Connect with us

Eveniment

Schimbari majore la conducerea Organizatiei Judetene UNPR Prahova/Comunicat de presa sedinta CExN al UNPR

Publicat

pe

Comitetul Executiv Național al Uniunii Naționale pentru Progresul României s-a reunit sâmbătă, 8 iunie 2019, la sediul central al partidului. La ședință au participat președintele UNPR, secretarul general, președintele Consiliului Național, vicepreședinții și președinții organizațiilor județene, ale sectoarelor municipiului București și diaspora.
S-a analizat activitatea filialelor, precum și stadiul realizării sarcinilor trasate cu ocazia vizitelor conducerii partidului în regiuni, în cadrul procesului de reorganizare a UNPR.
De asemenea, s-au stabilit liniile directoare și modul de organizare la nivel local, județean și central pentru perioada următoare, în vederea atingerii țintelor partidului la alegerile de anul viitor.
„Procesul de reorganizare va ajunge la final în această toamnă, când ne apucăm serios de treabă pentru alegerile locale și parlamentare. Am spus încă de la începutul acestui an că pentru UNPR obiectivul strategic este să atingem țintele stabilite pentru alegerile de anul viitor. Ne propunem să obținem peste 7% la locale și peste 10% la parlamentare. Pentru asta, avem nevoie de o foarte bună organizare și de implicare totală din partea tuturor președinților de filiale, dar și a fiecărui membru în parte. România are nevoie de un partid ca UNPR, care luptă pentru bunăstarea românilor, pentru respectarea drepturilor lor, pentru apărarea valorilor naționale”, a declarat președintele UNPR, Gabriel Oprea.
Liderul partidului le-a vorbit membrilor CExN UNPR despre proiectele de acte normative inițiate de unele partide, care vor conduce la pierderea sau diminuarea drepturilor obținute legal, pentru anumite categorii profesionale, subliniind, în context, situația pensiilor militare.
El a reamintit modificările legislative inițiate de UNPR și adoptate de Parlament în perioada mandatelor sale la apărare și interne, de care au beneficiat atât militarii activi cât și cei în rezervă.
Gabriel Oprea a mai arătat că UNPR condamnă acțiunile coordonate, ale unor persoane și entități, menite să conducă la dezbinare și ură între români și maghiari și a evidențiat lipsa de implicare a autorităților în soluționare acestor situații, care poate avea urmări grave. El a precizat că statul român, Constituția României, valorile și simbolurile naționale trebuie respectate de către toți cetățenii, indiferent de etnie, iar autoritățile trebuie să fie ferme în apărarea acestora.

Tot cu aceasta ocazie, presedintele Niculae Daniel a fost numit vicepresedinte la nivel national iar ca Presedinte al Organizatiei Judetene UNPR Prahova a fost numit ec Adrian Radu.

Contactat telefonic, actualul presedinte a confirmat zvonurile potrivit carora, prima decizie a sa va fi demiterea mai multor consilieri locali din Prahova, aspect cu care a informat conducerea UNPR chiar in timpul desfasurarii Congresului.

Reamintim ca, UNPR are 26 de primari, 76 viceprimari, 16 consilieri judeţeni, 1 consilier general, 15 consilieri în sectoarele Capitalei şi 1203 consilieri locali în teritoriu, in Prahova fiind 17 conilieri locali. (Irinel I.).

Facebook Comments

Eveniment

Cititi si va minunati de emanatiile normative ale guvernantilor!/ Iata lucrul bine facut, pe jumatate doar!

Publicat

pe

De

Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde de alegeri va fi dat la București. Taberele politice sunt bine definite. Un pluton de partide merge pe mâna Gabrielei Firea. Un alt pluton mizează pe Nicușor Dan. Și tipurile de raționamente s-au cristalizat. Există judecăți de valoare cu argumente demne de luat în calcul, plasate în spatele fiecăruia dintre cei doi candidați. Și este recunoscut drept un fapt cert că gruparea politică învingătoare în București va fi și campioana alegerilor parlamentare. Eu mizez pe Firea. Ceea ce nu mă împiedică să iau în calcul și argumentele celorlalți.

A ieșit la rampă și analistul Ion Cristoiu. Una dintre cele mai grele piese din jurnalismul românesc. Îmi este cu neputință să nu țin cont de argumentele sale. Cristoiu susține că toate tunurile puterii au luat Capitala în vizor. Iar scopul este înfrângerea Gabrielei Firea. Gabriela Firea fiind identificată de adversari drept inima „ciumei roșii”. O inimă care ar urma să fie străpunsă de Nicușor Dan. Cu ajutorul factorului intern și extern.

În logica analistului, Gabriela Firea ar fi pe marginea prăpastiei. Pentru că toate instituțiile de forță au fost asmuțite împotriva ei. Și, fiind conștientă de acest lucru, Firea nu mai are încredere în propria victorie. Ar fi devenit defetistă. Ea nu poate fi susținută, crede analistul, în mod real de către PSD. Cel puțin atâta timp cât partidul este condus de Marcel Ciolacu. Din nou este sugerat un blat. Pe care eu l-am semnalat în mod insistent. Marcel Ciolacu ar fi într-o situație de blat cu Klaus Iohannis, nu numai în ceea ce privește alegerile parlamentare, ci și legat de alegerile locale. Iar cele mai importante alegeri locale vor avea loc în Capitală. Personal, nu exclud această ipoteză. Dimpotrivă. Iar dacă Gabriela Firea nu beneficiază de o susținere reală instituțională din partea PSD, atunci într-adevăr e greu de presupus că poate câștiga Bucureștiul prin propriile resurse. Deși nu este imposibil. Să ne amintim că Sorin Oprescu a candidat ca independent. Împotriva PSD. Și totuși a atras de partea sa voturile din bazinul electoral al acestui partid. Pentru că – și acest aspect nu poate fi ignorat de nimeni – alegerile locale, la fel ca și alegerile prezidențiale, au nu numai o componentă partinică. Ci și una personală. Care s-ar putea să conteze mai mult. Prin urmare, trebuie luată în calcul și o componentă pe care ultimele analize pe care le-am citit o ignoră. Cine este mai carismatic? Gabriela Firea sau Nicușor Dan?

Un alt argument lansat de Cristoiu, care mă incită să revin asupra acestui subiect al bătăliei pentru Capitală, este conjugarea factorului intern, aflat după cum crede analistul la degetul mic al lui Klaus Iohannis, cu factorul extern, dirijat de Germania. Conform acestei logici, factorul intern și-a dat mâna cu factorul extern, pentru a o pulveriza pe Gabriela Firea. Gabriela Firea fiind identificată în această logică cu „ciuma roșie”. Cu alte cuvinte, „ciuma roșie”, prin Ciolacu, se dezice tacit de Gabriela Firea, dar în același timp aceeași „ciumă roșie” și-o asumă prin prisma factorului intern cuplat cu factorul extern. Este un tip de raționament pe care nu-l înțeleg. Iar ceea ce nu înțeleg nu creditez. Cu atât mai mult cu cât, așa cum văd eu lucrurile, nu există un bloc omogen al factorului intern. Există instituții de forță subordonate constituțional președintelui sau guvernului liberal. Dar în interiorul acestor instituții de forță funcționează și statul subteran. Acest stat subteran nu se identifică în totalitate cu președintele Klaus Iohannis, cu interesele acestuia sau cu Guvernul Orban și interesele Executivului. Uneori – și nu de puține ori – statul subteran se deplasează într-o direcție diametral opusă. Același lucru se poate spune și în ceea ce privește factorul extern. Controlul nu este asumat în totalitate de către Germania. Chiar dacă în plan economic, în mod direct sau prin interpuși, Berlinul a acaparat piața României. Dacă analizăm compoziția factorului extern, mă refer la acel factor extern care este implicat în viața politică a României, putem observa cu ușurință și un alt tip de influențe. Nu mă refer acum nici la Federația Rusă și nici la China. Ci la Statele Unite. Serviciile de forță ale Statelor Unite nu copiază politica Germaniei. De multe ori, construiesc politici divergente. Acest fenomen funcționează și în România. Iar dacă factorul exern se implică în politica internă și, mai concret, în alegerile locale, în bătălia pentru Capitală, atunci ar fi de-a dreptul pueril să ne imaginăm că acestea funcționează ca un bloc compact.

