Uncategorized
Dezmembrări Mercedes Vito – piese originale pentru reparații eficiente
Mercedes Vito este un model apreciat atât pentru transportul de persoane, cât și pentru activități comerciale, fiind utilizat frecvent de firme, transportatori și proprietari care au nevoie de un vehicul versatil. Pentru că multe exemplare sunt exploatate intens, apar inevitabil situații în care anumite componente trebuie înlocuite. În astfel de cazuri, piesele provenite din dezmembrări Mercedes Vito pot reprezenta o soluție avantajoasă, mai ales atunci când se urmărește utilizarea unor componente originale la un cost mai redus.
La Dezmembrări MB pot fi găsite piese pentru diferite generații și motorizări Mercedes Vito, în funcție de stocul disponibil și de automobilele aflate în dezmembrare.
Ce piese pot fi găsite pentru Mercedes Vito
Un vehicul Mercedes Vito include numeroase componente mecanice, electrice și de caroserie care pot fi reutilizate dacă se află într-o stare bună. Din dezmembrări Mercedes Vito pot proveni motoare, cutii de viteze, turbine, injectoare, alternatoare, electromotoare, compresoare de climatizare, pompe, componente ale sistemului de direcție sau elemente ale suspensiei.
Pentru partea exterioară pot fi disponibile portiere, capote, aripi, bare, oglinzi, faruri, stopuri, grile și alte elemente de caroserie. În cazul interiorului, pot fi găsite scaune, console, elemente de bord, comenzi, tapițerii, module electronice și alte componente specifice modelului.
Disponibilitatea variază permanent, motiv pentru care este recomandată verificarea stocului pentru piesa dorită.
Avantajele pieselor originale din dezmembrări
Unul dintre motivele pentru care mulți proprietari aleg piese din dezmembrări este originea acestora. O componentă originală Mercedes-Benz a fost proiectată special pentru modelul pe care a fost montată și respectă specificațiile producătorului.
În anumite situații, o piesă originală second-hand poate fi preferabilă unei componente aftermarket foarte ieftine, mai ales în cazul pieselor electronice, elementelor de caroserie sau componentelor care trebuie să se potrivească exact cu sistemele existente pe mașină.
Pentru un Mercedes Vito mai vechi, dezmembrările pot fi și o sursă importantă de piese greu de găsit în stare nouă sau disponibile la prețuri ridicate.
Compatibilitatea trebuie verificată cu atenție
Mercedes Vito a fost produs de-a lungul timpului în mai multe generații, cu motorizări, transmisii și variante de echipare diferite. Din acest motiv, alegerea unei piese doar după model și anul de fabricație nu este întotdeauna suficientă.
Atunci când cauți componente prin dezmembrări Mercedes Vito, seria VIN și codul OEM al piesei sunt informații foarte utile. Acestea ajută la identificarea exactă a variantei compatibile și reduc riscul achiziționării unei componente nepotrivite.
Este recomandat să fie transmise și informații precum anul fabricației, cilindreea, puterea motorului sau tipul cutiei de viteze, atunci când acestea sunt relevante pentru piesa solicitată.
Costuri mai mici pentru întreținerea unui Mercedes Vito
Reparațiile unui vehicul comercial pot deveni costisitoare, în special atunci când trebuie înlocuite ansambluri mecanice, componente electronice sau piese de caroserie de dimensiuni mari. Alegerea unor piese originale din dezmembrări poate reduce semnificativ costul total al reparației.
Pentru vehiculele utilizate în activități comerciale, este important și ca perioada de imobilizare să fie cât mai scurtă. Găsirea rapidă a unei piese compatibile poate contribui la repunerea vehiculului în circulație fără investiții disproporționate.
Dezmembrări MB pentru piese Mercedes Vito
Dacă ai nevoie de o componentă pentru un Mercedes Vito, Dezmembrări MB te poate ajuta să verifici disponibilitatea pieselor pentru diferite generații și motorizări.
