Lansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari”, proiect editorial realizat de Romania Student Tour și dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita de stat a Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii și Canada. Evenimentul, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și cultural, lideri ai comunităților românești din străinătate, studenți și tineri implicați în proiecte dedicate promovării patrimoniului și valorilor românești.
Ceremonia, moderată de Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate, s-a desfășurat în prezența Președintelui României, Nicușor Dan, și a Primei Doamne, Mirabela Grădinaru, și a debutat cu intonarea Imnului Național al României.
În alocuțiunea susținută cu această ocazie, Președintele României a evidențiat semnificația istorică a vizitei Reginei Maria în America de Nord și contribuția acesteia la consolidarea relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii.
„Este implicit și o discuție despre parteneriatul nostru România-Statele Unite, care are rădăcini adânci în timp și care azi a ajuns la maturitate și care ne va ajuta să facem lucruri pe multiple planuri, inclusiv economic.”
Șeful statului a subliniat, totodată, rolul excepțional pe care Regina Maria l-a avut în promovarea intereselor României pe plan internațional:
„Regina Maria și-a înțeles vocația, și-a asumat rolul pe care i l-au dat românii, s-a sacrificat pentru România, prin gesturi și acțiuni extrem de importante, inclusiv mobilizarea soldaților de pe front, după aceea o diplomație autentică, cu multiple beneficii pentru noul stat român de la momentul acela.”
Referindu-se la nevoia de repere autentice pentru noile generații, Președintele României a afirmat:
„Tocmai când avem o personalitate cum este Regina Maria, este important să o promovăm, ca să arătăm oamenilor, și mai ales copiilor, că se poate și că în țara aceasta s-au întâmplat lucruri extraordinare.”
În cadrul evenimentului a fost prezentat și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Regina Maria a României – o ambasadoare a poporului român în America și Canada”, transmis prin intermediul consilierului patriarhal Răzvan Mihai Clipici.
Au susținut alocuțiuni Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România și președinte al Alianței SUA-România, prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut, precum și Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni, și Mihai Moldovan, directorul Casei de Cultură a Studenților București.
În încheierea ceremoniei, Paul Bordaș, fondator al programului Romania Student Tour, inițiator al proiectului Fotogeografica și coordonator editorial al volumului, a prezentat parcursul editorial al proiectului și importanța recuperării memoriei istorice asociate personalității Reginei Maria, una dintre figurile definitorii ale României moderne.
Prefațat de Președintele României, volumul reunește contribuții instituționale, academice, diplomatice și culturale dedicate personalității Reginei Maria și moștenirii sale istorice. Lucrarea include un cuvânt de deschidere semnat de Președintele României și testimoniale semnate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, Eugen Tomac, consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni al Administrației Prezidențiale, Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Laura Popescu, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Bogdan Mănoiu, ambasadorul României în Canada, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, Marius Bostan, inițiatorul RePatriot, ambasadorul Adrian Zuckerman, Cristian Anița, director general al Arhivelor Naționale ale României, Narcis Dorin Ion, director general al Muzeului Național Peleș, Mihail Ion Gorgoi, director general al Muzeului Național Bran, Simona Laiu, istoric și muzeolog, Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate și Paul Bordaș
Prin diversitatea perspectivelor reunite, volumul conturează imaginea Reginei Maria nu doar ca figură emblematică a istoriei naționale, ci și ca simbol al diplomației culturale, al modernizării României și al consolidării legăturilor dintre România și comunitățile românești din lume.
Realizată în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Bran, Muzeul Național al Țăranului Român și Casa de Cultură a Studenților București, lucrarea însumează 256 de pagini și reunește imagini de epocă și creații contemporane realizate de 57 de fotografi consacrați și laureați ai Concursului Național de Fotografie Fotogeografica.
Lansarea volumului se înscrie în seria manifestărilor dedicate centenarului vizitei Reginei Maria în America de Nord, una dintre cele mai importante misiuni diplomatice și culturale din istoria României moderne. Prin valoarea sa documentară, artistică și educativă, volumul „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” reprezintă un omagiu adus unei personalități care a contribuit decisiv la consolidarea imaginii României în lume și la promovarea valorilor românești pe scena internațională.
***
Romania Student Tour este un program național de educație, cultură și diplomație publică dedicat promovării patrimoniului material și imaterial al României în rândul tinerilor din țară și din diaspora. Prin proiectele sale editoriale, culturale și educaționale, programul contribuie la consolidarea identității naționale și la promovarea valorilor românești în context european și internațional.
Paul Bordaș
Inițiator Fotogeografica
Fondator Romania Student Tour
Uncategorized
HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările
După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români au obținut cinci dintre cele nouă premii europene, HONOR continuă să susțină talentul și creativitatea locală. Înscrierile sunt deschise în perioada 15 octombrie – 2 decembrie 2026.
București, 16 octombrie 2026 –HONOR, companie globală dedicată dezvoltării unui ecosistem de dispozitive bazate pe inteligență artificială, anunță lansarea celei de-a doua ediții HONOR Talents – NextGen Creators România. Competiția se adresează studenților, artiștilor, designerilor și tuturor pasionaților de creație digitală, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta lucrările și de a explora noi forme de expresie artistică la intersecția dintre artă, design și tehnologie.
După rezultatele obținute la prima ediție, HONOR continuă să susțină tinerii artiști și designeri din România, facilitând interacțiunea cu profesioniști din industriile creative și oferind participanților oportunitatea de a obține recunoaștere la nivel european.

Cinci dintre cele nouă premii europene HONOR Talents au revenit creatorilor români
Prima ediție HONOR Talents – NextGen Creators România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români au câștigat cinci dintre cele nouă premii acordate la nivel european.
Competiția a beneficiat de sprijinul unor parteneri din mediul academic și cultural, printre care Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și The INSTITUTE, care au contribuit la dezvoltarea unei platforme de dialog între educație, tehnologie și industriile creative.
În mai 2026, HONOR a premiat câștigătorii primei ediții HONOR Talents – NextGen Creators România în cadrul unui vernisaj organizat la Grivița Creative Corner by The INSTITUTE, în București. Evenimentul a inclus o expoziție deschisă publicului, care a reunit lucrările finaliștilor și câștigătorilor competiției.
Maria Busurcă, câștigătoarea etapei locale, și Andreea Henteș, premiată cu locul al treilea la nivel european, au avut ulterior oportunitatea de a participa la un turneu în China, cu activități în Beijing și Shenzhen, unde și-au prezentat lucrările și au intrat în contact cu artiști și profesioniști din comunitatea creativă internațională.

A doua ediție aduce noi oportunități pentru creatorii români
Cea de-a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România invită studenții, artiștii, designerii și pasionații de creație digitală să exploreze noi forme de expresie artistică, folosind tehnologia ca instrument de inspirație și experiment.
Participanții își pot înscrie lucrările în patru categorii de design: Teme, Ceasuri, Accesorii și obiecte de design, respectiv Artă și tehnologie. De la interfețe grafice și concepte vizuale pentru dispozitive inteligente până la obiecte de design și proiecte artistice digitale, competiția oferă libertatea de a transforma ideile originale în creații care îmbină estetica și inovația.

Evaluare europeană și locală pentru lucrările înscrise
Participanții din România care își înscriu lucrările prin platforma oficială HONOR Talents (1) vor fi evaluați de juriul european al competiției. În paralel, lucrările vor fi analizate și de un juriu local, format din reprezentanți HONOR, specialiști din mediul academic și profesioniști ai industriilor creative, care va desemna câștigătorii etapei locale HONOR Talents – NextGen Creators România. Componența juriului local va fi anunțată ulterior.
Evaluarea lucrărilor va avea în vedere criterii precum creativitatea, calitatea estetică, relevanța tehnologică, aplicabilitatea și capacitatea proiectelor de a transmite un mesaj.

Premii pentru cele mai bune lucrări din etapa locală
Participanții care vor ocupa primele trei locuri în cadrul competiției locale vor primi dispozitive HONOR din noua generație:
- Locul I– un smartphone din seria HONOR Magic;
- Locul II– un smartphone din seria HONOR Number;
- Locul III– o tabletă HONOR Pad.
„Prima ediție HONOR Talents – NextGen Creators România ne-a arătat cât de mult talent și potențial există în comunitatea creativă locală. Ne dorim ca această a doua ediție să încurajeze și mai mulți tineri să își transforme ideile în proiecte originale și să își facă cunoscută viziunea artistică la nivel european. Pentru HONOR, susținerea creativității este o direcție firească, deoarece credem că tehnologia trebuie să deschidă noi posibilități de exprimare”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.
Înscrieri deschise până pe 2 decembrie 2026
Tinerii artiști și designeri din România își pot înscrie lucrările începând cu 15 octombrie 2026. Termenul-limită pentru înscrierea lucrărilor este 2 decembrie 2026, atât pentru etapa locală, cât și pentru competiția europeană HONOR Talents Global Design Awards.
Informațiile complete despre condițiile de participare, categoriile de concurs și procedura de înscriere sunt disponibile pe platforma oficială HONOR, iar termenii și condițiile competiției (2) pot fi consultați pe site-ul HONOR România.
Turism
Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026
Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”.
În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc” și „Zona Micilor Viticultori”, iar programul cuprinde degustări, meșteșuguri, port popular, gastronomie tradițională, muzică și dansuri.
Sâmbătă, de la ora 14:00, are loc Parada Portului Popular.
Programul evenimentului poate fi consultat pe StirileOlteniei.ro.
Turism
Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade
Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate din viața medievală.
Vizitatorii vor putea vedea cavaleri în armură, turniruri călare, demonstrații de tir cu arcul, ateliere de fierărie, monetărie, ceramică și pielărie, precum și concerte și reconstituiri istorice.
Festivalul are loc în Parcul Castelului Huniade, iar intrarea este liberă.
Programul complet al evenimentului este publicat pe StiriTimis.ro.
-
Uncategorizedacum o săptămânăWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Sportacum o săptămânăPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Afaceriacum o săptămânăHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Socialacum 4 zileInactivitate fiscală. Administratorii au câteva săptămâni la dispoziție pentru a evita riscul declarării societății ca inactive
-
acum 3 zileTitan Pumpkin Fest revine în Parcul Titan între 16 și 18 octombrie. 5 tone de dovleci, concerte, ateliere și parade de Halloween
-
acum o săptămânăParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată
-
Socialacum 6 zileO nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
-
acum 6 zileFOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