Un alt argument utilizat de către cei care îi dau o șansă reală lui Nicușor Dan este că Gabriela Firea ar fi devenit defetistă. Că nu mai crede în succesul ei. Și că încrederea i-a fost năruită de teama că va fi răpusă de sistem. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi pus lupa pe ea, și, mai devreme sau mai târziu, sub forma unor dosare penale, va fi demonizată. Și odată demonizată, va pierde încrederea pe care i-o acordă electoratul care a votat-o. Tot ce se poate. S-a mai întâmplat. Totuși, mi se pare că este prea târziu. Admițând că Direcția Națională Anticorupție se află 100% la cheremul lui Klaus Iohannis și a conducerii PNL și că este gata să execute la comandă orice ordin, logic ar fi fost ca unul sau mai multe dosare penale construite împotriva Gabrielei Firea să fi debutat cu multe luni în urmă. Nicio execuție politică de o asemenea anvergură nu s-a făcut chiar peste noapte. Și tocmai pentru că în România, în ultimii 15 ani, DNA a participat la asemeena operațiuni de poliție politică, mă gândesc – și nu cred că greșesc – că un minimum de prudență ar trebui să determine instituția fie să nu execute ordinele primite, fie să le execute doar în măsura în care acestea sunt lansate la timp. Mă îndoiesc deci că DNA se va implica în al 12-lea ceas al alegerilor – și ne aflăm în acest al 12-lea ceas – și totodată mă îndoiesc că doamna Firea ar ceda atât de ușor. Ceea ce este însă real e că primarul general al Capitalei semnalizează uneori insistent, alteori aproape isteric faptul că se află în vizorul statului subteran. Cu alte cuvinte, că se află în pericol. Probabil nu este foarte departe de adevăr. Probabil Gabriela Firea merge pe o gheață care, pe măsură ce ne apropiem de momentul alegerilor, devine din ce în ce mai subțire. Probabil că știe ce spune. În acest sens, nu am cum să nu-mi amintesc de unul dintre cei mai mari scriitori moderni ai lumii. De Ernest Hemingway. Înainte de moarte, care avut loc în urma unei sinucideri, acesta este obsedat de faptul că FBI, condus în acea vreme de Hoover, îi supraveghea îndeaproape toate activitățile. Cunoscuții, chiar și cei mai apropiați, precum și medicii care-l tratau cu șocuri electrice, susțineau că Hemingway are halucinații. Mulți ani după moartea sa, adevărul a ieșit la iveală. Celebrul scriitor era urmărit la blană de FBI. Exact așa cum afirma el. Pentru presupuse legături cu serviciile secrete din Cuba lui Fidel Castro. Poate că și Gabriela Firea știe ce spune.

Bomboana pe acest tip de raționamente, care îngroapă candidatura lui Firea, este Victor Ponta. Și presupunerea că acesta va candida la Primăria Generală a Capitalei. Această ipoteză a fost lansată de Cozmin Gușă și acum văd că este preluată și de Ion Cristoiu. Cei doi analiști susțin că Ponta ar fi gata să candideze nu neapărat pentru a câștiga Primăria Generală, ci pur și simplu pentru a îngropa PSD. Până la un punct, pot fi de acord. Ponta este realmente interesat de vulnerabilizarea Partidului Social Democrat. Pentru că numai prin vulnerabilizarea extremă a PSD, el ar putea reveni la butoane. Și oricum, cu cât PSD este mai slab, cu atât mai multe avantaje poate obține Ponta pentru Pro România. Și pentru el însuși. Dar omul politic Victor Ponta nu merge atât de departe cum își imaginează cei care-i analizează comportamentul. A se lansa într-o campanie pentru Capitală, pe care ar pierde-o, ar însemna literalmente o sinucidere politică. A doua. Care de această dată ar fi definitivă. Ponta nu are nicio șansă de a câștiga de partea sa Capitala. Și nu-l văd aruncându-se în purgatoriul alegerilor locale numai și numai pentru a-l ajuta pe Nicușor Dan împotriva Gabrielei Firea.

Prin urmare, iată, sunt gata să fac un nou pariu politic. Cu toată campania furibundă din mediul electronic direcționată împotriva Gabrielei Firea, cu toată ura viscerală a unei părți din electoratul bucureștean îndreptată împotriva „ciumei roșii”, Gabriela Firea are cele mai mari șanse de a câștiga cel de-al doilea mandat la Primăria Generală a Capitalei. Mai ales că, până una alta, nu are adversar. Nicușor Dan nu se califică nici măcar în această postură. De competitor cât de cât credibil.

Sorin Rosca Stanescu

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Cetatenii trebuie sa se trezeasca din starile induse de guvernantii de azi si sa evalueze calitatea mentala a politicienilor puterii actuale, dar si a celor ce mimeaza opozitia virtuala fata de abuzurile institutionale din aceasta perioada trista a Romaniei

Publicat

pe

De

Dumneavoastră de ce credeți că Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, cel care a favorizat amenzi neconstituționale de 600 de milioane de lei, nu infirmă faptul că a participat la petrecerea coronavirus din 25 mai 2020, de la sediul Guvernului Romaniei? Dumneavoastră de ce credeți că Guvernul României REFUZĂ să facă publice procesele verbale prin care se constată că 5 membri ai cabinetului Orban, au încălcat legislația impusă chiar de ei, prin petrecerea coronavirus din 25 mai 2020?

Prima mea reacție după apariția în 30 mai 2020, în spațiul public a fotografiei cu dezmățul a 5 premieri și a unei glezne din data de 25 mai 2020, de la Guvernul României cu protogoniști Ludovic Orban – premier, Raluca Turcan – vicepremier, Bogdan Aurescu – ministru de externe, Lucian Bode – Ministrul Transporturilor, Virgil Popescu – Ministrul economiei și a unei glezne) a fost următoarea:

,,Domnu’ Iohannis, cum rămâne cu brațu’ lung al legii pentru #urmasiiBratienilori? In orice tara normala, dupa aparitia in spatiul public a fotografiei la sprit in spatiu inchis, fumand in Guvernul Romaniei, nepurtand masca si stand mai mult de 4 la masa, in stare de ,,alerta maxima”, toti cei din fotografie, inclusiv cel care a scapat poza, si-ar fi dat demisia, pentru ca in esenta, fotografia arata un premier, un vicepremier, trei miniștri si persoana care a facut poza care nu dau doi bani pe lege, in plina stare de alerta. Nu era nimic de sarbatorit in 25 mai cu trabuce, tigari, whiskey si bautura, atat timp cat achizitiile publice la scutul pandemiei demonstreaza ceea ce v-am avertizat inca de la bun inceput si anume ca guvernul speculeaza economic pandemia si face #nimicpentrupopulatie.”