Prin dezmembrări Mercedes Vito, poți găsi componente originale pentru motor, transmisie, caroserie, sistem electric sau interior. Pentru o identificare cât mai precisă, transmite seria VIN, datele vehiculului și, dacă este disponibil, codul piesei de care ai nevoie.
Uncategorized
HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările
După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români au obținut cinci dintre cele nouă premii europene, HONOR continuă să susțină talentul și creativitatea locală. Înscrierile sunt deschise în perioada 15 octombrie – 2 decembrie 2026.
București, 16 octombrie 2026 –HONOR, companie globală dedicată dezvoltării unui ecosistem de dispozitive bazate pe inteligență artificială, anunță lansarea celei de-a doua ediții HONOR Talents – NextGen Creators România. Competiția se adresează studenților, artiștilor, designerilor și tuturor pasionaților de creație digitală, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta lucrările și de a explora noi forme de expresie artistică la intersecția dintre artă, design și tehnologie.
După rezultatele obținute la prima ediție, HONOR continuă să susțină tinerii artiști și designeri din România, facilitând interacțiunea cu profesioniști din industriile creative și oferind participanților oportunitatea de a obține recunoaștere la nivel european.

Cinci dintre cele nouă premii europene HONOR Talents au revenit creatorilor români
Prima ediție HONOR Talents – NextGen Creators România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români au câștigat cinci dintre cele nouă premii acordate la nivel european.
Competiția a beneficiat de sprijinul unor parteneri din mediul academic și cultural, printre care Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și The INSTITUTE, care au contribuit la dezvoltarea unei platforme de dialog între educație, tehnologie și industriile creative.
În mai 2026, HONOR a premiat câștigătorii primei ediții HONOR Talents – NextGen Creators România în cadrul unui vernisaj organizat la Grivița Creative Corner by The INSTITUTE, în București. Evenimentul a inclus o expoziție deschisă publicului, care a reunit lucrările finaliștilor și câștigătorilor competiției.
Maria Busurcă, câștigătoarea etapei locale, și Andreea Henteș, premiată cu locul al treilea la nivel european, au avut ulterior oportunitatea de a participa la un turneu în China, cu activități în Beijing și Shenzhen, unde și-au prezentat lucrările și au intrat în contact cu artiști și profesioniști din comunitatea creativă internațională.

A doua ediție aduce noi oportunități pentru creatorii români
Cea de-a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România invită studenții, artiștii, designerii și pasionații de creație digitală să exploreze noi forme de expresie artistică, folosind tehnologia ca instrument de inspirație și experiment.
Participanții își pot înscrie lucrările în patru categorii de design: Teme, Ceasuri, Accesorii și obiecte de design, respectiv Artă și tehnologie. De la interfețe grafice și concepte vizuale pentru dispozitive inteligente până la obiecte de design și proiecte artistice digitale, competiția oferă libertatea de a transforma ideile originale în creații care îmbină estetica și inovația.

Evaluare europeană și locală pentru lucrările înscrise
Participanții din România care își înscriu lucrările prin platforma oficială HONOR Talents (1) vor fi evaluați de juriul european al competiției. În paralel, lucrările vor fi analizate și de un juriu local, format din reprezentanți HONOR, specialiști din mediul academic și profesioniști ai industriilor creative, care va desemna câștigătorii etapei locale HONOR Talents – NextGen Creators România. Componența juriului local va fi anunțată ulterior.
Evaluarea lucrărilor va avea în vedere criterii precum creativitatea, calitatea estetică, relevanța tehnologică, aplicabilitatea și capacitatea proiectelor de a transmite un mesaj.

Premii pentru cele mai bune lucrări din etapa locală
Participanții care vor ocupa primele trei locuri în cadrul competiției locale vor primi dispozitive HONOR din noua generație:
- Locul I– un smartphone din seria HONOR Magic;
- Locul II– un smartphone din seria HONOR Number;
- Locul III– o tabletă HONOR Pad.
