Uncategorized
Xiaomi lansează seria Redmi Note 11 în România
- Cu prețuri începând de la 999 de lei, seria Redmi Note 11 face din nou accesibile specificațiile de nivel flagship
- Din gama ecosistem, Xiaomi aduce în oferta locală seria Xiaomi Air Purifier 4 și seria Mi Robot Vacuum-Mop 2
București, România, 22 februarie 2022 – Xiaomi a anunțat astăzi lansarea seriei Redmi Note 11 în România. Cele patru noi telefoane inteligente, Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 Pro, Redmi Note 11S și Redmi Note 11 ridică standardele în industrie și aduc specificații și funcții flagship la prețuri accesibile. Seria Redmi Note 11 are upgrade-uri semnificative la nivel de cameră, viteză de încărcare, display și sisteme de procesare. Aduce setup-uri la nivel flagship pentru fotografii incredibile, ecrane plate FHD+ AMOLED DotDisplay cu rate de refresh de până la 120Hz, procesoare puternice și baterii de 5,000 mAh, ce se încarcă rapid la 67W sau 33W.
Tot astăzi, au fost anunțate și noile produse inteligente pentru casă, seriile Xiaomi Smart Air Purifier 4 și Mi Robot Vacuum Mop 2, cu prețuri începând de la 749 de lei, respectiv 1099 lei.
Prețurile recomandate de vânzare în rețeaua partenerilor autorizați din România* pentru seria Redmi Note 11 sunt:
Redmi Note 11 Pro 5G:
6GB+128GB: 1599 lei
Redmi Note 11 Pro:
6GB+64GB: 1399 lei
6GB+128GB: 1499 lei
Redmi Note 11S:
6GB+64GB: 1299 lei
6GB+128GB: 1399 lei
Redmi Note 11:
4GB+64GB: 999 lei
4GB+128GB: 1099 lei
6GB+128GB: 1199 lei

Utilizatorii din România care își vor achiziționa unul dintre modelele Redmi Note 11S sau Redmi Note 11, în perioada 24 februarie – 9 martie, vor primi cadou și o pereche de căști Redmi Buds 3, în limita stocului disponibil. În plus, telefoanele Redmi Note 11, achiziționate între 24 februarie și 26 martie, vor beneficia și de garanție extinsă a display-ului timp de 6 luni**.
Toate telefoanele din seria Redmi Note 11 rulează MIUI 13. Acest nou sistem de operare oferă upgrade-uri la toate capitolele cu scopul de a îmbunătăți experiența de utilizare. MIUI 13 include stocare mai rapidă, procese de funcționare în fundal mai eficiente, procesare mai inteligentă și asigură o durată de viață a bateriei mai mare. De asemenea, aduce și funcții utile, precum bara laterală și widget-uri noi.
Xiaomi anunță și un parteneriat cu YouTube și le va oferi utilizatorilor perioade extinse de până la trei luni de gratuitate la abonamentele YouTube Premium. Această ofertă se poate activa pe toate telefoanele din seria Redmi Note 11, fie prin deschiderea aplicației YouTube preinstalate, fie prin urmarea setului oficial de instrucțiuni sau prin accesarea paginii youtube.com/premium. Xiaomi 11T Pro, Xiaomi 11T și Xiaomi 11 Lite 5G NE sunt celelalte modele pentru care se aplică promoția***.
“Deoarece consumul de conținut video online crește în fiecare an, am considerat că este important să oferim noi posibilități de explorare. Suntem bucuroși că YouTube le-a permis utilizatorilor Xiaomi să se bucure de conținutul preferat fără întreruperi. Ne dorim ca acesta să fie doar începutul unei colaborări de durată între noi și YouTube”, a declarat Hanson Han, Director of Business Development, Xiaomi International.
Fotografii și specificații tehnice detaliate pentru seria Redmi Note 11 găsiți aici:
Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 Pro, Redmi Note 11 S, Redmi Note 11.