Domnu’ Iohannis, cum rămâne cu brațu’ lung al legii pentru #urmasiiBratienilori? In orice tara normala, dupa aparitia in spatiul public a fotografiei la sprit in spatiu inchis, fumand in Guvernul Romaniei, nepurtand masca si stand mai mult de 4 la masa, in stare de ,,alerta maxima”, toti cei din fotografie, inclusiv cel care a scapat poza, si-ar fi dat demisia, pentru ca in esenta, fotografia arata un premier, un vicepremier, trei miniștri si persoana care a facut poza care nu dau doi bani pe lege, in plina stare de alerta. Nu era nimic de sarbatorit in 25 mai cu trabuce, tigari, whiskey si bautura, atat timp cat achizitiile publice la scutul pandemiei demonstreaza ceea ce v-am avertizat inca de la bun inceput si anume ca guvernul speculeaza economic pandemia si face #nimicpentrupopulatie. Sunt aceiași membrii ai cabinetului care amendau neconstitutional populatia Romaniei cu 600 de milioane de lei. Sunt aceiasi membrii ai guvernului Romaniei care aveau stiinta in 25 mai, data fotografiei, ca Romarm nu livreaza masti (si alimenteaza astfel prin penurie preturile de specula ale companiilor din vecintatea serviciilor de informatii), sunt aceiasi membrii ai guvernului care in 4 februarie 2020, în plina pandemie, incercau sa legalizeze furtul de la buget a 700 de milioane de lei, bani pe care bancile pentru locuinte sunt obligate sa ii returneze statului. Intr-o Romanie normala, pas cu pas, un presedinte normal deja este multe prea intarziat in a avea o reactie alta decat a incompatibilului Orban, prezentata pentru Digi24: ,,habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e! Dacă e o poză, e o poză. Asta e”. Și ulterior pentru Libertatea: ,,Nu aveam mască pentru că mâncasem”. Nu prietene, nu aveai mască pentru că nu dai doi bani pe lege si fumai în sediul Guvernului, ceea ce e contravenție! E mortală și relatarea reporterului Digi24: ,,În privința măștilor, așa cum spuneai și tu mai devreme, nu le aveau pe față pentru că tocmai mâncaseră, așa cum se vede și din farfuriile din imagine. Până la urmă ceea ce rămâne este acea imagine a acestei întâlniri informale din biroul premierului”P.S. Raluca Turcan e totală! #presadeprotocol. PS2: În spate, pe policioară, lângă sticla de vin băută pe jumătate se află strategia de relansare a economiei, care ,,nici nu trebuie repornită, ci doar revigorată”.

În aceeași zi, 30 mai 2020, Orban dă ,,pe surse” că a plătit amenda de 3.000 de lei.

Ca jurnalist, în 30 mai 2020, ora 16.35, am făcut următoarea solicitare de informații publice:

Am solicitat așadar:

  • dovada achitării pretinselor amenzi de 3000 de lei de către Ludovic Orban, Bogdan Aurescu (și de către ceilalți);
  • am solicitat și dovada achitării amenzilor și de către ceilalți participanți.

Până astăzi, deși au trecut mai mult decât termenul maxim legal de 30 de zile, iar eu am solicitat răspunsul în 24 de ore nu am primit niciun răspuns la informațiile solicitate în baza Legii 544/2001. Subliniez, niciunul. De unde trag concluzia că Ludovic Orban nu a plătit amenda de 3.000 de lei. Și nici ceilalți. Sau, dacă vreți, au plătit doar ,,pe vorbe”.

Cei care îmi urmăresc activitatea știți că non-răspunsurile sau răspunsurile la mișto nu fac decât să mă ambiționeze mai mult.

Prin urmare, constatând că nu mi s-a răspuns în 24 de ore, în data de Miercuri, 3 iunie 2020, ora18.48, am trimis o nouă solicitare. De data aceasta către Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela:

În esență, îl întrebam pe Marcel Vela, direct:

  • dacă a fost prezent la petrecerea din 25 mai 2020 în care premierul și alți 5 dezmățați încălcau legea;
  • dacă a șasea persoană (apărută în fotografie ca gleznă, picior, cot) este ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Fac precizarea că până astăzi, 5 iulie 2020, Marcel Vela nu a răspuns la solicitarea mea de informații publice.

Prin urmare, trag a doua concluzie, așteptând cu fapte și documente (chiar dacă tardiv), să o infirme Marcel Vela:

Concluzia a doua este că: În data de 25 mai 2020, Ludovic Orban și alți 5 dezmățați din Guvernul României s-au simțiti protejați, întrucât al șaselea dezmățat era Marcel Vela. Dacă situația nu ar fi fost așa, Marcel Vela ar fi răspuns, în termen legal, că: i) nu a fost prezent în data de 25 mai 2020 în biroul dezmățatului Orban ii) nu el este a șasea persoană; iii) Ca ministru de interne avea obligația să solicite organului constatator a pretinsului proces verbal împreujurările și martorii asistenți la încălcarea legii.

În loc de concluzie, vă invit să citiți și articolul meu de ieri, care demonstrează cum premierul care nu a dat doi bani pe lege în 25 mai 2020, recidivează și ne demonstrează că nu dă doi bani nici pe Constituția României, precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).

Atunci când premierul arată (iar) că nu dă doi bani pe lege. Deciziile Curții Constituționale sunt sacrosancte. Nu și pentru ei.

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!

Publicat

pe

De

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități au cerut în mod deschis, în interiorul Consiliului Național al Rectorilor (CNR), desființarea CNATDCU.

Un prim pas a fost deja făcut. Luni dupa-amiază, Biroul Permanent al CNR a decis în cvasiunanimitate organizarea unor referendumuri în universități astfel încât cadrele didactice să decidă cine ar trebui să acorde titlurile de doctor: universitățile sau CNATDCU.

Ideea desființării CNATDCU a fost lansată Mihnea Costoiu de la Universitatea Politehnică din București, singurul rector din România care nu are doctorat: a încercat să facă unul la Academia SRI, însă a fost exmatriculat acum doi ani.

Printre susținătorii ideii se numără rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, universitatea care nu are școală doctorală, sau Liviu Pop, cel care a încercat să obțină un titlul de doctor la Academia de Poliție în baza unei teze plagiate. Lista întreagă a rectorilor care susțin ideea se găsește în text.

Model sovietic, structură comunistă, poliția plagiatelor sunt doar câteva dintre calificativele folosite de unii rectori, în timpul discuțiilor, pentru a justifica de ce CNATDCU trebuie desființat.

  • Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noilor membri CNATDCU, unii rectorii plănuiesc desființarea acestuia.
  • Ideea a lansat-o Mihnea Costoiu de la Universitatea Politehnică din București, singurul rector din România care nu are doctorat: a încercat să facă unul la Academia SRI, însă a fost exmatriculat acum doi ani.
  • Rectorii invocă acum faptul că CNATDCU e o instituție de tip sovietic, că birocratizează procesul de acordare a titlurilor și se raliază ideii de reformă a „arhitecturii sistemului de învățământ superior”.
  • Printre cei care pretind că vor să facă reforma se numără șase foști miniștri care au condus educația și cercetarea, deci au avut ani la rând toate instrumentele să o facă: Ecaterina Andronescu (patru mandate), Mihnea Costoiu (un mandat), Sorin Cîmpeanu (un mandat), Adrian Curaj (un mandat), Liviu Pop (două mandate) și Valentin Popa (un mandat). 
  • Cei care sprijină ideea desființării CNATDCU susțin că universitățile pot elimina singure plagiatele în teze de doctorat și alte forme de fraudă academică comise de propriile cadre didactice.
  • Totuși, CNATDCU a pronunțat în ultimii 4 ani 49 de verdicte definitive de plagiat în teze girate de 10 universități românești.
  • Noul CNATDCU, pe care unii rectorii îl vor acum desființat, urmează să analizeze sesizări de plagiat ale unor persoane publice influente printre care se numără Bogdan Licu (procuror general adjunct), Bogdan Despescu (secretar de stat în Ministerul de Interne) și Mihai Tudose (fost premier, actual europarlamentar PSD).