„Prima ediție HONOR Talents – NextGen Creators România ne-a arătat cât de mult talent și potențial există în comunitatea creativă locală. Ne dorim ca această a doua ediție să încurajeze și mai mulți tineri să își transforme ideile în proiecte originale și să își facă cunoscută viziunea artistică la nivel european. Pentru HONOR, susținerea creativității este o direcție firească, deoarece credem că tehnologia trebuie să deschidă noi posibilități de exprimare”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.
Înscrieri deschise până pe 2 decembrie 2026
Tinerii artiști și designeri din România își pot înscrie lucrările începând cu 15 octombrie 2026. Termenul-limită pentru înscrierea lucrărilor este 2 decembrie 2026, atât pentru etapa locală, cât și pentru competiția europeană HONOR Talents Global Design Awards.
Informațiile complete despre condițiile de participare, categoriile de concurs și procedura de înscriere sunt disponibile pe platforma oficială HONOR, iar termenii și condițiile competiției (2) pot fi consultați pe site-ul HONOR România.
Uncategorized
Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi
De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid la funcționalități utile în viața de zi cu zi.
București, 14 octombrie 2026 – Telefonul a devenit un instrument indispensabil, dar nu fiecare interacțiune digital necesită deschiderea unei aplicații sau verificarea ecranului. Un apel primit în drum spre birou, o notificare importantă, o idee care merită reținută sau o plată rapidă la cumpărături sunt situații în care accesul imediat la funcțiile potrivite poate simplifica lucrurile. HONOR Watch 6 oferă astfel o modalitate practică de a rămâne conectat și de a gestiona activitățile de zi cu zi, fără a fi necesară utilizarea constantă a smartphone-ului.
Apeluri și notificări, direct pe ecranul ceasului
Prin conexiunea Bluetooth cu smartphone-ul, HONOR Watch 6 permite vizualizarea notificărilor și gestionarea apelurilor direct de pe ceas. Utilizatorii pot vedea cine îi sună, pot accepta sau respinge apeluri și pot iniția conversații folosind contactele sincronizate, istoricul apelurilor sau tastatura integrată.¹
Gesturi simple pentru momentele în care mâinile sunt ocupate
HONOR Watch 6 permite controlul anumitor funcții prin gesturi, fără a fi necesară atingerea ecranului. Utilizatorii pot configure mișcări ale încheieturii mâinii pentru a răspunde la apeluri sau pentru a amâna alarmele, o opțiune practică atunci când transporta cumpărături, gătesc sau desfășoară alte activități care nu le permit să interacționeze direct cu dispozitivul.²
O idee bună nu trebuie să aștepte
Fie că este vorba despre o informație importantă dintr-o conversație, o idee apărută pe neașteptate sau un lucru de reținut pentru mai târziu, HONOR Watch 6 permite realizarea de înregistrări vocale direct pe ceas.
Acestea pot fi salvate pe dispozitiv și, în cazul smartphone-urilor HONOR compatibile cu MagicOS 9.0 sau o versiune ulterioară, sincronizate cu aplicația Notițe de pe telefon.³ În acest fel, utilizatorii pot reveni asupra informațiilor înregistrate atunci când au mai mult timp la dispoziție.
Muzica, camera foto și telefonul, mai ușor de controlat
HONOR Watch 6 permite gestionarea muzicii direct de pe ceas, de la schimbarea melodiilor și reglarea volumului până la întreruperea temporară a redării de pe smartphone. Utilizatorii de smartphone-uri Android pot transfera melodii în memoria smartwatch-ului și pot conecta direct căști Bluetooth compatibile, pentru a asculta muzica preferată fără a avea telefonul în apropiere.
Totodată, smartwatch-ul poate fi folosit pentru declanșarea de la distanță a camerei foto a smartphone-ului, inclusiv cu ajutorul unui temporizator, o opțiune utilă în special pentru fotografiile de grup.⁴
Iar atunci când utilizatorii uită unde au lăsat telefonul, ceasul permite activarea unui semnal sonor pe smartphone, atât timp cât acesta se află în raza conexiunii Bluetooth și este conectat la ceas, facilitând astfel găsirea rapidă a dispozitivului.
