Connect with us

Eveniment

Protejarea sefilor SRI/Dosarul nr 104/P/2017, tergiversat la DNA Structura Centrala – Serviciul pentru Combaterea Infractiunilor savarsite de militari

Publicat

pe

Preluare FLUX 24

Fostul director SRI George Maior a angajat instituţia, în perioada 2012 – 2015, în acţiuni “reprobabile”, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice, iar acesta a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, se arată în raportul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SRI.

Marţi, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a adoptat un raport privind colaborarea SRI-ANI, intitulat ‘Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice’.

“Coroborând declaraţiile şi probele deţinute de Comisie putem concluziona, în mod cert şi fără echivoc, că domnul George Maior a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. (…) În 2011, 2012-2015 – a existat o colaborare foarte intensă între cele două instituţii (din 2012, odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate a domnului Horia Georgescu). Pentru stabilirea intensităţii cu care s-a colaborat între ANI şi SRI, Comisia a solicitat celor două instituţii (…) o situaţie privind numărul total al persoanelor şi numele acestora care au făcut obiectul sesizărilor transmise/primite în perioada 2006 – 2015. S-a stabilit astfel că în perioada menţionată SRI a trimis către ANI 71 de note de informare (note, note-sinteză şi note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală (miniştri, europarlamentari, deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii judeţene, consilieri de miniştri, directori de instituţii etc)”, se arată în raportul Comisiei speciale.

Potrivit raportului, George Maior, director SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015, a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care a condus-o şi a angajat instituţia în acţiuni “reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice”.

“Aceste elemente se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu şi personal, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă, în vederea obţinerii funcţiei de prim-ministru al României, în eventualitatea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta. De asemenea, domnul George Maior a încălcat şi prevederile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, încălcând principiul independenţei operaţionale al Agenţiei Naţionale de Integritate”, menţionează sursa citată.

Potrivit raportului făcut joi public, George Maior şi Horia Georgescu au dezvoltat o relaţie personală, prin întâlniri săptămânale, la care se abordau direcţii de colaborare între instituţiile conduse de cei doi, precum şi alte subiecte cu caracter politic, formal sau informal.

“Conform celor relatate în cadrul audierilor a rezultat o serie de suspiciuni legate de faptul că fostul director al SRI se interesa de stadiul anumitor dosare atât din cadrul ANI, cât şi despre evoluţia unor dosare aflate pe rol în instanţă, interferând cu activitatea instituţiei, precum şi prin influenţarea unor alţi factori de decizie referitoare la investigaţii în curs de derulare. Discuţiile private dintre George Cristian Maior şi Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniştri, persoane cu funcţii de conducere şi putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de Serviciul Român de Informaţii, care să aibă drept consecinţă influenţarea parcursului politic şi/sau a vieţii publice”, conform raportului.

În document se arată că la audierile de la Comisie George Maior şi-a menţinut declaraţiile cu privire la relaţia cu Horia Georgescu, reafirmând că îl cunoştea chiar foarte vag, iar la întâlniri “comentau rubrica necrologică, această afirmaţie având un vădit caracter peiorativ, mincinos şi ironic”.

“Din audierile de la Comisie şi din informaţiile primite din partea SRI, a rezultat că, în cazul fostului primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, procedura a fost declanşată de către SRI. În legătură cu acest caz facem menţiunea că, din datele transmise de către SRI în urma unor verificări interne, Serviciul avea informaţia referitoare la o posibilă stare de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis încă din luna ianuarie 2013. Potrivit depoziţiilor, rezultă faptul că au existat mai multe discuţii directe sau telefonice despre acest dosar între Horia Georgescu şi George Maior. În particular, s-a făcut referire la convorbirea telefonică dintre cei doi, din data de 19 septembrie 2014, purtată în reţeaua STS cu referire la acest dosar. Momentul coincide cu solicitarea adresată de ANI, raportată la devansarea termenului de judecată în 33 de dosare aflate pe rolul ÎCCJ, inclusiv cel al preşedintelui României, Klaus Iohannis. Comisia a solicitat STS date şi informaţii cu privire la această convorbire. În accepţiunea Comisiei există indicii că George Maior, în calitate de director al SRI, a exercitat presiuni asupra lui Horia Georgescu ca acesta să ceară devansarea termenului de judecată pentru acele dosare, să disemineze în presă această informaţie, în special având ca ţintă cauza lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României”, se mai arată în documentul citat.

Comisia propune întocmirea unei proceduri unitare şi transparente prevăzute prin lege care să reglementeze colaborarea SRI cu alte instituţii, întărirea atribuţiilor Comisiei de control parlamentar prin transpunerea în lege a obligativităţii unei persoane de a se prezenta în faţa acestui for atunci când este invitată la audieri, necesitatea depunerii unui jurământ în ceea ce priveşte prezentarea adevărului complet, precum şi stipularea unor sancţiuni în cazul nerespectării acestora.

Membrii Comisiei mai propun definirea prin lege a beneficiarilor legali ai SRI şi a ameninţărilor la securitatea naţională, fără decizii CSAT şi protocoale care să adauge la lege; întoarcerea SRI la atribuţiile din lege, interzicând desfăşurarea activităţilor informative şi a sesizărilor ce intră în competenţa ANI; continuarea corespondenţei cu SRI astfel încât Comisia să intre în posesia unui răspuns neclasificat ce va cuprinde toate numele celor ce au făcut obiectul notelor informative şi care au intrat sub incidenţa cercetărilor ANI, în perioada în care George Maior a deţinut funcţia de director al SRI.

Comisia mai susţine că ANI a fost transformată exclusiv în perioada 2011 – 2015 în beneficiar legal al SRI.

Conform documentului, notele SRI nu erau menţionate în procedurile interne ale ANI şi nici în vreun material din evoluţia dosarelor, acestea materializându-se exclusiv în autosesizări ale Agenţiei, asumate de personalul acestei instituţii.

”Persoana în cauză se afla astfel în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, cadrul legal al ANI lăsând posibilitatea inspectorilor şi conducerii instituţiei ‘să se sesizeze din oficiu’. Conducerea SRI trimitea către ANI inclusiv referinţe privind încadrarea juridică conform căreia persoana care ocupa o funcţie publică se afla în stare de incompatibilitate. În cadrul controalelor la structurile SRI, s-a constatat că toate notele informative către beneficiari treceau pe la Direcţia Juridică, dar, surprinzător, cele transmise către ANI nu aveau acelaşi traseu, Direcţia Juridică fiind ocolită, deşi, în conţinutul notelor informative se făcea trimitere inclusiv la încadrarea juridică de care s-ar face vinovata persoana vizată de informările SRI”, se precizează în raport.

Raportul mai relevă că procedura de colaborare dintre SRI şi ANI presupunea transmiterea unei note informative, în exemplar unic, asumate de către conducerea SRI, către ANI, urmând ca aceasta, după finalizarea investigaţiei, să returneze SRI, odată cu respectiva notă, menţiuni cu privire la utilitatea/valorificarea informaţiei transmise.

“Deşi sesizările către ANI nu erau asumate oficial, fostul director al SRI George Maior era în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte conţinutul notelor. Odată cu informarea persoanei referitoare la începerea procedurilor specifice ANI conform procedurilor prevăzute în Legea 176/2010, persoana în cauză avea dreptul de a consulta dosarul, de a vedea cine a făcut sesizarea şi de a aduce, dacă este cazul, lămuriri sau orice alte documente care ar ajuta la soluţionarea cu celeritate a speţei. Comisia a constatat că, în cazul notelor primite de la SRI, persoana în cauză era în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, acesta fiind un mod netransparent de abordare”, menţionează raportul.

Comisia susţine că au fost analizate stenogramele audierilor şi a acţiunilor de control parlamentar, efectuate la unităţile centrale ale SRI, precum şi alte documente şi probe.

“În susţinerea prezentului raport au fost studiate stenogramele şi documentele depuse la Comisie de către Horia Georgescu, George Maior, Sorin Blejnar, Dumitru Dumbravă, Florian Coldea, dar şi acţiunile de control parlamentar efectuate la unităţile centrale ale SRI şi sesizări şi documente depuse la Comisie”, se arată în documentul Comisiei SRI.

 

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

SGS a semnat un acord final pentru achizitionarea ATS, un important operator american

Publicat

pe

De

SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta semnarea unui acord final pentru achizitionarea intregului capital social al Applied Technical Services („ATS”), un important furnizor de solutii specializate de testare, inspectie, calibrare si criminalistica din America de Nord. Se asteapta ca ATS sa genereze vanzari de 460 milioane USD si EBITDA de 95 milioane USD inaintea sinergiilor prevazute pentru 2026.

Avand o istorie de aproape 60 de ani, ATS este un jucator american mare si diversificat care detine un brand puternic si o cultura a serviciilor de calitate. Compania furnizeaza solutii si servicii pe piete finale puternic reglementate si cu o rata de crestere ridicata, cum ar fi industria prelucratoare, industria aerospatiala si de aparare, productia si distributia de energie si asigurari. Cu o echipa de 2.100 de profesionisti calificati si o retea de 85 de facilitati de ultima generatie amplasate strategic in Statele Unite, ATS deserveste o baza extinsa de clienti de top dintr-o gama larga de industrii.

Tranzactia va consolida pozitia SGS in SUA, vanzarile anuale totale urmand sa depaseasca 1,5 miliarde USD in America de Nord. Achizitia marcheaza o etapa majora in ambitia SGS de a-si dubla vanzarile in regiune pana in 2027, fata de 2023. De asemenea, va permite SGS sa se extinda in noi domenii atractive. Complementaritatea ofertelor si a clientilor deschide oportunitati semnificative pentru vanzari incrucisate.

Achizitia este evaluata la 1.325 de milioane USD, ceea ce corespunde unui multiplu de 11,2 ori EBITDA 2026, incluzand sinergiile „run rate”. Se preconizeaza sinergii EBITDA de cel putin 30 de milioane USD pe an in termen de 3 ani de la incheierea tranzactiei, datorita rationalizarii costurilor si oportunitatilor de vanzari incrucisate. Achizitia va avea un efect pozitiv asupra EPS incepand cu primul an. De asemenea, se asteapta ca SGS sa imbunatateasca rata de crestere a veniturilor si marja veniturilor operationale ajustate, datorita sinergiilor.

Tranzactia este supusa conditiilor obisnuite de vanzare si se preconizeaza ca se va finaliza pana la sfarsitul anului 2025 / inceputul anului 2026.

Géraldine Picaud, CEO al SGS, a comentat: „Suntem foarte bucurosi ca am semnat achizitia Applied Technical Services. Aceasta tranzactie va accelera semnificativ executarea Strategiei 27 prin consolidarea prezentei noastre in America de Nord. ATS dispune de echipe exceptionale, foarte calificate, cu o integritate puternica si o cultura orientata spre client. Prin conjugarea fortelor noastre in SUA, vom obtine o crestere durabila, sinergii si vom crea valoare adaugata pe termen lung pentru actionari. Suntem extrem de incantati de viitoarele oportunitati.

Despre SGS

SGS este lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii. Operam o retea de peste 2.500 de laboratoare si centre de afaceri in 115 tari, sustinute de o echipa de 99.500 de profesionisti dedicati. Avand peste 145 de ani de excelenta in domeniul serviciilor, imbinam precizia si acuratetea specifice companiilor elvetiene, pentru a sprijini organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.

Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniaza angajamentul asumat in ceea ce priveste credibilitatea, integritatea si seriozitatea, permitand partenerilor sa prospere in conditii de maxima siguranta. Ne oferim serviciile specializate cu mandrie prin intermediul brandului SGS si al altor marci specializate de incredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe si Nutrasource.

SGS este cotata la bursa elvetiana SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).

Citeste in continuare

Administrație locală

Aventură în natură: Ture de bike și E-bike pentru toate gusturile

Publicat

pe

De

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni caută să evadeze din rutina zilnică și să petreacă timp de calitate în aer liber, activitățile recreative în mijlocul naturii devin tot mai căutate. Cei care își doresc să îmbine mișcarea cu descoperirea peisajelor spectaculoase au acum la dispoziție o gamă largă de opțiuni, toate disponibile într-un singur loc: platforma activitati.simared.ro. Aici, pasionații de ciclism pot opta pentru ture de bike sau pot alege varianta modernă și confortabilă cu E-bike, iar cei care vor să exploreze și apele lacului pot merge mai departe cu vaporașul electric, caiac sau barcă.

Pentru iubitorii sportului și ai plimbărilor în aer liber, turele de bike sunt o alegere excelentă. Pedalând prin trasee special amenajate, poți descoperi peisaje naturale spectaculoase, poteci umbrite de păduri și zone liniștite unde singurul zgomot este cel al pașilor tăi prin frunze.

Traseele disponibile sunt potrivite pentru toate nivelurile de experiență. Indiferent dacă ești începător și îți dorești o tură relaxantă sau ai deja antrenament și vrei un traseu mai provocator, vei găsi cu ușurință opțiunea potrivită. În plus, toate bicicletele puse la dispoziție sunt bine întreținute, iar procesul de rezervare se face simplu, online, fără bătăi de cap.

Dacă vrei să te bucuri de peisaje și de trasee mai lungi fără să depui efort fizic intens, E-bike este soluția perfectă. Bicicletele electrice îți oferă asistență la pedalare, astfel încât poți urca pante fără dificultate și poți parcurge distanțe mai mari în același timp.

Această opțiune este ideală pentru familii, cupluri sau grupuri de prieteni care vor să petreacă o zi activă, dar fără epuizare. Platforma activitati.simared.ro îți oferă informații clare despre traseele recomandate pentru E-bike, echipamentul inclus și programul disponibil, iar rezervarea se face în doar câțiva pași, complet online.

Pe lângă turele de bike și E-bike, această platformă pune la dispoziție o gamă variată de activități care pot completa perfect o zi în natură. Dacă ești pasionat de apă, poți opta pentru o plimbare liniștită cu vaporașul electric, o alegere ecologică și silențioasă, ideală pentru cei care vor să admire frumusețea lacului fără agitație.

Vaporașul electric este ușor de rezervat online, direct de pe platformă, iar întreaga experiență este relaxantă și prietenoasă cu mediul. Este alegerea potrivită pentru o pauză binemeritată după o tură de bicicletă sau pentru a încheia ziua într-un mod plăcut.

Dacă îți dorești o experiență mai activă pe apă, închirierea unui caiac este o alternativă excelentă. Poți explora colțuri ascunse ale lacului, te poți bucura de liniștea naturii și poți face mișcare într-un ritm propriu. Caiacele sunt disponibile pentru închiriere direct de pe site, iar platforma oferă toate detaliile despre durată, echipament inclus și recomandări de siguranță.

În schimb, dacă preferi o activitate mai relaxantă, o plimbare cu barca poate fi exact ce ai nevoie. Este o alegere potrivită pentru familii, pentru grupuri mai mari sau pentru cei care vor să petreacă timp de calitate în mijlocul naturii, fără efort fizic.

Unul dintre marile avantaje ale platformei activitati.simared.ro este că oferă activități și pentru cei mici. Dacă vii cu familia, nu trebuie să îți faci griji că cei mici se vor plictisi. Zona dedicată copiilor include ATV kids, vehicule speciale pentru vârsta lor, ușor de manevrat și sigure.

ATV pentru copii este una dintre atracțiile principale, oferindu-le celor mici ocazia să simtă adrenalina și bucuria conducerii într-un mediu controlat. Personalul specializat este mereu atent la siguranța copiilor, iar activitățile sunt organizate astfel încât toți să se bucure fără riscuri.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei platforme este faptul că toate activitățile se pot rezerva online. Nu mai este nevoie de telefoane, emailuri sau drumuri până la locație pentru a-ți asigura locul. Accesezi site-ul, alegi activitatea dorită – fie că este vorba despre ture de bike, E-bike, caiac, barcă, vaporaș electric sau ATV kids – selectezi ziua și ora, plătești online și ești gata de aventură.

Website-ul este optimizat pentru toate dispozitivele și oferă o experiență de navigare ușoară, cu informații detaliate pentru fiecare tip de activitate.

Indiferent că ești localnic sau turist, dacă îți dorești să petreci timp de calitate în aer liber, ai acum toate opțiunile la îndemână. Fie că vrei să pedalezi, să te plimbi pe apă sau să le oferi copiilor tăi o experiență unică cu ATV pentru copii, totul este accesibil, organizat și gândit pentru a crea amintiri frumoase.