Un puternic curent de opinie care susține desființarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) s-a cristalizat în ultimele zile printre rectorii de universități, după ce Ministerul Educației a făcut publică, vinerea trecută, componența noului consiliu.

CNATDCU este instituția care acordă, în urma propriei evaluări, titlurile de doctor și pe cele de conducător de doctorat, și care soluționează sesizările de plagiat în cazul tezelor de doctorat.

Spre deosebire de alte dăți, când desființarea Consiliului părea doar o idee îndrăzneață, acum această posibilitate se conturează tot mai clar.

Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) – structură care reunește rectorii a 74 de universități acreditate din România, de stat și private – a decis în cvasiunanimitate organizarea unor referendumuri în universități astfel încât cadrele didactice să decidă cine ar trebui să acorde titlurile de doctor: universitățile sau CNATDCU.

Hotărârea, una fără precedent în învățământul academic din România, a fost luată rapid, luni după-amiază, la numai trei zile după ce componența noului CNATDCU a fost făcută publică.

Model sovietic, structură comunistă, poliția plagiatelor sunt doar câteva dintre calificativele folosite de unii rectori, în timpul discuțiilor, pentru a caracteriza CNATDCU.

Nemulțumirea acestora, exprimată acum fără rezerve, a fost accentuată de alte două motive principale, dincolo de cel legat de structura noului Consiliu, care reunește membri greu de controlat:

  • faptul că rectorii au fost eliminați din procesul de selecție al CNATDCU, decizie prin care a fost eliminat controlul acestora asupra comisiilor;
  • faptul că Ministerul Educației nu a ținut cont de existența avizelor date de Consiliile de Administrație ale universităților, solicitate de către CNR, prin care persoanele neagreate de conducerile universităților puteau fi eliminate din procesul de selecție.

Declicul

Revolta rectorilor a apărut la scurt timp după publicarea de către Ministerul Educației a componenței nominale a noului CNATDCU.

Din cei peste 1.100 de profesori și cercetători care au aplicat pentru a dobândi calitatea de membru CNATDCU (mandatul 2020-2024), în noua structură au fost selectați 543 de membri, din care 21 membri în Consiliul General, 69 de membri în paneluri pe domenii fundamentale și 493 membri în comisiile de specialitate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București au cea mai semnificativă reprezentare, fiecare de peste 8% din totalul membrilor.

Un procent cumulativ de până la 50% din total este asigurat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Academia de Studii Economice din București.

Potrivit unor surse din mediul universitar, după ce aceste date au fost făcute publice, rectorii au început să își exprime nemulțumirile în interiorul Consiliului Național al Rectorilor.

Componența unor comisii, a unor paneluri, dar și a unor persoane numite la conducerea unor comisii, paneluri sau chiar în Consiliul General, precum și excluderea altora, a generat revolta rectorilor.

În timpul discuțiilor, rectorii au trecut foarte repede de la exprimarea unor nemulțumiri punctuale la ideea și chiar la planul de desființare a CNATDCU.

S-au exprimat fără echivoc în favoarea desființării CNATDCU Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității „Transilvania” din Brașov, Vasile Sorin Purec, rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Smaranda Angheni, fostul rector al Universității „Titu Maiorescu” din București și, nu în ultimul rând, Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava,  Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – care este și președintele CNR.

Lor li se adaugă și trei foști miniștri ai Educației: Ecaterina Andronescu, Liviu Pop și Adrian Curaj.

O poziție ceva mai nuanțată are Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care susține că este necesară o regândire a întregii arhitecturi a învățământului superior românesc, care să includă și eliminarea consiliilor consultative ale Ministrului Educației, printre care se regăsește și CNATDCU.

Întrebați despre pozițiile lor, majoritatea celor enumerați au admis că susțin ideea de desființare a CNATDCU și de mutare a atribuțiilor de acordare a titlului de doctor către universități, invocând autonomia universitară.

Ideea

Cel care a lansat în Consiliul Național al Rectorilor ideea desființării CNATDCU la finalul săptămânii trecute a fost Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București.

Costoiu s-a poziționat ca unul dintre cei mai vocali contestatari ai CNATDCU, în ciuda faptului că universitatea pe care o conduce are un procent de 8% de cadre didactice titulare selectate în noul Consiliu.

De altfel, într-o ședință care a avut loc la începutul lunii mai la Ministerul Educației, după ce procesul de selecție a CNATDCU 2020 – 2024 fusese deja demarat, Costoiu a afirmat că intenționează să inițieze în Parlament un amendament la Legea educației din prin care să desființeze CNATDCU.

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București – care a fost exmatriculat de la doctorat în urmă cu doi ani – este senator PSD și membru în comisia de Învățământ. FOTO: Lucian Muntean / PressOne

Mihnea Costoiu, care este și senator PSD, este singurul rector din România care nu are doctorat. A încercat să facă unul la Academia SRI, însă a fost exmatriculat acum doi ani.

Întrebat dacă a susținut în CNR ideea desființării CNATDCU, Costoiu – care este și secretar general al Consiliului Național al Rectorilor – a evitat să răspundă în mod direct.

Ce s-a discutat în Biroul Permanent nu o să pot să vă dezvălui fără acordul colegilor mei. Deci nu am ce comenta aici, indiferent de poziția mea, pe care o voi face publică la momentul oportun. Aveți informații pe surse, cine v-a spus să le susțină, eu nu pot să fac asta din respect față de colegii mei”.

Acesta nu a respins, însă, informația că ar intenționa desființarea CNATDCU printr-o modificare adusă Legii educației.

„Tot ce e posibil. Avem multe modificări ale legii (educației – n.m.), care cred că trebuie făcute, legate de finanțare, de multe lucruri care trebuie operate. Dacă și acesta va fi un subiect, la momentul oportun o să discutăm”. 

Rectorul Politehnicii din București mai susține că CNATDCU ar trebui să aibă în atribuții doar verificarea tezelor vechi, „să analizeze istoric ce s-a întâmplat cu toate tezele”, iar tezele viitoare să nu mai implice Consiliul și să fie acordate direct de universități.

Argumentul acestuia este că nicăieri în lume nu există „o structură precum CNATDCU”.

În plus, Costoiu a comparat CNATDCU cu o instituție de sorginte sovietică.

„Doamnă, nici măcar nu aveți răbdarea să mă urmăriți pentru că susțineți niște structuri sovietice depășite total de acum 150 de ani care controlau lumea la o promovare, e treaba dumneavoastră. Eu vreau să susțin ceea ce există în toată lumea asta civilizată”.

Dezvoltarea

Și alți rectori au susținut ideea de desființare a CNATDCU emisă de Costoiu. Unul dintre aceștia este Vasile Sorin Purec, rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.

„Eu am exprimat acest punct de vedere mai tranșant, dar poate să fie o ipoteză de lucru pe negocierile viitoare cu Ministerul Educației dacă CNATDCU este în continuare util pentru învățământul românesc”, susține Purec.