Plăți contactless, direct de pe ceas
Prin Fidesmo Pay, platforma de plată parteneră HONOR, Watch 6 permite efectuarea plăților contactless la terminalele NFC compatibile, fără utilizarea fizică a telefonului sau a cardului. După configurarea unui card eligibil, tranzacțiile pot fi realizate inclusive atunci când smartphone-ul nu se află în apropiere, fără a fi necesară o conexiune Bluetooth activă între cele două dispozitive.
Serviciul utilizează tehnologia de tokenizare pentru a contribui la protejarea informațiilor cardului în timpul tranzacțiilor, iar accesul la funcția de plată este securizatprintr-un cod PIN. În plus, ceasul se blochează automat atunci când este scos de la încheietură. În România, Fidesmo Pay este disponibil pentru carduri eligibile, în funcție de emitent și de tipul cardului, inclusive prin servicii precum Curve sau Revolut.⁵
Disponibilitate și preț
HONOR Watch 6 este disponibil în România în variantele Twilight Brown și Shadow Black, la prețurile recomandate de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei, prin partenerii oficiali HONOR.
Echipat cu o baterie de 980 mAh, smartwatch-ul oferă o autonomie de până la 35 de zile în condițiile de testare HONOR, reducând nevoia de încărcare frecventă.⁶
Mai multe informațiid espre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului: https://www.honor.com/ro/wearables/honor-watch-6/.
Note
¹ Funcțiile de conectivitate necesită asocierea ceasului cu un smartphone compatibil, care rulează Android 9.0 sau o versiune ulterioară ori iOS 15.1 sau o versiune ulterioară, prin aplicația HONOR Health. Se recomandă utilizarea celei mai recente versiuni a aplicației și actualizarea firmware-ului ceasului. Disponibilitatea anumitor funcții poate varia în funcție de modelul telefonului și versiunea software.
² Controlul prin gesturi trebuie activat și configurat din setările ceasului. Funcțiile disponibile pot varia în funcție de versiunea software.
³ Sincronizarea înregistrărilor vocale necesită un smartphone HONOR compatibil, cu MagicOS 9.0 sau o versiune ulterioară. Disponibilitatea funcției poate depinde de versiunile aplicațiilorși ale software-ului instalat.
⁴ Funcția de declanșare de la distanță a camerei este disponibilă pe smartphone-uri HONOR compatibile cu MagicOS 7.0 sau o versiune ulterioară și pe dispozitive iPhone cu iOS 12.0 sau o versiune ulterioară. Disponibilitatea poate varia în funcție de modelul telefonului și versiunea software.
⁵ Prin card eligibil se înțelege un card de debit sau de credit acceptat de Fidesmo Pay pentru configurare aplăților pe HONOR Watch 6. Eligibilitatea poate varia în funcție de emitent și de tipul cardului. Pentru configurare sunt necesare aplicația HONOR Health și firmware-ul ceasului actualizate, precum și un cod PIN setat pe dispozitiv.
⁶ Autonomia de până la 35 de zile se bazează pe testele efectuate de HONOR. Durata efectivă de utilizare poate varia în funcție de setări, funcțiile activate și obiceiurile individuale de utilizare.
