Fondator al Mişcării Hizmet (« serviciul »), Fethullah Gülen nu are de gând să se predea atât de uşor şi a publicat o analiză extrem de interesantă în celebra publicaţie franceză, Le Monde. Mai mult decât atât, acesta a transmis mesajul său în mai multe state europene şi şi-a creat şi mai multe pagini de facebook pentru fiecare ţară în parte, unde probabil îşi va expune poziţiile sale. Pe pagina oficială din România deja curg mesajele. 

Redăm integral traducerea articolului scris de Fethullah Gülen, în Le Monde şi adresat probabil atât musulmanilor turci din lumea întreagă, cât şi preşedintelui Recep Erdogan. Interesant este ce replică va da fostul său apropiat pentru că în mod cert nu va rămâne fără ecou iniţiativa lui Gülen.

„Contrar a ceea ce demonstrează puterea autoritară a lui Erdogan în Turcia, este posibil să se construiască o democraţie musulmană respectuoasă a Statului de drept, pledează, într-o tribună a «Lumii», oponentul exilat în Statele Unite.

A fost o perioadă în care Turcia era salutată ca model al democraţiei musulmane moderne. Este adevărat că, la începutul anilor 2000, AKP (Partidul justiţiei şi al dezvoltării, la putere) a aplicat reforme conforme standardelor democratice ale Uniunii Europene (UE) şi a ameliorat bilanţul referitor la drepturile omului.

Din nefericire, reformele democratice nu au durat mult. Procesul a fost blocat câţiva ani mai târziu, în jurul lui 2011, după a treia sa victorie electorală, primul ministru de atunci, astăzi preşedintele Republicii, Recep Tayyip Erdogan, şi-a schimbat total părerile.

« Eşecul experienţiei democratice turceşti nu este datorat aderării la valorile islamice, ci mai degrabă trădării acestora »

Alunecarea spre autoritarism i-a retras Turciei «exemplaritatea» la care celelalte ţări preponderent musulmane puteau să aspire. Democraţia este sistemul de guvernământ cel mai compatibil cu principiile islamului referitoare la guvernare. Unii ar putea fi tentaţi să invoce exemplul negativ al Turciei sub Erdogan pentru a demonstra o incompatibilitate între valorile democratice şi cele islamice.  Însă, în ciuda aparenţelor respectării normelor religioase islamice, regimul lui Erdogan reprezintă o trădare totală a principalelor valori islamice.

Acestea nu se reduc la un stil vestimentar sau la folosirea sloganelor religioase. Ele includ respectarea Statului de drept cu o putere  judiciară independentă, responsabilitatea conducătorilor şi protejarea drepturilor inalienabile şi a libertăţilor fiecărui cetăţean. Eşecul experienţei democratice turceşti nu este datorat aderării la aceste valori islamice, ci mai degrabă trădării acestora.

A te exprima împotriva opresiunii este de asemenea o îndatorire religioasă

Deşi musulmană aproape 99 %, societatea turcă rămâne în mod remarcabil eterogenă. Cetăţenii turci aderă la numeroase ideologii, filosofii si credinţe diferite şi se identifică în suniţi sau aleviţi, turci, kurzi sau de o altă etnie, musulmani sau nemusulmani, evlavioşi sau laici.

Într-o asemenea societate, încercările de omogenizare sunt nu numai neproductive, dar mai ales de natură să distrugă libertatea. Forma de guvernare participativă în care nicio grupare, majoritară sau minoritară, nu-i domină pe ceilalţi este singura viabilă pentru o populaţie atât de diversă. Se poate afirma acelaşi lucru despre Siria si alte ţări vecine din regiune.

« Libertatea este un drept acordat de către Dumnezeu, iar nimeni – nici un conducător- nu îl poate lua»

În Turcia sau în orice altă parte, conducătorii au exploatat diferenţele din  cadrul societăţii pentru a polariza fără cruţare, a ridica diferite grupări unele contra celorlalte şi pentru a menţine astfel controlul asupra lor. Oricare le-ar fi credinţele sau viziunile despre lume, cetăţenii ar trebui să se reunească în jurul acestor drepturi ale omului şi libertăţi universale pentru a putea să se opună în mod democratic celor care le violează aceste drepturi.

A te exprima împotriva opresiunii este un drept democratic, o datorie civică şi o îndatorire religioasă pentru credincioşi. Coranul cere credincioşilor să nu tacă în faţa nedreptăţii:  «O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor  şi rudelor voastre » (surata 4, verset 135).

