de pensionarea ”cu japca” a ”judecătorului limuzină” Tudoran, imediat ce a fost deschisă o anchetă împotriva acestuia la SIIJ, pentru a înțelege că mulți din sistem iau în calcul foarte serios semnalele din activitatea SIIJ. Atât cu părțile bune, dar și cu ”derapajele” constănțene manifestate deja în interesele ”încrengăturilor” sistemice de la malul mării, inclusiv cele de la CCR. Iar odată cu măsura fără precedent a supendării din magistratură a procurorului Cristian Popescu, cel care i-a ținut la ușa lui Dincă pe polițiști până la șase dmineața și cu fuga pe trotuare, urmată de internarea prim-procurorului Parchetului Caracal, Cătălin Zăvoianu, chiar că SIIJ îl așteaptă acum la cotitură și pe Bogdan Licu. Chiar dacă ancheta a fost asumată oficial de procurorul șef al DIICOT, Felix Bănilă. Însă cum ”falanga roșie” din justiție îi reproșează tot mai vehement- deși încă neoficial- procurorului general că nu se avântă mai decis în lupta împotriva câmpurilro tactice care mai există pe alocuri, atacul la Licu poate fi declanșat în orice clipă dinspre această tabără. Iar spețe dificile și sensibile precum cele de la Caracal sau Dâmbovița pot fi întoarse oricând împotriva sa, pe persoană fizică, mazilirea generalului Vasilca din fruntea STS fiind cât se poate de relevantă în acest sens.

 

”Ciocanul” Olaru…

Mai mult însă decât intențiile de hegemonie asupra justiției ale grupării Florea, Bogdan Licu tare ar face bine să-și păzească spatele de vechii combinatori ai sistemului, indiferent că fac parte din magistratură, Ministerul de Interne sau servicii. Dar mai ales de cei care nu pot concepe nici în ruptul capului că ”Licu nu pune botul” atât cât ar vrea ei la scenariul cu ”asaltul roșu” la adresa Justiției. Și a căror principală îngrijorare rămâne faptul că, deși aflat deja la al doilea mandat de interimar ca și procuror general, acesta nu a luat încă nicio măsură pentru ”îngroparea scheleților” de pe vremea predecesorului său. Iar spaima nu este doar pentru ”pensioara” pe persoană fizică a lui Augustin Lazăr, cât pentru devoalarea demonstrațiilor  de forță halucinante făcute atunci de unii procurori aflați încă în sistem. Și care își permiteau ”aroganțe” pe cât de incitante pe atunci pentru cei din ”Republica Procurorilor”, pe atât de ușor de demonstrat a fi complet ilegale acum, dacă el ar fi scoase la lumină. Fiind suficient să vorbim de percheziții fără mandat și care pot fi probate prin plângerile penale depuse inclusiv de o multinațională în acest sens, cât și de trimiterea unor colaboratori  fără aviz de poliție judiciară la ”ridicatul” suspecților de acasă! Desigur, sunt și voci care susțin că prin această politică managerială ”de agheasmă”, procurorul general nu ar face decât să-i ”acopere” în fond pe cei aflați în spatele acestor abuzuri greu de imaginat. Dar, totuși, inițiații sistemului merg pe varianta de lucru mult mai la îndemână că disperarea ”talibanilor” Justiției care își arată acum ”colții”  la Bogdan Licu este dată tocmai de faptul că, atâta vreme cât procurorul general a refuzat clasările pe bandă rulantă cerute pentru a se acoperi astfel urmele, în orice moment se poate afla adevărul despre ”frățiile” magistraților care încă se încăpățânează să se joace cu destinele oamenilor, inclusiv prin menținerea artificială ”în viață” a unor dosare ”pe 409”… Astfel că, aidoma ca la SIIJ, și la nivelul Secției pentru procurori din CSM, una minuțios păstorită de Codruț Olaru, deja se ascut ”cuțitele”, pentru ca acestea să poată fi înfipte în spatele procurorului general, atunci când se va putea…

Pe linia Hellvig!