Specificații rapide ale seriei Redmi Note 11:
| Redmi Note 11 Pro 5G | Redmi Note 11 Pro | Redmi Note 11S | Redmi Note 11 | |||
| Display | 120Hz
6.67” FHD+ AMOLED DotDisplay |
90Hz
6.43” FHD+ AMOLED DotDisplay
|
||||
| Cameră spate | Cameră principală 108MP
Cameră ultra-wide 8MP Cameră macro 2MP |
Cameră principală 108MP
Cameră ultra-wide 8MP Cameră macro 2MP Cameră profunzime 2MP
|
Cameră principală 50MP
Cameră ultra-wide 8MP Cameră macro 2MP Cameră profunzime 2MP
|
|||
| Cameră frontală | Cameră frontal in-display 16MP | Cameră frontală in-display 13MP | ||||
| Dimensiuni și greutate | 164.19mm x 76.1mm x 8.12mm
202g |
159.87mm x 73.87mm x 8.09mm
179g
|
||||
| Procesor | Snapdragon® 695
|
MediaTek Helio G96
|
Snapdragon® 680 | |||
| RAM+ROM | LPDDR4X
UFS 2.2 |
|||||
| Sunet | Difuzoare stereo
Jack de căști de 3.5mm |
|||||
| Securitate | Senzor de amprentă lateral
Deblocare facial AI |
|||||
| Încărcare | Baterie 5,000mAh (typ)
Suportă încărcarea turbo prin fir la 67W |
Baterie 5,000mAh (typ)
Suportă încărcarea rapidă Pro prin fir la 33W |
||||
| Conectivitate | SIM 1 + Hybrid (SIM or MicroSD)
NFC IR blaster |
Dual SIM + MicroSD
NFC** IR blaster |
||||
| Variante de stocare** | 6GB+64GB, 6GB+128GB, 8GB+128GB | 4GB+64GB, 4GB+128GB, 6GB+128GB
|
||||
| Culori disponibile** | Graphite Gray,
Polar White, Atlantic Blue
|
Graphite Gray,
Polar White, Star Blue
|
Graphite Gray,
Twilight Blue, Pearl White
|
Graphite Gray,
Twilight Blue, Star Blue
|
||
* Rețeaua partenerilor autorizați Xiaomi din România: Orange, Vodafone, Digi, Mi-home.ro, Xiaomi Store, Telekom, Altex, eMag, PCGarage, Carrefour, evoMag.ro.
** Garanția de 6 luni protecție display se aplică produselor Redmi Note 11 achiziționate în perioada 24 februarie – 26 martie 2022 și activate în termen de 30 de zile de la cumpărare. Detalii complete sunt disponibile în regulamentul partenerilor autorizați.
*** Oferta este disponibilă doar pentru utilizatorii noi. Se aplică termeni și condiții. Promoția necesită o formă de plată și poate fi anulată oricând. Pentru mai multe detalii, vizitați https://event.mi.com/global/youtubepremium.
Seria Xiaomi Smart Air Purifier 4 și seria Mi Robot Vacuum-Mop 2, disponibile în România
Xiaomi aduce în România și noua serie Xiaomi Smart Air Purifiers 4, formată din trei noi variante de purificatoare de aer – Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, 4 și 4 Lite. Noua serie le promite utilizatorilor un aer interior mai sănătos, mai curat și cu mai puțini alergeni pe tot parcursul anului, cu opțiuni pentru diferite spații din casă și nevoi ale familiei. Varianta de top, Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, are un sistem de filtrare 3-în-1, senzori PM2.5 și PM10 și asigură o filtrare PCADR de 500m3/h și o filtrare FCADR de 185m3/h.
De asemenea, utilizatorii din România au de-acum la dispoziție și seria Mi Robot Vacuum-Mop 2, formată din patru noi variante de aspiratoare robot: Mi Robot Vacuum Mop 2 Ultra, Pro, 2 și 2 Lite. Modelul Ultra are o putere de aspirare de 4,000 Pa, tehnologie 3D de evitare a obstacolelor, un nou sistem de navigare laser LDS și o baterie de 5,200 mAh, ce asigură curățarea unei suprafețe de până la 240 m2 la o singură încărcare. În plus, pentru Mi Robot Vacuum-Mop 2 Ultra se poate achiziționa separat și stația de golire automată. Aceasta are două circuite de recoltare, o putere de absorbție rapidă de 16,500 Pa și monitorizează în timp real presiunea din conductele de aer. Este dotată cu saci de recoltare ce pot fi înlăturați cu ușurință, cu o capacitate de 4L, de 10 ori mai mare în comparație cu capacitatea standard a aspiratoarelor robot.
