Connect with us

Uncategorized

Sfaturi pentru o vacanță perfectă cu mașina

Publicat

pe

Vacanțele sunt cele mai așteptate perioade în rândul populației. Și pentru că acestea trebuie să fie liniștite și lipsite de situații neplăcute, un membru al echipei de anvelope premium, Nokian Tyres, oferă un ghid cu sfaturi utile pentru o călătorie sigură și plăcută.

Așadar, o pregătire corespunzătoare este necesară înaintea oricărui drum lung. Încărcarea și pregătirea mașinii pentru călătorie chiar înainte de plecare, într-un ritm alert, pot afecta spiritul de vacanță, creând o stare de stres și oboseală.  Martin Dražík, Product Manager Nokian Tyres Europa, este de părere că “Timpul capătă alte dimensiuni în timpul vacanței. Devine mai puțin important decât în restul anului. Autostrăzile nu sunt întotdeauna cea mai bună soluție; folosirea unor drumuri laterale poate fi, uneori, o idee bună. Chiar dacă petreceți șapte ore pe o rută care normal s-ar putea parcurge în șase ore, priviți partea plină a paharului: vă puteți bucura mai mult de peisaje decât ați face-o pe autostrăzi.

Pauzele au un rol esențial în evitarea stării de somnolență, mai ales că stabilirea locurilor de popas este permisivă, atât pentru șoferi, cât și pentru ceilalți pasageri și copii. “Atunci când alegeți să faceți un popas, gândiți-vă la un loc în care copiii și-ar dori să petreacă o zi. La o simplă căutare pe internet, puteți găsi câteva variante interesante.”, continuă Dražík.

Canicula poate afecta starea de funcționare a bateriei autovehiculului 

Înainte de a pleca într-o călătorie, șoferii trebuie să verifice mașina. Este foarte important de știut care este starea în care se află bateria autovehiculului, spre exemplu.

Canicula pune o presiune destul de mare asupra bateriei, cu atât mai mult cu cât aceasta este suprasolicitată de încărcarea telefoanelor, tabletelor sau media player-elor.”, spune Dražík.

Filtrul de aer trebuie înlocuit anual, iar aerul condiționat trebuie verificat periodic, cel puțin o dată la doi ani. Ținând cont de aceste sfaturi, atât șoferii, cât și ceilalți pasageri și animalele de companie se vor bucura de o temperatură confortabilă în timpul călătoriei.

Verificarea anvelopelor înainte de călătorie este esențială 

Înainte de a pleca la drum, șoferii ar trebui să verifice două aspecte ale anvelopelor. Prima este legată de presiunea din anvelope, iar a doua se referă la adâncimea benzii de rulare. Adâncimea benzii de rulare este foarte importantă, mai ales atunci când vremea este ploioasă. În cazul ploilor bruște de vară, este posibil ca anvelopele uzate să nu poată îndepărta o cantitate suficientă de apă de pe carosabil, ceea ce duce la acvaplanare. O anvelopă sigură are adâncimea benzii de rulare de cel puțin 4 milimetri.

Șoferii pot verifica presiunea din roți în benzinării sau vulcanizări. Călătoriile spre destinațiile de vacanță aduc cu sine o încărcătură maximă autovehiculului – atât din punctul de vedere al numărului de pasageri, cât și din punctul de vedere al bagajelor. De aceea, presiunea din anvelope trebuie să fie  maximă. Acest aspect poate fi verificat și în manualul autovehiculului. O presiune corectă în anvelope eficientizează consumul de combustibil, crește durata de viață a anvelopelor și asigură un condus fără griji.

Un alt aspect important, care însă nu ține de funcționalitatea mașinii, ci de rapiditatea cu care șoferul poate reacționa în diferite situații, atunci când este departe de casă, ar fi parcarea autovehiculului cu fața înspre ieșirea din parcare. “În acest fel, șoferii pot pleca mai repede în cazul în care are loc vreun incident – de exemplu, dacă sunt nevoiți să conducă până la spital.”, completează Martin Dražík.

Ghid de sfaturi utile pentru o vacanță fără griji 

  1. Programarea unei vizite în service înaintea fiecărui drum lung

Programarea unei vizite în service cu ceva timp înainte de plecarea în vacanță este ideală. Cel mai bine este ca inspecția autovehiculului sau achiziționarea unui set nou de anvelope să se facă în altă lună decât cea în care se face plecarea. Centrele de servicii Vianor oferă posibilitatea de plată în rate.