Licu, pe aceeași linie cu Hellvig

Asta dacă se va și putea… Pentru că, la câți dușmani are în ultima vreme Bogdan Licu, atunci este clar că acesta trebuie să aibă și susținători pe măsură pentru a rezista în fruntea Parchetului General. Și nu vorbim aici musai de relații interpersonale, deși nici acestea nu lipsesc, cât de susținerea inițiaților sistemului care conștientizează că nevoia de echilibru este în acest moment una vitală. Ca și colaborarea interinstituțională între oameni care barem știu despre ce este vorba în meseria lor… Poziția acestora find similară cu cea față de Eduard Hellvig. Cel care, în ciuda ”păcatelor tinereții”, nici nu a resetet din temelii SRI-ul, ce-i drept, dar nici nu a mai autorizat intrarea cu bocancii prin alte ”cîmpuri tactice”. Iar Bogdan Licu este acum pe aceeași linie cu Eduard Hellvig. Cu toate că dn postura sa și datorită faptului că este doar interimar va fi mult mai expus atacurilor care urmează. Unele care în anumite medii sunt deja catalogate atentate la adresa funcției de procuror general, prin ”vulnerabilitățile” care se încearcă a fi aruncate în acest nou joc murdar. Care însă, culmea, în urma unui recent raport contrainformativ înaintat ”unde trebuie” ar putea fi stopat mult mai curând decât se așteaptă cei care vor să-l transforme pe Bogdan Licu într-un nou Tiberiu Nițu… Procurorul acela general care tremura, la propriu, doar când auzea un pas mai hotărât de femeie călcând pe holurile Parchetului General. Asta ca să nu mai vorbim de panica stârnită de celebra chemare  ”Nițuleee, vino odată în….”

Unii uită că nu mai e timoratul Tiberiu Nițu procuror general…

 

 

 

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

SGS a semnat un acord final pentru achizitionarea ATS, un important operator american

Publicat

pe

De

SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta semnarea unui acord final pentru achizitionarea intregului capital social al Applied Technical Services („ATS”), un important furnizor de solutii specializate de testare, inspectie, calibrare si criminalistica din America de Nord. Se asteapta ca ATS sa genereze vanzari de 460 milioane USD si EBITDA de 95 milioane USD inaintea sinergiilor prevazute pentru 2026.

Avand o istorie de aproape 60 de ani, ATS este un jucator american mare si diversificat care detine un brand puternic si o cultura a serviciilor de calitate. Compania furnizeaza solutii si servicii pe piete finale puternic reglementate si cu o rata de crestere ridicata, cum ar fi industria prelucratoare, industria aerospatiala si de aparare, productia si distributia de energie si asigurari. Cu o echipa de 2.100 de profesionisti calificati si o retea de 85 de facilitati de ultima generatie amplasate strategic in Statele Unite, ATS deserveste o baza extinsa de clienti de top dintr-o gama larga de industrii.

Tranzactia va consolida pozitia SGS in SUA, vanzarile anuale totale urmand sa depaseasca 1,5 miliarde USD in America de Nord. Achizitia marcheaza o etapa majora in ambitia SGS de a-si dubla vanzarile in regiune pana in 2027, fata de 2023. De asemenea, va permite SGS sa se extinda in noi domenii atractive. Complementaritatea ofertelor si a clientilor deschide oportunitati semnificative pentru vanzari incrucisate.

Achizitia este evaluata la 1.325 de milioane USD, ceea ce corespunde unui multiplu de 11,2 ori EBITDA 2026, incluzand sinergiile „run rate”. Se preconizeaza sinergii EBITDA de cel putin 30 de milioane USD pe an in termen de 3 ani de la incheierea tranzactiei, datorita rationalizarii costurilor si oportunitatilor de vanzari incrucisate. Achizitia va avea un efect pozitiv asupra EPS incepand cu primul an. De asemenea, se asteapta ca SGS sa imbunatateasca rata de crestere a veniturilor si marja veniturilor operationale ajustate, datorita sinergiilor.

Tranzactia este supusa conditiilor obisnuite de vanzare si se preconizeaza ca se va finaliza pana la sfarsitul anului 2025 / inceputul anului 2026.

Géraldine Picaud, CEO al SGS, a comentat: „Suntem foarte bucurosi ca am semnat achizitia Applied Technical Services. Aceasta tranzactie va accelera semnificativ executarea Strategiei 27 prin consolidarea prezentei noastre in America de Nord. ATS dispune de echipe exceptionale, foarte calificate, cu o integritate puternica si o cultura orientata spre client. Prin conjugarea fortelor noastre in SUA, vom obtine o crestere durabila, sinergii si vom crea valoare adaugata pe termen lung pentru actionari. Suntem extrem de incantati de viitoarele oportunitati.