Faptul de a crede şi de a nu crede, de a trăi conform convingerilor tale sau viziunii tale despre lume cu condiţia ca ele să nu dăuneze convingerilor celorlalţi şi să exercite libertăţile fundamentale, în mod deosebit libertatrea de exprimare, face dintr-o persoană o fiinţă umană. Libertatea este un drept acordat de către Dumnezeu, Multmilostivul, şi nimeni – nici măcar conducător- nu îl poate lua.

Termenul de « Stat islamic » este în sine o contradicţie

Contrar revendicărilor islamiştilor politici, islamul nu este o ideologie, este o religie. Conţine sigur unele principii referitoare la guvernare, dar acestea nu reprezintă mai mult de 5 % din întreg corpusul islamic. A reduce islamul la o ideologie politică este cea mai mare crimă comisă împotriva spiritului său.  Toţi cei care s-au gândit la o apropiere islamică între politică şi Stat au comis trei erori.  În primul rând, au confundat islamul stabilit de Coran şi sunna (ansamblul spuselor lui Mohamed) şi islamul experienţei istorice a musulmanilor. Este importantă o analiză critică a experienţei musulmanilor şi a principiilor care au provenit din aceasta pentru a ne întoarce la sursele primordiale cu scopul de a propune un nou orizont musulmanilor din lumea întreagă in domeniile drepturilor omului , al democraţiei şi al participării la cetăţeneşti.

« Suveranitatea populară nu înseamnă că suveranitatea a fost luată de la Dumnezeu  şi a fost dată oamenilor»

În al doilea rând, o altă eroare constă în a se baza pe traducerile Coranului sau ale anumitor hadişi pentru a crea o legitimitate unei ideologii. Însă spiritul Coranului şi, dacă putem spune, « filosofia » pe care se bazează viaţa Profetului nu pot fi perceptibile decât cu o intenţie clară, a adeziune globală şi prin căutarea voinţei lui Dumnezeu.

În sfârşit, a treia eroare postulează o incompatibilitate între religie şi democraţie, conchizând că prima se fondează pe suveranitatea lui Dumnezeu , iar cea de-a doua pe cea a poporului. Niciun musulman nu se îndoieşte că Allah este stăpânul a tot pe un plan cosmologic. Dar acest lucru nu înseamnă şi că noi, creaturile Sale, nu avem voinţă, predispoziţii, capaciatea de a face alegeri. Suvernaitatea populară nu înseamnă că suveranitatea a fost luată de la Dumnezeu  şi că a fost dată oamenilor; ea înseamnă că un aspect a cărui competenţă a fost acordată oamenilor de către Dumnezeu nu ar putea fi ipotecat de către un conducător autoritar sau o oligarhie.

Mai mult, ceea ce numim « Stat » nu este nimic altceva decât un sistem pe care oamenii l-au format pentru a-şi proteja dreturile fundamentale şi libertăţile asigurând astfel justiţia şi pacea. Statul nu este un scop în sine, este un mijloc care permite oamenilor să atingă fericirea, aici şi dincolo.  Însuşi termenul de « Stat islamic» este în sine o contradicţie. Islamul nestabilind un cler, teocraţia este străină spiritului său. Statul, o construcţie provenită dintr-un contract social, este format din fiinţe umane, prin urmare, nu poate fi islamic sau sfânt.

Erdogan a deteriorat democraţia altădată promiţătoare în Turcia

Democraţiile sunt la fel de numeroase precum sunt şi de variate. Idealul care susţine toate aceste forme, mai ales că niciun grup nu le domină pe celelalte, este de asemenea un ideal islamic. Principiul de egalitate al cetăţenilor se bazează pe principiul recunoaşterii demnităţii fiecărei fiinţe umane şi a respectului care îi este datorat în calitate de creaţie a lui Dumnezeu. O formă de guvernare participativă sau republicană este mult mai mult în rezonanţă cu spiritul islamic decât cu alte forme de guvernământ, precum monarhiile sau oligarhiile.

« În Turcia, se continuă o vastă campanie de arestări, fondată pe culpabilitate prin asociere»

Tabloul actual al conducătorilor din Turcia seamănă mai mult cu o oligarhie decât cu o o democraţie. Cum s-a ajuns aici?