Acesta este unul dintre cei care au argumentat ideea desființării CNATDCU prin faptul că „în lumea civilizată” nu există entități de supracontrol din partea statului „ca și cum instituțiile de învățământ superior nu ar prezenta încredere în așa fel încât să acorde singure titlurile universitare”.

Mai mult, acesta susține aceeași idee promovată și de Costoiu, cum că CNATDCU este un organism de tip sovietic, care mai există doar în Rusia sau în state din fosta Uniune Sovietică.

Întrebat care este motivul pentru care se pune în discuție desființarea CNATDCU acum, când instituția a început să își facă treaba – Consiliul a pronunțat 52 de verdicte de plagiat în mandatul 2016–2020 – Purec susține că acesta are legătură cu componența Consiliului.

„Motivul este foarte simplu. Și ceilalți reprezentanți ai universităților din țară au sesizat că în foarte multe comisii nu sunt persoanele cele mai reprezentative. Persoanele cele mai cunoscute și autorități științifice în domeniul lor nu figurează în listă, cu toate că au fost candidați. Și s-au ridicat multe semne de întrebare că oare cum sunt făcute aceste selecții și cum de au apărut anumite comisii care nu sunt chiar în regulă”. 

Acesta mai susține că „din fericire” ministrul Monica Anisie a intervenit și că „lucrurile vor fi corectate”. 

„Nu, nu, noi nu avem doctorate. Nu suntem interesați”, a declarat rectorul Purec când a fost întrebat câte titluri de doctor acordă pe an Universitatea din Târgu Jiu.

„Nu suntem interesați, am intervenit într-o discuție unde am tras o concluzie, dar noi nu suntem interesați de problema aceasta”. 

Justificarea: o instituție similară nu există în UE

Un alt susținător asumat al ideii de desființare a CNATDCU este Ioan Vasile Abrudan, rector la al treilea mandat la Universitatea „Transilvania” din Brașov.

Și acesta a declarat că CNATDCU este o structură specific comunistă și că acest tip de instituție nu există în alte țări europene.

„Noi suntem una dintre țările membre UE, dorim să ne integrăm în spațiul european al învățământului superior, discutăm despre universități europene, și noi încă suntem închistați în niște mecanisme și în niște structuri specifice comunismului. Din cele 27 de state membre UE, în care mai există asemenea structură care să valideze tezele de doctorat? De ce suntem noi mai originali întotdeauna?”.

Întrebat dacă universitățile românești au suficientă maturitate pentru a valida singure acordarea titlurilor de doctor, Abrudan consideră că universitatea pe care o conduce are.

„Eu nu știu ce e în alte  universități, dar dacă mă întrebați de universitatea mea, consider că da. Eu nu cred că sunt alții mai maturi decât colegii mei, nici în CNATDCU, nici în altă parte, nu cred că există alții mai maturi și mai responsabili decât noi”. 

Avem suficiente filtre de control care să fie aplicate la nivelul universităților pentru evitarea și sancționarea fraudelor academice?

„În România se pleacă de pe poziția hoțului și a escrocului. Toată legislația pe care o proiectăm pleacă de la ideea că toți sunt hoți și vinovați și atunci ne-am dezvoltat o suprastructură birocratică, care e total depășită de ceea ce se întâmplă în vecinătatea noastră, ca să nu zic în UE”, mai spune rectorul Universității „Transilvania”.

Abrudan mai consideră că validarea tezelor de către CNATDCU este un impediment pentru acordarea diplomelor de doctor comune cu universități din alte state, de tip „joint degree”, pentru că acestea trebuie să fie validate în România de Ministerul Educației, pe când în alte state le validează universitatea.

„Am ajuns în situații penibile. Suntem superbirocratizați”. 

Abrudan susține că acum există filtrul comisiilor de îndrumare, acces la baze de date, lucrările științifice trebuie trecute prin softuri de detectare a similitudinilor și că publicarea tezelor este obligatorie, toate aceste lucruri reprezentând filtre pe care universitățile le aplică.

Susținerea foștilor miniștri

Liviu Pop, de două ori ministru al Educației într-un guvern condus de Victor Ponta (PSD) și în altul condus de Mihai Tudose (PSD), a susținut și el în CNR varianta desființării CNATDCU, potrivit unor surse din mediul academic.

Întrebat despre acest lucru, Pop a negat acum afirmațiile făcute în urmă cu câteva zile.

Liviu Pop, fost ministru al Educației, care și-a ratat titlul de doctor în ziua susținerii, conduce Comisia de Învățământ din Senat. FOTO: Lucian Muntean, PressOne

„Nu am susținut acest lucru”, a afirmat Pop, care a adăugat că nu se poate pronunța pe un lucru „pe care nu îl stăpânesc în totalitate”.

Liviu Pop a sfârșit prin a admite, totuși, că s-a pronunțat în favoarea desființării, în condițiile în care rectorii „nu se înțeleg între ei și se acuză”.

Pop, care este și senator PSD și președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României, nu a exclus posibilitatea ca o inițiativă legislativă care să prevadă desființarea CNATDCU să fie depusă în Parlament.

Fostul ministru a argumentat și el prin faptul că o structură de tip CNATDCU nu există în alte state europene, dar și că autonomia universitară trebuie să fie suverană.

„Eu nu cred că orice filtru trebuie să fie mai important decât autonomia universitară. Iau exemplul Universității din București, de ce mai ai nevoie de CNATDCU să verifici Universitatea din București?”. 

Întrebat dacă Academia de Poliție – universitatea unde Liviu Pop a încercat să obțină titlul de doctor în baza unei teze de doctorat plagiate – ar avea nevoie de verificare, Pop nu a mai avut un răspuns.

***

Colega de partid, de Senat și de comisie parlamentară a lui Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, pledează și ea în favoarea validării tezelor și a atribuirii titlurilor de doctor de către universități în virtutea autonomiei instituțiilor de învățământ superior.

„Nu cred că trebuie să punem o poliție pe universitate”. 

Ecaterina Andronescu a condus Comisia de Învățământ din Senat până în toamna lui 2018, cân a fost numită ministru pentru a patra oară. FOTO: Ioana Epure / PressOne

Andronescu, care a fost de patru ori ministru al Educației, susține că universitățile trebuie să fie total responsabile de conținutul tezelor, de etica elaborării lucrării și de prezentarea rezultatelor.

„Universitatea trebuie să știe că dacă ajunge în situația ca teza de doctorat să fie declarată sau să aibă plagiat trebuie să piardă dreptul de a conduce doctoratul, să se desființeze școala doctorală”.

Arhitectura sistemului educațional superior

Daniel David este profesor de științe cognitive clinice la Universitatea „Babeş-Bolyai”  (UBB) din Cluj-Napoca și rector la primul mandat al aceleiași instituții de învățământ.

Mai mulți rectori l-au indicat pe David ca fiind cel care, în contextul polemicii iscate în CNR din cauza componenței noului CNATDCU, a lansat ideea necesității regândirii arhitecturii învățământului superior românesc.

Acesta susține că întreaga structură a învățământului superior este una depășită de vremuri și nu încurajează performanța.

„În linii mari, este gândită într-un model «colectivist», care irosește resurse și în care universitățile își stabilesc granițe teritoriale (adesea județene sau regionale), reacționând agresiv împotriva universităților globale, care nu înțeleg astfel de granițe într-o lume globalizată”.

Profesorul Daniel David explică faptul că modelul cu „granițe județene” a fost propus imediat după 1989 în ideea în care acolo unde există un mediu universitar, se dinamizează economia, iar bunăstarea oamenilor crește.