Prețurile recomandate de vânzare în rețeaua partenerilor autorizați din România* pentru seria Xiaomi Smart Air Purifier 4 și Mi Robot Vacuum-Mop 2 sunt:
Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro: 1499 lei
Xiaomi Smart Air Purifier 4: 1099 lei
Xiaomi Smart Air Purifier 4 Lite: 749 lei
Pentru oricare dintre purificatoarele cumpărate în perioada 24 februarie – 9 martie 2022, utilizatorii vor primi și un voucher cu 10% discount pentru următoarea achiziție.
În cazul seriei Mi Robot Vacuum-Mop 2 sunt valabile următoarele oferte promoționale, în limita stocului disponibil, în perioada 24 februarie – 9 martie 2022:
Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite: 1099 lei + Mi Smart Scale 2 cadou
Mi Robot Vacuum-Mop 2: 1499 lei + Mi Ionic Hair Dryer H300 cadou
Mi Robot Vacuum-Mop 2 Pro: 1999 lei + Mi Smart Kettle Pro cadou
Mi Robot Vacuum-Mop 2 Ultra: 2499 lei
Mi Robot Vacuum-Mop 2 Ultra Auto-empty station: 1099 lei
Pentru achiziționarea modelului Ultra împreună cu stația automată de golire, utilizatorii vor primi și un voucher cu 10% discount pentru următoarea achiziție.
Fotografii și specificații tehnice detaliate pentru seria Xiaomi Smart Air Purifier 4 găsiți aici: Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, Xiaomi Smart Air Purifier 4, Xiaomi Smart Air Purifier 4 Lite.
Fotografii și specificații tehnice detaliate pentru seria Mi Robot Vacuum-Mop 2 găsiți aici: Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, Mi Robot Vacuum-Mop 2, Mi Robot Vacuum-Mop 2 Pro, Mi Robot Vacuum-Mop 2 Ultra.
* Rețeaua partenerilor autorizați Xiaomi din România: Orange, Mi-home.ro, Xiaomi Store, Flanco, Altex, eMag, PCGarage, Carrefour, evoMag.ro, CEL.
Uncategorized
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.
În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?
În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.
Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.
Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.
Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.
Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.
Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.
Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei
Website: www.victoryofart.com
Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO
E-mail: office@victoryofart.com
Telefon: 0757 058 310
Uncategorized
tbi bank își consolidează echipa de management: Costin Mincovici devine Director Executiv și Chief Risk Officer
tbi bank își consolidează în continuare echipa de management, în urma achiziției de către Advent International, companie globală de investiții cu sediul în SUA. Banca l-a numit pe Costin Mincovici în funcția de Director Executiv și Chief Risk Officer (CRO).
Numirea marchează o nouă promovare realizată de Advent din rândul echipei interne de management a tbi bank. Costin face parte din echipa de conducere a băncii din 2019, ocupând anterior poziția de Senior Vice President, Credit Risk. El va continua să fie membru al Consiliului de Administrație Executivă.
Costin are peste 23 de ani de experiență în industria serviciilor financiare și a ocupat de-a lungul carierei poziții de conducere în mai multe instituții financiare. Expertiza sa este concentrată pe susținerea unei creșteri sustenabile prin consolidarea managementului riscului, creșterea eficienței operaționale și generarea de valoare concretă pentru clienții și partenerii tbi bank.