Despre SGS

SGS este lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii. Operam o retea de peste 2.500 de laboratoare si centre de afaceri in 115 tari, sustinute de o echipa de 99.500 de profesionisti dedicati. Avand peste 145 de ani de excelenta in domeniul serviciilor, imbinam precizia si acuratetea specifice companiilor elvetiene, pentru a sprijini organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.

Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniaza angajamentul asumat in ceea ce priveste credibilitatea, integritatea si seriozitatea, permitand partenerilor sa prospere in conditii de maxima siguranta. Ne oferim serviciile specializate cu mandrie prin intermediul brandului SGS si al altor marci specializate de incredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe si Nutrasource.

SGS este cotata la bursa elvetiana SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).

Citeste in continuare

Administrație locală

Aventură în natură: Ture de bike și E-bike pentru toate gusturile

Publicat

pe

De

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni caută să evadeze din rutina zilnică și să petreacă timp de calitate în aer liber, activitățile recreative în mijlocul naturii devin tot mai căutate. Cei care își doresc să îmbine mișcarea cu descoperirea peisajelor spectaculoase au acum la dispoziție o gamă largă de opțiuni, toate disponibile într-un singur loc: platforma activitati.simared.ro. Aici, pasionații de ciclism pot opta pentru ture de bike sau pot alege varianta modernă și confortabilă cu E-bike, iar cei care vor să exploreze și apele lacului pot merge mai departe cu vaporașul electric, caiac sau barcă.

Pentru iubitorii sportului și ai plimbărilor în aer liber, turele de bike sunt o alegere excelentă. Pedalând prin trasee special amenajate, poți descoperi peisaje naturale spectaculoase, poteci umbrite de păduri și zone liniștite unde singurul zgomot este cel al pașilor tăi prin frunze.

Traseele disponibile sunt potrivite pentru toate nivelurile de experiență. Indiferent dacă ești începător și îți dorești o tură relaxantă sau ai deja antrenament și vrei un traseu mai provocator, vei găsi cu ușurință opțiunea potrivită. În plus, toate bicicletele puse la dispoziție sunt bine întreținute, iar procesul de rezervare se face simplu, online, fără bătăi de cap.

Dacă vrei să te bucuri de peisaje și de trasee mai lungi fără să depui efort fizic intens, E-bike este soluția perfectă. Bicicletele electrice îți oferă asistență la pedalare, astfel încât poți urca pante fără dificultate și poți parcurge distanțe mai mari în același timp.

Această opțiune este ideală pentru familii, cupluri sau grupuri de prieteni care vor să petreacă o zi activă, dar fără epuizare. Platforma activitati.simared.ro îți oferă informații clare despre traseele recomandate pentru E-bike, echipamentul inclus și programul disponibil, iar rezervarea se face în doar câțiva pași, complet online.

Pe lângă turele de bike și E-bike, această platformă pune la dispoziție o gamă variată de activități care pot completa perfect o zi în natură. Dacă ești pasionat de apă, poți opta pentru o plimbare liniștită cu vaporașul electric, o alegere ecologică și silențioasă, ideală pentru cei care vor să admire frumusețea lacului fără agitație.

Vaporașul electric este ușor de rezervat online, direct de pe platformă, iar întreaga experiență este relaxantă și prietenoasă cu mediul. Este alegerea potrivită pentru o pauză binemeritată după o tură de bicicletă sau pentru a încheia ziua într-un mod plăcut.

Dacă îți dorești o experiență mai activă pe apă, închirierea unui caiac este o alternativă excelentă. Poți explora colțuri ascunse ale lacului, te poți bucura de liniștea naturii și poți face mișcare într-un ritm propriu. Caiacele sunt disponibile pentru închiriere direct de pe site, iar platforma oferă toate detaliile despre durată, echipament inclus și recomandări de siguranță.

În schimb, dacă preferi o activitate mai relaxantă, o plimbare cu barca poate fi exact ce ai nevoie. Este o alegere potrivită pentru familii, pentru grupuri mai mari sau pentru cei care vor să petreacă timp de calitate în mijlocul naturii, fără efort fizic.

Unul dintre marile avantaje ale platformei activitati.simared.ro este că oferă activități și pentru cei mici. Dacă vii cu familia, nu trebuie să îți faci griji că cei mici se vor plictisi. Zona dedicată copiilor include ATV kids, vehicule speciale pentru vârsta lor, ușor de manevrat și sigure.