Teoria lui David este că universitățile locale nu au fost ajutate de legislație și de Ministerul Educației să devină universități puternice, iar pentru a supraviețui au intrat în bătălia de la nivel central, „distorsionând adesea toate practicile academice mai meritocratice ale universităților mai vechi, deja cu anvergura globală (națională sau internațională)”.

„Acest lucru a generat animozități și incapacitatea de a se utiliza eficient resursele, lipsind colaborarea prin diversitate, într-o logică «win-win»”. 

Două sunt soluțiile macro identificate de profesorul David, care implică modificarea statutului și a rolului jucat atât de universitățile mari, cu impact național și internațional, cât și a celor locale, cu impact local și regional:

  • diferențierea misiunilor – pe linia anvergurii naționale și internaționale versus regionale versus locale –, asociată cu schimbarea legislației pentru a valida rolul social important al oricărei misiuni alese;
  • extinderea marilor universități în alte locuri, gândind extensii cu rol local sau regional, transferându-se astfel practicile academice riguroase și cultura organizațională și acolo.

„Așa cum spuneam, universitățile nu sunt diferențiate prin misiune, iar asta are impact negativ asupra întregului sistem. Diferențierea se poate face după mai multe modele, dar trebuie făcută, valorizând toate misiunile și asociindu-le cu mecanisme și reglementări care să le permită performanța raportată la misiunea aleasă. Astfel de diferențieri nu stabilesc universități «superioare» sau «inferioare», ci universități cu misiuni diferite, ranking-urile fiind eventual făcute în cadrul aceleiași misiuni”, explică David.

Acesta mai susține că, din lipsa diferențierii misiunilor rezultă reglementări generale și instituții de compromis, care nu ajută nici universitățile de cercetare avansată de anvergură națională, nici pe cele de educație și cercetare cu impact regional, și nici pe cele de educație, cu impact local.

„Universitățile românești sunt «certate» că nu performează bine în ranking-urile internaționale. Dar câți știu că universitățile nu au filă de buget pentru cercetare? Nediferențierea universităților nici nu permite realizarea acestui lucru, deoarece nu poți avea, așa cum vrem sau credem noi, peste 50 de universități românești «world-class», cărora să le permiți un astfel de mecanism”, mai spune profesorul Daniel David.

Despre CNATDCU, rectorul UBB susține că este o instituție de compromis, derivată din nediferențierea universităților.

„Ca instituție de compromis generează patimi în procesul de constituire, iar, în final, nu mulțumește pe nimeni și este instabil. Pe scurt, este OK în contextul dat, dar nu reprezintă un bun standard pe care să-l menținem în această formă dacă organizăm adecvat învățământul superior”.

Întrebat dacă consideră necesară sau oportună desființarea CNATDCU, iar atribuțiile de validare a tezelor de doctorat să fie preluate de către universități, așa cum susțin și alți rectori, David spune că „da, dar doar dacă se regândește arhitectura învățământului superior, pe liniile discutate. Altfel nu!”. 

Acesta mai susține că un mecanism de monitorizare riguros și un audit extern, independent și periodic este necesar.

„Dacă în aceste condiții proaste s-a putut face descentralizarea pentru profesori, eu cred că se poate face, în condițiile explicate, și pentru tezele de doctorat! În plus, în logica diferențierii, nu toate universitățile trebuie să fie cu școli doctorale”. 

Întrebat dacă universitățile românești au maturitatea necesară și normele de etică internalizate într-atât încât să poată să evalueze singure în mod corect inclusiv sesizările de plagiat sau alte tipuri de fraudă academică, profesorul David admite că unele au, iar altele, nu.

„Altele ar putea învăța rapid. Le-aș monitoriza pe cele care pot și le-aș forma și monitoriza pe cele care încă nu pot. Un audit extern, independent și periodic ar fi necesar și aici. Dar aici nu mai este vorba de diferențiere, acesta trebuind să fie un standard comun, dincolo de diferențele între misiuni, dar sigur, în legătură directă cu misiunea aleasă”, a încheiat rectorul UBB.

Daniel David a fost selectat în noul CNATDCU, fiind membru chiar în organismul de conducere al acestuia, mai precis în Consiliul General.

Soluția

În urma discuțiilor despre componența noului CNATDCU, dar și despre desființarea acestuia, Sorin Cîmpeanu, președintele CNR, a convocat o ședință a Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor, care a avut loc online în după-amiaza zilei de luni.

Întrebat dacă în CNR s-a discutat despre desființarea CNATDCU prin promovarea unei legi, Cîmpeanu – care a demisionat din Pro România în decembrie 2019 și s-a înscris în ianuarie 2020 în PNL, fiind și membru al Biroului Permanent Național al partidului – a negat o astfel de variantă.

„N-am dat curs, chiar dacă au mai zis câte unii, am trecut peste aceste soluții. Nu s-a pus în discuție vreo soluție de tipul desființarea CNATDCU pe cale legislativă. Nu am dat curs acestor idei. Nu le-am luat în serios. Eu merg pe construcție, nu pe demolare”. 

Totuși, Cîmpeanu a admis faptul că Biroul Permanent al CNR a avut o ședință „în care s-a pus în discuție arhitectura sistemului de învățământ superior și a atribuțiilor instituțiilor implicate, la modul general. Despre CNATDCU nu s-a vorbit mai deloc”.

În realitate, discuția nu a avut ca temă arhitectura sistemului de învățământ superior, care a fost pusă în discuție doar de rectorul UBB, ci a vizat viitorul CNATDCU.

În urma discuțiilor din acea ședință s-a ajuns la ideea ca universitățile românești să organizeze un referendum pentru a stabili cine este instituția îndreptățită să acorde diplomele de doctor: universitățile sau Ministerul Educației.

Potrivit președintelui CNR, aceasta propunere a fost votată în cvasiunanimitate de membrii Biroului Permanent, care reunește 19 rectori.

„Să se afle opinia comunității universitare, nu a rectorilor, cu privire la cine ar trebui să acorde titlul de doctor, universitatea sau ministerul. A fost cvasiunanimitate la vot”. 

Sorin Cîmpeanu a precizat că zilele acestea urmează să fie stabilit la nivelul Biroului Permanent textul propunerii referitoare la referendum, după care va fi supus validării plenului CNR, iar mai apoi va fi făcut public.

Când se va produce acest vot în plenul CNR?

„Poate azi, poate mâine, poate poimâine. Nu trebuie să ne grăbim cu niște lucruri atât de importante”, susține Cîmpeanu.

Întrebat care va fi statutul acestui referendum, dacă poate fi impus universităților sau dacă e doar o recomandare, Cîmpeanu a explicat că CNR poate recomanda, însă nu poate impune, iar, în final, va fi o decizie a fiecărei universități în parte dacă va organiza sau nu referendumul.

Ce se va întâmpla dacă universitățile vor organiza referendumul și dacă propunerea ca titlurile de doctor să fie acordate de universități va fi una majoritară?

„Atunci CNR va solicita celor care sunt în drept să formuleze această propunere legislativă. Abia atunci, după această consultare, CNR va fi îndreptățit să propună acest lucru. Acest «după» poate să fie mai devreme sau mai târziu.” 

Președintele CNR a explicat că este greu de preconizat când vor fi organizate aceste referendumuri din cauza perioadei de pandemie.

„Nu cred că este cineva care poate anticipa dacă se va face într-o lună sau un an acest referendum”. 

***

Sorin Cîmpeanu confirmă că s-a ajuns la această situație din cauza nemulțumirii rectorilor că au fost excluși din procesul de selecție a CNATDCU.