Erdogan a stricat democraţia altădată promiţătoare în Turcia, ucigând aparatul de Stat, confiscând întreprinderi şi recompensându-şi persoanele de încredere. Pentru a strânge rândurile în spatele  lui şi a-şi spori influenţa asupra puterii, m-a declarat duşman al Statului, acuzându-mă pe mine  şi pe  simpatizanţii mei cum că am fi cauza tuturor relelor. Un exemplu tipic al căutării ţapului ispăşitor. Regimul lui Erdogan m-a urmărit pe mine şi alte sute de mii de persoane din sfera politică a mişcării pacifiste Hizmet. Manifestanţi ecologişti, jurnalişti, universitari, kurzi, aleviţi, nemulsumani şi aumite grupări sunite au suferit consecinţele agendei sale politice. Au fost ruinate vieţi prin detenţii, destituiri şi multe alte injustiţii.

Din cauza persecuţiilor în curs, mii de voluntari din Hizmet au cerut azil în ţările europeme, între care Franţa. În calitate de noi rezindenţi, ei trebuie să respecte legile acestor ţări, să ajute la găsirea de soluţii problemelor acestor societăţi şi să ducă o luptă activă contra propagării de interpretări radicale ale islamului în Europa.

În Turcia, se continuă o vastă campanie de arestări fondată pe culpabilitate prin asociere. Mai mult de 150 000 de turci şi-au pierdut locul de muncă, 200 000 au fost plasaţi în custodie şi 50 000 au fost trimişi în arest. Persoanele care au făcut obiectul urmăririlor din motive politice şi care vor să părăsească ţara sunt private de dreptul lor fundamental de a pleca sau de a se întoarce, paşaportul fiindu-le anulat.

Erdogan distruge reputaţia dobândită de Replublica turcă pe scena internaţională din 1923, exploatând relaţiile diplomatice şi mobilizând personalul şi resursele guvernului pentru a hărţui şi răpi simpatizanţii mişcării Hizmet din întreaga lume.

Valorile democratice nu au fost niciodată înrădăcinate în societatea turcească

În ultimii ani, şi raportat la asemenea persecuţii, cetăţenii turci au rămas pasivi în revendicările lor democratice faţă de conducători.  Îngrijorarea în legătură cu stabilitatea economică este unul din motivele acestui comportament.

Însă există şi un motiv istoric. Deşi guvernarea democratică a fost un ideal al Republicii Turciei, valorile democratice nu au fost niciodată înrădăcinate în societatea turcească. Supunerea în faţa unui conducător puternic şi faţă de Stat a fost mereu  o temă recurentă în programele şcolare.

Loviturile militare de stat care survin aproape la fiecare zece ani nu au permis democraţiei de a se înrădăcina şi nici de a progresa. Cetăţenii au uitat că Statul există pentru popor şi nu invers. Erdogan a profitat de această psihologie  colectivă.

« Cred cu tărie că Turcia îsi va regăsi într-o zi drumul către democraţie»

Democraţia turcească este poate în stare de comă din cauza regimului actual, dar rămân optimist. Opresiunea nu durează niciodată mult timp. Cred cu tărie că Turcia îsi va regăsi într-o zi drumul către democraţie. Totuşi, pentru ca democraţia să prindă rădăcină şi să fie perenă, trebuie luate mai multe măsuri.

Mai întâi, programele şcolare trebuie revizuite. Subiecte precum egalitatea tuturor cetăţenilor şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei umane trebuie predate elevilor încă din primii ani pentru ca ei să le poată apăra atunci  când vor creşte.

Apoi, este necesară redactarea unei Constituţii care să nu permită nici dominaţia minorităţii, nici a majorităţii şi să apere drepturile fundamentale ale omului proclamate mai ales prin Declaraţia universală a drepturilor omului. Societatea civilă şi presa liberă trebuie să fie protejate de Constituţie pentru a putea contrabalansa puterea în Stat. Liderii de opinie trebuie în discursurile şi acţiunile  lor să pună accentul pe valorile democratice.

Turcia atins acum un punct în care democraţia şi drepturile omului  sunt puse deoparte. A ratat o ocazie istorică de ajunge la o democraţie europeană cu o populaţie majoritară musulmană. Acum doar un deceniu, această perspectivă era considerată drept o posibilitate reală.

Sper şi mă rog ca trista experienţă trăită recent de către ţările majoritar musulmane să conducă la o trezire a conştiinţei collective pentru a forma conducători însufleţiţi cu spirit democratic care să apere sincer libertăţile fundamentale ale omului. Islamul nu va avea nimic de reproşat”, este articolul publicat de Fethullah Gülen în Le Monde.