Deși până acum nu a recunoscut, Liviu Dragnea se pregătește pentru alegerile prezidențiale, susțin surse politice pentru Capital și așteaptă să fie rugat de colegii de partid public tot mai mult. Acesta ar avea de gând să anunțe că va intra în luptă împotriva lui Klaus Iohannis, chiar înainte de campania electorală de la sfârșitul anului. Până atunci, Călin Popescu Tăriceanu va lansa tot mai multe mesaje care să ateste că el va fi susținut de PSD-ALDE în lupta pentru scaunul prezidențial.

Doar că pe modelul Traina Băsescu – Teodor Stolojan, totul ar trebui să se schimbe în ultima clipă, iar Dragnea chiar visează că va câștiga, deși sondajele se încăpățânează să-i arate contrariul. Astfel Călin Popescu Tăriceanu va rămâne pe margine și ar urma să i se promită un scaun de premier, care nu va fi, însă deloc sigur dacă stăm să analizăm cam câte promisiuni și-au respectat social democrații față de partenerii de coaliție.

Pentru prima dată, Liviu Dragnea a dat semnalul candidaturii sale la prezidențiale la mitingul de susținere de la Craiova.

„Dacă o să am posibilitatea fizic, ne mai gândim. Acum am. Acum sunt liber, sunt cu voi”, a președintele PSD.
Cu o zi în urmă, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că este pregătit să îşi asume candidatura la Preşedinţie. El a explicat însă că o decizie în coaliţia de guvernare va fi luată după alegerile pentru Parlamentul European şi după o analiză a sondajelor de opinie.

Te-ar putea interesa și: