Connect with us

Afaceri

5 sfaturi despre cum să porți un parfum arăbesc

Publicat

pe

Zafaran

Mulți dintre noi am trecut cel puțin o singură dată prin acea situație clasică în care am observat cum o persoană care tocmai a intrat într-o încăpere a reușit să atragă toate privirile datorită prezenței sale care emana un parfum aparte. Atenția nu a atras-o pentru că purta prea mult parfum, ci pentru că mirosea foarte bine. Și femeile, și bărbații, se pot folosi de un parfum pentru a se prezenta în cea mai favorabilă lumină.

Încă de la începutul istoriei parfumurilor, orice parfum avea o putere imensă. În continuare, parfumul are un impact însemnat asupra modului în care ne prezentăm în fața altor persoane, iar atunci când nu suntem înconjurați de nicio persoană, iată ca parfumul nostru preferat ne poate calma, ne poate entuziasma, ne poate ridica starea de spirit sau ne poate oferi o stare de protecție și de confort.

Dacă am fost atrași în mod aproape inexplicabil de parfumul unei persoane, așa că am aflat cum se numește și l-am și probat, se prea poate ca acel parfum uluitor să ne dea dureri de cap. Oare am  făcut ceva greșit? Faptul că un parfum ne dă dureri de cap poate fi din diverse motive, de la tipul de parfum până la modalitatea de aplicare. Este important să înțelegeți că fiecare parfum are o notă de bază, o notă de vârf și o notă de inimă. De exemplu, un parfum poate avea o combinație de caprifoi, floare de violetă și frezie care se amestecă treptat cu iasomie, magnolie, trandafir și iris, care vor fi apoi amestecate cu lemn de santal, patchouli, șofran și piele.

Testarea unui parfum este cea mai bună modalitate de a determina dacă este combinația potrivită pentru propria piele. Aplicați parfumul și așteptați ca notele să se dezvăluie. Următorul pas este acela de a învăța cum anume se aplică corect un parfum. Această lecție este cu atât mai importantă dacă optați pentru parfumuri femei cu note orientale, parfumurile arabe fiind renumite în întreaga lume pentru concentrația puternică și pentru notele intense.

Cum se aplică corect un parfum?

Iată 5 sfaturi care vă vor ajuta să aplicați corect parfumul și să vă bucurați de aroma sa întreaga zi:

Ar trebui să vă pulverizați parfumul la 10-15 centimetri de corp. Nu ar trebui să vă stropiți cu parfum. Dacă pielea este umedă și parfumul se scurge, înseamnă că ați ținut sticluța prea aproape.

Pulverizarea parfumului pe haine poate provoca pete și nu este modalitatea potrivită de a purta un parfum. Mai ales dacă folosiți un parfum arăbesc, acesta cu atât mai mult se aplică pe piele și nu pe haine. Din nou, este vorba despre concentrația sa ridicată. Aplicat pe haine, veți emana un miros concentrat și sufocant, însă aplicat pe piele, va degaja o aromă caldă. A aplica un parfum arăbesc pe haină nu este niciodată o practică recomandată. Mai întâi ar trebui să aplicați parfumul, după care să vă îmbrăcați.

Aplicați parfumul pe punctele de puls. Un parfum nu ar trebui niciodată pulverizat pe tot corpul. În schimb, îl puteți pulveriza în spatele gâtului, la încheietura mâinilor, dar și în spatele genunchilor sau pe glezne. Pulverizat în aceste locuri, parfumul se va răspândi, învăluindu-vă tot corpul și lăsând în urmă o aromă plăcută.

Evitați să pulverizați prea mult parfum, deoarece excesul poate avea un efect negativ. Cel mai probabil veți avea o durere de cap și veți cauza dureri de cap și celor din jur. Puțin parfum aplicat în locurile potrivite este mai mult decât suficient pentru a obține rezultatele dorite.

Pielea fiecărei persoane va reacționa într-un mod diferit la un parfum în comparație cu alte persoane. Acest lucru este cauzat de chimia corpului. De asemenea, unele parfumuri pot conține ingrediente care vor provoca o reacție alergică la nivelul pielii, așa că asigurați-vă că testați parfumul pe o mică porțiune de piele pentru a observa cum se comportă la ingredientele sale. Aceasta este regula cea mai importantă de respectat mai ales dacă aveți piele sensibilă sau dacă suferiți de anumite afecțiuni ale pielii, cum ar fi dermatită, lupus, dar și acnee corporală.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Publicat

pe

De

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională a României. Evenimentul reunește 102 producători români și opt internaționali, iar 98% din expoziție este formată din produse alimentare.

Târgul se deschide vineri, 16 octombrie, la ora 12:00, și include produse artizanale românești și europene, degustări, demonstrații, masterclass-uri și întâlniri B2B.

Vizitatorii vor putea descoperi condimente, produse de brutărie și patiserie, conserve, lactate, vinuri, preparate din pește, făinuri din cereale românești și specialități din Georgia, Bulgaria, Italia, Grecia, Olanda și din spațiul mediteraneean.

Ciprian Dincă: „Vorbim deja despre o industrie a artizanilor”

Ciprian Dincă, organizatorul Artisan Food Market, a declarat:

„Suntem la prima ediție scalată la asemenea dimensiuni, într-o locație atât de frumoasă și de semnificativă. Vorbim deja despre o industrie a artizanilor și de un public avizat, care știe ce vine să guste. De restaurante care vin să-și aleagă furnizorii. De părinți care aleg calitate și sănătate pentru mâncarea copiilor. Se naște ceva uriaș.”

Șofran pentru cultivat acasă și produse din pește

Grădina cu Șofran participă cu șofran și cu bulbi care pot fi cultivați acasă.

La târg va fi prezentă și Crama Lipiot, înființată în 2026 și dezvoltată pe o suprafață de un hectar de vie.

Trio Arca aduce zacuscă pescărească realizată cu sturion, păstrăv și crap, iar printre produsele anunțate se află și marinata de sturion în ulei.

Participanții vor putea găsi și pălincă din zona Satu Mare, prezentată în sticle în care fructul este crescut direct în recipient, printr-o metodă tradițională.

Făinuri și paste din soiuri românești

Cooperativa agricolă Biruința Olteniei participă cu făinuri obținute din cereale românești și cu paste realizate din aceste materii prime.

Reprezentanții cooperativei au transmis:

„Ne bazăm în exclusivitate pe genetica românească, soiuri vechi axate pe partea calitativă și nutrițională. Cultivăm soiul de grâu Glosa și soiul de secară Suceveana, care și-au dovedit calitățile deosebite de-a lungul anilor.”

Oferta târgului include și dulcețuri reinterpretate, produse de brutărie și patiserie inspirate din rețete locale, precum și preparate realizate cu făină măcinată la moară cu pietre, untură și brânză de burduf.

Muzeul Sarmalelor, anunțat pentru 16 octombrie

Organizatorii anunță pentru 16 octombrie deschiderea Muzeului Sarmalelor, prezentată în comunicat drept o premieră europeană.

Proiectul aduce în atenție sarmalele ca preparat asociat tradițiilor regionale, obiceiurilor de familie și diversității culturale.

Proiectul „Mâncarea Face Bine”, prezent la târg

Artisan Food Market găzduiește și inițiativa Mâncarea Face Bine, un proiect socio-gastronomic dedicat conștientizării violenței domestice.

O parte din încasările obținute la standul campaniei va fi direcționată către activități de conștientizare și promovarea unui mesaj de solidaritate cu persoanele afectate.

Program și acces

Artisan Food Market se desfășoară în atriumul Bibliotecii Naționale a României, de vineri, 16 octombrie, ora 12:00, până duminică, 18 octombrie, ora 20:00.

Biletul de intrare costă 20 de lei.

Sursa: presadeazi.ro

Citeste in continuare

Afaceri

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

Publicat

pe

De

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care 68% din top și senior management, ROMANIAN ENERGY WEEK revine în 2026 cu cinci teme esențiale pentru dezvoltarea sectorului energetic: reconfigurarea mixului energetic, energia verde și inovația, stocarea și integrarea în rețea, finanțarea și politicile publice, sustenabilitatea și economia circulară.

În perioada 16-20 noiembrie 2026, Palatul Parlamentului din București găzduiește cea de-a doua ediție ROMANIAN ENERGY WEEK. Timp de cinci zile, reprezentanți ai Guvernului și instituțiilor publice, autorități de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, investitori, finanțatori, dezvoltatori de proiecte, consultanți, furnizori de tehnologie și reprezentanți ai mediului academic se reunesc pentru a discuta direcțiile de dezvoltare ale sectorului energetic din România și din regiune.

De la noile capacități de producție și securitatea energetică la integrarea regenerabilelor, modernizarea rețelelor, stocare, finanțare și decarbonizare, agenda REW 2026 urmărește subiectele care influențează astăzi deciziile de investiții și funcționarea pieței de energie. Miza nu este doar identificarea provocărilor, ci și discutarea soluțiilor, a condițiilor necesare implementării lor și a priorităților pentru următorii ani.

După succesul primei ediții din noiembrie 2025, evenimentul își consolidează rolul de punct de întâlnire între decizia publică, capitalul investițional și capacitatea de implementare a industriei, trei componente esențiale pentru dezvoltarea și competitivitatea sistemului energetic românesc.

De ce ROMANIAN ENERGY WEEK?

România traversează o perioadă importantă pentru dezvoltarea sectorului energetic. Extinderea capacităților de producție, modernizarea infrastructurii, integrarea surselor regenerabile, dezvoltarea soluțiilor de stocare și mobilizarea capitalului necesar investițiilor sunt provocări interconectate ce impun o coordonare tot mai strânsă între autorități și mediul privat.

În același timp, ritmul implementării proiectelor depinde de predictibilitatea legislativă, eficiența proceselor de autorizare, accesul la finanțare și disponibilitatea expertizei tehnice.

În acest context, ROMANIAN ENERGY WEEK creează cadrul pentru ca aceste subiecte să fie discutate direct de cei implicați în reglementare, finanțare, dezvoltare și implementare.

Fiecare zi include două sesiuni tematice la masă rotundă, cu un număr limitat de locuri pentru participare activă, completate de o zonă dedicată audienței și de oportunități de networking. Discuțiile sunt moderate, iar pentru a susține participarea reprezentanților internaționali, evenimentul beneficiază de traducere simultană în română și engleză.

5 zile, 5 teme de interes dezbătute la masa rotundă

Agenda REW 2026 urmărește cele mai importante direcții ale momentului, cu paneluri construite în jurul întrebărilor la care sectorul are nevoie de răspunsuri.

Dezbaterile vor avea ca punct de plecare următoarele subiecte:

16 noiembrie | Ziua 1 – SECTORUL ENERGETIC DIN ROMÂNIA
17 noiembrie | Ziua 2 – ENERGIE VERDE & INOVAȚII
18 noiembrie | Ziua 3 – STOCAREA ENERGIEI & INTEGRAREA ÎN REȚEA
19 noiembrie | Ziua 4 – FINANȚARE, CONSULTANȚĂ & POLITICI PUBLICE
20 noiembrie | Ziua 5 – SUSTENABILITATE, CSR & ECONOMIE CIRCULARĂ

ROMANIAN ENERGY WEEK 2026 reunește parteneri din întregul ecosistem energetic

Ediția 2026 se desfășoară cu implicarea partenerilor strategici instituționali, printre care Ministerul Energiei, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale a Senatului României, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG).

ROMANIAN ENERGY WEEK 2026 se bucură de susținerea unor organizații și asociații relevante pentru sectorul energetic, reunite în categoria Valued Partners, printre care se numără AEI, ACUE, AEHR, ICMET Craiova, AFEER, RPIA, RWEA, CRE, BRM, BERD, APCE, Future Romania, HENRO, PCoR, RoGBC, Centrul de Formare Profesională Eurodeal, AIIR, OAER, AIEE, EFdeN, FEL România, KNX România, energiaTa, Ambasada Sustenabilității în România, MORE Networking, ListaFirme și ARC.

Acoperirea media a evenimentului este facilitată de colaborarea cu publicații și platforme de specialitate, precum Academia de Construcții, AGENDA CONSTRUCȚIILOR, FEREASTRA, Antena 3 CNN, Club Antreprenor, Daibau, e-nergia, ENERGY Magazine, Economistul, România Durabilă, Club Economic, Electricianul, Ringier (Libertatea, ELLE, Revista Avantaje, UNICA), IBC Focus, Construct-Intelligence, iBuild, Proidea, InvesTenergy, Revista Ingineria Instalațiilor, Jurnalul de Afaceri, Nine O’Clock, RENERGY, Sustenabilitate.Biz, pv magazine, Ziarul BURSA, connect, LUXURY, Real Estate Magazine și Succes Grup.

Blue se alătură în calitate de Mobility Partner, iar JW Marriott Bucharest Grand Hotel asigură serviciile de catering pentru participanți.

Diversitatea acestor organizații reflectă caracterul interdisciplinar al evenimentului și necesitatea unui dialog care să conecteze producția și distribuția energiei cu finanțarea, tehnologia, politicile publice, mediul construit și sustenabilitatea.

Rezervă-ți locul la masa discuțiilor!

Cu cea de-a doua ediție tot mai aproape, ROMANIAN ENERGY WEEK invită profesioniștii interesați să se alăture evenimentului din această toamnă. REW se adresează reprezentanților companiilor, instituțiilor, investitorilor, dezvoltatorilor de proiecte, specialiștilor și organizațiilor implicate în sectorul energetic și domeniile conexe.

Participarea se realizează pe bază de înregistrare și confirmare, în limita locurilor disponibile. Accesează https://energyexpo.ro/rew/ și completează formularul sau trimite o cerere de participare pe info@energyexpo.ro.

Citeste in continuare

Afaceri

De la cercei cu diamante naturale la modele pentru copii: toată gama de cercei Sabrini, reunită pe o singura pagina

Publicat

pe

De

O singură pagină pentru toate tipurile de cercei: aceasta este noutatea pe care Sabrini Exclusive Diamonds o aduce clienților săi pe sabrini.ro. Pe aceeași pagină se regăsesc cercei cu diamante naturale, modele clasice din aur, variante pentru copii și cercei cu pietre prețioase, organizate în funcție de stil, metal și piatră. Toate bijuteriile sunt realizate cu diamante și pietre prețioase naturale.

Toate colecțiile de cercei, într-un singur loc

Cerceii Sabrini sunt disponibili într-o varietate de stiluri, de la modele discrete pentru purtarea de zi cu zi până la creații mai spectaculoase pentru ocazii speciale. Pe aceeași pagină pot fi descoperite atât modele din aur de 14k și 18k, cât și cercei cu diamante naturale sau cu pietre precum smarald, rubin și safir.

Prin organizarea colecțiilor într-un singur loc, clienții pot compara mai ușor modelele și pot identifica bijuteria potrivită în funcție de preferințele personale.

Cercei cu diamante naturale, colecția Blanco’s Diamonds

În colecția Blanco’s Diamonds este dedicată cerceilor cu diamante naturale montați în aur de 18k. Gama include modele solitaire, halo, cluster și pavé, dar și cercei tip hoops sau creole, variante cu diamante baguette și alte diamante cu forme fancy.

Diamantele sunt selectate după criterii stricte de calitate: claritate VS sau superioară, culoare G-H sau superioară și tăietură brilliant cut. Diamantele de dimensiuni considerabile sunt însoțite de certificate emise de laboratoare precum GIA și IGI, iar pentru celelalte, autenticitatea și calitatea sunt garantate prin certificatul Sabrini.

Cercei din aur, o alegere care rămâne mereu actuală

Cerceii din aur Sabrini sunt disponibili atât în variante de 14k, cât și de 18k, în aur galben, alb sau roz. Colecția cuprinde modele clasice cu tortiță, cercei tip stud, creole, modele lungi, precum și creații cu motive precum inimioare sau cruci.

Aurul de 14k oferă o rezistență potrivită pentru purtarea frecventă, în timp ce aurul de 18k, cu un conținut mai ridicat de aur pur, are o valoare intrinsecă mai mare. Tocmai de aceea, diamantele naturale și pietrele prețioase din colecțiile Blanco’s Diamonds și DeRuvo sunt montate exclusiv în aur de 18k, metalul potrivit pentru o bijuterie fină.

Cercei pentru copii, realizați pentru cei mici

Sabrini include în această categorie modele de cercei pentru copii din aur de 14k și 18k, concepute cu sisteme de închidere potrivite pentru cei mici. Colecția cuprinde modele inspirate de buburuze, iepurași, flori și ursuleți, dar și variante cu pietre colorate sau diamante naturale din colecția Blanco’s.

Cercei cu pietre prețioase și perle, în funcție de piatra ta norocoasă

Pentru cei care își aleg bijuteriile și în funcție de luna nașterii, Sabrini oferă cercei cu diferite pietre prețioase și perle. Fiecărei luni îi este asociată o piatră tradițională: granat pentru ianuarie, ametist pentru februarie, aqvamarin pentru martie, diamant pentru aprilie, smarald pentru mai, perlă pentru iunie, rubin pentru iulie, peridot pentru august, safir pentru septembrie, turmalină pentru octombrie, citrin pentru noiembrie și topaz pentru decembrie.

Astfel, alegerea unei perechi de cercei poate porni nu doar de la design sau metal, ci și de la semnificația pietrei prețioase asociate lunii de naștere.

Garanții și servicii incluse

Bijuteriile Sabrini sunt însoțite de certificate și garanție. Produsele disponibile în stoc pot fi livrate prin curier expres în 24–72 de ore, cu transport gratuit pe teritoriul României, iar comenzile sunt expediate în condiții de siguranță.

Clienții beneficiază și de dreptul de retur sau schimb în termen de 60 de zile, fără justificarea motivului. Prin Sabrini Club sunt disponibile, de asemenea, servicii de întreținere și curățare periodică a bijuteriilor.

Despre Sabrini Exclusive Diamonds

Fondat în 2003, Sabrini Exclusive Diamonds este un brand românesc de bijuterie fină cu 30 de magazine în România. Compania deține propriul atelier în Botoșani, dotat cu tehnologie germană de ultimă generație, unde sunt realizate și personalizate bijuterii.

Portofoliul Sabrini include colecția Blanco’s Diamonds, dedicată diamantelor naturale, colecția DeRuvo Diamonds and Precious Stones, cu bijuterii realizate cu pietre prețioase naturale, precum și verighete realizate la comandă și personalizate în atelierul propriu.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Țuca Zbârcea & Asociații Țuca Zbârcea & Asociații
Socialo zi inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards

București, 16 octombrie 2026: Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma Anului în România” în cadrul Legal 500 CEE...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările

După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români...

Turism2 zile inainte

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”. În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc”...

Turism2 zile inainte

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate...

2 zile inainte

Optimisti.ro, platforma online care aduce în prim-plan știrile pozitive și motivația

Optimisti.ro este o platformă online dedicată știrilor pozitive din România și din lume, conținutului motivațional și poveștilor care inspiră. Proiectul...

2 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului

Ediția aniversară XXX a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie, în prestigiosul spațiu al Galeriilor S1...

Afaceri2 zile inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Uncategorized3 zile inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afaceri3 zile inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Uncategorized3 zile inainte

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized3 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Afaceri3 zile inainte

De la cercei cu diamante naturale la modele pentru copii: toată gama de cercei Sabrini, reunită pe o singura pagina

O singură pagină pentru toate tipurile de cercei: aceasta este noutatea pe care Sabrini Exclusive Diamonds o aduce clienților săi...

renovarea unei clădiri renovarea unei clădiri
Social3 zile inainte

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

4 zile inainte

Gândim Pozitiv – platforma online dedicată știrilor pozitive, motivației și dezvoltării personale

(FOTO AI) Gândim Pozitiv (gandimpozitiv.ro) este o platformă online dedicată promovării informațiilor pozitive, motivației și dezvoltării personale, adresată celor care...

Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană
Turism4 zile inainte

Bucureștiul face un pas istoric în turism: Primarul General Ciprian Ciucu propune ca mediul privat să conducă Organizația de Management al Destinației

O întâlnire care poate schimba fundamental relația dintre administrația publică și industria turismului din România. 13 octombrie 2026 ar putea...

Știrile Săptămânii