  1. Un set de anvelope sigure

Șoferii trebuie să se asigure că presiunea din anvelope este cea corectă, atât pentru anvelopele cu care este dotat autovehiculul, cât și pentru roata de rezervă. În cazul în care șoferii uită să strângă piulițele atunci când au schimbat anvelopele, nu e târziu să o facă chiar și în momentul plecării. Reglarea alinierii anvelopelor este necesară pentru a evita o uzură neuniformă sau rapidă a anveloperlor.

  1. Un autovehicul curat în interior și exterior

Înainte de o călătorie lungă, șoferii trebuie să se asigure că debarasează orice lucru inutil din interiorul mașinii și că mașina este curată atât în ​​interior, cât și în exterior. De asemenea, trebuie să se asigure că parbrizul nu prezintă fisuri sau alte defecțiuni. Cea mai bună modalitate de a curăța parbrizul din interior este folosirea unui detergent ușor pentru sticlă și a unei cârpe din microfibră. Orice insecte din exterior ar trebui să fie îndepărtate rapid, înainte ca soarele să le facă să rămână lipite pe geam.

  1. Kit de prim ajutor

Pentru a fi pregătiți pentru orice situație de urgență, șoferii trebuie să se asigure că dețin un kit de prim ajutor, apă potabilă și o baterie externă pentru telefonul mobil. Descărcarea aplicației „112” este, de asemenea, o idee bună.

  1. Atenția șoferului este obligatorie pe tot parcursul drumului

După orice popas, șoferii trebuie să se asigure că toți pasagerii urcă în mașină. De asemenea, aceștia trebuie să verifice dacă toate bunurile de valoare (telefon, portofel, ochelari de soare) se află încă în posesia lor, după fiecare oprire. Dacă există mai mulți șoferi în mașină, este ideal să facă schimb la un anumit interval de timp, pentru o călătorie sigură.

Mai multe sfaturi utile despre condus în siguranță și anvelope de vară

Mai multe poze

Contacte:

Jaroslav Nálevka, PR manager McCann Prague, 00420 725 865 874,

jaroslav.pr@mccann.c

Zuzana Seidl, PR manager Nokian Tyres CE, 00420 603 578 866,

zuzana.seidl@nokiantyres.com

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026

Publicat

pe

De

  • Prezintă o experiență de joc integrată și completă, care acoperă PC-urile, consolele și dispozitivele mobile
  • Prezintă produse precum Odyssey G8, Galaxy Z Fold8 Ultra, SSD-ul 9100 Pro și multe altele
  • Organizează finala mondială a #PlayGalaxy Cup, cu un meci special între jucătorii globali din domeniul jocurilor video
  • Anunță calificarea României la finala mondială #PlayGalaxy Cup

București – 12 august 2026 Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse în Köln, Germania, în perioada 26-30 august. Cu această ocazie, compania își va prezenta viziunea completă asupra gaming-ului, care conectează fluent diverse platforme de joc.

Fiind cel mai mare eveniment de gaming din lume, Gamescom reunește aproximativ 1.500 de companii de software, hardware și conținut de jocuri. Anul trecut, evenimentul a atras 360.000 de vizitatori, iar anul acesta se desfășoară sub tema „Jocurile stârnesc entuziasmul pentru viitor”.

Sub sloganul „#PlaySamsung”, Samsung va prezenta o gamă de produse dotate cu funcții inovatoare și va oferi vizitatorilor șansa de a experimenta jocuri inovatoare pe platforme mobile, PC și console. La standul de expoziție al companiei, vizitatorii pot experimenta jocuri pe o varietate de platforme prin intermediul noilor sale produse cheie: Odyssey G8, primul monitor de jocuri 6K din lume; 9100 PRO, un SSD de înaltă performanță conceput pentru jocurile de nouă generație; și Galaxy Z Fold8 Ultra, dispozitivul mobil de vârf care duce jocurile mobile la un nou nivel.

Odyssey G8, lansat în mai 2026, oferă o experiență de joc optimă cu modul său Dual Mode, care permite comutarea fără efort între un mod 6K de rezoluție ultra-înaltă la 165 Hz și un mod 3K ultra-rapid la 330 Hz, în funcție de genul jocului. Monitorul este compatibil cu G-SYNC™ și suportă AMD FreeSync™ Premium, eliminând distorsiunile ecranului și întreruperile chiar și în jocurile cu cerințe grafice ridicate, permițând utilizatorilor să se bucure de o calitate îmbunătățită a imaginii și de o experiență de joc captivantă.