###
Despre HONOR
HONOR este o companie lider global în domeniule cosistemelor de dispozitive AI. Compania își propane să revoluționeze interacțiunea dintre om și dispozitive, pentru a conecta toți consumatorii la ecosistemul AI, în era inteligenței artificiale agentice și dincolo de aceasta. HONOR urmărește să depășească granițele industriei prin colaborări deschise și fără bariere, pentru a crea împreună cu partenerii din industrie un ecosystem în care valoarea este împărtășită. Cu un portofoliu inovator de produse care include telefoane AI, PC-uri, tablete, dispositive portabile și multe altele, HONOR își propane să ofere fiecărei personae instrumentele necesare pentru a se bucura de noua lume inteligentă.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/ și urmăriți conturile oficiale HONOR România:
Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro
Uncategorized
Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor
Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea sunt adesea mult mai valoroase decât echipamentele pe care sunt păstrate. O problemă poate apărea atunci când un computer se defectează, un telefon este furat sau fișierele sunt șterse accidental ori pierdute în urma unui atac cibernetic. Din acest motiv, ar trebui să priviți securitatea datelor ca parte integrantă a administrării zilnice a fișierelor dvs., mai degrabă decât ca pe o măsură de urgență.
Unul dintre principiile de bază ale stocării sigure a datelor este organizarea adecvată a fișierelor. Cu cât spațiul de stocare este mai dezorganizat, cu atât este mai dificil să găsiți documentul de care aveți nevoie și crește probabilitatea de a-l șterge accidental sau de a-l trimite din greșeală împreună cu alte fișiere. Prin urmare, este recomandat să creați un sistem clar de foldere și să îl respectați.
Cu toate acestea, chiar și fișierele perfect organizate nu vor fi în siguranță dacă sunt stocate într-o singură locație. De aceea, este esențial să efectuați copii de rezervă periodice ale fișierelor esențiale, de preferință pe un dispozitiv separat, cum ar fi un SSD extern. O alegere excelentă în acest sens ar fi modelul recent lansat, Samsung P9. Având o capacitate cuprinsă între 1 TB și 8 TB, acesta vă permite să păstrați întreaga arhivă de fișiere importante în afara computerului principal, iar rezistența sa la căderi de la o înălțime de până la doi metri oferă protecție suplimentară. Vitezele de transfer de până la 4.000 MB/s prin interfața USB4 permit actualizări rapide ale datelor, un aspect deosebit de util pentru biblioteci foto extinse, materiale video sau proiecte care necesită un timp îndelungat pentru a fi copiate pe medii de stocare cu viteze reduse.
Trebuie să rețineți, totuși, că utilizarea unui SSD nu se traduce automat printr-o securitate totală a datelor. Desigur, acesta va fi de ajutor în cazul unei defecțiuni hardware, dar este la fel de important să vă protejați fișierele împotriva accesului neautorizat. Elementul cheie constă în utilizarea unor parole puternice și unice, precum și a autentificării în doi pași, oriunde aceasta este disponibilă. De asemenea, este recomandat să explorați soluțiile software oficiale oferite de producătorii de SSD-uri, cum ar fi Samsung Magician, care oferă nu doar opțiuni suplimentare de criptare, ci și funcții pentru ștergerea sigură a datelor și scanări de diagnosticare. Astfel, pe lângă restricționarea accesului, puteți verifica starea unității de stocare sau puteți actualiza software-ul pentru a vă asigura că cele mai valoroase fișiere sunt în siguranță.
După cum se poate observa, chiar și micile schimbări în gestionarea zilnică a fișierelor pot avea un impact semnificativ asupra securității acestora. Efectuarea periodică a copiilor de rezervă pe unități externe, menținerea unei structuri organizate a folderelor, utilizarea unor parole eficiente și actualizarea software-ului reprezintă câțiva pași simpli pe care orice utilizator îi poate urma pentru a se asigura că cele mai importante date ale sale sunt protejate.
-
Uncategorizedacum o săptămânăWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Sportacum o săptămânăPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Afaceriacum o săptămânăHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Socialacum 4 zileInactivitate fiscală. Administratorii au câteva săptămâni la dispoziție pentru a evita riscul declarării societății ca inactive
-
acum 4 zileTitan Pumpkin Fest revine în Parcul Titan între 16 și 18 octombrie. 5 tone de dovleci, concerte, ateliere și parade de Halloween
-
acum o săptămânăParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată
-
Socialacum 6 zileO nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
-
acum 6 zileFOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