Turele de bike și E-bike sunt doar începutul unei zile pline de aventură în natură. Platforma activitati.simared.ro este soluția completă pentru oricine dorește să se bucure de activități în aer liber, cu opțiuni variate pentru toate gusturile și vârstele. Cu un sistem de rezervare simplu și eficient, activități de calitate și o zonă naturală spectaculoasă, tot ce îți rămâne de făcut este să alegi experiența preferată și să te bucuri de libertatea mișcării.

Pedalează, vâslește, navighează sau pur și simplu relaxează-te – aventura te așteaptă!

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Sport3 ore inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

9 ore inainte

Sănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!

Municipiul Motru din Gorj se confruntă cu o criză gravă de termoficare, care durează de peste o săptămână. Peste 10.000...

Afacerio zi inainte

Tehnologiile moderne în estetica facială: ce presupune rejuvenarea non-invazivă și de ce contează alegerea corectă a procedurii

Interesul pentru proceduri estetice non-invazive a crescut constant în ultimii ani, pe fondul dorinței de a obține rezultate vizibile cu...

Afaceri2 zile inainte

Petreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City

Organizarea unei petreceri pentru copii a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu eveniment de familie. Părinții caută...

Uncategorized2 zile inainte

TCL amplifică experiența Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru fani și sportivi la Milano Cortina 2026, oferind publicului din întreaga lume viziunea „It’s Your Greatness”

TCL Edelweiss Land se deschide la gara Milano Centrale, prezentând inovația în inima orașului TCL, companie globală de tehnologie și...

Uncategorized3 zile inainte

Televizoarele și monitoarele OLED Samsung 2026 sunt compatibile cu NVIDIA® G-SYNC™ pentru performanțe de jocuri de elită

Televizoarele și monitoarele de jocuri OLED Samsung 2026 sunt compatibile cu G-SYNC și dispun de rate de refresh de ultimă...

Uncategorized3 zile inainte

Universitatea Tehnică de Construcții București lansează campania de admitere 2026 „Lumea e Work in Progress” și îi invită pe tineri să construiască lumea în care vor să trăiască

Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) lansează campania de admitere 2026, sub conceptul „Lumea e Work in Progress”, o invitație...

Uncategorized4 zile inainte

Bergerat Monnoyeur România: Viitorul construcțiilor este despre echipe mixte – Om + Mașină + AI

Compania estimează că vom avea un an de ajustare într-o piațăprovocatoare în care infrastructura rămâne principalul pilon de investiții București,...

Exclusiv5 zile inainte

Masini pe drumurile din Buzau – anvelopele fac diferenta zi de zi?

Judetele din sud-estul Romaniei, iar Buzau nu face exceptie, ofera un tablou realist al modului in care masinile sunt utilizate...

Uncategorized5 zile inainte

Zyxel Networks oferă furnizorilor de servicii IT mai multă putere pentru a se extinde și a crește

Cea mai recentă versiune a platformei de gestionare cloud Nebula facilitează configurarea și gestionarea mai multor locații în care sunt...

5 zile inainte

Ion Mihai Desrobitu va boxa pe 14 februarie la Ploiești, în al 11-lea meci profesionist

Boxerul profesionist român Ion Mihai Desrobitu, originar din Râmnicu Vâlcea, va susține pe 14 februarie al 11-lea meci din cariera sa...

Uncategorized6 zile inainte

 Tehnologie de încredere pentru misiuni în condiții extreme: HONOR România susține Salvamont Zărnești

(Ciprian Lolu, Șef Serviciu Public Local Salvamont Zărnești la evenimentul de pre-lansare în România a noii serii HONOR Magic 8)...

Uncategorized6 zile inainte

Garmin lansează campania „Ziua Îndrăgostiților 2026” – cadouri inteligente pentru cei dragi, între 2 și 14 februarie

București, 2 februarie 2026 – Luna iubirii începe cu vești bune pentru toți cei care caută un cadou cu adevărat special....

Uncategorized7 zile inainte

Puterea unui smartphone pliabil, într-o nouă generație. HUAWEI Mate X7 – excelență în fotografie și durabilitate remarcabilă

București, 02.02.2026 – Cel mai nou smartphone pliabil lansat de HUAWEI a ajuns în România. Este vorba despre HUAWEI Mate X7,...

Afacerio săptămână inainte

Cum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta

Alegerea unei uși de garaj nu este doar o decizie practică, ci și una care influențează siguranța, confortul și aspectul...

Știrile Săptămânii