ATV pentru copii este una dintre atracțiile principale, oferindu-le celor mici ocazia să simtă adrenalina și bucuria conducerii într-un mediu controlat. Personalul specializat este mereu atent la siguranța copiilor, iar activitățile sunt organizate astfel încât toți să se bucure fără riscuri.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei platforme este faptul că toate activitățile se pot rezerva online. Nu mai este nevoie de telefoane, emailuri sau drumuri până la locație pentru a-ți asigura locul. Accesezi site-ul, alegi activitatea dorită – fie că este vorba despre ture de bike, E-bike, caiac, barcă, vaporaș electric sau ATV kids – selectezi ziua și ora, plătești online și ești gata de aventură.

Website-ul este optimizat pentru toate dispozitivele și oferă o experiență de navigare ușoară, cu informații detaliate pentru fiecare tip de activitate.

Indiferent că ești localnic sau turist, dacă îți dorești să petreci timp de calitate în aer liber, ai acum toate opțiunile la îndemână. Fie că vrei să pedalezi, să te plimbi pe apă sau să le oferi copiilor tăi o experiență unică cu ATV pentru copii, totul este accesibil, organizat și gândit pentru a crea amintiri frumoase.

Turele de bike și E-bike sunt doar începutul unei zile pline de aventură în natură. Platforma activitati.simared.ro este soluția completă pentru oricine dorește să se bucure de activități în aer liber, cu opțiuni variate pentru toate gusturile și vârstele. Cu un sistem de rezervare simplu și eficient, activități de calitate și o zonă naturală spectaculoasă, tot ce îți rămâne de făcut este să alegi experiența preferată și să te bucuri de libertatea mișcării.

Pedalează, vâslește, navighează sau pur și simplu relaxează-te – aventura te așteaptă!

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri14 ore inainte

DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în Buzău, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Afaceri18 ore inainte

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței...

Afaceri18 ore inainte

Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania Hai cu noi în China În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu...

Afaceri19 ore inainte

Raport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași

1. Introducere și Context Organizațional În peisajul industrial contemporan al României, marcat de o tranziție accelerată de la metodele convenționale...

Afaceri19 ore inainte

Începând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien

În perioada 15-18 ianuarie, România este prezentă la Târgul Internațional de Turism de la Viena. În contextul  blocării fondurilor de...

Uncategorized2 zile inainte

Un nou reper în durabilitate: seria HONOR Magic8 ajunge în România

HONOR Magic8 Pro și HONOR Magic8 Lite aduc pe piața locală rezistență de nivel flagship, protecție avansată și autonomie extinsă...

Afaceri2 zile inainte

North Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului

Datele publicate de ANCPI confirmă faptul că piața imobiliară din România traversează o etapă de ajustare și maturizare, fără semnale de blocaj....

Social3 zile inainte

Se lansează Romanian Performance Excellence Program 2026

Un program derulat de experți americani și români pentru excelență managerială, competitivitate și leadership inspirat din Programul Baldrige USA România...

Afaceri3 zile inainte

După investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România

După ce au derulat investiții de circa 200.000 de euro pe parcursul lui 2025, proprietarii Velonova Mirage încep noul an în forță,...

Uncategorized4 zile inainte

OPORTUNITATE DE ASOCIERE – PLAJĂ CU BEACH BAR | MAMAIA NORD – sezoane 2026/2027

Caut asociat / asociați pentru exploatarea unui sector de plajă cu beach bar, complet funcțional, în Mamaia Nord – Kanoa...

Exclusiv4 zile inainte

Nu masa e vedeta, ci scaunele din jurul ei

Zona de dining este adesea gândită pornind de la masă. Forma, dimensiunea și materialul ei primesc cea mai multă atenție,...

Uncategorized4 zile inainte

Dan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026

Școala de Iarnă GPeC este seria de cursuri, prezentări și dezbateri pe cele mai importante subiecte de E-Commerce și Digital Marketing...

Uncategorized4 zile inainte

TCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi

TCL, lider global în tehnologia de afișare, anunță cu mândrie că smartphone-ul TCL NXTPAPER 70 Pro a primit prestigiosul Eye-Care Display Technology...

Afaceri5 zile inainte

North Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026

North Bucharest Investments încheie anul 2025 cu un volum total al vânzărilor de peste 320 milioane de euro, realizat prin 1.922 de...

Afaceri5 zile inainte

Cum am ales un laser de debitare CNC nou, de mare putere, eficient și la un preț corect

În ziua de azi, greu e să găsești oameni serioși pentru munca în atelierul de confecții metalice. Sudori sau lăcătuși...

Știrile Săptămânii