Uncategorized
Monitorizarea traficului si controlul accesului prin recunoasterea numerelor de inmatriculare
- recunoasterea numerelor de inmatriculare si, in conditii optime, identificarea tipului, culorii, marcii si modelului vehiculului;
- citirea numerelor vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30 sau 105 km/h pe o singura banda si de pana la 130 km/h pe doua benzi;
Axis Communications lanseaza trei noi kituri de camere echipate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier, concepute pentru recunoasterea automata a numerelor de inmatriculare si identificarea vehiculelor. Solutiile sunt optimizate pentru scenarii variate – de la controlul accesului in zonele prevazute cu bariere, unde vehiculele circula cu viteza redusa, pana la monitorizarea traficului, inclusiv pe doua benzi. Procesarea si analiza datelor se realizeaza direct in camera, eliminand necesitatea unui server extern si simplificand instalarea si integrarea sistemului.
Noua gama include modelele AXIS P3285-LVE, AXIS P1485-LE si AXIS P1486-LE, toate integrand aplicatia AXIS License Plate Verifier, care permite recunoasterea numerelor de inmatriculare si procesarea datelor direct in camera. Fiecare model este adaptat unui scenariu distinct, diferentele vizand constructia camerei, distanta de citire, numarul benzilor de circulatie monitorizate si viteza maxima a vehiculelor. Astfel, se poate alege solutia potrivita pentru automatizarea accesului intr-o parcare, monitorizarea unui drum de acces sau recunoasterea numerelor de inmatriculare pe arterele cu trafic rapid. In functie de model, kiturile pot citi numerele vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30, 105 sau 130 km/h, de la distante cuprinse intre 2 si 30 de metri.

Aplicatie analitica avansata direct in camera
Pe langa citirea numarului de inmatriculare, aplicatia AXIS License Plate Verifier poate identifica, in conditii optime, tipul, culoarea, marca si modelul vehiculului. Informatiile obtinute pot fi folosite atat pentru gasirea rapida a unui anumit vehicul, cat si pentru automatizarea operatiunilor de acces si monitorizare.
Solutia simplifica activitatea zilnica in parcari, pe platforme logistice si industriale sau in campusuri cu acces controlat. Vehiculele autorizate care sosesc in mod regulat pot primi acces automat, fara utilizarea cardurilor ori a transponderelor si fara interventia unui operator. In acelasi timp, trecerea vehiculelor neautorizate poate fi inregistrata sau poate declansa o alerta ori o alta actiune prestabilita.
Listele cu numere de inmatriculare autorizate sau blocate pot fi gestionate direct in camera. Pe baza rezultatului recunoasterii, sistemul poate actiona automat o bariera sau poate genera o notificare. Fiecare lista poate contine pana la 10.000 de numere de inmatriculare, iar capacitatea totala ajunge la 30.000 de inregistrari. Aplicatia creeaza si jurnale ale evenimentelor, insotite de imagini ale numerelor identificate, facilitand verificarea trecerilor si cautarile ulterioare.

Trei camere pentru tipuri diferite de trafic
Pentru monitorizarea vehiculelor care circula cu viteza redusa, Axis propune kitul AXIS P3285-LVE Kit License Plate Verifier. Camera discreta de tip dome, cu rezolutie de 2 MP, poate citi numerele de inmatriculare pe o singura banda, de la distante cuprinse intre 2 si 7 metri si la viteze de pana la 30 km/h. Solutia este potrivita pentru bariere, porti, intrari in parcari si alte puncte in care vehiculele incetinesc in mod natural. Datorita carcasei rezistente la impact, certificata IK10, camera poate fi instalata in siguranta inclusiv la inaltimi mai mici, in zone usor accesibile.
Pentru situatiile in care vehiculele nu trebuie incetinite sau oprite in vederea identificarii, poate fi utilizat kitul AXIS P1485-LE Kit License Plate Verifier. Camera robusta de tip bullet, cu rezolutie de 2 MP, este optimizata pentru traficul in flux liber si poate citi numerele de inmatriculare pe o singura banda, la viteze de pana la 105 km/h si de la distante cuprinse intre 7 si 20 de metri. Solutia este potrivita pentru monitorizarea drumurilor de acces si a traficului din zonele urbane.