Sorin Cîmpeanu, președintele CNR și fost ministru al Educației. FOTO: Lucian Munteanu /  PressOne

„Atâta timp cât metodologia nu le-a interzis rectorilor să facă parte din comitetele de selecție, nu le poți interzice rectorilor să facă parte din CNATDCU”. 

Acesta afirmă că selecția CNATDCU de acum a fost un hibrid, prin faptul că membrii comisiilor de specialitate au fost selectați de către comitete de selecție, iar membrii panelurilor și ai consiliului general au fost numiți direct de ministru.

„Nu știu dacă asta a fost cea mai bună alegere. E un hibrid între asumarea unui ministru și un proces de selecție. Mă întreb dacă acest lucru a fost bun. E un hibrid între modalitatea de desemnare din 2011 și cea din 2016”, susține președintele CNR, care se referă la faptul că CNATDCU din 2011 a fost numit integral și asumat de către ministrul Daniel Funeriu, iar componența celui din 2016 a fost desemnată de comitetele de selecție.

O altă nemulțumire a rectorilor este legată de componența noului CNATDCU.

Potrivit unor surse din mediul academic, unii rectori au precizat că ar trebui ca CNR să ceară ministrului Monica Anisie completarea unor comisii.

„Și eu susțin această solicitare pe baza următoarelor elemente: odată cu publicarea componenței s-a constatat un lucru, și anume că este dezechilibrat din perspectiva reprezentativității unor centre universitare – și dau exemplu Iașiul”, afirmă președintele CNR.  

Întrebat dacă e prevăzută în vreo metodologie echilibrul reprezentativității, Cîmpeanu a admis că acest lucru nu există.

„Nu, nu este prevăzut, dar pentru echilibru, profesionalism și sustenabilitate e bine să fie și o repartiție echilibrată. Oameni profesioniști se găsesc în mai multe centre universitare”. 

Cum îi va fi cerută Ministerului sau ministrului Monica Anisie repartiția echilibrată a membrilor CNATDCU?

„Vom cere, eventual, suplimentarea. Vom cere eliminarea unor discrepanțe majore în măsura în care acestea există. Îi vom cere doamnei ministru să se uite pe rezoluțiile celor 35 de comitete de selecție și în măsura în care există oameni care au beneficiat de suportul celor care au făcut selecția, să fie luate în considerare”.

Până aseară nu fusese formalizată nicio solicitare către minister, potrivit președintelui CNR.

Potrivit unor surse din mediul academic CNR ar putea propune completarea cu câte doi membri a două comisii, cea de Inginerie geologică, geodezică, mine, petrol și gaze și la cea de Medicină.

***

Soluția referendumului este considerată una potrivită de către Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității „Transilvania” din Brașov.

„Dacă noi spunem că vrem desființarea CNATDCU, o să apară ștampila că «mafia rectorilor», «mafia universitară», «mafia politică», mafia «nu știu care». Haide să mergem la popor să vedem ce vrea el, pentru că nu or fi tâmpiți chiar toți cei 30.000 de oameni din învățământul superior.

Până acum erau acuzate conducerile universităților. Haideți să vedem ce zic colegii noștri, că doar n-or fi toți tâmpiți, dacă rectorii sunt tâmpiți, mafioți și așa mai departe după cum s-a pus ștampila pe noi, OK, nu luăm noi decizia. Haide să vedem ce spun toți colegii noștri”, susține Abrudan.

Acesta mai spune că în acest moment sunt mai mulți rectori care susțin o schimbare semnificativă a învățământului universitar.

„Stăm în mocirla birocratică de 30 de ani pe care o tot cârpim, ajustăm, fără să gândim un sistem serios, pus pe baze serioase, în contextul în care suntem acuma. Ne place sau nu ne place, de 13 ani suntem în UE, suntem parte a programelor europene, iar România nu poate să dea un «joint degree»”. 

Alte încercări 

Cea mai clară încercare de desființare a CNATDCU s-a produs în anul 2016 atunci când ministrul Adrian Curaj a promovat OUG nr. 4/2016, care a pornit dintr-o intenție benignă: clarificarea, pe cale juridică, a momentului în care încetează beneficiile unei teze de doctorat plagiate.

Ajunsă în Parlament, ordonanța de urgență a constituit pretextul perfect pentru politicieni pentru a forța desființarea CNADCU, fapt care s-ar fi produs, dacă Curtea Constituțională a României nu ar fi declarat legea de aprobare a OUG nr. 4/2016 neconstituțională în integralitate.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senat – condusă de Ecaterina Andronescu – a operat atunci mai multe modificări, care au fost adoptate de Senat, cameră decizională, la 9 iulie 2016.

Acordarea titlului de doctor

  • ÎNAINTE: Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerințele […] comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor. [ART. 168 (5)]
  • DUPĂ: Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerințele […], comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează Senatului universitar, în vederea acordării titlului de doctor. [ART. 168 (5) modificat]

Neacordarea titlului de doctor

  • ÎNAINTE: În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primește din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului o motivație scrisă de invalidare, redactată în baza observațiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează și a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat. [ART. 168 (8)]

Împotrivă

Ipoteza desființării CNATDCU apare în contextul în care Consiliul (2016–2020) tocmai și-a încheiat primul mandat dus integral la capăt după desființarea și amputarea atribuțiilor din 2012 și reacordarea acestora în 2016.

Începând cu 2012 – anul în care CNATDCU și-a pierdut dreptul de a mai analiza sesizări de plagiat după scandalul legat de teza de doctorat plagiată a lui Victor Ponta –, instituția s-a aflat în atenția opiniei publice în principal din cauza acuzațiilor de plagiat formulate împotriva unor persoane cu funcții importante în stat.

Începând cu 2016, la CNATDCU au fost înregistrate 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat și au fost pronunțate 71 de verdicte.

Aceste cifre, deși nu sunt mari, sunt unele fără precedent în istoria acestei instituții.

Dintre aceste 71 de verdicte, 49 s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor de doctor, iar 22 cu menținerea definitivă a titlurilor. Alte 4 decizii se află, în prezent, în diverse faze de contestare. O altă sesizare dintre cele 100 a fost clasată din motive procedurale.

Printre cei cărora CNATDCU le-a retras titlurile de doctor în perioada 2016–2020 se numără un fost rector (Adrian Iacob de la Academia de Poliție); un fost premier (Victor Ponta); un fost vicepremier (Gabriel Oprea), un general SRI (Dumitru Dumbravă) și 4 miniștri – Radu Stroe (Apărare), Florin Bodog (Sănătate), Ionuț Vulpescu (Cultură) și Petre Tobă (Interne).

***

După 1990, istoria CNATDCU este una extrem de încărcată.

În primii 20 de ani de activitate, CNATDCU a eșuat în misiunea trasată prin legislație, aceea de a verifica tezele de doctorat și de a atribui titlurile de doctor.

Cu o componență stabilită pe criterii mai degrabă politice decât academice, la fel cum era configurat însuși mediul academic românesc, CNATDCU a închis ochii la zeci și zeci de teze de doctorat plagiate girate anterior de către universități.

Așa se explică numărul mare de lucrări plagiate înainte de anul 2011, an în care ministrul Daniel Funeriu a schimbat întreaga paradigmă de funcționare a CNATDCU după ce i-a stabilit atribuții clare prin legea educației și a selectat o componență bazată pe criterii meritocratice.

Ceea ce ar fi trebuit să însemne începutul unei reforme profunde a sistemului de control pentru acordarea titlurilor de doctor s-a încheiat în mai puțin de un an, după ce ministrul Liviu Pop a desființat CNATDCU numit de Daniel Funeriu pentru a-l putea salva pe premierul în funcție, Victor Ponta, de la un iminent verdict de plagiat (care a fost pronunțat, în final, abia în 2016).

După acest episod, componența CNATDCU a fost schimbată, iar atribuția de verificare a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat a fost predată către Consiliul Național de Etică, organism profund politizat de către PSD.

După ce CNATDCU a primit înapoi atribuțiile de verificare a tezelor de doctorat în 2016, mandatul încheiat pe 10 iunie este primul în care principiile de etică a cercetării și elaborării tezelor de doctorat au fost aplicate mai clar, după ce și condițiile de finalizare a studiilor doctorale și de susținere a tezelor s-au înăsprit.

Între 2016 și începutul lui 2020, CNATDCU a validat 8.519 teze de doctorat în toate cele 35 de comisii ale sale și a invalidat alte 153 de titluri.

Cele 153 de teze invalidate reprezintă, cu siguranță, un lucru total neobișnuit în condițiile în care, în trecut, tezele invalidate într-un mandat întreg erau de sub zece potrivit unor date colectate personal din arhiva Ministerului Educației.

De ce e nevoie de CNATDCU 

Pentru a putea pune în discuție eliminarea CNATDCU din procedura de acordare a titlurilor de doctor și de verificare a sesizărilor de plagiat este nevoie de universități care să arate un comportament academic responsabil, susține Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației care a demarat reforma sistemului doctoral în România.

Fostul ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu a sustinut in Aula Magna „Ioan Curea” a Universitatii de Vest conferinta cu tema „Despre excelenta, prostie, interese obscure si minciuni în educația romaneasca”, eveniment din seria Conferintelor ministrilor la UVT, marti 28 mai 2019, Timisoara..

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației. FOTO: Virgil Simonescu, INQUAMPhotos

„Utilitatea CNATDCU se vede tocmai prin momentul în care rectorii vor desființarea sa: atunci când începe să dea decizii de plagiat pe bandă rulantă și când începe să fie format din oameni incoruptibili, nu din marionete ale rectorilor. 

Cât timp era fără dinți și nu deranja, nimeni nu-i avea treaba. 

Pe fond: universitățile au demonstrat că sunt șvaițer și lasă, din cârdășie sau nepăsare, să fie susținute și teze proaste științific și teze plagiate. Așa că e nevoie de un organism de control central, populat de oameni de calitate. 

Fără CNATDCU, nici plagiatul lui Ponta și nici alte plagiate celebre nu ar fi fost descoperite și sancționate vreodată. 

Cerând desființarea CNATDCU, rectorii se comportă la fel ca «nașul» din tren care ar cere să se desființeze supracontrolul. Universitățile șvaițer nu vor să aibă un supracontrol exercitat de incoruptibilii din CNATDCU. 

Pe de altă parte, universitățile mari se prefac că sunt lezate în onoarea lor dacă se instituie un supracontrol. Or, și ele au la activ plagiate, e însă posibil ca în prezent să fie filtre mult mai bune. 

Nu ține nici argumentul cu «țările performante nu au CNATDCU»: ele nu au nevoie, pentru că plagiatul și slaba calitate a doctoratelor nu sunt fenomene de masă ca la noi. Dacă noul CNATDCU va fi numit în forma propusă, rectorii își vor fi pierdut influența și, desigur, asta îi supără. Ar fi păcat pentru că susținând organizarea bacalaureatului în acest an începuseră să-și curețe blazonul”, dezvaluie Emilia Sercan in Press One. (Cerasela N.).

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Cultură12 ore inainte

Gherzan Cătălin, PER: „Educaţia online nu va fi niciodată nici măcar 30% din modul în care trebuie făcută educaţia”

Gherzan Cătălin, candidatul PER la primăria municipiului Piteşti şi patron al unei grădiniţe private în Piteşti, a acordat un interviu...

Eveniment5 zile inainte

Cititi si va minunati de emanatiile normative ale guvernantilor!/ Iata lucrul bine facut, pe jumatate doar!

Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde...

Exclusiv5 zile inainte

HUAWEI, pe locul 45 în topul celor mai valoroase brand-uri din lume, primește și recunoașteri importante pentru cele mai recente dispozitive din segmentele PC și tabletă

Compania ajunge pe locul 50 în Top 100 Most Valuable Brands pentru al cincilea an consecutiv. HUAWEI obține premii cheie...

Eveniment5 zile inainte

Cetatenii trebuie sa se trezeasca din starile induse de guvernantii de azi si sa evalueze calitatea mentala a politicienilor puterii actuale, dar si a celor ce mimeaza opozitia virtuala fata de abuzurile institutionale din aceasta perioada trista a Romaniei

Dumneavoastră de ce credeți că Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, cel care a favorizat amenzi neconstituționale de 600 de milioane...

EvenimentO săptămână inainte

Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

ExclusivO săptămână inainte

Microsoft ajută 25 de milioane de oameni din întreaga lume să dobândească abilități digitale necesare economiei COVID-19

Microsoft Corp. a anunțat ieri o nouă inițiativă globală care vizează dezvoltarea abilităților digitale pentru 25 de milioane de oameni...

ExclusivO săptămână inainte

Certificare ISO 9001 pentru Fabrica Nokian Tyres din America de Nord

Noua fabrică Nokian Tyres din Dayton, SUA, a primit certificarea ISO 9001. Pentru a obține această certificare, companiile trebuie să...

ExclusivO săptămână inainte

Huawei Next Image 2020 așteaptă în continuare înscrieri: Peste 20 de mii de pasionați de fotografie din Europa și-au înregistrat deja lucrările în competiție

Huawei Consumer Business Group invită pasionații de fotografie din România să se înscrie în competiția globală Huawei Next Image 2020...

ExclusivO săptămână inainte

Experiența TV de acasă, la superlativ: TCL aduce în România seria X91 de televizoare QLED 8K

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel modial, recunoscut pentru vasta activitate de...

EvenimentO săptămână inainte

Cititi si veti intelege ce nemernicie au indus guvernantii liberari in societate, cu atat mai mult acestia insista si acum in stare de alerta prin masuri coercitive si limitative/restrictive de drepturi!

”Fomiștii” statului român, din nou la coadă la Ambasadele SUA și Franței În plin război mai mult cu românii, decât...

EvenimentO săptămână inainte

Procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției

În lunile mai- iunie 1990, pe raza Municipiului București , în Piața Universității, a avut loc cea mai mare și...

Eveniment2 săptămâni inainte

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Dupa ce seful Politiei Locale Ploiesti l-a confundat pe seful Poliţiei Municipiului Ploieşti, comisar şef de poliţie Cristian Gelu MANEA,...

Eveniment2 săptămâni inainte

Infracțiuni contra umanității săvârșite de funcționarii statului român în era comunistă și ignorate de justiție

In perioada 15-16 mai 2020 a avut loca la Bucuresti Conferinta Internationala de Drept, Studii Europene si Relatii Internationale cu...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Millionmess.com, platforma online cu ajutorul căreia mesajele voastre rămân în istorie, vine din partea unui elev român!

În fiecare zi apar tot mai multe noutăți din punct de vedere tehnologic, în toate domeniile. Un lucru este cert....

Eveniment2 săptămâni inainte

„Nimic nou sub soare”/Am fost si suntem condusi de securisti inca din decembrie 1989

Odată ce s-a dat semnalul deratizării Băncii Naționale a României de foștii turnători ai securității, începând cu întâiul ei sicofant,...

Știrile Săptămânii