Uncategorized
Ce riscuri văd unele bănci pentru 2025: creșteri de taxe și scăderea consumului
Recomandări pentru consumatorii care vor să ia credite
23 octombrie, București. Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Efectele se vor vedea în scăderea consumului populației, lucru care poate afecta întreaga economie. În aceste condiții, presiunea pe veniturile românilor va fi în creștere, iar aceștia trebuie să își securizeze cât mai bine finanțele personale. Printre recomandările specialiștilor se regăsesc: economisirea, un grad de îndatorare scăzut și păstrarea unui dialog permanent cu banca pentru a preveni situațiile dificile.
În al 10-lea episod din #PodcasturileCSALB sunt invitați Ana Popescu, director retail Unicredit și Ionuț Ștefan, conciliator CSALB și consultant fiscal, într-o discuție moderată de Adrian Asoltanie, trainer și specialist în educație financiară.
| PODCAST CSALB | https://youtu.be/j1jmdhhV4Go
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.
„În contextul în care procedura de deficit excesiv rămâne deschisă, așa cum ne-a anunțat Consiliul Uniunii Europene, iar deficitul bugetar rămâne la un nivel ridicat ce nu va mai putea fi susținut în anii următori, riscul de majorare a fiscalității în 2025 este foarte ridicat.
Consumul privat a crescut semnificativ anul acesta și probabil va mai crește până la sfârșitul anului pe fondul majorării salariilor și descreșterii inflației. Însă, potențiale majorări fiscale, precum creșterea TVA, majorarea impozitului pe profit sau impozitului pe proprietăți, vor frâna puternic consumul anul viitor.
Volumul de credite nou acordate în piață în primele 8 luni ale anului a crescut cu aproape 70% față de aceeași perioadă a anului anterior, atât pe credit de consum, cât și pe credite ipotecare.
Observăm o concentrare mai mare în refinanțare. Clienții refinanțează creditele existente cu produse care au dobânzi fixe, reduse. Băncile au venit pentru credite ipotecare și de consum cu oferte foarte bune pe dobândă fixă. De exemplu, sunt credite cu dobânda fixă în piață, sub valoarea IRCC. Cred că este vorba și despre deschiderea băncilor de a oferi soluții viabile pe termen lung pentru că ne dorim o relație sănătoasă cu clienții noștri.
Această creștere a creditării ar putea continua în 2025 în zona creditelor ipotecare, dar se va tempera în cazul creditelor de consum, având în vedere un posibil impact asupra veniturilor reale anul viitor, cauzat de creșterea fiscalității.”
„Ca să evite dificultățile, consumatorii trebuie să abordeze mai prudent împrumuturile. Unii intră în bancă și întreabă: La salariul meu, cât este suma maximă pe care mi-o acordă banca? Dar nu iau în calcul că la acest maxim la care s-au gândit se adaugă cheltuielile cu notarul, cu mobilatul, cu renovarea, iar între timp mai apar și oscilații de dobândă, de venituri. Așadar, maximul nu este sănătos niciodată! Și atunci câteva recomandări sunt: rata lunară să nu depășească un sfert din veniturile lunare, iar valoarea locuinței pe care o cumperi să fie aproximativ cât venitul pe 4 ani. La asta se adaugă economisirea, care trebuie să devină precum spălatul pe dinți. Lipsa economisirii nu se vede imediat, ci peste câțiva ani. Dar și economisirea trebuie abordată cu o strategie: obiceiul de a încerca să pui deoparte ce-ți rămâne la finalul lunii, nu te ajută prea mult. Care sunt elementele de finanțe personale care-i oferă consumatorului un scor mai bun și condiții mai bune în accesarea unui credit?”
„O bancă se uită la istoricul de plată, să nu fi existat incidente în relația cu banca, clientul să aibă un venit constant și o continuitate a veniturilor și, evident, să aibă un grad de îndatorare adecvat. Disciplina rambursării împrumuturilor este importantă în perspectivă, deoarece un incident de plată din prezent poate afecta capacitatea de a lua un credit în viitor. Acum poate uităm să plătim, avem un credit mic de consum, dar asta ne va costa peste câțiva ani. Pentru bancă este foarte importantă relația cu clienții săi. Datorită faptului că aceștia încasează sau fac tranzacții prin intermediul băncii, sunt recompensați: au reduceri la toată oferta, conturi gratuite, retrageri de numerar, plăți electronice sau servicii de mobile banking gratuite.