Pentru scenariile care implica viteze mai mari, gama include kitul AXIS P1486-LE Kit License Plate Verifier. Camera de tip bullet, cu rezolutie de 3 MP, utilizeaza un senzor cu tehnologie global shutter, care permite captarea clara a obiectelor aflate in miscare rapida, cu un nivel redus de distorsiune.
Solutia poate recunoaste numerele de inmatriculare ale vehiculelor care circula cu viteze de pana la 130 km/h, monitorizand simultan doua benzi. Este potrivita pentru drumuri de acces intens circulate, artere urbane si perimetre extinse in care o singura camera trebuie sa acopere mai multe benzi de circulatie.

Citire 24/7
In recunoasterea numerelor de inmatriculare, performanta nu depinde doar de rezolutia camerei, ci mai ales de capacitatea acesteia de a obtine imagini clare si lizibile in conditii variate de iluminare. Din acest motiv, cele trei kituri integreaza tehnologii de imagine Axis concepute pentru scenele cu lumina dificila.
Lightfinder 2.0 contribuie la pastrarea detaliilor importante in conditii de iluminare redusa, iar OptimizedIR asigura iluminarea in infrarosu pe timpul noptii. In cazul modelului AXIS P1485-LE, tehnologia Forensic WDR permite surprinderea detaliilor in scenele cu diferente mari intre zonele luminoase si cele intunecate. Stabilizarea electronica a imaginii reduce, la randul sau, efectele vibratiilor aparute in punctul de instalare.
Arhitectura deschisa faciliteaza integrarea
Toate cele trei kituri sunt livrate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier preinstalata, ceea ce simplifica configurarea si implementarea. Organizatiile pot alege modelul potrivit fiecarui scenariu de trafic, pastrand acelasi mod de functionare, recunoastere si integrare. Interfetele API deschise permit conectarea atat la sistemele de management video Axis, cat si la platformele dezvoltate de alti producatori, astfel incat solutia sa poata fi extinsa treptat, in functie de cerintele fiecarei locatii. Pentru controlul accesului, camerele pot fi integrate direct cu controlere de usi in retea si module de relee.
Protectia dispozitivelor este sustinuta de Axis Edge Vault, platforma hardware de securitate cibernetica ce contribuie la protejarea identitatii si integritatii echipamentului, precum si a informatiilor sensibile. Platforma permite stocarea in siguranta a cheilor criptografice intr-un mediu certificat FIPS 140-3 Level 3.
Principalele caracteristici ale kiturilor de camere cu AXIS License Plate Verifier:
- recunoasterea numerelor de inmatriculare si, in conditii optime, identificarea tipului, culorii, marcii si modelului vehiculului;
- citirea numerelor vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30 sau 105 km/h pe o singura banda si de pana la 130 km/h pe doua benzi;
- tehnologii de imagine precum Lightfinder 2.0, OptimizedIR si, pentru modelele compatibile, Forensic WDR;
- tehnologie global shutter in cazul modelului AXIS P1486-LE, pentru captarea vehiculelor aflate in miscare rapida, cu distorsiuni reduse;
- interfete API deschise, care permit integrarea cu sistemele Axis si cu platformele de management video ale altor producatori;
- protectie cibernetica integrata prin Axis Edge Vault, inclusiv stocarea securizata a cheilor criptografice intr-un mediu certificat FIPS 140-3 Level 3.
Noile modele AXIS P3285-LVE Kit License Plate Verifier, AXIS P1485-LE Kit License Plate Verifier si AXIS P1486-LE Kit License Plate Verifier vor fi disponibile prin canalele de distributie Axis in trimestrul al treilea din 2026.
-
Uncategorizedacum 23 de ore
Strengthening Cybersecurity in Germany: Penetration Testing Services by Feel IT
-
Afaceriacum o săptămânăShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
Afaceriacum o săptămânăEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR aduce tehnologia mai aproape de familii la Big Little Festival 2026
-
acum o săptămânăLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Uncategorizedacum o săptămânăXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedacum o săptămânăWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sportacum 5 zile24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