Pe toată durata evenimentului, standul companiei va oferi o gamă variată de activități, inclusiv meciuri cu titluri de joc populare precum seria Sonic, dar și un podium de cosplay tematic axat pe experiențele produselor Samsung. Vizitatorii vor putea, de asemenea, să testeze jocul open-world de acțiune și aventură Crimson Desert, dezvoltat de Pearl Abyss, pe display-ul 6K al monitorului Odyssey G8, cu funcții HDR10+ GAMING.

În perioada 27-28 august, Samsung va găzdui finala mondială a #PlayGalaxy Cup, o ligă de turnee la nivel global în cadrul căreia jucătorii pot experimenta performanțele inovatoare în materie de jocuri ale smartphone-urilor Galaxy. Acest eveniment va debuta cu un meci special de PUBG Mobile, între creatori de conținut populari din lumea jocurilor video la nivel global. Zece echipe care s-au calificat prin cinci etape regionale de calificare din America de Nord, America Latină, Europa, Asia de Sud-Est și Asia de Sud-Vest vor concura pentru titlul de campioană.

România se numără printre echipele calificate, care a încheiat etapa europeană de calificare cu un parcurs perfect, 6 victorii din 6 meciuri jucate, depășind echipele din Germania, Polonia și Italia.

Echipa României este formată din Gabriel Adrian Brăușor, Cristian Alexandru Bujai și Nicolae Cosmin Gălbinoiu, sub coordonarea lui Alex Teodorescu, Team Lead și unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut PUBG Mobile din România.

Citeste in continuare

Uncategorized

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Publicat

pe

De

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds

București – 11 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că funcția de aparat auditiv a căștilor Galaxy Buds a primit aprobarea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA). Această funcție permite ca modelele Galaxy Buds compatibile să funcționeze ca aparate auditive disponibile fără prescripție medicală (OTC), oferind utilizatorilor cu vârsta de peste 18 ani o soluție convenabilă pentru a remedia pierderea auditivă ușoară până la moderată, care se poate manifesta prin dificultăți în urmărirea conversațiilor în medii zgomotoase, fără a fi necesară o prescripție medicală sau o vizită la clinică. Utilizatorii își pot evalua, de asemenea, auzul cu ajutorul funcției „Galaxy Buds Hearing Test”, care este înregistrată ca „Software as a Medical Device” (SaMD) și oferă rezultate de calitate medicală.

„Sănătatea auzului este o componentă vitală a bunăstării noastre generale, având un impact profund asupra modului în care comunicăm, interacționăm cu cei dragi și ne implicăm în lume”, a declarat Hon Pak, vicepreședinte senior și director al echipei de sănătate digitală din cadrul diviziei Mobile eXperience (MX) a Samsung Electronics. „Odată cu cea mai recentă aprobare din partea FDA, extindem accesul la sprijinul auditiv și facilităm îngrijirea proactivă prin integrarea funcționalităților „Hearing Test” și „Hearing Aid” direct în Galaxy Buds.”

Pierderea auzului este extrem de frecventă, dar rămâne una dintre cele mai neglijate afecțiuni de sănătate la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că, la nivel global, peste 1,5 miliarde de persoane suferă de un anumit grad de pierdere a auzului, o cifră care se preconizează că va ajunge la 2,5 miliarde de persoane până în 2050. În ciuda acestui fapt, multe persoane care ar putea beneficia de aparate auditive nu le utilizează din cauza costurilor ridicate, a stigmatizării sociale sau a accesului limitat la îngrijire profesională.

Samsung s-a angajat să promoveze tehnologiile de asistență auditivă pentru consumatori încă din 2020. În acel an, compania a introdus o funcție de amplificare personală a sunetului (PSAP) pe Galaxy Buds+.

Funcția PSAP a fost validată clinic în 2021 ca un sprijin eficient pentru comunicarea zilnică a persoanelor cu pierdere a auzului, punând bazele funcției „Hearing Aid”. Pentru a dezvolta această nouă soluție OTC, Samsung a colaborat îndeaproape cu National Acoustic Laboratories (NAL) și cu Samsung Medical Center (SMC). Tehnologia rezultată este susținută de studii solide de validare clinică efectuate la Centrul Medical al Universității Vanderbilt, la Universitatea de Stat din San Jose și la Universitatea din Memphis.

Exemplu de rezultat al unui test auditiv

Ecranul de setări al funcției „Hearing Aid”

Experiența oferită de Samsung în domeniul sănătății auditive se concentrează pe două funcții principale integrate direct în Galaxy Buds, fără a fi necesară o aplicație separată. .Accesând meniul Galaxy Buds din Setări, utilizatorii pot efectua un test de auz pe cont propriu în doar cinci minute. Folosind audiometria cu ton pur de nivel clinic, software-ul testează fiecare ureche în parte pentru a identifica deficiențele specifice de auz ale utilizatorului. Apoi generează o audiogramă cu o precizie comparabilă cu evaluarea efectuată de un audiolog profesionist. Rezultatele clasifică auzul utilizatorului ca fiind normal sau într-unul dintre cele patru stadii de pierdere a auzului: ușoară, moderată, severă sau profundă.