Când vor să ia un credit, consumatorii trebuie să se uite la toate elementele care influențează costul de finanțare, comisioane, asigurări adiacente. În plus, să analizeze facilitățile pe care banca le pune la dispoziția consumatorului, cum ar fi confortul pentru plăți anticipate și posibilitatea ca acestea să se facă online.”
„Când te gândești la un credit trebuie să vezi exact care va fi nivelul costurilor tale lunare și să-ți calculezi gradul de îndatorare luând în calcul și cheltuielile indispensabile. Tot înainte de credit trebuie să anticipezi inclusiv posibilitatea apariției unor evenimente neașteptate, precum problemele de sănătate sau evenimente în familie care pot afecta resursele financiare și capacitatea de rambursare a împrumutului. Aceste evenimente neplăcute sunt invocate în majoritatea cererilor trimise de consumatori către CSALB.
Pentru bancă este relevant și comportamentul de economisire al clientului, iar acesta contribuie la creșterea scorului pentru accesarea împrumutului. Dacă banca vede că omul a pus 10 lei deoparte, se gândește că ar putea plăti o rată de 12 lei.
Și eu anticipez o perioadă dificilă din punct de vedere fiscal. Cred că vom citi sub brad Monitorul Oficial, ca să vedem dacă s-a schimbat ceva în Codul Fiscal. Așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, majoritatea schimbărilor legislative fundamentale au apărut în perioada 23-31 decembrie. Adică, atunci când oamenii pot înghiți mai ușor veștile negative. Mă aștept la o majorare a cotei de TVA ținând cont de ponderea mare în încasările de la bugetul statului din această taxă. Însă majorarea va avea consecințe directe atât în consum, cât și în ceea ce înseamnă reașezarea priorităților personale. Vom asista în mod cert la probleme în ceea ce înseamnă restituirea creditelor existente.”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie
HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată
București, 25 iunie 2026 – HONOR se pregătește să schimbe din nou standardele categoriei smartphone-urilor pliabile prin lansarea noului HONOR Magic V6, un dispozitiv creat pentru utilizatorii care nu acceptă compromisuri.
Conceput pentru a depăși una dintre cele mai mari provocări ale segmentului foldable, HONOR Magic V6 combină într-un singur dispozitiv un design ultra-subțire și una dintre cele mai mari baterii integrate într-un smartphone pliabil.
Într-o categorie în care utilizatorii au fost adesea nevoiți să aleagă între un design rafinat și o autonomie generoasă, HONOR Magic V6 demonstrează că cele două caracteristici pot coexista.
Tehnologie de nouă generație pentru mai multă autonomie
La baza acestei performanțe se află noua generație de baterii HONOR Silicon-carbon, completată de o arhitectură internă extrem de compactă și optimizată. Fiecare milimetru din interiorul HONOR Magic V6 a fost reproiectat pentru a crea mai mult spațiu dedicat bateriei, fără compromisuri în ceea ce privește rezistența, performanța sau sistemul de răcire.
Rezultatul este un smartphone pliabil care oferă în mână o experiență apropiată de cea a unui smartphone flagship clasic, dar care se transformă într-un ecran generos, ideal pentru productivitate, creativitate și divertisment.

Creat pentru utilizarea intensivă de zi cu zi
În ciuda profilului său ultra-subțire, HONOR Magic V6 este pregătit să facă față cu succes zilelor încărcate de multitasking, unui conținut video de înaltă definiție, gaming sauaplicații bazate pe inteligență artificială. Utilizatorii pot petrece mai mult timp pe ecranul principal, pot comuta mai ușor între activități și pot depinde mai puțin de încărcătoare sau baterii externe, chiar și în scenarii de utilizare solicitante.
„Telefoanele pliabile au venit adesea la pachet cu o serie de compromisuri: carcase mai groase, autonomie redusă și limitări de performanță. Cu HONOR Magic V6 ne-am propus un obiectiv simplu, dar ambițios: să construim un smartphone pliabil la fel de subțire și elegant precum cele mai bune modele flagship clasice din portofoliul nostru, oferind în același timp autonomia pe care utilizatorii o așteaptă de la un dispozitiv folosit zilnic. Ceea ce vom prezenta în curând nu este doar un nou telefon pliabil, ci un nou standard de inginerie” a declarat Zachary Jiang, Președinte HONOR CEE & Nordics Region.
Un nou standard pentru categoria pliabilelor
Prin combinația dintre designul extrem de subțire, utilizarea eficientă a spațiului intern și noua generație de baterii silicon-carbon, HONOR Magic V6 promite să redefinească așteptările pentru segmentul smartphone-urilor pliabile premium.
Elegant în utilizare, puternic din punct de vedere al performanței și pregătit pentru cerințele reale ale unei zile întregi de lucru și divertisment, HONOR Magic V6 se anunță drept unul dintre cele mai importante produse ale anului în categoria sa.
Mai multe detalii despre design, funcții și disponibilitate vor fi anunțate în curând.
Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru informații suplimentare și pentru a descoperi ofertele dedicate lansării.
Uncategorized
Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?
Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța până la medicul potrivit a devenit una dintre cele mai tăcute inegalități din sistemul medical, una despre care se vorbește mult mai puțin decât despre lipsa de fonduri sau aglomerația din spitale.
Datele oficiale arată dimensiunea problemei. Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la 31 decembrie 2025 existau 1.055 de localități cu deficit de medici de familie, iar 175 dintre ele nu beneficiau de niciun serviciu de medicină primară. Acolo unde nu există nici măcar un medic de familie, orice consultație înseamnă un drum.
La nivel de specialiști, dezechilibrul este și mai accentuat. Colegiul Medicilor din România estimează că aproximativ jumătate dintre medici lucrează în București și alte cinci județe, în timp ce restul de 36 de județe își împart cealaltă jumătate. Pentru un pacient din Călărași, Teleorman sau Tulcea, o afecțiune care în capitală s-ar rezolva în câteva ore poate însemna o zi întreagă pe drum.
Distanța are un cost care nu apare pe nota de plată
Kilometrii parcurși nu sunt doar disconfort. Ei se traduc în diagnostice amânate, în controale ratate și, uneori, în consecințe ireversibile. Mortalitatea infantilă din mediul rural rămâne aproape dublă față de cea din orașe: 7,9 la mie față de 5,3 la mie, iar accesul greoi la îngrijire este unul dintre factorii care întrețin acest decalaj.
Distanța împinge pacienții și către soluții ineficiente. În 2025, peste 2 milioane de cazuri au ajuns direct la camerele de gardă, în timp ce sub 1,1 milioane au sosit cu trimitere de la medicul de familie. Când nu ai un medic aproape, urgența devine prima și uneori singura opțiune.
„Există un medic?” vs. „care e medicul potrivit?”
Problema nu îmbracă aceeași formă peste tot. În orașele mari, întrebarea rareori este dacă există un specialist, ci care dintre ei este potrivit. Pentru cineva care caută un stomatolog București, oferta este generoasă, însă tocmai abundența face alegerea dificilă: preț, recenzii, program și proximitate reală în interiorul orașului.
În centrele regionale, logica se schimbă din nou. Pacienții din județele învecinate se deplasează spre poli medicali precum Timișoara, Cluj sau Iași pentru specialități mai rare. Cineva din vestul țării care are nevoie de consultații de reumatologie Timișoara parcurge deja, de multe ori, zeci de kilometri, pentru că în județul lui specialitatea pur și simplu lipsește.
Cum se scurtează distanța
Distanța fizică nu poate fi eliminată peste noapte, dar distanța informațională, da. Mulți pacienți fac drumuri inutile pentru că nu știu unde, mai aproape, există deja unitatea de care au nevoie. O platformă online care găzduiește clinici medicale din România, filtrabilă pe județ și pe specialitate, transformă o căutare la întâmplare într-o decizie informată: vezi din timp unde există serviciul, ce recenzii are și cum iei legătura, înainte să pornești la drum.
Până când distribuția medicilor se va echilibra, informația rămâne cel mai accesibil mod de a câștiga kilometri.
Întrebări frecvente
De ce trebuie să se deplaseze pacienții pentru anumite specialități?
Pentru că medicii sunt distribuiți inegal pe teritoriul țării: aproximativ jumătate profesează în București și cinci județe, lăsând multe zone fără anumite specialități.
Câte localități din România nu au medic de familie?
La finalul anului 2025, 1.055 de localități aveau deficit de medici de familie, iar 175 dintre ele nu beneficiau de niciun serviciu de medicină primară.
Cum găsesc o unitate medicală aproape de mine?
Poți căuta după județ și specialitate într-un director medical online, ca să identifici cea mai apropiată unitate potrivită înainte de a te deplasa.
Uncategorized
Un nou mod de a experimenta sunetul
Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în orice moment.

TCL CrystalClip
Cum te poți bucura de conținut audio fără să pierzi contactul cu ceea ce se întâmplă în jurul tău?
De la drumurile zilnice și muncă până la sport și socializare, utilizatorii au tot mai mult nevoie de un sunet care se adaptează la mediile reale, în loc să le izoleze complet.
Datele Comisiei Europene arată cât de des pietonii și bicicliștii împart spațiile urbane aglomerate, ceea ce face ca atenția la mediul înconjurător să devină tot mai importantă în viața de zi cu zi.
În același timp, așteptările legate de audio evoluează. Oamenii caută un sunet care se integrează natural în viața de zi cu zi. Ascultarea open-ear reflectă această schimbare. Aceasta oferă o modalitate flexibilă și elegantă de a te bucura de muzică, apeluri și conținut, rămânând în același timp conectat la lumea din jurul tău.
Un exemplu remarcabil este o soluție audio care anticipează această nevoie printr-un design gândit pentru viața reală: ușor, intuitiv și conectat în mod natural la activitatea de zi cu zi. Iată cum funcționează tehnologia din spatele acesteia.

Ce înseamnă ascultarea open-ear?
Ascultarea open-ear se bazează pe o filosofie diferită: în loc să izoleze utilizatorul, îl menține conectat.
Folosind tehnologia de conducție prin aer, implementată în sistemul de difuzoare de 10,8 mm al TCL CrystalClip, sunetul este direcționat către ureche fără a o bloca, iar urechea rămâne liberă, permițând sunetelor din mediul ambiental să coexiste cu audio digital. Astfel, se creează o experiență de ascultare stratificată, în care muzica, vocea și mediul înconjurător se îmbină natural.
Designul se așază ușor pe ureche, nu în interiorul ei, printr-un format clip-on ușor, de 5,5 g, conceput pentru a fi purtat toată ziua. Astfel experiența de ascultare este una mai natural și ușor de integrat pe tot parcursul zilei.

Open-ear / Anularea zgomotului: cum alegi momentul potrivit?
Cele două abordări răspund unor nevoi diferite de-a lungul zilei.
Soluțiile audio tradiționale cu anularea zgomotului sunt concepute pentru concentrare și izolare. Ele se potrivesc bine zborurilor, navetei sau momentelor care necesită concentrare profundă, blocând activ sunetele externe pentru a crea un mediu de ascultare controlat.
Ascultarea open-ear completează această abordare, punând accent pe atenție și flexibilitate. Ea se potrivește mai bine plimbărilor, muncii, multitaskingului și mediilor sociale, unde a rămâne conectat la ceea ce te înconjoară contează la fel de mult ca sunetul în sine.
În loc să se înlocuiască reciproc, aceste tehnologii îndeplinesc roluri distincte de-a lungul zilei. Ascultarea open-ear extinde modul și locurile în care utilizatorii pot interacționa cu sunetul, oferind o experiență mai versatilă și adaptată contextului.
| Nevoia de ascultare | Cea mai bună opțiune | Cum se potrivește CrystalClip |
| Concentrare profundă, zboruri, izolare mai puternică | Căști cu anularea zgomotului (earbuds / over-ear) | Mai potrivite produsele cu anularea zgomotului |
| Plimbare, drumuri zilnice, multitasking, activitate socială | Căști open-ear | Ideal cu CrystalClip |
| Audio purtabil, axat pe stil, pentru uz zilnic | Căști open-ear de tip clip-on | Ideal cu CrystalClip |
| Purtare îndelungată, cu mai puțină presiune în ureche | Design open-ear ușor | Ideal cu CrystalClip |

Concepute pentru viața de zi cu zi: TCL CrystalClip
TCL CrystalClip aduce această filosofie open-ear într-o formă rafinată, extrem de ușor de purtat. Designul său de tip clip-on se fixează sigur și confortabil pe ureche, permițând utilizatorilor să se miște liber pe tot parcursul zilei, fără compromisuri.
Structura ușoară susține sesiuni lungi de ascultare, în timp ce designul deschis îi menține pe utilizatori conștienți de ceea ce îi înconjoară în activitățile zilnice. Experiența rămâne naturală și discretă pe tot parcursul zilei.
Dincolo de funcționalitate, designul se integrează perfect în stilul personal, transformând dispozitivul audio atât într-un instrument util, cât și într-un accesoriu. Edițiile selectate, inclusiv un finisaj inspirat de Swarovski®, aduce și mai mult CrystalClip mai aproape de ideea de dispozitiv cu personalitate, îmbinând tehnologia cu exprimarea personală.
TCL CrystalClip: prezentare generală
Această prezentare arată cum CrystalClip transformă designul open-ear în beneficii concrete pentru utilizatori, în fiecare zi.
| Beneficiu pentru utilizator | Caracteristică / specificație principală |
| Rămâi atent în mișcare, auzi clar traficul și ceea ce te înconjoară | Design open-ear de tip clip-on |
| Te bucuri de confort toată ziua, fără presiune în ureche și fără oboseală | Căști ușoare (5,5 g fiecare), format open-ear |
| Experimentezi un sunet imersiv care se îmbină natural cu mediul înconjurător | Difuzor dinamic de 10,8 mm, sunet spațial 3D, moduri EQ (Bass / Balanced / Podcast) |
| Le poți folsi toată ziua, fără griji legate de autonomie | Până la 8 ore de redare (căști), până la 36 de ore cu carcasa |
| Reîncarci rapid între activități și rămâi conectat | Încărcare rapidă: 15 minute pentru până la 3 ore de redare |
| Vorbești mai clar la telefon, chiar și în medii agglomerate | Două microfoane MEMS per cască, cu ENC |
| Poți comuta fără efort între dispozitive, cu o conectivitate stabilă | Bluetooth 5.4, compatibil cu Android, iOS și Windows |
| Le poți folsi fără griji în condiții zilnice, inclusiv ploaie ușoară sau transpirație | Rezistență la apă IPX4 |
| Controlezi ușor muzica, apelurile și funcțiile, fără să mai scoți telefonul | Comenzi tactile, suport pentru asistent vocal |
| Beneficiezi de calitate audio mai fluidă pentru video și interacțiuni în timp real | Mod fără întârziere, de 127 ms |
-
Afaceriacum o săptămânăDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Afaceriacum o săptămânăSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Afaceriacum o săptămânăVacanța la mare 2026: criterii în funcție de care să-ți alegi sejurul
-
Uncategorizedacum 7 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 3 zileHONOR elimină barierele dintre ecosisteme: HONOR Connect aduce integrare completă între dispozitivele HONOR Mac și iOS
-
Afaceriacum o săptămânăRochii damă inspirate de emoție, culoare și feminitate
-
Uncategorizedacum o săptămânăBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Afaceriacum o săptămânăTerenuri sportive cu gazon artificial: etapele unui proiect realizat corect