Pe baza acestor rezultate, funcția „Hearing Aid” amplifică sunetele pe care utilizatorii le aud cu dificultate, cum ar fi frecvențele înalte, șoaptele din jur și vocile îndepărtate, personalizate în funcție de profilul auditiv al fiecărui utilizator. De asemenea, funcția „Hearing Aid” suportă funcții avansate suplimentare, întâlnite de obicei la aparatele auditive premium, precum eliminarea zgomotului și formarea fasciculului, care ajută la concentrarea sunetelor în fața utilizatorului și la suprimarea zgomotului de fond.

Căștile Galaxy Buds utilizează formula NAL-NL2, recunoscută la nivel global ca standard clinic pentru adaptarea aparatelor auditive prescrise. Această abordare avansată asigură rezultate extrem de personalizate și precise, adaptate profilului auditiv al fiecărei persoane.

Pentru a oferi utilizatorilor o imagine cuprinzătoare asupra stării lor generale de sănătate, informațiile legate de auz, inclusiv nivelurile de expunere la zgomot și rezultatele testului auditive, sunt accesibile direct din aplicația Samsung Health.

Disponibilitate

Funcțiile de aparat auditiv și test de auz vor fi disponibile pe Galaxy Buds3 Pro și Galaxy Buds4 Pro în SUA și pe anumite piețe aprobate în trimestrul al patrulea al anului 2026.

Citeste in continuare

Uncategorized

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

Publicat

pe

De

București, 10 august 2026  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea loc între 21 și 23 august 2026 în Mogoșoaia. Cu această ocazie, brandul lansează un concurs pe paginile oficiale de Facebook și Instagram, unde participanții pot câștiga invitații pentru a petrece un weekend plin de distracție alături de cei dragi.

Desfășurat pe parcursul a trei zile, Big Little Festival reunește spectacole, activități creative, zone de joacă și experiențe interactive pentru întreaga familie. Prezența HONOR la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi cum tehnologia poate ajuta la transformarea momentelor speciale în amintiri care rămân, prin fotografii și videoclipuri surprinse alături de cei dragi.

În zona dedicată HONOR, cei prezenți vor putea testa cele mai noi dispozitive ale brandului, inclusiv smartphone-ul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6, lansate recent pe piața locală, precum și modelele din seriile HONOR 600 și Magic8, alături de tablete și alte dispozitive din portofoliu. Totodată, copiii și părinții vor putea participa împreună la provocări interactive, jocuri și activități surpriză, gândite pentru toate vârstele.

Prin aceste experiențe, HONOR își propune să arate că tehnologia poate aduce familiile mai aproape, devenind parte din momentele de joacă și distracție petrecute împreună.

Concurs pe contul de Instagram @HONOR_Romania

Pe Instagram, utilizatorii sunt invitați să răspundă în comentarii la întrebarea: „Cu cine ai veni la Big Little Festival?” și să dea tag persoanei alături de care și-ar dori să participe la festival.

HONOR pune în joc cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.

Postarea concursului este disponibilă aici.

Concurs pe pagina oficială de Facebook HONOR România

Pe Facebook, participanții trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă ai avea un telefon HONOR la Big Little Festival, ce moment ai surprinde primul?” și să dea tag unei persoane alături de care ar merge la festival.

Și pe această platformă, HONOR oferă cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.

Postarea concursului este disponibilă aici.

Concursul este deschis până la 19 august 2026, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați conform regulamentului oficial.

Regulamentul oficial al concursului este disponibil la: https://bit.ly/45aejJq.

Mai multe informații despre Big Little Festival 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: https://biglittlefestival.com/.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorizedo zi inainte

Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026

București – 12 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse...

Uncategorized2 zile inainte

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds București – 11 august 2026 – Samsung Electronics...

Eveniment3 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorized3 zile inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri6 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Viața în Buzăuo săptămână inainte

De ce buzoienii care țin la imaginea lor aleg Botoșaniul pentru transformarea zâmbetului: Standarde internaționale la Dentastic

  Zâmbetul este, fără îndoială, cea mai puternică și autentică formă de comunicare non-verbală. Este cartea noastră de vizită, un...

Uncategorizedo săptămână inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton? București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul...

Uncategorizedo săptămână inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Știrile Săptămânii